Traseul de sambata: Dambul Morii – Sapte Scari – Vf. Piatra Mare – Pestera de Gheata – Sirul Stancilor – Dambul Morii

Glory Box Personale 7 scari, dambul morii, munte, pestera de gheata, Piatra Mare, sapte scari, sirul stancilor, traseu 5 Comments

Dragilor,

Va povesteam saptamana trecuta ca in weekend mergem sa ne plimbam putin pe munti. Lucru pe care l-am si facut :)

Ne-am gandit noi ca nici unul dintre noi nu este intr-o forma fizica fantastica, asa ca am ales un traseu scurt si … mai usor. Sau asa am crezut.

[flickr id=”6044973716″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]

Varful cu oi din Piatra Mare :P

Ne-am trezit cand s-a crapat de 8 si ne-am miscat cat am putut noi de repede de-am ajuns in punctul de plecare – la Dambul Morii adica –  abia la 10. No, asta e acum, doar de-asta am ales traseu scurt. De-aici am luat-o la picior catinel – fata de cum am fi mers in alte dati poate – si asa de bine ne-am pornit ca exceptand o pauza de 5 minute in care am mancat amandoi cate un sandvis, nu ne-am mai oprit pana sus. Si ni s-a parut misto – iata, bai, ca putem – pentru ca traseul desi nu este foarte dificil are 2 calitati:

• urca tot timpul, dar tot timpul. Daca pe alte trasee, chiar si pe Jepi, chiar si in Piatra Craiului mai ai bucati de respiro in care mergi pe drept sau mai cobori aici traseul urca si urca si urcaaaaaaa timp de 2.30 – 3 ore. Noi nu ne-am miscat chiar repede, desi nu ne-am oprit si am facut 2.45 h.
• terenul necesita foarte multa atentie. La fel, daca pe alte trasee mai relaxezi atentia, pe traseul asta – cu exceptia unei bucati destul de mici de inceput – trebuie sa fii tot timpul atent pe unde calci. Fie ca sunt pietre, fie ca sunt radacini, fie ca este pamant alunecos, nu prea pui piciorul fara sa te si uiti pe unde.

Ajunsi la Piatra Mare pe platou ne-a intampinat varful cu oi :D Am ras noi de oi, ne-am bucurat ca am ajuns, eu am injurat putin antrenamentele mele sportive pentru faptul ca alergatul pe banda antreneaza binisor toti muschii mai putin cvadricepsii si deja simteam efortul in ei, am ales un loc mai indepartat de alti vizitatori ai platoului, ne-am intins paturica si-am trecut la masa si la relaxare. Si doar ce ne-am descaltat ca ne-a venit si un oaspete foarte pofticios care a mancat mai mult ca noi intr-un timp mult mai scurt si-ar fost si dornic (de fapt dornica) de rasfat:

Am petrecut pe platou 3 ore care sincer nu stiu cand si unde s-au dus. Le-am perceput ca pe cel mult o ora. Am stat pur si simplu si-am dormitat si ne-am bucurat de loc si ne-am curatat de ganduri, am stat cu ochii in firele de iarba, brazi si cer si nune-a mai trebuit nimic nimic.

Pe la 16.00 ne-am hotarat sa pornim inapoi, dar eu n-am mai vrut pe traseul de venire. Zic: vreau ceva mai lejer, mai de plimbare. Asa ca mergem pana la cabana unde era harta traseelor si Marius imi arata traseul familial care se presupunea a fi foarte lejer. Si cand sa spun eu bun, pe ala mergem vad ca fix pe langa ala familial trece inca unul care merge pe la Pestera de Gheata si Sirul Stancilor. Whoaaaah, zic, pe-aici mergem! Tre’ sa fie usor ca e pe langa familial si mai vedem si chestii. Gresit :D A avut calitatea de a fi foarte frumos, dar a avut aceleasi 2 alte calitati ca si cel de urcare: a coboraaaaaat si-a tot coboraaaat de nu s-a mai oprit pana la Dambul Morii (si mi-a omorat mie picioarele definitiv) si-a beneficiat de-un teren calcaros, umed si neted de-a trebuit sa stau cu ochii in paispe’ sa nu o iau la vale. Ultima poza dupa care m-am hotarat ca-s prea obosita sa tot scot aparatul foto din husa a fost a unei stanci nasoase :D

Albumul foto complet si cu ceva comentarii il gasiti aici.

O saptamana minunata va doresc!