Cum a fost la concert Grimus in Club A

, , , , , , , , , 8 Comments

Babelor,

(pentru ca in cazul de fata numai o formulare a la Surorile Marx se potriveste)

Am imbatranit, dementia praecox sta larg scris pe fruntea mea in timp ce eu zambesc putin tamp, usor intrebator, dar cu satisfacite. Va explic.

Am avut o pubertate si o adolescenta intreaga si chiar ceva ani dupa la dispozitie sa incerc meseria asta de fan. Habar n-am avut cu ce se mananca si m-am tot intrebat ce inseamna asta. Cine sunt oamenii aia atat de pasionati de altii incat par nebuni si bat usor in penibil. Ei, acum, cand am imbatranit si se presupune ca intru la modul serios in varsta adulta, eu o iau invers. Mai trebuie sa imi lipesc si postere pe pereti, sa iau albumul cu mine la concerte si sa cer autografe si definitivez imaginea. Oricum am facut ceva mai rau de-atat :D

Cand va povesteam eu mai serios despre Grimus (si lasand deoparte autoironia, ca doar atat mi-a mai ramas in aceste faze avansate ale dementa), adica aici, va povesteam si ca am dezvoltat o pasiune pentru piesa “Fingerprints”. Si ce ma trazneste pe mine ieri in timp ce pictam de zor cutii? O vedeam. Brosa “Fingerprints”. Si am facut-o, dar intra la capitolul “pe ca le-am baut” pentru ca nu o mai am si dupa ce va povestesc de ce puteti sa faceti misto de mine la sange, sa va tavaliti pe jos, sa ma trageti de par, sa ma aratati cu degetul si eu promit sa suport tot cumintica (asta pentru ca imi voi pune camasa de forta la timp).

Pai, canta baietii, frumoooos, frumos de tot. Se termina concertul. Eu euforica. Aveam brosa in piept (intre noi fie vorba era cam greu sa uit – mirosul lacului proaspat de pe ea batea lejer parfumul meu si imi amintea constant ca e acolo). Baietii ramasi pe langa scena. Unii strangeau lucruri, altii vorbeau cu oamenii. Incercand limitele propriei nebunii ii soptesc lui Marius la ureche: “eu ma duc sa ii dau brosa”. Si atunci, in locul zambetului incurcat si ironic pe care il asteptam ca sa ma puna la locul meu, Marius zice: “Pai, fugi, ce mai stai?”

Asta a fost sabotaj.

A fost ultima picatura. A fost tot ce mi-a mai trebuit ca sa ma duc acolo. L-am prins 5 secunde pe Bogdan, i-am pus brosa in palma (dupa ce am scapat-o pe jos, doar trebuia sa sporesc penibilul situatiei, nu?), el o ia, ma pupa apasat pe-un obraz si pune brosa in piept. Bine ca ii intuneric in club. Cred ca eram rosie pana in varful ultimul fir de par de roackerita neregulamentara ce-mi sunt. Cred ca n-am chicotit. Cred ca am mai avut integritatea de a ma intoarce simplu pe calcaie si-a fugi inapoi la masa. Cred.

Oricum mi-a placut reactia. A lui Bogdan, bineinteles. De mine nu mai vorbesc. Ma simt ca o groupie and am damn proud of it :D

Brosa era rotunda, cu negru si maro zgariind suprafata si, bineinteles, cu amprente albe (da, am bagat degetele in acril alb si le-am pus pe brosa :D). Doar era pentru “Fingerprints”. Si era neterminata. N-am apucat sa o lacuiesc pe spate. Dar imi fac eu alta si va arat. Ca poza n-am apucat sa ii fac.

Gata, liber la ras si mistouri. Numai despre concert n-a fost postarea asta. Cum a fost? Pai, pe scurt, spectacular ;)