Cand spui terapie prin arta spui, de fapt, cel putin doua lucruri: terapia concreta in care un specialist ghideaza, observa si interpreteaza rezultatele creatiei artistice ale unui pacient/client sau (si mai simplu de-atat nu se poate) relaxarea, starea de bine obtinuta prin actul creatiei in sine indiferent de calitatile artistice ale creatorului.

Desi mi-ar fi placut sa fie asa, acesta nu este un articol dintre cele incluse in pastila de psihologie. Poate ca la un moment dat va veni si randul lui. Pana atunci va invit sa cititi articolul de pe Wikipedia sau sa cautati singuri astfel de articole.

Placerea, relaxarea si disparitia orelor le-am simtit inca de cand am inceput sa desenez (adica inca din copilarie), dar niciodata nu am simtit efectul terapeutic al desenului/picturii ca in anul ce a trecut. Am descoperit cum pot disparea in ceea ce fac si cum, pentru cateva ore, sunt suspendanta intr-un alt plan de-a dreptul fabulos. Mi se intampla mai ales cand am de pictat teme mai complexe decat cele cu care sunt obisnuita de care ma apropii in general nervoasa, anxioasa, pregatita pentru esec. Ma invart in jurul proiectului, imi fac planuri, marai, uneori imi vine de-a dreptul sa plang de agitatie si neputinta si pana la urma trag aer in piept, imi zic ca asta este si ma apuc de treaba.

Si-atunci se intampla extraordinarul. Atunci dispar. Dispar si nu prea. Capat un soi de claritate de parca m-am pregatit dormind 2 saptamani inainte si sunt perfect treaza. Claritatea insa nu este insotita de procese rationale, ci de un soi de plutire in care nu gandesc nimic (e ca si cum daca as gandi as strica tot), sunt complet relaxata, am eventual si un zambet tamp si zen pe fata, timpul dispare (nu glumesc deloc), iar mana ia pur si simplu controlul. Stie exact de ce proportii are nevoie, de ce culori, ce pensule, cat sa dilueze culoarea, ce culoare trebuie amestecata cu care si exact ce trebuie facut si in ce ordine ca efectul final sa fie cel dorit. De obicei ma trezesc spre final cand incep sa ma mir de ceea ce am lucrat si ma entuziasmez ca un copil :)

Asa mi s-a intamplat la aceste lucrari …

Alteori nu este nevoie de starea de frustrare initiala, ci doar de o tema care sa imi placa foarte mult. Ea singura este suficienta pentru a ma trage in acea stare de plutire si de a-mi schimba starea intiala, oricat de proasta ar fi, intr-una de bucurie curata. Asa mi s-a intamplat cu aceste doua lucrari …

Asa ca am hotarat ca anul asta ma voi dedica mai mult picturii pentru ca am vazut, in sfarsit, ca ma pot descurca suficient de bine :) Am inceput cu o reproducere/copie/inspiratie dupa o pictura care mi-a placut teribil de cand am vazut-o pentru prima data (o gasiti aici). Pictura apartine lui Fabian Perez, artist care, desi probabil nu va fi niciodata unul dintre acei pictori mari, ma fascineaza prin viata, dinamismul si pasiunea ce le imprima creatiilor lui.

Iata rezultatul …

Detalii aici.

Ulterior nu m-am putut abtine si am lucra si un pandant si un inel, dar de data cu print-uri ale lucrarilor originale apartinand aceluiasi artist.

Detalii aici.

Detalii aici.

Dragilor,

Va scriam ieri ca suntem in Bod, langa Brasov, ca am fugit din Bucuresti sa vedem zapada. Acum vrem acasa si nu stiu daca putem reveni. Ce mi se pare amuzant este faptul ca aici vremea este minunata. E zapada, din cand in cand mai fulguieste, dar temperaturile sunt rezonabile si lipsesc furtunile de orice fel. Ieri am fost si la terenul din Poiana Soarelui, iar drumul pana acolo (cu mici opriri in zapada) a fost superb pentru ca merge prin padure, iar peisajul este absolut de poveste. Am zambit prosteste mult timp dupa ce-am plecat de acolo gandindu-ma cum in cativa ani voi putea privi peisajul acesta minunat pe saturate. Mai mult decat atat, am descoperit si primele statii de transport in comun spre Brasov care sunt la 500-700 m de casa si ne duc cam peste tot in oras. Din pacate aparatul foto il uitasem ca desteapta acasa. Imaginile sunt insa pastrate bine la mine in suflet.

Pana cand vom ajunge acasa  – si ar fi bine sa ajungem in seara/noaptea asta, cel tarziu maine pentru ca am lasat pisica singura in casa si nu stiu cat mai rabda saracuta – eu va arat un inel care sper sa va indulceasca putin pentru ca textul de pe el spune ca … am adus ciocolata (glazurata cu rasina :P)

Detalii aici.

Buna dragilor,

Azi va scriu de la Bod :) Am plecat ieri din Bucuresti ca sa vedem zapada si cand ma uit azi la stiri, ce sa vad? A venit zapada si in capitala :)

Aici e zapada multa, dar fara furtuna, in casa e cald si liniste si mai tarziu planuim un om de zapada in gradina. Nu suna rau deloc :)

Pana atunci eu va scriu voua. Va era dor de colierele pe esarfa? Daca da, au revenit cateva in stoc :) Pentru majoritatea exista si cercelusi asortati. Puteti vedea toate produsele din stoc aici.

Enjoy!

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Pentru ca am in casa o rasfata neagra care face cinste numelui si mai ales atitudinii de pisica, din cand in cand trebuie sa ii ofer cinstea cuvenita si sa creez niste accesorii cu pisici. Musai negre :P

Detalii aici si aici.

Cu drag,

Pisu’ :P

Azi as mai scrie o postare despre masti. Si azi as scrie o postare despre singuratate si despre nevoia de a ma retrage uneori. Si de a-mi exersa capacitatea de a pastra interactiunea la nivel personal-emotional cu alte persoane la minim. In momentul asta am senzatia ca prieteniile prea apropiate sunt mai devreme sau mai tarziu prea greu de dus si ca eu, una, nu-s facuta pentru asta.

Dar postarea despre masti a fost scrisa. In schimb inceputul filmului despre care vorbeam in acea postare ofera tot mai bine solutia: retragerea in natura pentru studierea artei. E un targ bun, as schimba cotidianul pe asta si sper ca in viitorul apropiat casuta noastra de langa padure si parau sa imi ofere exact asta.

Asa ca azi ramanem tot in Asia si ne amintim de gheise. De dedicarea lor pentru a se construi pe ele insele in opere perfecte pentru ca eu asa am inteles: gheisele sunt opere de arta vii.

Primele doua pandante sunt lucrate cu print-uri ale artistei Haruyo Morita, iar urmatoarele pandante si inelul cu print-uri ale pictorului Fabian Perez.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.

Ei, dragilor, a venit momentul sa scriu si pe blog despre ce a insemnat acea problema de hosting despre care va vorbeam in urma cu cateva zile.

Marti noaptea, in apropierea orei zero, verific traficul pe blog. Bun, frumos. Pe la 1-2 am, inainte sa plec de la calculator mai verific vizitele de dupa ora zero cand se reseteaza counter-ul. Imi place sa vad cati oameni de noapte sunt prin preajma. 13 vizite noi. Sa fi fost cu ghinion?

A doua zi, pe la 13-14.00 observ ca browser-ul se misca incet. Inchid si redeschid. Asta implica reincarcarea tuturor taburilor deschise. Ce observ? Glorybox.ro e jos. Imi sare inima, ma panichez putin, verific traficul – blocat la 13 vizite -, il caut pe Alin care ma ajuta cu asta, constatam ca noi n-am facut nimic care sa provoace asta, ramane sa apelam la furnizorul de hosting. Incearca direct Alin, cei de la Webfactor ii spun ca nu il pot ajuta direct pe el, ca nu este titularul contului si ca trebuie sa fac eu un ticket de asistenta. Fac ticket-ul. Asta se intampla pe la ora 16. La ora 16.40 incep sa schimb mesaje cu helpdesk-ul Webfactor. Imi da detalii tehnice si nu pricep o iota, Alin imi spune ce si cum (era de la ei), dar mi-e greu sa actionez ca intermediar. Reusesc sa ii pun in legatura directa. La 17.32 primesc un nou mail de la helpdesk: ticket inchis, site functional. Dau sa intru pe blog. Tot jos. Dau clear cache (inainte sa imi sugereze helpdesk-ul asta). Il rog si pe Alin verifice. Tot jos. Suna Alin si i se explica faptul ca, de fapt, ei au rezolvat problema, dar pana ca site-ul sa fie din nou activ poate dura pana la 24 h. Atunci de ce mi-ai scris ca site-ul e functional fara sa imi explici si mie asta? Zice ca pentru ca clientii nu sunt persoane tehnice si daca le explica creeaza mai multa confuzie. Si faptul ca imi spui ca site-ul functioneaza, dar e inca jos creeaza mai putina confuzie, nu? Ma rog, incheiem discutiile.

Pe la ora 23.00, dupa zeci de reincarcari ale paginii (spuneau ca dureaza de la cateva ore pana la 24 h, am sperat ca am noroc) si remarcat ca blogul e tot jos are loc pe Twitter o conversatie cu insusi domnul Horia Vasiliu, managerul Webfactor, care pe mine ma blocheaza definitiv. Aici am sa va rog sa cititi continuarea in articolul postat pe Facebook cand blogul era jos. Il gasiti aici. Cititi si primele 4 comentarii daca gasiti timp – exista acolo un schimb de mail-uri intre mine si acelasi domn Vasiliu -, si pe toate celelalte daca gasiti timp (domnul recidiveaza si intervine in discutie si acolo).

Sa clarificam ca poate acolo nu a fost destul de clar. Am aratat discutiile de pe mail si explicatiile primite acolo la 4 persoane care cunosc domeniul si concluzia ar fi ca responsabilitatea e la Webfactor. Ignoram asta. Sa zicem ca vina e la mine. Ca am facut o tampenie care in timp a avut repercursiuni. Lasand la o parte faptul ca sunt o persoana care isi cere scuze cand o da in bara, problema nu este asta. Absolut deloc. Conversatia cu helpdesk-ul Webfactor a fost in regula, hosting-ul a fost in regula pana acum. Este lipsit de importanta in situatie. Singurul aspect important aici este atitudinea domnului Vasiliu. Atat.

Mai mult sau mai putin intamplator, in ciuda faptului ca sunt, de fapt, o persoana retrasa, am avut pana acum numai joburi care m-au obligat sa interactionez foarte mult cu clientii. Am lucrat in recrutare IT in care a trebuit sa conduc mii de interviuri telefonice (sper ca nu credeti ca toti oamenii sunt prietenosi si binevoitori cand sunt contactati de o firma de recrutare) si cateva sute fata in fata (cu persoane tehnice, de cele mai multe ori fara abilitati de comunicare prea dezvoltate) si sa interactionez si cu clientii pentru care recrutam, am lucrat ca account manager in online si a trebuit pe de o parte sa interactionez cu clientii pentru care lucram proiecte, pe de alta cu echipa de proiect, iar acum, de 3 ani, pun pe picioare propriul drum si, buna parte din ceea ce fac, presupune interactiunea cu voi. Si niciodata, absolut niciodata, indiferent de situatie, nu mi-am permis sa fac ce a facut domnul Horia Vasiliu. E absurd si contraproductiv – atat pentru afacerea dansului, cat si pentru proprii lui nervi.

Si totusi, a doua zi dimineata, contul a fost reactivat. Nu stiu daca a fost pentru ca domnul Vasiliu s-a calmat si a realizat singur ca a exgerat, ca il poate paste OPC-ul pentru abuz (da, clauza din „Termeni si conditii” care ii permite sa suspende un cont de client in orice situatie este abuziva), ca s-a simtit iertator sau pentru ca l-a tras cineva de maneca si i-a spus sa isi revina ca iar a luat-o pe aratura, dar contul a fost reactivat si am primit un mail detaliat si suficient de politicos de la un angajat al dansului care imi explica ce s-a intamplat cu site-ul. In jumatate de ora mai vine un mail ironic de la domnul Vasiliu in care imi dadea si dansul o explicatie pentru ce s-a intamplat – cu totul alta decat cea data de angajatul dansului (next time get your stories in line, guys).

Dar site-ul era in sfarsit functional. As fi putut sa il injur in gand pe domnul manager si sa las lucrurile cum au picat.

Nu, dragilor. Genul asta de atitudini merita pedepsite oricat de mic ar fi impactul actiunilor pe care le poti face pentru ca si eu cred foarte mult in ce scrie Marius aici. M-am bucurat insa ca impactul nu a fost chiar atat de mic. Articolul de pe Facebook a beneficiat de mult mai multa atentie decat mi-as fi imaginat eu. A fost preluat direct acolo de destule persoane, s-au dat link-uri pe twitter (care au ajuns chiar la urechile Webfactor) si au venit multe comentarii. Articolul a ajuns lejer la cateva sute de persoane (ca sa nu ma hazardez si sa spun mai mult) si, mai mult decat atat, cand cineva va cauta pe internet informatii despre serviciile Webfactor, mai devreme sau mai tarziu, vor da peste acel articol sau peste acesta. Am schimbat si hosting-ul, bineinteles. Din pacate pentru domnul Vasiliu traim in epoca internetului (si ar trebui sa fie foarte constient de asta) in care actiunile unei persoane, oricat de mici, pot crea foarte multe reactii. Cam asta va povesteste si Ionut Staicu aici (se pare ca domnul Vasiliu este faimos pentru astfel de reactii ridicole).

In incheiere, ca de la antreprenor (mic de tot) la antreprenor, imi permit sa va dau un sfat, domnule Vasiliu: data viitoare cand mai gasiti pe twitter o muiere nemultumita de serviciile Webfactor si va vine sa stergeti cu ea pe jos pentru ca spune tampenii, amintiti-va ca aveti angajati mai pregatiti decat dvs. sa interactioneze cu clientii si abtineti-va. Absolut tot circul asta putea fi ocolit daca faceati asta.

Dragilor,

Din pacate, pentru moment, Galeria “Hora” din Brasov la care puteati gasi produse GloryBox s-a inchis. Cum nu s-a inchis de bine inseamna ca am recuperat multicele lucrusoare duse acolo. Asa ca va invit sa verificati stocul aici pentru a vedea cu ce s-a imbogatit (veti gasi mai ales cutiute de care duceam foarte mare lipsa).

As mai avea de adaugat ca au fost lucruri care au mers la galerie inainte de a fi fotografiate, asa ca in zilele urmatoare vor fi si mai multe in stoc :) De asemenea, gasiti in stoc si pandante si inele glazurate cu rasina pe care le-am lucrat si le-am adaugat in stoc zilele trecute, dar pe care nu am avut inca timp sa vi le prezint cum se cuvinte.

Enjoy!

Cateodata lucrurile se intampla anticipativ. Ca o premonitie poate. Am luat pandantele masca in urma cu putin timp. Au fost hipnotizante. Putin stranii, dar hipnotizante. Mi-au adus instantaneu aminte de acest film si de aceasta scena. Filmul este, strict din punct de vedere vizual, unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am vazut. Este pur si simplu un continuu rasfat pentru privire. Costumele, decorurile, miscarile, dansul, culorile sunt absolut incredibile. O alta scena minunata gasiti aici.

Nu am putut rezista. Am luat mastile. Am ajuns acasa si, pe cand lucram cu totul altceva, pentru o clipa am inchis ochii si am vazut colierul. Si l-am lucrat imediat, asa cum trebuia sa fie.

Postarea a inceput totusi altfel. Asta pentru ca incepand de aseara si pana acum m-am confruntat cu o situatie mai mult decat neplacuta (cea legata de hosting despre care voi scrie o postare separata). Si toata intamplarea mi-a adus aminte pe deoparte de mastile in spatele carora ne ascundem, pregatiti fiind intr-o masura mai mica sau mai mare sa le dam deoparte si sa ne aratam asa cum suntem, iar pe de alta de responsabilitatea artei, a artistului sau a celui care macar incearca sa se scufunde in acest domeniu.

Responsabilitatea lui este sa faca lumea si-asa plina de rau si urat mai frumoasa. E nevoie sa creada in asta cu incapatanare si sa duca treaba pana la capat indiferent de succesul avut. Eu vreau asta. Vreau sa fiu cea care se incapataneaza sa vada lumea frumoasa si care, pe alocuri, in masura in care ii sta in putere, sa o ajute sa fie asa.

Detalii aici.

Detalii aici si aici.

Dragelor si dragilor,

Datorita unei probleme avute cu cei de la hosting (problema care inca mai exista partial, dar este in curs de remediere) am realizat ca nu am mai primit mail-urile trimise pe adresa de contact. Nu constientizam problema daca una dintre voi nu ma suna sa imi spuna ca mi-a trimis mail si i s-a intors cu eroare.

Prin urmare: daca mi-ati trimis un mail in ultimele 24-36 de ore la care n-am raspuns (nu imi sta deloc in fire asa ceva), va rog sa il mai trimiteti inca o data. Imi cer scuze pentru problema si promit sa ma revansez cu un raspuns foarte prompt.

Multumesc pentru intelegere! De maine vor reveni postarile noi :)

Detalii despre problemele avute gasiti aici.

Dupa cum povesteam si ieri: astazi inchei prezentarea comenzilor lucrate pentru sarbatori, iar de maine incep sa va arat lucrusoare noi. Iupiii! :P

Acesta a fost prima iarna in care am avut multicele comenzi de lucrusoare pentru copii (desi nu ma pricep deloc la asta), adica de lucrat cutiute care sa se potriveasca gusturilor lor. O parte vi le-am aratat deja, iar pe celelalte vi le arat azi.

Incepem cu o cutiuta cu ursuleti lucrata cu decoupage cu hartie de orez si pictata ulterior pentru a intregi peisajul …

Detalii aici.

Si continuam cu 3 cutiute pentru 3 domnisorici de numai cativa anisori, cutii care sunt cu siguranta cele mai roz cutii pe care le-am lucrat, dar cum mi s-a povestit ca domnisoarele trec prin faza roz si orice le-as face trebuie sa fie foarte roz … m-am conformat si am apelat si la printese Disney :)

Detalii aici.

Detalii aici.

Detalii aici.