Cubul cu amintiri

De mai bine de un an cubul asta este ca o umbra ce se plimba prin apartamentul nostru dintr-o camera in alta. Am vrut sa il arunc de nenumarate ori considerand ca n-o sa gasesc niciodata nimic de facut cu el. Era mare, butucanos, usor crapat, imperfect si pastra urmele degetelor ce l-au modelat. Cu toate astea l-am mutat de colo-colo, de-aiurea si pe unde mi-o picat. In ultimele luni a stat pe noptiera de langa pat si mi-a pazit visele. A vazut alaturi de noi oameni venind si plecand, prieteni, povesti de nopti intregi, sticle de vin golite (oare cum a scapat nepatat?), uneori lacrimi, dureri si tristeti – ale noastre sau ale altora si ne-a aflat toate secretele.

Vineri, inainte de targ, avand nevoie de bormasina si fortata fiind sa invat sa o folosesc pentru ca Marius nu e acasa (stiti deja ca el se ocupa de partea tehnica a bijuteriilor) – dupa ce am reusit triumfatoare sa fac ce aveam nevoie, m-am ridicat pur si simplu de pe scaun, am luat cubul si l-am pricopsit cu o gaura. Tu esti al meu mi-am zis.

Si, iata-l la final, cu crapaturile accentuate, pictat cu crengute maro-pamant ca-n amintirile copilariei cand alergam cu talpile goale pe pamantul umed dupa ploaie, cu verde ca plantele ce ne napadeau casa si copacii si fructe rosii ca secretele ce le pastreaza.

Mi-am facut si cercei, bineinteles. Si-l ador si ma joc cu el cand il port, refacandu-i adanciturile ca niste cuiburi.

C317

C317 C317 C317 E463

Setul acesta il pastrez pentru mine. Daca v-ar placea ceva asemanator, dati-mi un semn aici sau trimiteti un mail pe adresa de la contact.