Pastila de psihologie
Probabil ca putini dintre voi stiu ca a existat un moment in dezvoltarea mea academica in care mi-am dorit sa devin psihoterapeut. Studiam psihologia, imi placea domeniul si am avut ocazia sa vad un terapeut in actiune in cadrul unor sesiuni de terapie de grup speciale pentru studentii de la psihologie – era terapie de grup clasica, doar ca existau pauze in care ni se povesteau tehnicile folosite. Am fost fascinata! Apoi, cumva, din motive mai mult sau mai putin personale, poate din lasitate, poate de teama celor cateva mii de ore de terapie de grup si individuala necesare formarii ca psihoterapeut, am abandonat.
Drumurile mele m-au adus aici cu voi si nu regret nici o secunda. Prefer sa ma maturizez greu sau poate deloc, sa imi permit sa zburd copilareste decat sa port pe umeri vietile atator oameni. Prefer astazi existenta simpla, instinctiva, naturala celei analizate si corecte. Cu toate astea n-as vrea sa fac nedreptate domeniului care a pus multe caramizi in formarea mea ca persoana. Studiul psihologiei a jucat un rol esential. Exista totusi … un schepsis in toata povestea asta. Poate e un proces de maturizare ascuns acolo sau poate, pur si simplu, sunt cateva curse de evitat:
- Analizarea propriei existente strict din perspectiva stiintifica.
- Analizarea celorlalti si – cel mai grav – interventia cu sfaturi, pareri etc. Am observat des aceasta tendinta la cei care ies de pe bancile facultatii de psihologie. Dragilor, facultatea va invata abc-ul psihologiei. Atat. Nu incercati sa faceti mai mult caci cel mai probabil veti face mai mult rau decat bine.
- Asta este mai degraba amuzant: folosirea termenilor specifici domeniului in conversatiile uzuale. Uneori e amuzant, alteori ceilalti se pot simti chiar iritati, iar alteori te trezesti ca cei cu care discuti nu vor intelege exact ce ai vrut sa transmiti cand ar fi foarte simplu sa iti adaptezi exprimarea.
Sa incerc sa inchei aceasta poveste: anii ce-au trecut au sters multe dintre informatiile teoretice acumulate in facultate. Dar au ramas reflexele create de acele informatii. Si acele reflexe sunt bune. De aceea cred ca un pic de psihologie (nu studiata ca la scoala, bineinteles) ne-ar face bine tuturor :)
Gandurile acestea le am de mult timp. Si-am vrut sa incep sa scriu asticole cu “pastila de psihologie” pe blog, dar am tot amanat. Dar cateodata lucrurile se aseaza ele cum stiu mai bine si la invitatia celor de la Cenusa de trandafir am facut primul pas. Voi posta si pe blog articolul – se va deschide astfel si o noua categorie pe blog -, dar pana atunci va invit sa cititi despre transferul psihologic aici.
11/01/2011 @ 1:28 pm
foarte fain interviul, felicitari!
si revista pare promitatoare, o sa ma abonez :)
11/01/2011 @ 1:36 pm
thank you :)
Mie imi place mult, doar de-aia am si scris :P
12/01/2011 @ 5:00 pm
mereu cand te vizitez, am o surpriza placuta :)
am un mare interes si respect fata de aceasta disciplina. nu intototdeauna inteleg ce gasesc in carti, articole – dar iau ce pricep si nu ma deranjeaza. oricum, cred ca sunt persoane pe care contactul cu psihologia le poate ajuta in multe directii (subsemnata, inclusiv), daca au sansa sa intalneasca terapeutul potrivit.
eu cred ca la psiholog am cautat normalul (obiectivul) si din acest punct de vedere – cred ca ai fi fost un foarte bun psiholog :)
cu bine,
Cris
12/01/2011 @ 5:33 pm
Atunci te astept sa revii de cate ori ai dorinta :)
In ceea ce priveste comentariul tau – poate ca obiectivul este o exprimare mai buna, intr-adevar. Poate ca toti avem nevoie la un moment dat de o parere care sa nu ne judece. Daca ii spui … normal atunci eu am o mica problema, pentru ca normalitatea, oricat de dorita ar fi, poate deveni uneori factor stresant.
Cred mai degraba in acea definitie a libertatii care spune ca esti liber sa faci ce vrei atata timp cat nu incalci libertatea altuia. Poti aplica cumva definitia si la normalitate :)