Pfuai, ce m-am chinuit sa fac pozele pentru rochia asta. Nu-i lucru usor sa faci poze din cap pana in picioare de una singura. Pe cuvant :)

Subsemnata este responsabila pentru alegerea materialului – un bumbac grosut care se aseaza minunat – si de … descrierea modelului. Ca asa se intampla cu mine si cu mama: luam materialele impreuna, eu ma gandesc ce sa facem cu ele, apoi descriu prin telefon si mama si bunica trec la treaba.

Si mi-a placut asa de mult cum a iesit incat am vrut si eu o rochie ca asta (de fapt cea din poza este a mea, cea disponibila este cu 2 cm mai scurta). Bretelutele mov-uni care se leaga dupa gat au dublu rol: unul estetic (evident :P) si unul … utilitar. Daca faceti parte dintre acele femei (ca mine :D) care nu sufera chestiile alea menite sa sustina bustul, bretelele mov fac toata treaba :)

Inca un detaliu: mai exista o varianta a rochiei in care bustul este mov-uni si bretelutele cu dungulite, dar cum am innebunit chinuindu-ma sa ma fotografiez singura deocamdata doar va povestesc, iar cand il prind pe Marius liber va arat si cealalta varianta.

Enjoy!

Ii puteti verifica disponibilitatea, marimea si pretul aici.

Nici nu stiu de unde sa apuc postarea asta si cum sa o scriu …

Acum deja multi ani, cam pe cand eram eu in clasa a 12 a, petreceam un numar imens de ore in camera mea. De fapt nu prea ieseam deloc in afara drumurilor pana la liceu. Si cum se crapa de 22.00 (cine a avut inernet de la Romtelecom pe vremuri stie de ce :P) intram pe net. Va aduceti aminte sunetele alea de conectare la net? Invatasem cum trebuie sa sune ca sa stiu daca se va conecta au ba. Pentru ca in mod clar era muuulta lume care astepta ora 22.00 si trebuia sa te grabesti ca sa nu prinzi reteaua supra-incarcata.

Ei, era cam pe vremea mIRC-ului. Incep sa fiu cam batrana, asa-i? Si intr-o seara, cum ne-cum, am intrat in vorba cu un tip, culmea tot din Calarasi. N-o sa mint ca mai stiu detalii despre conversatie ca habar n-am ce-am vorbit, dar stiu ca ne-am hotarat sa ne vedem pe viu – lucru pe care nu il faceam prea des. No, acum nu stiu daca a facut lucrul asta intentionat sau nu, dar cand a aparut Florin la intalnire in pantaloni de piele, cu parul o idee lung si perfect am ramas un pic masca (vedeti, am tinut minte cu ce era imbracat :P). Baiat frumos, ce mai :D Stiu ca in seara aia am stat de povesti pana inspre dimineata intr-o bodega destul de ciudata de prin Calarasi (credeti ca erau prea multe locuri deschise non-stop pe atunci?) si ca incet incet am devenit cei mai buni prieteni pentru ca a trebuit sa inghit repede in sec – baiatul avea prietena de ceva ani si o iubea ca pe ochii din cap :P Asta se intampla cam toamna cred …

Anul ala am petrecut multe nopti impreuna. Nu va ganditi la prostii :D A fost singura persoana cu care am putut invata in paralel vreodata. El studia filosofia ca sa dea la facultate la drept, eu ca sa trec bacul. Serile incepeau cu cafeaua maica’mii (care este absolut minunata), apoi cu cateva ore de studiu, continuau cu vinul lui taica’miu (vin tare si bun de casa), multe filosofari caraghioase acum si se incheiau pe la 5 dimineata cu un film si cu Florin urcandu-se pe bicicleta si plecand acasa. Nu mai stiu cat a durat asta … dar restul e poveste si ani trecuti in care nu ne-am vazut mai deloc.

Am ramas in schimb prieteni de familie (suntem oameni mari acum, nu?) cu al sau frate. Si uite-asa (probabil) viitoarea sotie a lui Florin, Veronica, a ajuns pe site-ul meu. Mi-a scris la inceputul verii sa ma intrebe daca ma incumet sa ii fac bijuteriile. Si m-am incumetat. Cu mult mult drag si cu mult regret ca nu am putut ajunge la nunta lor. A fost una dintre comenzile speciale care merg mult mai departe decat simpla creatie de bijuterii. Fiecare miscare a fost facuta cu zambetul pe buze si cu toata bucuria de care sunt in stare. Si cred ca Veronica a simtit asta pentru ca a fost incantata de cum au iesit, desi eu am avut emotiile pana la cer si inapoi :)

Nu v-am spus atunci, dar colierul rosu a fost demo pentru Veronica :) I-am propus sa folosim flori pentru bijuterii si pentru a-i arata ce se poate face, am facut acel colier. I-a placut si am indraznit inca un pas: sa folosim si cateva petale rosii pentru flori. Ea a stat si-a cantarit propunerea si a spus da :)

Aseara am vazut prima poza (pentru ca atat a primit si ea deocamdata) de la nunta lor care a avut loc sambata. Si e minunata! Sper sa pot reveni curand si cu altele.

Ii sunt recunoscatoare ca a avut incredere sa fiu intr-un fel alaturi de ei intr-o zi atat de importanta. Le doresc multi ani fericiti si plini de dragoste!

Setul este unicat si nu poate fi refacut. Pentru preturi orientative intrati aici.

In micul atelier din Calarasi in care mama si bunica croiesc si cos cu drag lucrusoare vin din cand in cand comenzi pentru ocazii speciale.

Iata ca au avut de facut si o rochie de mireasa simpla si delicata ca pentru o mireasa care a inteles ca frumusetea nu sta in falduri umflate si complicate :)

Din pacate nu au beneficiat de un fotograf prea priceput, dar este prima fotografie cu una dintre rochiile de mireasa lucrate de ele (in afara de a mea, bineinteles :P) si m-am hotarat sa v-o arat si voua.

Adica la targul “Culori” din Herastrau.

Pai … cam trist. Cred ca am adunat undeva in jurul a 50 de participari la targuri si evenimente handmade si este prima oara cand nu reusesc sa castig macar cat sa imi acopar taxa de participare. De obicei asta se intampla inca din prima zi, indiferent de taxa.

As vrea sa subliniez ca nu cred ca esecul targului apartine in vreun fel organizatorilor. Alina si Cristi si-au facut treaba bine si cu seriozitate. Parca as fi vazut rostul unor fluturasi impartiti prin parc chiar pe perioada desfasurarii targului, dar deja ar suna a carcoteala si nu e cazul.

Problema de importanta maxima a fost ca nivelul de interes al vizitatorilor parcului fata de evenimentul pe langa care treceau tindea infiorator catre zero. La nici un alt targ nu am vazut oameni atat de indiferenti, foarte foarte multi oameni care nici macar nu se opreau sa se uite, foarte multi care intrebau de pret si asteptau sa auda de cel mult 2-3 lei perechea de cercei si foarte multi pentru care ideea de obiect lucrat manual nu insemna nimic.

De asemenea, chiar daca risc sa fiu rautacioasa, multe lucruri de duzina – e greu sa iti mai ceri pretul si sa te astepti la apreciere si la educarea oamenilor in ceea ce priveste handmade-ul cand la 3 standuri de tine cineva vinde cercei din fimo la 3 lei (asta insemna un patratel din fimo intr-o culoare simpla cu agatatoare).

Vineri am fost singura la targ si n-a fost prea amuzant, dar am reusit sa ma bucur de o dupa-amiaza in care am citit in parc. Sambata l-am sarbatorit pe Marius care a profitat de iesirea in parc si si-a pus rolele in miscare. Asa ca familia Badragan si-a sarbatorit anul acesta aniversarile la targuri. Duminica n-am mai rezistat moral decat pana la ora 13.00 cand ne-am facut bagajelul si-am mers acasa sa ne odihnim.

Acum ar fi urmat partea in care va aratam poze, dar nu stiu ce a avut aparatul (sau ce-am facut eu gresit) si majoritatea pozelor au iesit miscate. Promit unele de la targul viitor :)

Lui Sorin i-a placut tricoul lui George cam de cand am dat primul preview pe twitter :) Si-a zis ca vrea si el. Am obtinut de la el un deadline lejer … adica mi-a spus ca nu se grabeste :D am intrebat daca vrea tricou sau bluza cu maneca lunga (ca doar a venit toamna), a zis bluza, iar cand am incheiat proiectele urgente am mers si am luat intai bluza si-apoi am trecut la treaba.

Intrebat de preferinta in ceea ce priveste modelul a spus Honda Transalp.

Din pacate pentru mine a venit foarte repede sa ia bluza – adica exact in seara in care am terminat-o – si nu am apucat sa fac decat o poza destul de nereusita a modelului pictat, fara bluza in intregime.

L-am rugat pe Sorin sa imi trimita o fotografie si mi-a trimis una la inaltime – el purtand bluza chiar pe o Honda Transalp :)

Ziua buna dragii mei,

E timpul pentru o noua invitatie la targ. Weekendul urmator, adica pe 2 si 3 octombrie, sunteti invitati din nou in curtea Palatului Sutu/Muzeului Municipiului Bucuresti (la Universitate) pentru o noua editie a targului “I Love Handmade”

Abia astept sa reintalnesc printre vizitatori oamenii frumosi si interesati de handmade, asa cum in mod neasteaptat nu am avut parte in Parcul Herastrau.

Va astept!

Dragilor,

De maine este targ asa ca am fost in pregatiri intense. Mai de dimineata v-am prezentate niste lule-libelule – pe care va astept de maine sa le vedeti pe viu – iar acum va prezint noile ispravi in care am combinat tehnica servetelului cu pictatul.

Sa incepem cu o cutiuta delicata, in culori pale, usoare, delicate, o cutie cu flori si fluturi cum imi e mie mai drag :)

Si incheiem cu o cutie in culori simple, dar grele pe care o vad tronand intr-un dormitor in care se spun povesti soptite …

Le puteti verifica disponibilitatea si preturile  aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Mi-a picat acum 2 zile pe cele 2 pandante cu libelule metalice pe care nu mai stiu nici de cand, nici de unde le-am luat, dar stiu ca asteptau cumintele in cutiuta cu accesorii metalice sa le vina randul.

Asa ca pornind de la ele au prins aripi libelule si pe margelute, apoi s-au amestecat printre flori si-apoi au inceput sa danseze pana au nascut doua coliere …

Unul la firul ierbii …

Altul c-un zbor spre floare …

Le puteti verifica disponibilitatea si preturile  aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Emilia si-a dorit o cutiuta precum cea cu note muzicale si portative. Cum cutiuta este lucrata combinand tehnica servetelului cu pictura a fost putin mai greu intrucat nu mai aveam decat niste bucati foarte mici de portativ. Din fericire mai aveam unul intreg cu celalalt model. A dorit, de asemenea, sa modificam fluturele si sa facem un curcubeu.

Iata ce a iesit :)

Din pacate (sau din fericire? :P) cutiuta nu mai poate fi refacuta, dar va astept oricand propunerile pentru cutiute personalizate.

Andra si-a dorit pentru aniversarea prietenei ei o rama foto cu o pisicuta neagra si mi-a indicat ca i-a placut de domnita astrala de pe acest tricou. Initial am vrut sa o pictez, dar cumva imi dadea cu virgula la cum voi picta pisicuta intr-un spatiu atat de restrans astfel incat sa arate si bine. Apoi mi-am adus aminte ca am stelute din lemn pe care le pot aplica pe rama. Apoi mi-am adus aminte ca dintr-una dintre ultimele vizite la Brasov ne-am intors acasa cu traforajul lui Marius si ca am cumparat si placi pentru asa ceva.

Apoi mi-am amintit ca eu n-am folosit niciodata traforajul :D Si Marius nu era acasa … hmm … Sun una bucata sot: crezi ca ma pot descurca sa traforez o pisica? El zice ca da. Pana la urma ce-aveam de pierdut? Asa ca am pus mana pe creion, am desenat pisica pe placaj si da-i si lupta :D Forma finala arata destul de dubios si … vag. Asa ca am pus mana pe smirghel si am slefuit la ea pana a aratat cum imi doream. Restul e poveste :)

Andrei i-a placut foarte mult, sper ca si prietenei ei.