Asociatia Crucea Rosie, Calarasi
Nu stiu cati dintre voi stiu, dar eu mi-s calaraseanca. E drept, am plecat de multi ani de-acolo (s-au adunat vreo 8) si mi-a fost teama sa ma mai intorc. Recunosc ca n-am dat prea multe sanse orasului aluia si, uneori, m-am simtit prost gandindu-ma cu rautate la el. Adica … sa te intorci in Calarasi? Si la ce bun sa te ingropi acolo? Nu-i nimic de facut etc.
Si asta este mentalitatea majoritatii tinerilor de-acolo. Asteapta cu nerabdare sa termine liceul pentru a o zbughi la facultate si pentru a se rupe tot mai tare pe masura ce trec anii. Spuneam ca m-am simtit prost pentru ca … ce sanse are oraselul ala daca plecam cu totii de-acolo? Cu ce drept mai comentez cand eu, unul dintre tinerii care poate ai fi putut face ceva pentru el, am plecat mancand pamantul? Da, asta este parerea mea si in ceea ce ii priveste pe cei care pleaca din tara. Ai plecat, e ok, dar taci. Nu mai ai nici un drept in momentul in care ai renuntat la tara si la ce se poate face in ea.
Asa ca atunci cand am aflat cu ca doi prietenii (v-am mai vorbit despre ei aici si aici) au ales sa se intoarca … m-am intristat. Ce se intorc, ma, acolo? Se duc acolo sa iti rateze tineretea …
Dar iata ca ei au ales sa faca altceva.
Sa se implice.
Nu stiu cate dintre decizii le apartin, nu stiu cine e la conducere si nici nu ma intereseaza. Eu de Asociatia Crucea Rosie Calarasi de la ei am auzit. Si am auzit cand Florin m-a cautat pentru a ma intreba daca nu vreau sa particip si eu la o actiune de-a lor (indirect, ce-i drept), la o licitatie adica. O licitatie organizata cu ocazia Zilei Internationale a Voluntariatului. Pai … cum sa nu?
La evenimentul din Calarasi au ajuns 2 seturi de bijuterii si accesorii. Unul ales de Florin, altul daruit de mine ca si contributie la licitatie. Mi-ar fi placut sa pot face mai mult, dar … ok, fara justificari. Iata cele doua seturi:
Recunosc … am stat cu inima stransa. Mi-a fost teama ca nu vor fi apreciate si prezenta lor acolo va fi un esec. N-am fost deloc asa si m-am bucurat din suflet pentru asta :)
Ceea ce incerc eu sa transmit, de fapt, este ca sunt mandra de ce s-a intamplat acolo. Si ma bucur de faptul ca, chiar daca nu sunt eu cea care face asta (si ca in felul asta bucuria mea e un pic ipocrita), sunt acolo oameni capabili dispusi sa faca ceva in orasul ala. Jos palaria, ma inclin, mult succes!
Gasiti detalii despre eveniment aici.
13/12/2010 @ 11:48 am
Si eu sunt de aceeasi parere, cei care pleaca nu mai au dreptul sa comenteze. Eu am plecat din Iasi si doar sa aud pe cineva ca spune ceva de Iasiul meu. Acum voi pleca din tara si chiar daca acum comentez de nu mai pot sper sa am taria sa imi iubesc tara si sa o laud pe unde ma voi duce. E cumva nevoie sa plece si oameni normali ca sa nu vada strainul doar lichelele…
Eu zic ca ti-ai ajutat orasul si ca nu aveau cum lucrusoarele tale sa nu fie apreciate. Si numai faptul ca recunosti ca tu esti de acolo si ca orasul ala a putut scoate pe cineva ca tine e de lauda… Am avut si eu colegi din Calarasi si sunt niste oameni de isprava.
Eu ma mandresc sincer ca sunt ieseanca si ca sunt moldoveanca (desi cam stim parerea despre moldoveni, mai ales in Bucuresti) si stiu ca acolo m-am format si acolo am prietenii cei mai prieteni. Sper sa pot spune peste 6 ani la fel despre Romania:D
13/12/2010 @ 12:30 pm
Da, e foarte bine spusa asta cu : e nevoie sa plece si oameni normali deci … eu i-as prefera in tara. De cate ori aud ca mai pleaca unul ma enervez groaznic. Noi ce facem aici daca pleaca din cei mai alesi?
Pe de alta parte ii inteleg. Faptul ca eu vreu sa vad o Romanie frumoasa nu face tot raul din ea sa dispara. El exista si pe unii ii afecteaza pan’ la os.
Ma bucur ca ai intalnit calaraseni de isparava :P N-am zis ca nu pot iesi oameni buni de-acolo. Doar ca majoritatea aleg sa plece.
Sper si eu ca peste ani sa poti vorbi la fel despre tara. O sa fim aici pe baricade si-o sa o sustinem sa se faca mare :)