Viata ca o transa
In ultima vreme simt ca lucrurile mi se intampla pur si simplu. Bineinteles ca lucrurile ni se intampla intotdeauna pur si simplu, numai ca in majoritatea situatiilor incercam sau ne place sa credem ca incercam sa avem o urma de control.
Nu, acum lucrurile mi se intampla. Curg in jurul meu, ma prind la mijloc, intru in joc si parca, in acelasi timp, stau pe margine si ma uit din afara. Ma lasa cu aceeasi stare de fascinatie si de calm despre care vorbeam si in postarea anterioara.
E ca si cum, eu, cea din mijlocul lucrurilor, sunt prinsa intr-o transa din care nu ma pot sustrage. E ceva aproape ritualic, ca un joc al ielelelor. Si tot eu, cea de pe margine, raman vrajita privindu-l.
E ca si cum propriile actiuni nu imi apartin si, in acelasi timp, simt ca niciodata nu mi-am mai apartinut atat de mult ca acum.
