Ce este psihoterapia (I)

, , , , , , , , , , 3 Comments

Articolul a fost publicat si pe Cenusa de trandafir.

Diferența între a ști și a simți

Acum 8-9 ani – când m-am hotărât să studiez psihologia – oamenii din jurul meu păreau în mare parte convinși că domeniul ăsta este fie unul de-a dreptul ezoteric, fie dedicat nebunilor, fie o mare prostie, ceva ce poate fi făcut cu ușurință de un prieten. Lipsa de informație era firească. Luați în considerare faptul că a existat o perioadă în comunism în care psihologia a fost interzisă în Romania, iar cei care o practicau închiși în închisori.

Din păcate, așa cum se întâmplă în multe domenii, ieșirea din întuneric și încercarea de popularizare a fost făcută imatur și, uneori/de multe ori, dorința de câstig material a învins bunul simț. Mai mult, editurile s-au grăbit să traducă și să arunce pe piață cărți din categoria „Cum să …”, foarte populare pe tărâm american care, încă o dată, au transmis oamenilor o imagine greșită. La acestea puteţi adăuga diverse emisiuni de radio și televiziune în cadrul cărora diverși pseudo-psihologi/psihoterapeuți au creat o imagine cât se poate de proastă domeniului.

Hai să încercăm totuși să dezlegăm misterul.

De ce poate părea psihoterapia ceva la îndemâna tuturor? Pentru că, atunci când este explicat, procesul pare simplu. Câteodată nici nu e nevoie de explicații, totul e de-a dreptul evident. Normal că prietena ta e timidă pentru că a avut părinți foarte autoritari și agresivi care nu i-au permis să se exprime. Acum, ieșită de sub tutela lor, nu mai are nici un motiv pentru a nu se exprima în voie, nu? Ea de ce nu înțelege asta și, dacă înțelege, de ce nu încetează? De ce nu o ajută să își depășească starea faptul că, de exemplu, îi explici situația? Sau de ce nu ajută cărtile care îți povestesc cum să scapi de timiditate și de depresie?

Pentru că aceste sentimente, percepții și comportamente iraționale, într-un cuvânt aceste simptome (timiditatea, depresia etc.) nu sunt alese sau dezvoltate la nivel conștient. Ele s-au dezvoltat la un moment dat ca rezultat al mecanismelor de apărare, ca modalitate de evitare a durerii. Este iarăși foarte simplu: din momentul în care afli că focul arde nu mai întinzi mâna către flacără. La fel: dacă observi că a-ți exprima părerea atrage pedeapsa parentală, acțiunea de-a dreptul logică este să nu mai faci asta. Cu toate acestea cunoașterea rațională nu va ajuta foarte mult. Mai mult decât atât, cărțile despre care vorbeam îți spun exact ce trebuie să faci și cu toate astea nu fac mare lucru. De fapt, vă pot face chiar rău.

Și dacă logica și rațiunea nu ajută, atunci ce ajută? Aceasta este întrebarea esențială și răspunsul cel mai de preț în psihoterapie. De fapt, cam asta este psihoterapia. Răspunsul este aparent simplu: conștientizarea a ceea ce simțim. Nu te ajută foarte mult faptul de a ști că părintele tău a fost agresiv, nici să îți amintești exact când și cum. De fapt, rațiunea poate fi cel mai mare dușman al tău în astfel de momente.

Uneori te ajută să lucrezi pe simptom – dacă îți e teamă de lifturi, mergi cu liftul până îți trece. Dar dacă fobia de lifturi are un substrat mai profund și nu este legată direct de o experiență neplăcută cu un lift care s-a blocat, atunci cel mai probabil vei constata că ai scăpat de fobia de lifturi, dar că deodată nu mai suporți să mergi cu mașina.

Ceea ce este cu adevărat de ajutor este să conștientizezi la nivel profundcum te-ai simțit când tatăl tău ridica mâna asupra ta sau cum te-ai simțit când ai pierdut controlul la un moment dat (în lift nu ai prea mare control asupra a ceea ce se întâmplă, nu?). E nevoie să te pui față în față cu ceea ce ți-a creat simptomele inițiale, cu cele mai mari temeri ale tale și să îți trăiești emoțiile până la capăt. Acest lucru nu mai este atât de simplu de realizat. Ghidarea unei persoane pe drumul către autodescoperire este un proces complex și foarte delicat.

Și de ce ai face asta? De ce te-ai pune de bună voie într-o situație atât de neplăcută? Da, te îngrozesc lifturile, dar o poți lua întotdeauna pe scări, de ce să te supui unui proces care poate fi îndelungat și uneori neplăcut? Pentru că genul acesta de probleme:

  1. Afectează relaționarea cu exteriorul – timidul nu-și va spune părerea, va suporta un șef agresiv, va avea dificultăți în găsirea unui partener, unui grup de prieteni etc.
  2. Consumă foarte multă energie psihică – același timid va consuma foarte multă energie construind scenarii despre cum ar fi trebuit să se comporte în situația x, făcând planuri referitoare la cum se va purta data viitoare (fără succes, bineînţeles) sau învinuindu-se pentru eșecurile trăite.

Pentru că aceasta este magia pe care ți-o oferă psihoterapia. Momentul reconectării cu propria persoană, momentul înțelegerii profunde, momentul de “evrika!” este unul eliberator. Dacă până atunci te-ai simțit blocat, fie fără să știi exact de ce, fie de depresie, fobii, comportamente obsesive, agresive sau dependente, asta ar trebui să se întâmple la finalul psihoterapiei: deblocarea. Relaționarea naturală, netensionată, cu ceilalți și cu propria persoană.

În articolul următor vom vorbi mai direct despre ce se întâmplă și ce nu se întâmplă în cadrul ședințelor de psihoterapie.