Libelule si fluturi
De cateva zile sunt incarcata foarte negativ si cu o dispozitie dintre cele mai proaste care n-a disparut nici cu exercitii de relaxare, nici cu sport, nici cu eforturi de ignorare a starii, nici cu eforturi de intelegere, empatizare si mai stiu eu de care. Starea a pornit intai usor de la observatia ca in ultima vreme toata lumea e atat de ocupata si de in alta parte incat nu mai are timp de nimic. Si, daca pe vremuri eu eram cea mai putin dispusa catre comunicare, in ultimele cateva luni am facut eforturi de a tine oamenii care mi-s dragi aproape chiar daca uneori am iesit din zona de confort.
Cu toate astea m-am trezit intr-o situatie foarte neplacuta pentru mine in care am realizat ca, daca analizez foarte bine situatia, pentru multi dintre oamenii astia am fost/sunt doar buffer la nevoie. Exista o problema emotionala? Vin si povestesc si plang si-apoi le e bine. Exista nevoie de ajutor de alta natura – financiar, informational? Vin, cer, intreaba si-apoi le e bine. Dupa care dispar pana data viitoare cand vor avea o noua nevoie. Sa nu ma intelegeti gresit, imi ajut prietenii cu cel mai mare drag, dar cumva prin prietenie inteleg si reciprocitate. Asa ca incercand sa trag linia si sa vad cand acesti oameni m-au intrebat ce fac doar de dragul de-a afla ce fac, am remarcat ca ce e sub linie tindea dramatic spre zero. Si da, m-a intristat.
Am inceput apoi sa ma gandesc la oamenii dragi, apropiati sufletului meu, oameni cu care purtam discutii, uneori mai lungi alteori mai scurte, alteori de ordinul a cateva fraze pe YM. Si, clar, erau putini. Stiam asta. Dar nu stiu ce s-a intamplat in ultima vreme ca m-am tot trezit fiind tot eu cea care a tras de ei. Si-am obosit. Prietenia nu este despre asta. Ii reciprocitate si caldura si o bucurie reciproca de a-l regasi pe celalalt si-a sta de povesti sau orice altceva. Asa cum spunea in diferite situatii unul dintre ei: daca vrei sa faci ceva poti, gasesti o solutie, restul sunt scuze. Asa ca trag concluzia ca prietenii sunt tare greu de gasit pe lumea asta. Sau ca nu-i merit eu. Discutabil, bineinteles.
Starea proasta imi e data de toate aceste concluzii si ganduri care au rezultat intr-o tristete care, din pacate, nu ma face decat sa ma retrag. Si asa ajung iar la concluzia aia de discovery: in cele mai multe cazuri cu cat animalul este mai mare, cu atat are nevoie de grupuri mai mici sau traieste singur. Poate ca asa este – is un animal foarte mare. Stiam eu de ce m-am apucat de slabit :) (ha, inca mai pot glumi, nu-i rau).
Si uite-asa am scris povesti triste cand azi voiam sa va povestesc despre libelule, si fluturi, si culori vesele si soarele care bate fantastic in geamurile apartamentului si da o stare de vara minunata. Despre o zi in Vama de-acum doi ani cand am stat o zi intreaga in soare si-am ascultat Beirut de la Stuf si timpul s-a dilatat si n-am mai avut nevoie de nimic.
Si ca sa ma iertati pentru asa incursiune in gandurile mele, pe voi va las cu fluturii si libelulele, iar eu ma intorc la treaba.
Detalii:
- Colierele sunt lucrate cu pandante din lemn pictat manual, margelute din lut modelate pictate si lacuite manual si colier din margele de sticla.
- Lungime colier fara pandant: 42-48 cm
- Pret coliere: 25 lei
- Cerceii sunt din lut modelat, pictat si lacuit manual.
- Diamentru cercei: 1 cm
- Pret cercei: 10 lei
- Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).
27/01/2011 @ 3:18 pm
“Asa ca trag concluzia ca prietenii sunt tare greu de gasit pe lumea asta. Sau ca nu-i merit eu. ” te-ai gandit ca poate ei nu te merita pe tine? poate suna un pic a cliseu ce am zis, dar la urma urmei it IS all a matter of perception. think about it :)
in other news: fruntea sus, always! >:D<
27/01/2011 @ 3:20 pm
Am avut si eu o prietena care imi era draga, dar simteam ca numai eu sustin acea prietenie. Numai eu contactam, numai eu invitam, si la un moment dat m-am saturat. Dar atunci cand m-am saturat am realizat si ca acea prietena nu-mi era chiar prietena adevarata. Datorita unei situatii nefericite (de care vorbeam noi 2 ieri pe twitter) incepuse sa se poarte urat, sa fie invidioasa pe faptul ca eu nu sufeream, ca eu eram fericita. Si de la toate acestea s-a ajuns la probleme mai mari, lovituri sub centura din partea ei si in concluzie, distantare completa.
Un lucru insa am invatat. Intr-o prietenie daca nu e reciprocitate, atunci nu e prietenie. De ce sa te lupti cu morile de vant?
Si in legatura cu bijuteriile, foarte frumoase, ca de obicei. Foarte vesele. Si noi discutam aici lucruri triste. :)
27/01/2011 @ 3:21 pm
Pixierust, pai nu m-am gandit asa si nu stiu cat e de corect sa gandesc asa. Daca nu atrag oameni catre mine, din punctul meu de vedere greseala e la mine :(
Multumesc pentru cuvintele frumoase >:D<
27/01/2011 @ 3:24 pm
Mihaela, asa ma gandeam si eu. Doar ca e dureros sa remarci ca daca nu tragi tu, esti in mare parte singur. Sau eu sunt in faza de durere momentan. O sa ma obisnuiesc si cu situatia asta.
Tweets that mention Libelule si fluturi | Glory Box -- Topsy.com
27/01/2011 @ 3:57 pm
[…] This post was mentioned on Twitter by Andreea Badragan, Ady H. Ady H said: RT @gloryboxblues: Despre cunostinte, prieteni disparuti, libelule si fluturi http://bit.ly/euwBnJ […]
27/01/2011 @ 4:33 pm
Am trecut si eu prin asta si m-am distantat de “prietenii foarte ocupati”, care nu aveu timp niciodata sa iasa impreuna cu mine la o cafea sau nu ma cautau cu lunile. Asa cum spunea si Mihaela daca nu e reciprocitate, nu e prietenie.
Bijuteriile sunt minunate si ma bucur nespus ca le gazduim :)
27/01/2011 @ 4:38 pm
Pai … asa vad si eu solutia. Dar, sincer, nu vreau sa renunt la oamenii astia. Sunt oameni pe care ii apreciez si care mi-s dragi. E mai degraba senzatia de relatie din care nu vrei sa iesi, dar ti se inchide usa in nas. Adica, desi nu vreau, daca reciprocitatea nu apare … asta este.
Ma bucur ca va plac bijuteriile. Si mie imi place la voi :)
27/01/2011 @ 5:16 pm
Cel mai minunat sentiment este sa oferi fara sa astepti nimic in schimb. In plus, suferinta este evitata, caci ea apare atunci cand realitatea nu corespunde cu asteptarile noastre. Pana la urma ti-ai dat singura raspunsul, Andreea: ii iei asa cum sunt, ai nevoie de ei, iti sunt dragi, nu poti renunta la ei, pentru ca toti avem nevoie de oameni langa noi, fie ca ne sunt prieteni sau nu. E minunat ca tu poti fi un sprijin pentru cineva la un moment dat, asta te face un om special si asa ar trebui sa te privesti si tu in oglinda. Renunta la ideea de reciprocitate, vei vedea ca starea ta interioara se va imbunatati considerabil. Si, dezlegata de chingile asteptarilor, s-ar putea ca tocmai atunci sa vina catre tine adevaratii prieteni.
Oricum, bijuteriile tale degaja o stare de bine si de energie pozitiva:)
27/01/2011 @ 5:23 pm
Clestisorule, draga, suna foarte frumos ce spui tu, dar eu nu-s nici Maria Tereza, nici yogin, nici terapeut platit. Sunt om. Ca om am aceleasi nevoi pe care le au si ei. Daca lesin la analize, daca am de facut analize, daca nu mi-e bine, imi aduce caldura sa ma intrebe un prieten: ti-e bine? ce s-a intamplat?
Si am ajuns in situatia asta tocmai pentru ca nu am asteptat nimic in schimb. Pentru ca am oferit, am fost sprijin, pentru ca am inteles ca altii au fost ocupati, ca au probleme etc. Din pacate omul este o creatura sociala. Sau nu, de ce sa generalizez, eu sunt o creatura sociala. Nu foarte, n-am nevoie de mult, dar daca ma voi trezi 3 saptamani fara nici un semn de la nici un prieten decat atunci cand trag eu de maneca, o sa sufar. Asta sunt.
27/01/2011 @ 5:48 pm
Uite ca m-ai indus in eroare vorbind despre asteptari pentru ca, daca stau sa ma gandesc, problema nu este nici macar asta: ca as astepta neaparat ceva de la ei. Problema este ca ei s-au schimbat, ca ceva i-a indepartat. Nu asteptarea, ci pierderea este problema.
27/01/2011 @ 7:09 pm
Pierderea este altceva…Vezi? Si tu ne-ai indus in eroare:) Din cuvintele tale parea ca nu ti-au fost niciodata prieteni adevarati si ca in aceasta perioada ai resimtit acut acest lucru. Este regretabil atunci!
Cu toate astea, orice criza are menirea purificarii si a instalarii ordinii. Si, cum nimic nu este intamplator, este foarte posibil ca -fara stiinta ta -sa ai nevoie sau sa fie necasara aceasta clarificare in viata ta.
Si eu am pierdut la un moment dat cel mai bun prieten al vietii mele si am suferit ingrozitor o lunga perioada de timp. Dupa o vreme, relatia noastra s-a reluat in termeni mult mai buni. Eram atunci intr-un punct al relatiei in care clar trebuia ceva schimbat si a fost nevoie de aceasta pierdere perioadica, chiar daca atunci nu am inteles si nu am privit asa lucrurile.
Iti va fi bine, stai linistita si cred ca stii ca de tine depinde cum arata viata ta, pe toate palierele, de tine si de nimeni altcineva. Suntem singurii responsabili ai vietii noastre si al aspectului ei!
27/01/2011 @ 7:54 pm
Mai … nu cred ca v-am indus in eroare. Sau asa mi se pare mie. Am vorbit intai despre oamenii cu care nu am avut o relatie propriu-zisa – ei au avut nevoie de ajutor, l-au solicitat, l-am oferit. Pe ei nu ii puteam numi chiar prieteni, dar nici cunostinte cand oamenii si-au deschis sufletul, de exemplu, catre mine.
Am vorbit apoi de oamenii cu care am petrecut timp, care imi sunt dragi si care au inceput sa dispara. Ei ma dor, faptul ca fara sa fac nimic, nu in mod constient cel putin, ei s-au indepartat. Sunt convinsa ca au motivele lor, ca aceste motive sunt de inteles, ca daca ne vom intalni si vom povesti nu vom avea probleme, dar asta nu face disparitia si indiferenta lor mai usor de suportat … ma rog, deja incepe sa sune a drama lacrimogena feminina si nu asta era intentia.
Nu am dubii ca imi va fi bine, dar as prefera sa imi fie bine si alaturi de ei pentru ca sunt oameni pe care ii apreciez cu tot sufletul. Si sincer … nu simteam nevoia inca unei crize, dar stie el universul/inconstientul nostru cand si de cate crize avem nevoie ca sa ajungem la destinatie :)
28/01/2011 @ 10:25 am
eu sunt un copil mic si nu prea stiu nimic, prietenii de care imi e mie dor sunt prieteni de liceu, care se pare ca dispar automat in vara de dupa bac si asta-i asa, o axioma, absolut nimeni nu-ndrazneste sa se certe cu ea, deci nu stiu sa-ti zic treburi importante si ajutatoare. cand mi se face dor de ei ma uit la pozele mele cu ei sau pozele lor de pe facebook si plang putin (ca eu nu pot sa plang mult), si-apoi ma gandesc ca sunt fericiti acolo unde sunt, fiecare la casele si la scolile lor si ca deci nu m-au cautat ca n-au nevoie de nimic. daca-s bine, cum pot eu sa ma supar din cauza asta?
but then again, eu is copil in umbra, tu sa nu te iei dupa mine :D
plus ca atunci cand esti trist iti creste elanul artistic :P libelula sta martora.
28/01/2011 @ 10:45 am
Flo, draga, de ce iti minimizezi tu importanta propriilor pareri sau pe tine cu totul? Sunt parerile tale, le ai si cu asta basta :) (cred ca e prima oara cand scriu expresia asta :D)
Voiam sa adaug doar ca … exercitiul asta, de a intelege si a empatiza cu ce fac si cine sunt acum ceilalti nu-mi lipseste. Am scris ca l-am pus in practica. In plus, eu n-am zis ca sunt suparata pe ei. Ar fi culmea. Am spus ca sunt trista ca lipsesc de langa mine si ca nu mai au dorinta de a-mi alaturi.
In ceea ce priveste elanul artistic … mi-a lipsit foarte mult in ultimele zile si-am lucrat foarte putin. Asa ca nu stiu daca e cel mai bun elan. Dar ma bucur ca iti place libelula :)
28/01/2011 @ 11:27 am
Uh… Timpul parca dispare cand nu-l ai. Eu cred ca ceace ce dispare este o pierdere comuna. Am prieteni care ii pot vedea rar, dar asta nu raceste nimic intalnirea respectiva. Este doar o transformare de la ideea de prezenta multipla.
Smile little bee :P Afara ninge parca totul s-a oprit, inghetat.
weekend placut,
miss you dragons.
p.s.
planuisem o plimbare spre Bucuresti, dar intamplarea face sa primesc gratuit un accident de masina.
p.p.s
te rog informeaza dragonul : din Polonia m-am intors cu …stiti voi. (nu mai e lafel de plina…)
28/01/2011 @ 11:48 am
este infinit mai putin dureros sa crezi ca esti prost si sa ti se spuna ca esti destept decat invers :D stiu ca teoria mea are scapari majore, dar e teoria mea si-mi place de ea :)
28/01/2011 @ 11:48 am
Mihai, sunt foarte de acord cu tine, doar ca eu nu vreau transformarea asta. E vorba de foarte putin oameni pe care oricum ii vedeam rar. N-are cum sa nu doara rarirea/disparitia.
La Bucuresti nu ninge, dar ma bucur. M-am saturat de frig. Vreau soare in Vama.
p.s: imi pare rau de accident, you take care si te asteptam cat mai curand.
p.p.s: bine, poti sa vii si cu ea goala, sa zicem ca s-a dus pentru un scop nobil :P
28/01/2011 @ 11:49 am
Flo, pai sa iti placa de ea, e cel mai bine :P
28/01/2011 @ 2:19 pm
Hmm… dar invitatia este both ways :)
Eu vreau caldura, aer….m-am saturat de lumina artificiala a biroului, casei, etc…
Undei echinoctiul cand ai nevoie de el….ah…martie e aproape :P
later bee
28/01/2011 @ 2:37 pm
:) of course – dam semn daca ajungem mai mult de o zi pe-acasa.
Da, da, caldura, caldura e buna :P
01/02/2011 @ 8:38 am
Hello! Imi pare rau sa te “aud” trista… Ca sa te inveselesc putin, uita-te pe link-urile acestea! Eu m-am prapadit de ras cand le-am vazut :) Enjoy!
http://www.youtube.com/user/CreativeMonkeyz#p/u/1/qvJx_E8E0Rw
http://www.youtube.com/user/CreativeMonkeyz#p/u/0/Zg9ZiqTmUKA
01/02/2011 @ 11:50 am
Se mai intampla :) Multumesc pentru link-uri, le stiam :P foarte inveselitoare intr-adevar :D