Ceas “Whatever, I’m late anyways”

Faptul ca ce scrie pe ceasul asta a inceput sa mi se potriveasca si mie ma nemultumeste teribil. Serios. Eram un om extra-punctual si ajungeam oriunde si la orice intalnire cu 10-15 minute mai devreme, iar ideea de a intarzia chiar si un 1-2 minute ma frustra teribil. Ca sa nu intarzii ma trezeam ca alerg, ca ma grabesc teribil, ca ma enervez, ca orice numai sa ajung la timp. Exageram, stiu. Asta pana cand am inceput sa lucrez de-acasa :)

Vazand acum cat de usor imi e sa intarzii undeva (nu va inchipuiti ca intarzii prea mult, cam 5 minute, asa :P) sau sa plec mai tarziu decat mi s-ar fi parut ca e cazul, alergand ca un titirez prin casa, uitand si daramand lucruri in cale, ma gandesc ca uneori incercam sa controlam niste aspecte banale ale existentei noastre cu iluzia ca asa putem tine sub control altele mult mai importante si pe cale sa se prabuseasca. Partea frumoasa este ca scapatul lucrurilor de sub control nu e intotdeauna ceva rau. Ba, am bagat eu seama ca in astfel de cazuri e chiar nevoie de putina … intarziere :)

Prin urmare …

[flickr id=”8173087667″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”] [flickr id=”8173118506″ thumbnail=”small” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”] [flickr id=”8173118708″ thumbnail=”small” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]

Detalii aici.

PS: ideea ceasului nu imi apartine, ci a fost inspirat de o decoratiune de perete trimisa de cea care a comandat ceasul pentru al ei sot si a carei sursa nu reusesc sa o identific.