Tocmai m-am intors de la Posta. Am fost sa duc un colet cu o comanda. Ma urnisem cu greu, recunosc, dar promisesem ca il trimit astazi si mai bine ma taram pana acolo decat sa imi incalc promisiunea.

Ajung in sediul oficiului postal si mai sa pic din picioare. Mai bine de jumate din tejgheaua destinata clientilor era acoperita cu teancuri de colete. Eu am aproximat 30, desi e posibil sa fi fost mai multe. M-am albit, am remarcat ca in intreg sediul eram doar eu si cele doua persoane (o femeie si un barbat) care urmau sa trimita acele colete si zic sa ma asigur, poate e o greseala. O intreb pe tipa daca urmeaza sa trimita toate acele colete, ea confirma. Si indraznesc (nu vreti sa vedeti cat de timida pot fi uneori) sa o intreb daca ar deranja-o foarte mult daca as trimite eu coletul inainte. Ea incepe sa se balbaie si nu prea inteleg ce spune. Atunci se intoarce el, un tip inalt, elegant, tuns si barbierit corect si spune arogant ca nu, n-o sa dureze mai mult de 20-30 de minute la ei, sa astept.

Lasand deoparte faptul ca ar fi durat mai mult de atat (deoarece este lipsit de importanta in context), eu ma intreb incotro ne indreptam? Aveau o tejghea plina de colete, nu mai era nimeni in afara de mine acolo, ce i-ar fi costat sa ma lase sa il trimit? Putina bunavointa.

Imi e destul de greu sa explic cum m-am simtit. Situatia este absolut banala, dar a fost ca si cum m-ar fi pocnit cineva in moalele capului. Poate tocmai datorita banalitatii.

M-am blocat, n-am putut nici sa protestez si nici sa fac altceva. Probabil ca in mod normal m-as fi intors pe calcaie si-as fi plecat, dar promisesem ca trimit coletul si am eu un fix din copilarie ca daca promit ceva d-apoi e lege.

Si sunt inca atat de blocata ca nici sa analizez coerent situatia nu pot.

Pana la urma tot un strop de bunavointa m-a scapat. Functionara de la posta nu ma vazuse, cand a ridicat ochii si m-a vazut s-a speriat. Apucase sa introduca datele respectivilor in programul lor antic si nu mai putea sa iasa (sau cel putin nu stia cum), altfel ar fi luat coletul meu inainte fara a cere permisiunea posesorilor celor 30. Solutia a venit de la colega ei care deja ma cunostea: mi-a spus sa las coletul, actele si cat stiu eu ca dau de obicei si sa ma intorc dupa chitanta cand am timp, ca trimit ele. Am facut cum a spus si-am plecat rasufland usurata. Ma duc maine sa verific daca s-a trimis si e totul in regula.

Sincer, ma simt derutata si abia astept in seara asta vizita unui prieten drag, care sa imi aminteasca prin simplu fapt ca va zambi cald ca mai sunt totusi oameni printre noi.

Tot incerc sa scriu articolul asta de cand a fost intalnirea. Adica de pe 19-20 decembrie. Dar … au venit sarbatorile, lenea, odihna … si s-a facut ianuarie.

Cand am ajuns acolo, sincer, nu stiam ce se va intampla – stiam ca e o intalnire a twitter-istilor si ca e cu ceva legat de arta (doh!). Ce a urmat a fost de-a dreptul minunat. Ne-am adunat cam 30 de persoane si impreuna cu gazdele noastre (multumim, Alina!) timp de 2 zile am pictat suporturi de lumanarele, apoi rame foto, ceramica, am facut origami, am pictat tricouri si la final ne-am jucat cu lut si pasta modelatore pentru bijuterii.

Dincolo de aceste detalii a fost grozav sa vezi atatea persoane, din domenii atat de diferite, lasandu-se furate de jocul de-a arta. Am vazut la inceput persoane incantate de ce urmau sa faca, am vazut persoane timide, dar am vazut si cateva figuri mature si reticente la ce urma. La final, in a doua zi, m-am tras deoparte doar pentru a-i privi si am simtit cum ma umplu de bucurie. Participau toti, cu concentrare, cu drag, cu suflete deschise, cu relaxare, cu totul la ceea ce faceau. A fost probabil una dintre cele mai emotionante imagini ale anului.

Cat despre mine … dupa o luna plina de munca in care practic zi dupa zi a facut o buna parte din lucrurile care se intamplau acolo, m-am surprins bucurandu-ma ca un copil de ce faceam. Am simtit cat sunt de norocoasa daca in conditiile date pot radia de fericire facandu-mi practic … “job-ul”.

Rama pictata a fost daruita amintire, pentru suportul de lumanare n-am lumanare :D, decorul origami a fost uitat acolo, tricoul e neterminat, iar la bijuterii mi-am bagat nasul sa ajut cum am putut. Ce va pot arata totusi este farfurioara, care a ajuns decor pe masuta din sufragerie si pentru care am primit deja cateva oferte si chiar o comanda, dar pe aceasta o voi pastra eu cu mult drag.

Mai jos si alte poze, pe care le-am selectat de aici. In prima poza m-am ridicat in picioare sa va dovedesc ca am fost acolo, iar in a doua sunt chiar manutele mele pictand decoratiunea orgami :)

Abia astept urmatoarea intalnire!