Inceput de toamna.
A fost primul vin rosu de dupa vara. Semn ca a venit toamna. E ceva in taninul de vin rosu care nu te lasa sa-l bei vara. Nu pe mine. Nu pe noi.
Noi doi, eu si al meu barbat, si-o sticla de vin.
Mi-am revenit usor din oboseala, am lucrat bine azi, am gatit din amintirile de stat in bucatarie langa mama, in timp ce ea gatea, iar eu nu o ajutam pentru ca urma sa am destul timp pentru asta cand ma faceam mare, la casa mea.
Si-am constatat, cand m-am facut mare, ca am rar nevoie de ajutorul mamei cand gatesc. O sun din cand in cand pentru detalii.
Si-am mai constatat ca asta e felul meu de-a invata. Prin observatie. Putin pe furate. Asa am invatat sa desenez, sa folosesc calculatorul, sa fac bijuterii. Si observ ca daca fac o pauza din a face ceva, daca ii pot observa pe altii facand lucrul respectiv, cand reiau activitatea, ma descurc mai bine.
Cand vine toamna am senzatia ca urmeaza sa intru in hibernare. Ma ingras putin, ma lenevesc, imi revine dragul de baie si nu de dus, de a umbla prin casa cu sosete in picioare, desi inca nu-i frig, de a asculta muzica si-a ma culcusi sub o patura moale, un pahar de vin si-o carte in mana, de a-mi chema putin melancoliile, de-a aduna in jur doar oameni dragi care imi vor incalzi sufletul.
Si e deja tarziu si-am sa ma adorm inca o data cu incantatoarele cuvinte ale lui Rushdie si-am sa mai chicotesc inca o data de bucurie ca in curand ma voi bucura de un nou volum Anais Nin. Numai bun de citit la vin rosu si toamna.
Somn usor, vise placute, puricii sa va sarute!
