La final de 2012

, 12 Comments

Imi place blogul asta. E un locsor al meu in care puteti regasi mult din mine. Si e deja al treilea an in care la sfarsit de decembrie il rasfoiesc incepand cu ianuarie precedent ca sa imi revad cat mai complet anul. Eu am memoria scurta. Pentru mine uitarea functioneaza de cele mai multe ca mecanism de aparare. Din pacate uneori e un mecanism de aparare prea eficient si uit si ce nu vreau sa uit. Si-atunci blogul imi apare ca un jurnal menit sa imi tina amintirile vii.

Stiu inainte de a-l rasfoi ca 2012 a fost un an plin. De data asta ma uit in urma si nu vad numai bine, dar vad transformari si vad, poate, anul care m-a pus cel mai tare la incercare din punct de vedere emotional, dar care m-a ridicat si m-a adunat in moduri neasteptate. Acum, la final, ma pot ineca linistita in clisee si spune ca pot discerne mai usor intre lucrurile care conteaza, care imi fac bine, pentru care sunt dispusa sa fac sacrificii sau nu, pe care le las sa ma enerveze, ca ma simt mai puternica, mai echilibrata, mai aproape de mine. Mai senina :)

[flickr id=”8186834755″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]

M-a ajutat enorm faptul ca alaturi de dificultatile emotionale Glorybox.ro a mers – datorita voua, bineinteles –  excelent, ca mi-ati dat ocazia sa va cunosc, sa va apropii, ca mi-ati permis sa invat alte o mie de lucruri si sa fac pasi inainte, pasi pe care n-as fi sperat sa ii fac prea curand. E usor sa te refaci si sa te aduni cand esti stabil si ai bucurii (mai mici sau mai mari) care ti se intampla zilnic.

Am fost tentata sa va enumar ca si anul trecut intamplarile importante ale anului pentru ca atunci cand am facut asta, impotriva a ceea ce credeam, am remarcat cat de bogat si de fain fusese. Anul asta le veti gasi aici doar pe cele mai marcante. Pozitive sau nu.

  • Am reusit sa achitam terenul din Poiana Soarelui. Cand am vazut terenul acela ne-am indragostit amandoi iremediabil de el. Era al nostru, era clar. Cand am inceput sa facem socotelile financiare insa … am iesit pe minus. Scriam cand v-am povestit de el ca am ajuns la o intelegere cu proprietarii. Intelegerea era sa le achitam o parte la semnarea contractului si o parte in 6 luni. Daca nu reuseam sa adunam restul de suma pierdeam si terenul si banii. Ei ne-au intrebat daca avem surse sigure si stim ca ii vom aduna. Noi am spus ca nu, dar ca suntem optimisti si se vor aranja lucrurile in bine. Ei s-au uitat la noi ca la niste copii inconstienti si au zis da. Si lucrurile s-au aranjat, terenul este acum al nostru in totalitate. Casa va fi o combinatie intre tranditional brancovenesc si Gaudi (asa o vedem acum, nu stim insa daca ne-o vom permite asa), asa ca mai stati pe-aproape cativa ani daca v-am facut curiosi :)
  • La jumatatea lunii mai am inceput cursurile de ceramica impreuna cu Oana de la Atelierul de Ceramica. V-am povestit prima oara despre ateliere aici. Cum sa va spun? Povestea asta cu ceramica este fantastica! Este pasul urmator catre mine, catre ceea ce vreau sa fac, catre directia in care vreau sa ma dezvolt. Directia in care ma simt acasa. Si m-a prins asa de fantastic incat in nici 6 luni mi-am luat deja si pentru acasa materialele necesare pentru lucru si, cel mai important, cuptorul pentru ars ceramica cu care incep sa dezvolt o relatie de dragoste-ura de nedescris. Ii ia 20! de ore un ciclu de glazurare. Ore in care eu nu pot vedea ce se intampla inauntru si fac sant intre birou si cuptor. Dar si cand il deschid! E bucurie pura, va jur :) Si in directia asta vor veni lucruri noi. Abia le astept!
  • Am invatat o lectie despre prieteni si despre oameni. In ultimii 2 ani imi apropiasem o prietena. Facusem atatea lucruri impreuna, trecusem prin atatea, petrecusem atata timp impreuna, incat nu mi-as fi imaginat ca poate fi atat de ne-om si ca poate rani atat de crud. Am luat de la ea o palma care uneori inca mai arde, desi ea a incetat sa mai existe pentru mine. Nu-i loc la mine in suflet decat pentru oameni frumosi si buni.
  • Am descoperit insa pe aceasta cale cat de dragi imi sunt cei foarte, dar foarte putini oameni pe care ii am alaturi. A mea nepotica are o jucarie pe care uneori o strange in brate cu atata drag incat incepe sa tremure :) Asa sunt eu cu oamenii astia. Din pacate pe unii ii vad mult prea rar. Dar s-or aseza ele lucrurile si in directia asta.
  • Am pierdut in mod absurd un membru al familiei. Fina noastra cea mica a ramas fara mama la numai 1 an si 4 luni. Nu mai e nimic de spus aici. E absurd si-atat.
  • Din cauza acestei intamplari, desi nu imi doresc sa devin mama, am invatat incet incet sa iubesc un copil. Mi-e draga de nu mai pot, pe cuvant, si de cate ori o vad petrec o gramada de timp in preajma ei minunandu-ma de cat de frumos creste, de cat este de frumoasa si de dragalasa. Uitandu-ma la noi, la intreaga familie, dupa intamplarea nefericita din iunie, ne gasesc fantastic de schimbati. Suntem mai calmi si mai calzi, lasam mai usor nimicurile rele sa treaca sau inchidem definitiv porti care nu mai merita sa fie pastrate deschise si suntem toti incalziti de lumina pe care creatura asta mica, blondina si cu ochi gri o trimite catre noi toti.
  • Mi-am gasit culorile si mi le-am pus pe piele cu un nou tatuaj. Si am facut asta chiar acum, spre sfarsitul acestui an plin si nebun. Il simt mai al meu decat mi-as fi putut imagina, iar cand l-am vazut la final, in timp ce ascultam piesa care pare sa ii fie dedicata, am plans ca un copil. Motivele pentru care s-a intamplat asta le voi pastra pentru mine pentru moment, dar e suficient ca voi sa stiti ce-am scris deja.

A fost un an altfel. Un an cu lectii, cu palme si cu ridicari. Sper ca urmatorului sa ii lipseasca relele.

La multi ani!

Alte lucruri bune au fost: un articol in Metropotam si un interviu in Revista Atelierul, o lectie importanta reinvata, un interviu la Radio Romania Actualitati, v-am povestit cum am invatat sa iubesc Vama, am incondeiat pentru prima data oua de Paste, am vazut un inger rasarind din cer, am pictat un ou de strut, v-am scris cateva retete pentru detoxifierea cu Oshawa, am simtit din noi efectul vindecator al Vamii, alt interviu, am fost la concert Leonard Cohen, am creat un colier mai special, am pictat primul portret color pe un tricou,