11/05/2010

Album de familie

Glory Box Personale, Uncategorized alb-negru, album, familie, fotografii, parinti, Personale, poze, veghi 15 Comments

In amintirea mea, cumva, parintii mei arata si se poarta dintotdeauna ca acum. Nu mi-o amintesc pe mama mai tanara, mai frumoasa, mai vie, desi ochii ei de un albastru intens (cum eu nu i-am avut niciodata) sunt la fel de emotionanti cum sunt sigura ca au fost intotdeauna si isi pastreaza un sambure de inocenta care iti arata imediat cat uman este in ea. Tata parca nu a existat fara mustata si in nici un caz nu mi-l amintesc ca pe un tanar Mick Jagger cu parul lung si buclat.

Ma uit la pozele lor si incerc sa reconstitui profilul unei generatii. Si imi place ce vad. Imi place cum arata mama in rochia de catifea mov (voi o s-o credeti neagra) in ziua cununiei, inconjurata de tipi pletosi, un pic hippie, un pic rock, un pic Bee Gees, cu libertatea in priviri. Imi place viata care explodeaza din ea in pozele care rade, feminitatea hainelor lor ei (create si lucrate in totalitate de bunica), melancolia si dulceata din privirea ei in rochie de mireasaa si cat de frumoasa era chiar si cu un permanent-afro cand faptul de a ma avea pe mine in burtica a fortat-o sa se tunda.

Pe tata imi e greu sa il descriu dulceag poate tocmai pentru ca face parte din generatia care a sustinut cu onoare profilul de barbat: masculin, orgolios, protector, sigur pe el, ambitios si … indragostit de mama.

De fapt, eu cred ca n-au avut nici o sansa unul in fata celuilalt. Cred ca s-au indragostit iremediabil cand au decis sa se ia de mana si sa fuga impreuna.

Barbat si femeie, asta au fost si sunt. E normal ca modelele mele de masculinitate si feminitate sa fie create de ei, desi sunt atat de diferita de mama in atat de multe privinte. Si mi-i un pic trist ca vad tot mai rar barbati si femei pe strada, iar in locul lor umbla niste copii mari care se joaca de-a adultii.

Puteti gasi albumul complet si pe Flickr.