Final de etapa.
Dragilor,
In urma unor experiente mai putin placute pentru mine, m-am hotarat ca de astazi sa nu mai fac portrete contra-cost. Voi ramane portretistul familiei si al prietenilor, dar nu al celor care vor sa plateasca pentru asta.
Sa va explic de ce.
Nu am pregatire, nu am studii in domeniu si probabil ca nici nu voi avea. Tot ce am desenat vreodata a fost dupa ureche cu indemanarea pe care ati vazut-o. De ce aleg sa ma opresc?
Majoritatea persoanelor care au cerut sa le fac un portret au fost multumite, dar exista si cazuri contrare. Si cine sunt eu sa ii contrazic? Faptul ca mie mi se pare un portret bun nu inseamna nimic. Si, din pacate, efortul depus pentru realizarea unui portret este mare – cum scriam si pe pagina dedicata portretelor, uneori este vorba de 10 ore de munca – iar eu nu am nici cunostintele necesare pentru a-mi evalua rezultatul, nici puterea de a o lua de la capat daca clientul nu este multumit, nici de a fi ok cu faptul ca munca sa nu imi fie rasplatita daca acesta il refuza sau isi exprima nemultumirea – pentru ca nu voi lua bani de la un client nemultumit.
Si, din pacate, cand lucrezi pe cont propriu castigi exact cat muncesti. Nu exista un sef care sa iti plateasca salariul indiferent de productivitate atata timp cat iti fac cat de cat treaba. Ce vreau sa spun este ca efectiv nu imi permit sa lucrez fara ca munca sa imi fie rasplatita.
Nu vreau sa se inteleaga ca acuz in vreun fel clientul. Foarte departe de mine gandul. Ci doar ca nu vreau sa mai sa fac un lucru a carei calitate nu o pot garanta.
17/06/2010 @ 5:06 pm
Buna, iti urmaresc de mult blogul si imi plac bijuteriile tale. Nu trebuie sa te decurajeze nimik in ceea ce faci pentru ca totul de invata si prin exercitiu se perfectioneaza. Portretele tale sunt destul de bune,iar eu chiar daca am studiat artele mai intampin si acum mici dificultati. Nu ai nevoie decat sa fii putin atenta la constructie, asta e tot, sunt anumite lucruri care ,intr-adevar daca nu iti sunt spuse nu iti dai seama prea bine si nu le vezi. Iti pot da cateva sfaturi daca vrei legat de asta:). parerea mea este sa faci in continuare ceea ce stii tu mai bine si sa nu tii cont de parerile negative ale celorlalti.
17/06/2010 @ 5:24 pm
Buna,
Iti multumesc pentru comentariu – inteleg ce spui tu si probabil ca nu o sa ma las de desen. Am mai luat o data hotararea asta acum multi ani, n-am desenat 5 ani, apoi tot aici am ajuns. Doar ca nu o sa o mai fac contra-cost ci pentru propria placere.
Iti multumesc pentru vizite si pentru oferta de ajutor – am sa o iau in serios curand :)
17/06/2010 @ 8:24 pm
:(
17/06/2010 @ 8:39 pm
Razvan, invers: :) :P
17/06/2010 @ 8:53 pm
Imi pare rau ca te-au intristat experiente cu portretele :*
17/06/2010 @ 9:03 pm
I’ll be fine :)
18/06/2010 @ 2:43 pm
iti dai seama cati prieteni vei avea de-acum incolo? :)
18/06/2010 @ 4:25 pm
Cam :D
18/06/2010 @ 4:32 pm
Andreea, poate nu ar fi rau sa iei niste cursuri de desen, daca tu consideri ca iti sunt necesare. Nu renunta la ceea ce faci numai pentru ca au fost cativa clienti nemultumiti. Asta se poate intampla si daca faci altceva. Si la o comanda de bijuterii, si la haine, etc. Nu stiu concret care a fost situatia, dar uneori atunci cand faci la comanda, dai si peste persoane greu de multumit. Sau imposibil de multumit. Cati au fost? Unul? Doi? :D Face parte din riscurile meseriei…nu renunta. Esti autodidact, poate pe alocuri trebuie sa imbunatatesti ceva, dar asta faci si cu bijuteriile. Inveti din mers. Toti o facem..
18/06/2010 @ 4:44 pm
Isabela, multumesc pentru comentariu … m-am gandit la cursuri, dar cumva simt ca nu mai am energie pentru asta. Momentul desenului s-a ratat cum acum multi ani cand am renuntat la a studia artele.
18/06/2010 @ 6:01 pm
Cred ca n-ar trebui sa renunti nici in ruptul capului sa mai faci portrete. Ceea ce ar trebui sa faci este sa iei banii inainte si sa pui o avertizare pentru client, si anume ca parerea artistului nu coincide cu a clientului despre el insusi pentru nu exista doi oameni care sa aiba exact aceeasi parere despre un lucru – fiecare vedem o imagine distorsionata de propria noastra constructie psihologica; ba chiar, e dovedit, nici culorile nu le vedem la fel. Daca tu vezi pe cineva trist si el se percepe vesel, sau tu il vezi slab si el se vede gras – bai, daca vrea o imagine identica a lui, sa-si cumpere o oglinda – nu un portret!
Eu am renuntat sa desenez/pictez cand mama s-a uitat la un tablou de-al meu un un munte si nori si m-a intrebat daca este un labirint, sau un lac. Dupa vreo 3-4 ani ne-am facut niste dulapuri pe comanda, iar momentul cand tipii de la mobila ne-au aratat schitele finale a fost revelator pentru mine: mama nu-si dadea seama de nimic, nici nu vedea ca sunt dulapuri. Pentru ea erau niste dungi, linii punctate, nu aveau nicio logica… Atunci mi-a parut chiar rau ca am renuntat!
18/06/2010 @ 6:19 pm
Alexandra, esti grozava :) Chiar astazi am avut-o in vizita pe Alexandra Vladescu (Clepsidra cu daruri) si ii povesteam acelasi lucru. Ii spuneam ca cei care comanda portrete sunt extraordinar de multumiti atata timp cat portretul este al altcuiva.
Cand portretul este chiar al lor imaginea din desen se loveste de imaginea lor inconstienta despre ei. Eu pot intelege foarte bine asta – nu numai ca ma ajuta studiile si pasiunea pentru psihologia umana, dar pe mine de cand ma stiu m-a complexat greutatea mea si am senzatia ca sunt obeza uneori, in general grasa si numai rar ma scutur si imi dau seama ca situatia nu este atat de grava. La fel, sunt zile in care ma uit in oglinda si va o persoana groaznic de urata fizic.
Astea sunt proiectii, sunt problemele mele cu mine pe care le transpun pe corp. Si in atatia ani nu am reusit sa scap de ele.
Imi e greu si nu cred ca am energie sa lupt cu asta – cu distanta dintre imaginea dintr-o fotografie transpusa intr-un portret si imaginea pe care o persoana o are despre ea insasi. Iar daca la asta adaugi argumentele din postare … iese mult pe minus.
La desen nu renunt, doar la cel la comanda :)