Un semn de carte
Ma tot gandeam de ce nu am ajuns totusi sa invat niciodata sa brodez. Si-atunci mi-am amintit ca sunt, intr-un fel, generatia ’89. Atunci am inceput scoala. Eram clasa I la revolutie. Imi aduc aminte seara de Craciun a acelui an. Ai mei stateau la masa din bucatarie in liniste si isi framantau mainile. Eu voiam sa vina mai repede Mos Gerila. N-am inteles nimic din ce s-a intamplat atunci.
Ei au inteles, bineinteles, destule chiar daca tata are o oarecare nostalgie a perioadei si poate, strict din punctul lui de vedere, are dreptate. Desi n-am dus-o foarte greu in comunism cred ca a existat in orasul meu – care niciodata n-a fost unul traditional – o razvratire impotriva a ce a fost inainte. Traditia a fost inainte. Nu gaseai altceva. Ti se baga pe gat cu forta. Oamenii nu mai voiau ii, nu mai voiau tesaturi sau broderii, nici muzica populara, nici linistea stramosilor, nici macar aceeasi mancare.
S-au aruncat in ce le-a adus libertatea cu capul inainte. Imi amintesc chiar ca intr-o vreme nu mai faceam nici macar piureul de cartofi clasic, ci cumparam nenorocitii aia de fulgi la plic si suc la dozator TEC. Ni se parea ca e mai bun, mai usor, mai modern probabil. Si cred ca asa au refuzat sa mai introduca si in scoala mea la orele de lucru manual brodatul sau altele asemenea. Cred ca asa a refuzat si mama sa ma invete, desi imi povestea la un moment dat ca fusese in timpul scolii in nu stiu ce grup de tesatoare/brodatoare de frunte. Chiar si acum o vad ca nu intelege de ce vreau sa invat ceva traditional. O amuza si cam atat. La fel cum s-a amuzat si cand am inceput sa fac bijuterii. Aud de la prietene de varsta mea sau mai tinere care vin din zone mai cu traditie ca la ei se invata totusi asta in scoli. La mine nu. Au refuzat tot. De parca traditia era parte din comunism. Nici macar la serbari nu ne mai imbracau in costume populare.
Joi m-am dus in magazinul Obor, m-am oprit la un stand cu tesaturi si le-am spus ca am nevoie de ajutor. Ca vreau sa invat sa brodez si nu stiu pe ce in afara de etamina. MI-au dat si etamina si alte panzeturi, mi-au zambit si-a fost bine. M-am dus apoi la mercerie si-am cerut fire pentru brodat si-un ac potrivit. Am primit si-acolo ajutor. Ma asteptam sa fiu privita ciudat, dar am intalnit zambete si bunavointa. Mi-a facut bine.
M-am gandit ca cel mai bine incep cu niste semnde de carte. Sa fie mai simplu. Am deschis cartea de la soacra mea despre cusaturi traditionale romanesti si-am inceput sa le testez. E greu sa inveti sa cosi urmarind texte greoaie. Tivul arata groaznic, nu stiu daca l-am facut bine, am innodat ata urat, nu stiu cum sa merg mai departe dupa ce mi se termine ata din ac fara sa arate urat. Tot gasesc eu pe cineva care sa ma invete.
Dar am facut primul semn de carte. Mi-a placut linistea data de repetitie, mi-a placut sa vad cum se construiesc modelele. E lucrat urat, simplu, dar l-am facut. Gata, am incepput :)
[flickr id=”6064422139″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]
21/08/2011 @ 6:39 pm
Bravo! Ai inceput!
Ma gandeam citind postarea ta cat de mult s-a pierdut dupa caderea comunismului. Oamenii au fost asa de doritorii sa scape de opresiune si de tot ce a fost “vechi”, incat au aruncat si lucrurile bune, traditiile, chestiile mai vechi decat comunismul si totodata pe cele mai reprezentative pentru identitatea noastra nationala. Generatiile care au urmat dupa ’89 sunt efectiv de carton. Ce nu a ucis comunismul in 5 decenii, a ucis libertatea de dupa comunism. Acum, sunt foarte putini cei ca tine, care se reintorc la origini, la ce-i al nostru ca popor. Eu imi doresc din tot sufletul sa reusesti sa inveti sa brodezi ii, pentru ca atunci o sa fii un exemplu pozitiv pentru multi oameni! Pe partea de artist hand-made deja esti un exemplu pozitiv :).
Spor la treaba!
21/08/2011 @ 9:10 pm
Multumesc, Alexandra :)
Ce bine ai spus tu ca ce nu a ucis comunismul, a ucis libertatea de dupa. Exact asa.
22/08/2011 @ 11:41 am
mai batrana ca tine fiind :P , eu am prins lucru manual in scoala. inclusiv niste ore care cred ca se numeau “gopsodarie”si unde cica invatam sa gatim – iti dai seama ca erau preferatele mele – ce sa fac? i love food :))
oricum, cand am fost recent acasa, mi-am vazut saculetul de etamina (eram obligati sa ne aducem papuci de schimb cand ploua afara, ca sa nu mazgalim parchetul – ii uitam mai mereu :))).
saculetul de etamina cu diverse modele si motive, pe care tin minte ca mi-a facut placere sa il cos – mai putin utilitatea lui, dar ce mai conteaza? :))
you bring back memories,albastrel :)
22/08/2011 @ 11:57 am
Amintirile sunt bune :) Eu asa zic. Si eu te invidiez ca ai asa amintiri.