01/11/2010

Grimus sau un fel de primal scream therapy.

Glory Box Personale, Uncategorized band, concert, fingerprints, grimus, laptarie, muzica, Personale, prima scream therapy, Silver Church 6 Comments

Asa imi pare rau ca n-am scris postarea asta imediat dupa concert. Merita euforia aia.

Sa va explic. Eu nu ascult aproape niciodata Grimus altfel decat live decat cand ii prind din greseala la Guerrilla. Nu pot, mi se pare ca ii nedreptatesc, desi ar fi printre putinii artisti carora am sa le cumpar albumul doar pentru a-i sustine.

Photo via grimus.ro

I-am ascultat prima oara absolut din greseala. Fusesem invitati la “Petrecerea Artelor Contemporane” in Silver Church si in programul evenimentului erau trecuti si ei. Am dat un search inainte de a pleca de-acasa sa vedem ce canta baietii, suna bine, dar nu m-au impresionat.

Parerea mea s-a schimbat definitiv, irevocabil si am devenit fan declarat chiar in timpul acelui prim concert. Si trebuie sa intelegeti: eu reactionez destul de prost la muzica in prima auditie. Concertul ala am stat cu ochii mari cascati, urechile tremurande si, pe alocuri, chiar cu falca atarnand pana in piept ca in desene animate. Aveam in fata ochilor cel mai bun live pe care il vazusem si auzisem vreodata: un solist cu o voce din alta lume, de o profunzime greu de inteles, fara nici o scapare, complet transpus in muzica si in moment si o intrumentatie impecabila. Muse & U2 all in one, live, pe scena, in fata mea. Si cred ca ar face fata perfect unei scene si unui public la fel de numeros si extaziat. Sunt pur si simplu exceptionali.

Si nu am inteles nici atunci si nu inteleg nici acum ce se intampla. De unde diferenta asta? Cum poate sa sune atat de mult mai bine live? Nu am fost la multe concerte in general, dar am fost la cateva concerte mari. Am vazut Nightwish cu lacrimi in ochi, apoi Metallica, apoi Guano Apes si le-am considerat niste concerte extraordinare. Si au fost. Dar pe nici unul dintre ele nu le-am trait cu emotia pe care a creat-o Grimus.

Presupun ca asta inseamna banalul “sa transmiti”. La primul concert mi-am dat seama la un moment dat ca sunt intr-o stare similara cu cea pe care mi-o declanseaza exercitiile de respiratie – un soi de euforie, semi-constienta, in orice caz: out of this world (nu, nu sunt nebuna, va explic daca doriti :P). Si tinand cont de faptul ca nu prea ii ascult, in mod clar nu le stiu versurile. Asa ca la mine ajung doar emotiile. Nebunia. E un soi de primal scream therapy traita prin altul. Poate din cauza asta am facut si o fixatie pentru piesa “Fingerprints” care inca nu exista in varianta de album.

Sambata i-am vazut iar, in Laptarie. Incredibili. Din nou. Desi as spune ca scena mica din Laptarie nu li se potriveste. Bogdan are in mod evident nevoie sa isi traiasca muzica manifestandu-se si fizic, sa sara, sa ingenuncheze, sa strabata scena, sa danseze, sa traiasca fiecare secunda in cel mai natural si nebunesc mod cu putinta. Si cumva nu pare sa faca asta pentru show, ci pentru ca asa isi simte muzica. Si i se potrivesteste perfect.

Si mai imi place ca sunt constienti ca sunt buni. Mi se pare evident. Nu exista timiditate cand primesc aprecieri. Se bucura, le absorb pe toate si asta ii face sa dea mai mult cu si mai mult entuziasm, dar in mod clar stiu ca le merita. Si ma bucur de fiecare data cand intalnesc artisti constienti de propria valoare.

Pana la urmatorul concert va las cu o inregistrare  “Fingerprints”  (vocea incredibila a lui Bodan isi face aparitia pe la minutul 3) si va spun ca ,atunci cand auziti de concert Grimus, sa donati sange pentru bilete daca e necesar (nu sunt asa de scumpe, o donatie va ajunge de doua bilete :D) si sa mergeti sa-i vedeti …