Barbatii, Lolitele si femeile care nu se joaca
Domnul Vulpe m-a pus iar pe ganduri cu 2 articole (le gasiti aici si aici) si cu povestile depanate in ultime vreme.
Am pus eu cap la cap ideile, am stat stramb si am incercat sa gandesc drept si am identificat o mica drama. Am cunoscut intr-o perioada multe, dar multe femei mature triste, deprimate, in permanenta cautare a unui partener care nu mai aparea. Zbuciumul si drama interioara erau de multe ori de-a dreptul sfasietoare. Si cum sa nu fie? Dincolo de toata nebunia cei mai multi isi doresc sa se regaseasca in cuplul originar. Acela in care se gaseste calmul, dulceata, protectia si eterninatea. Aceste femei se plang de barbatul-copil si le dau toata dreptatea din lume. Dar in revolta lor fata de imaturitatea speciei masculine din ziua de azi uita la randul lor sa fie femeia-joc (vedeti primul link de la Vulpe).
In felul asta se naste un mare cerc vicios de-a dreptul dramatic.
Barbatul (nu cel copil, ci ala de care vorbeste Vulpe in al doilea link), cautand jocul, vanatoarea (da, stiu, unul dintre cliseele contemporane) va fugari Lolite, tinere-adolescente care sunt in plin joc, care inca pastreaza eternul feminin in privire, care scapa ca ielele din imbratisari si pun mintea rationala a barbatului pe bigudiuri caraghioase facandu-i sa se joace ca niste copii si sa piarda controlul si ratiunea mult pazita. Drama barbatului va fi ca o Lolita nu va fi aproape niciodata de ajuns (exista, bineinteles, exceptii). Pe cat sunt de fermecatoare, pe atat sunt de copile, niste copile care se joaca de-a femeia. Si-atunci cand ratiunea sau realitatea lovesc puternic in moalele capului, barbatul va simti nevoia maturitatii emotionale a unei femei.
Femeia, fugind ca de necuratul de barbatul copil (care e foarte diferit de femeia-copil), dar cautand cu disperare cuplul, va tot intra in relatii inutile si se va adanci in depresie acuzand intre timp ca barbatii nu mai exista sau ca cei putini ramasi sunt fie ocupati, fie gay. Fixata pe ideea intemeierii unei familii – pentru ca, nah, nu mai sunt tinere si ceasurile biologice ticaie ca disperatele – sau a unei relatii stabile uita un lucru esential: sa se joace :)
Vedeti drama?
06/04/2011 @ 11:06 am
Imi trebuie pagini intregi ca sa pot comenta. Dar mai degraba iau o sticla de vin si povestim in liniste :) Multam frumos, ai prins atat de bine ideile astea in cuvinte de … n-am cuvinte.
06/04/2011 @ 11:09 am
Te-asteptam cu drag, mai ales la ce vin avem in asteptare :D
vanatori sau ierbivore? | notele lui Vulupe
07/04/2011 @ 10:45 am
[…] femeia joc, a doua despre barbatul analitic iar Andreea a continuat cu o frumoasa postare despre barbati si Lolite. Hai acum sa-i punem impreuna, sa vedem unde […]
09/04/2011 @ 11:11 am
Cum ar zice englezul “you may be on to something here”.
09/04/2011 @ 11:22 am
Asa as zice eu, din pacate mi-a lipsit timpul si concentrarea pentru a elabora ideea.
Cupluri si relatii pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.
09/04/2011 @ 11:49 am
[…] twitter, cred ca l-am si urmarit o perioada, da’ nu mi-a atras atentia cu mare lucru, alta-i Andreea Badragan, de care dincolo de faptul ca face ceva vintage nu cunosc mare lucru (si pe baza acestui fapt as fi […]
09/04/2011 @ 1:44 pm
Instiutia familiei imi pare ceva perimata.
09/04/2011 @ 1:54 pm
Si unde am povemit despre asta? Sau, ma rog, ce-ai vrut sa spui … de fapt?
09/04/2011 @ 2:31 pm
Fix in ultimul paragraf :)
09/04/2011 @ 6:00 pm
“…pun mintea rationala a barbatului pe bigudiuri caraghioase facandu-i sa se joace ca niste copii si sa piarda controlul si ratiunea mult pazita. Drama
barbatului va fi ca o Lolita nu va fi aproape niciodata de ajuns (exista, bineinteles, exceptii). Pe cat sunt de fermecatoare, pe atat sunt de copile, niste copile care se joaca de-a femeia.”
In opinia mea, ceea ce transimte aceata fraza este o invatatura pe care presupusul “pacalit” mascul ar trebui sa o urmeze, ceva ce ar suna cam asa “nu va mai indragostiti de fete “tinere adolescente”, ele nu va pot darui ceea ce cu adevar aveti nevoie.”
In ipoteza in care femeia este cel mai bine reprezentata de spiritul ludic iar barbatul de spiritul analitic, cerebral, am o intrebare ” Cat de rational si analatic a fost barbatul la zamislirea acelei relatii si cata “joaca” a antrenat femeia?”
La ambele idei mentionate mai sus, as avea de spus un lucru: visele dinauntrul nostru ar trebui proiectate in slujba verbului “a construi impreuna” si nici intr-un caz proiectate intr-un ideal intesat in jurul persoanei iubite si pe care sa incercam cu tot dinadisul sa il inaltam mai sus…. si dupa un timp sa ne plangem ca a fost o amagire. Pentru aceasta avem la indemana ratiunea si jocul, sa le decoperim valoarea folosindu-le cu chibzuinta, cu mult tact si fara a strica echilibrul cuplului. Atat ratiunea cat si jocul sunt esentiale pentru nasterea, evolutia si contiunuitatea unui “noi”.
Feminitatea nu este o caracteristica care sa poate fi etichetata pe categorie de varsta. O poti gasi in surasul unei copile incocente de 5 ani sau in privirea inteleapta a unei bunicute. Ce este insa important este sa o descoperi ca pe o minune in iubita ta, ca pe un dar care sa vrei sa il pastrezi o viata intreaga. “Pe cat de fermacatoare, pe atat de copile” – este cea mai frumoasa descriere despre o femeie. Am simtit spiritul ironic in a afirma ca sunt copile…. Pacat ca dupa ceva timp…vom cauta jocul si “copilul” din femeia de langa noi, dar timpul ne va fi luat cu mult inainte…
09/04/2011 @ 6:58 pm
Ovi, am specificat de asemenea ca exista exceptii. Daca vrei, sunt unul dintre exemplele in care o Lolita e suficient de femeie incat sa isi pastreze barbatul rational alaturi.
Aveam 19 ani cand mi-am cunoscut sotul. El 27 :) Suntem de 9 ani impreuna si ne descoperim in fiecare zi. Din cand in cand ne miram de noi cum de ne bucuram de micile detalii care ne creeaza ca si cuplu, cum de nu ne plictisim de ele si cum ni se incalzeste sufletul pentru ca suntem noi.
Ce voiam sa spun eu cu articolul acesta este ca nici Lolita si nici femeia fara spirit ludic nu sunt complete. Lolitei ii lipseste maturitatea emotionala – care are si ea importanta ei – iar multor femei le lipseste tocmai elementul de copila scapand printre degete si inocenta. Si nu ma refer la inocenta necunoasterii, ci la cea ce se pastreaza prin privitul vietii ca pe o minune. In acea fraza era intr-adevar ironie, dar vezi tu … asta este secretul: sa ramana fermecatoare si copile la orice varsta. Dar cat de des ai vazut asta?
In ceea ce ii priveste pe barbati – mai nici unul nu e definit doar prin spirit analitic. Era un exercitiu de imaginatie. Si nici n-ar fi de dorit. Bineinteles ca ne crestem unul pe altul si e nevoie de multa intelepciune si rabdare printre momentele de joaca. Din ambele parti :)
Despre viata… « lunapatrata
09/04/2011 @ 7:57 pm
[…] nu-mi plac lepsele deloc! Dar ce sa fac acum daca Standdowncafe fix la mine s-a gandit sa mi-o paseze? (leapsa, zic). O sa incerc sa “fac fata” si la […]