O saptamana in Anglia

, , , , , , , , 3 Comments

[flickr id=”5750052586″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]

Ei, iata ca gasesc timp sa scriu putin si despre saptamana in Anglia. Imi cam pare rau ca n-am avut timp sa ma ocup mai mult de pozele facute, dar erau multe, timp deloc si … m-am multumit cu un resize simplu.

Anglia m-am impresionat placut, mai placut decat ma asteptam. Am aterizat vineri de-a dreptul tematoare pentru ca urma sa il insotesc pe Marius la condusul pe partea gresita a masinii :P, dar traficul britanic este asa de nemaipomenit de cuminte incat am scapat destul de usor de temeri. Prima oprire a fost in Leamington Spa (care este un orasel superb si linistit) unde mi-am cunoscut buburuza de nepotica, mi-am revazut fratiorul si-am cunoscut-o pe Ash, o indianca faina cu care am povestit aproape o noapte intreaga despre India. Ne-a povestit cu drag despre India ei, despre iubirea din sufletelor indienilor si dorul ei de-o existenta simpla care mi-a cam adus aminte cumva despre amintirile lui Creanga, despre o bunica spirituala si alba si despre multe multe altele care fac India sa fie in continuare o destinatie la care sa ravnesc de-a dreptul. Mi-ar placea, ce-i drept, s-o am pe Ash drept ghid sa ne duca in satele in care oamenii stralucesc inca de bucuria vietii.

A urmat ziua botezului, zi in care am invatat sa nu-mi mai fie frica de copii, sa o tin in brate, sa-i vorbesc si sa-mi fie drag si cred ca partial a fost si vina preotului care a botezat-o pe Diana. A fost pentru prima oara cand am inteles ce inseamna preot cu har, desi nu-s deloc o persoana religioasa. Dar zambetul cald, deschiderea si linistea pe care o emana a ajuns cumva si la noi si in toata agitatia botezului, in toata teama mea ca nu stiu ce sa fac cu creatura din brate, s-a facut liniste. Si-am putut sa zambesc, si-aproape ca m-am pus si pe plans, si-am invatat sa apreciez minunea din bratele mele, si-am invatat deodata sa-i vorbesc, sa-i cant si s-o mangai. Si-a fost bine. A fost o mica minune si sper din tot sufletul ca Diana sa fi primit din caldura mea si sa-i tina de cald si de bine si de zambete cat o viata.

Duminica am pornit spre Londra, am ajuns cu bine, am aflat ca daca nu esti londonez e aproape imposibil sa parchezi legal o masina si ca asta costa fantastic, dar pe seara ne-am intalnit cu George si Maria – cele mai importante motive pentru care am mers si la Londra, de fapt :P – si-a fost grozav. Nici nu mai stiu ce-am vorbit, cat am vorbit, cand a trecut timpul, cat cidru si cata bere am baut, dar am ajuns amandoi in camera de hotel c-un zambet tamp si luminat si plin de drag.

Datorita celor doi prieteni am reusit sa evitam pe timpul vizitei aglomerarile turistice si-am reusit sa ne bucuram nu de Londra turistica, ci de Londra care apreciaza culturala lasand intrarea la marile muzee libera si care le face atat de interactive incat te transforma intr-un copil care alearga dintr-un loc in altul doar ca sa mai apese un buton, sa miste o lupa, sa asculte o poveste sau sa se mai joace cine stie ce – pentru asta vedeti Science Museum si Natural History Museum. Ne-am plimbat apoi printre fluturi vii tot la Natural History Museum, ne-am tocit incaltarile prin Hyde Park, am baut bere din/cu miere in Jerusalem Pub – un pub mic de tot si fain care imbata clienti inca din 1720 – am mancat mancare coreeana nemaipomenita intr-un reusturant micut si cam anonim – dar cunoscut de George :P -, ne-am plimbat prin Kew Gardens cu Maria, am vizitat Soho-ul, ne-am minunat de preturile fantastic de mari ale produselor pentru arts&crafts si … nu mai stiu. Au fost 3 zile in care n-am stat deloc, 3 zile in care ne-au pulsat picioarele de-atata mers si in care ne-am bucurat de o lume foarte, dar foarte civilizata.

Vom mai merge in Londra, cu siguranta, pentru ca n-am apucat decat sa aruncam o privire, dar fain a mai fost ce-am vazut. Si cu toate astea nu m-as muta in Anglia. Poate doar la batranete si cu siguranta nu in Londra, ci intr-un oras cuminte ca primul amintit. Toata civilizatia asta a lor care vine, de fapt, din niste legi foarte bine puse la punct si foarte serios aplicate, e prea stricta. Eu una as vrea sa vad viata pulsand si explodand din oameni. Asa ca ramanem deocamdata in Bucurestiul nostru cam murdar, cu trafic infernal si oameni care ar merita o lectie sanatoasa de bun simt, dar cu siguranta mai viu :)

Albumul cu fotografii il gasiti aici.