Babysitting Diana si in vizita la Cluj

Martea trecuta am parasit Bucurestiul fierbinte cu 2 directii.

Prima: Bod, Brasov. Scop: babysitting Diana – nepotica pentru 3 zile.

[flickr id=”7871501646″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]

D-apoi ce sa va spun despre asta? Diana este probabil unul dintre cei mai dragalasi si cuminti copii de un anisor si jumatate pe care i-ati intalnit sau despre care vi s-a povestit. Are cei mai gri ochi pe care i-am vazut (nu, nu-s albastri si nici macar vreo nuanta de bleu, sunt perfect gri), o gurita si un zambet care pariez ca vor concura cu ale binecunoscutei Angelina, zulufi blonzi si-o veselie de zile mari, doarme mult si fara prea mult scandal, papa tot cu conditia sa ii fie foame, e in stare sa “citeasca” de una singura cu orele carti de povesti dupa care sa adoarma dusa, m-a facut sa numar zeci (daca nu sute) de elefanti leganatori pe panze de paiajnjen si sa scot cele mai tembele sunete pentru a o distra si pe Marius la fel si ne-a epuizat pe-amandoi intr-un fel pe care nu ni l-am fi putut imagina :) Ce-am invatat din asta: nu suntem pregatiti sa devenim parinti. Mai avem de copilarit noi intai si-apoi vom vedea daca va veni vreodata si momentul acela.

A doua: Cluj. Scop: vizitat Vulpoi.

[flickr id=”7871498128″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]

Si-a fost bine. A fost ca in timpurile bune. Am gasit un Marian vesel, am stat de povesti o noapte intreaga pana cand ne-a trimis dimineata la culcare, adica pana pe la 6.30, am umblat lelea, am ras si cand am terminat de facut toate astea le-am luat de la capat :)

Drumul spre casa a fost lung si obositor, iar noi ne-am intors mai obositi, mult mai obositi decat am plecat, dar au fost zile faine si cu invataminte pe care le-as repeta oricand. Albumul foto complet il puteti gasi fie aici – pe Flickr, fie aici – pe Facebook.

De azi sunt inapoi pe baricade la treaba :) Bine v-am regasit!