Giveaway 1000 likes – Glorybox.ro te trimite inapoi la scoala
Ei, dragilor, a venit toamna, da? Au inceput scolile, da? Frumos, frumos.
Mai ales ca am fost cu totii cuminti si am invatat sa numaram pana la 1000 (ba chiar mai mult) pe Facebook. Nu boboci, ci like-uri.
Cat pe ce sa va spun o poveste lunga despre cum si de ce mult timp n-am vrut eu pagina de Facebook pentru Glorybox separata de cea personala, dar abia a inceput scoala, sa nu ne incarcam memoria cu lucruri prea serioase.
Sa revenim:
[flickr id=”9777827463″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]
Asa ca am hotarat ca acest eveniment merita un giveaway. Ce sa fie, ce sa fie? Pai mereu am ales calitatea in fata cantitatii asa ca giveaway-ul n-o sa fie pe ochi frumosi (adica pe mai multe like-uri), ci pe cat de mult va implicati in proces. Si castigatorul n-o sa fie ales cu random ca sa nu-mi spuneti 3 cuvinte la intamplare si sa sperati sa va aleaga random-ul, ci o sa fie ales de mine. Da, e subiectiv, stiu. Prefer asa :)
Ce vreau de la voi?
O compunere ca la scoala. Poate sa aiba 2 fraze, poate sa aiba 10, nu-mi pasa. Voi ii stabiliti lungimea. Vreau amintirea voastra despre prima zi de scoala :)
Prin urmare, pe perioada giveaway-ului spuneti-mi “doamna educatoare” sau, mai pe scurt, “doamna” si faceti-ma sa ma simt de parca tocmai m-am asezat la o catedra de scoala veche si am fost intampinata cu “buna dimineata!” de o clasa de fetite cu codite si baieti sugubeti.
Ce dau?
Ce-mi inspirati :) Castigatorul va primi din partea mea o creatie in valoare de peste 50 lei inspirata de povestea despre prima zi de scoala. Poate fi un tricou, o cana, o cutie etc. La sfarsitul compunerii puteti specifica pe ce fel de obiect preferati sa-mi las pensula inspirata.
Pana cand?
Pana ora viitoare :) In termeni mai exacti: pana saptamana viitoare, miercuri, 25 septembrie, ora 24.00.
Comentariile le lasati aici sau pe Facebook (la postarea cu detaliile despre concurs), dupa cum va e mai usor.
Hai, a sunat clopotelul! :)
PS: daca sunteti cuminti si scrieti frumos (si eu asa sper sa fie) dau si doua mere de pus la urechi. De data asta alese cu random.org, ca sa nu spuneti ca-s doamna rea :D
17/09/2013 @ 11:41 am
Acum nu foarte multi ani, adica 21 :-) , m-am trezit de la ora 7 (festivitatea incepea la 9 sau chiar 10) si am mers sa o trag pe mama de mana ca sa mergem la scoala. Intrebarea ei era fireasca tinand cont ca aveam inca 6 ani: “Sigur nu vrei sa mai stai un an??” Raspunsul meu a fost foarte prompt si eram pregatit sa-l sustin cu multe lacrimi daca era nevoie. Asa ca m-am imbracat cu uniforma si mi-am luat ghiozdanul in spate (care intre noi fie vorba era putin cam mare pentru mine, defapt orice ghiozdan ar fi fost mare) si am mers mandru pana la Scoala Generala Numarul 2.
Am avut norocul sa am o super invatatoare, Doamna Sauciuc, pentru care am un mare respect si acum. De fiecare data cand ne intalnim prin oras (asta se intampla destul de des intr-un oras atat de mic) ne oprim si vorbim despre ce mai fac, cum merge cu serviciul, ce mai fac ai mei si toate cele. Ca o mica paranteza, cand eram la generala mai mergeam sa le citesc povesti generatiei pe care o avea atunci.. Sa revenim la prima zi. Pe banca, prima, ca eram cel mai mic, am gasit un poster cu ratoiul Donald, niste caiete, carti si un penar plin de rechizite.
17/09/2013 @ 12:20 pm
Chiar si acum sunt o fire foarte timida, dar in prima zi de scoala speram sa fiu invizibila, sau sa ma contopesc cu fusta mamei si sa fiu si eu o floare din imprimeu.
Nu imi aduc aminte prea multe din ziua cea mare, dar stiu ca aveam gulerasul stramb si tot incercam sa il aranjez cand Doamna Negrea ( genul de bunicuta durdulie) ne-a chemat in sala de clasa. Surpriza surprizelor a fost ca dupa o scurta prezentare, pe parinti sa ii pofteasca afara.
Iti dai seama ce moment de rascruce! Asa cum era logic, am inceput sa plang de mama focului iar colegii sa rada de mine. Asta pana ce urmatorul copil a realizat ca era inconjurat de necunoscuti si si-a propus sa ma acopanieze.
Pana la final, eram cel putin 5 colegi care pangeam dupa parinti.
Poate numarul mare, poate vocea blanda a doamnei educatoare sau poate castronelul cu bucati de ciocolata cu care eram serviti, dar in cateva minute toti radeam si admiram abecedarul de pe masa.
17/09/2013 @ 1:38 pm
Prima zi de scoala, n-a avut “buna ziua, doamna invatatoare” pentru ca eram prea speriati ca sa deschidem gura. Stiam ca voi fi lasata acolo peste zi, pentru ca am mers si la camin, iar in mintea mea de atunci, clasa I insemna “ca am crescut mare” si ca urmeaza ce e mai greu – sa scriu frumos, sa iau note, sa merg acasa si iar sa scriu, foarte rar sa mai desenez sau sa mai topai p-afara. Greu.
Mama mi-a pus un buchet de flori cat mine de mare in mana, sa i-l dau doamnei de la catedra, care mi se parea ca semana cu o vrajjitoare pentru ca avea un neg pe barba si un coc in varfu` capului, iar in drumul meu, grabita sa scap de ochii vrajitoarei, mi-am agatat ciorapii de banca si atunci n-am mai putut sa-mi tin emotiile in frau si am dat izvor lacrimilor. Am inceput sa plang si mai rau cand am vazut-o pe doamna-vrajitoare-de-la-catedra ca se ridica si vine spre mine. M-am potolit abia cand mama mi-a promis ca ma lasa acolo de tot.
M-am acomodat destul de greu, cum patesc si acum cu locurile noi, dar macar vitregia sistemului comunist, m-a invatat sa scriu corect romaneste, iar asta a inceput o data cu d-na invatatoare Sultanu Maria, care din vrajitoare a devenit un model demn de urmat, desi a fost foarte exigenta cu noi, fiind ultima ei generatie si cea care a luat Cheia Succesului.
17/09/2013 @ 7:55 pm
Imi aduc aminte de prima zi de scoala prin prisma pampoanelor pe care mi le pusese pentru prima data tata (el a fost dadaca mea in toata copilaria si adolescenta), gulerul alb si apretat, ciorapii trei sferturi si sandalele albe, si mai ales parul rebel care ma supara inca din copilarie :).
Ne adunasem buluc in curtea scolii pentru festivitatea de deschidere, dupa care a trebuit sa invatam pentru prima oara ce inseamna sa ne aliniem sub forma de careu. Au inceput sa strige listele cu numele noastre, cu clasele de care apartineam si cu numele invatatorilor, dupa care ne-am aliniat doi cate doi, trebuind astfel sa ne despartim de parinti.
La intrarea in clasa, toti se inghesuisera in ultimele banci, si se grupasera in banci fetele cu fetele, iar baietii cu baietii.
Eu ramasesem printre ultimii care intrasera in clasa, si-mi facusem planul sa ma asez si eu in spatele clasei cu o fata, dar surpriza ! Dna. invatatoare ( Radoi Badita) vazandu-ma dezorientata m-a luat de mana si m-a pus in banca a 3-a cu un baiat. Na belea ! Deja incepusem cu stangul, in viziunea mea.
In timp s-a dovedit ca a prins bine timiditatii mele intamplarea din prima zi de scoala :).
17/09/2013 @ 8:59 pm
Hehe. Am poze in clasa cu invatatoarea, cu directoarea, colegii, dar eu nu am nici cea mai vaga amintire ce s-a intamplat in prima zi in clasa aceea.
Ce tin foarte clar minte este imbulzeala de dinainte, din curtea scolii – am fost cinci clase I, fiecare clasa cu 30-33 elevi. Deci departe de parinti, galagie, imbulzeala, lume multa, eu de mana cu singura fata pe care o stiam. In fata noastra 5 “randuri” in fata la 5 invatatoare. Iar noi nu stiam la care rand sa ne punem. Fata ailalta tragea intr-o parte, eu in alta parte spre tov. invatatoare care imi era cea mai simpatica. Si am fost mai tare, am castigat eu! :) Ne-am asezat in rand in fata invatatoarei pe care mi-o alesesem.
Si desi stiu acum ca nu a fost asa (a fost pura intamplare, doar invatatoarea ma avea pe lista ei), aceasta e amintirea (senzatia) cu care am ramas din ziua aceea – ca mi-am ales eu invatatoarea / respectiv clasa! Si am ales bine, am fost clasa cea mai tare din generatie!
La cat mai multe like-uri, GloryBox!
18/09/2013 @ 6:08 pm
Dupa ce luni de zile purtasem prin casa o gentuta de a mamei pe post de ghiozdan, ca sa repet pentru acel moment crucial, iata ca intr-o zi insorita de toamna a sosit in sfarsit si clipa in care primul ghiozdan REAL sa fie purtat cu mandrie in drumul spre scoala. In curtea scolii parinti mai emotionati decat copiii, galagie mare, eu cu ghiozdanul mare si albastru in spate, agatata strans de mainile parintilor. Insotita mai eram de cele doua pampoane ce concurau deloc timid cu marimea capului meu, de buchetul urias de flori de toamna pentru “tovarasa” (da, asta e, am avut “tovarasa”, nu “doamna”) ce abia il mai caram, de pantofiorii negri de lac ce straluceau mai ceva decat oglinzile in soare si de uniforma de un albastru impecabil, ce parca incerca sa ii faca in ciuda ghiozdanului de aceeasi culoare.
Dar nimic din tinuta parca nu egala acel guler dantelat si perfect apretat, ce se potrivea de minune cu albul imaculat al pampoanelor. Caci da, ziua mult asteptata era sarbatorita din cap pana-n picioare, la propriu si la figurat.
O oarecare ingrijorare m-a cuprins cand parintii au trebuit sa plece… iar glasul cald al invatatoarei? Un mit! Vocea “tovarasei” mele era gajaita, impresurata inca parca de fumul ultimei tigari trase pe fuga in cancelarie. In rest, mi-o amintesc draguta, surazatoare si zglobie… mai putin proverbiala voce calda. Lipsea cu desavarsire…
Tricou “Spirited Away” | Glory Box
19/09/2013 @ 1:17 pm
[…] n-ati uitat de giveaway, […]
20/09/2013 @ 10:28 am
Se intampla intr-un septembrie.Un mult asteptat septembrie.
Eram pregatita.Si ma durea rau de tot burtica.Posibil…din cauza emotiilor, am aflat mult mai tarziu.Aveam un ghiozdan albastru, cu Alba ca zapada si ai ei sapte pitici.Era cel mai frumos cu putinta, nu aveam nici o indoiala!
Strangeam in mana buchetul de flori, de fapt…ma tineam de el cu sarg!
In clasa, abecedarele si florile de pe banci, plansele colorate de pe pereti, pareau prietenoase si zambitoare! Numai un miros …cumva de nou, sau de masina mica, ma nelinistea.Podelele erau maronii si ele erau vinovate, se pare, de acel miros.
Doamna invatatoare mi-a alungat ultimele urme de emotii!Era frumoasa, blajina si nu tocmai tanara! Avea parul violet!Cu o tenta de vilet desi el ara albit de timp.Doamna noastra nu a vrut sa ne lase sa aflam atat de devreme ce le face timpul oamenilor si i-a dat aceasta nuanta.Nu era vopsit, parul doamnei, doar usooor nuantat.
Pe doamna invatatoare o chema Venera si avea maini atat de frumoase!
O mai iubesc si azi!Ultima data cand ne-am revazut mi-a spus ca nici dumneaei nu ar avea cum sa ma uite.Nu m-am mai bucurat atat de foarte mult timp!
Am plecat acasa fericita, dupa prima zi de scoala!Stiam ca totul va fi bine!
Si nu cred sa mi se fi parut, dar de pe capacul ghiozdanului, Alba ca zapada si piticii imi zambeau parca mai fericiti decat in acea dimineata! :)
20/09/2013 @ 12:06 pm
Nu sunt f multe lucruri pe care mi le amintesc din ziua aia, dar 2 sigur nu o sa pot sa le uit. Primul, faptul ca a fost o incurcatura si am fost strigata la alta invatatoare, i-am dat florile, apoi cand s-a dus tati sa se intereseze, i s-a spus ca de fapt eu sunt la clasa I G, adica urmau sa ma strige destul de curand:)). Din nou. A fugit tati repede sa cumpere alt buchet de flori si am ramas la clasa I G. Ceea ce a fost perfect. Am avut cea mai buna si minunata invatatoare din lume.
Iar al doilea lucru pe care nu o sa-l uit este ca erau niste oameni imbracati in personaje din desene animate si toti parintii voiau sa faca poze copiilor cu ei. Erau f simpatici. De asemenea, era acolo o femeie, care se pare ca ii placea pe maimutoi la fel de mult cum le placea copiilor de ei, pentru ca nu se misca deloc de langa ei. Apare in toate pozele:)). Stiu ca ii enervase pe foarte multi parinti, pentru ca nu voia sa plece de langa ei:)).
A fost super prima mea zi de scoala:D
20/09/2013 @ 12:43 pm
Prima mea zi de scoala a fost cand aveam 4 ani, i-am spus mamei mele ca nu mai vreau la gradinita pentru ca toti vecinii mei mergeau la scoala.
Pentru ca aveam o vecina care era invatatoare si a asistat la dorinta mea (asta se intampla in fata blocului)i-a propus mamei sa ma trimita la scoala cu gandul ca dupa o zi de scoala sigur nu voi mai dori sa merg si a doua zi. Imi aduc si acum aminte cat de incantat am mers in prima zi cu vecinii mei de bloc, fiind in aceeasi clasa cu ei, cu ghiozdanul albastru in spate.
Si asa a inceput aventura mea cu scoala, am mers in prima zi si am tot mers un an jumatate (bineinteles ca eram trecuta in catalog doar cu creionul totul fiind o joaca pentru adulti, dar pentru mine fiind foarte serios).
Am invatat sa citesc si sa scriu si de atunci tare draga mi-a mai fost scoala. Am fost foarte mandra la sfarsitul clasei intai sa fiu desemnata cel mai tanar elev al scolii si sa primesc drept premiu o carte.
Cand am mers cu adevarat in clasa intai, la 6 ani stiam deja sa citesc, sa scriu si sa socotesc iar uneori mi se parea atat de plictisitor sa fac liniute sau literele pe care eu deja le stiam, asa ca in timpul orelor citeam in avans si cred ca de acolo am ramas cu placerea de a citit…
Cu toate ca a trecut asa mult timp de atunci imi aduc aminte cu drag de acele zile. A fost o perioada foarte frumoasa:)
20/09/2013 @ 3:05 pm
Doamna, Doamna, stiu eu! :)
In prima zi de scoala, am intrat cu toti copii in clasa, adusi de manuta fiecare de parinti, eu de mama. Tin mine ca purtam sortulet. Acolo, ne-am asezat in banci fara vreo regula anume, dupa care, parintii au fost poftiti de Doamna sa iasa afara.
Nu am sa uit vreodata momentul in care s-a inchis usa – toti am inceput sa plangem simultan. Era atata trisete acolo, incat am inceput sa plang chiar si eu, desi initial nu-mi venea, plangeam din compasiune fata de ceilalti si pentru ca simteam si eu tristetea din clasa.
Ne simteam de parca toata libertatea noastra era pierduta pentru totdeauna. Intrasem in sistem.
Apoi nu stiu ce s-a intamplat, cert este ca ne-a tinut putin, o ora cel mai probabil. M-am gandit ca mama nu fusese anuntata cand terminam, asa ca am plecat spre blocul meu cu o alta fetita din clasa, care locuia la scara vecina :) Acasa am aflat ca mama plecase la randul ei inspre scoala, ca sa ma ia.
Cel mai important lucru l-am facut insa in seara dinaintea primei zile de scoala. Atunci m-am uitat la meteo, ca sa vad cum o sa fie vremea a doua zi. Pentru un copil de 6 ani si o luna, aveam inca de atunci un comportament foarte britanic :)
21/09/2013 @ 5:28 pm
Emotie mare! Prima va fi mereu prima:) asa ma gandeam atunci, asa gandesc si acum! Doamna educatoare…cea mai frumoasa femeie din lume:) pe vremea aceea pentru mine.Prea cocheta, prea eleganta, prea zambitoare, prea happy, prea chic zilnic.NU aveam de unde sa stiu toate astea in prima zi. Asa ca am luat-o ca fiind prea prea. Si asa a si ramas pana ne-a parasit in al doilea an ca ramasese insarcinata! Eu cu doua fundite mari pe banderola de pe cap..si cu doua codite tot mari si impletite, stateam aplecata cu capul in jos pentru ca eram tare timida. NU ca nu am si ramas asa:)). Eram singurul copil neinsotit in clasa. Ai mei ramasesera regulamentar afara in curtea scolii, diferit de ce facusera absolut toti parintii. Singurul loc liber ramas neocupat era ultimul din clasa, pe diagonala opusa fata de usa de la intrare. Ajunsa acolo am descoperit o floare pe banca si abecedarul. A fost prima mea floare primita :) si m-am bucurat mult pentru ea. In rest imi amintesc agitatia tuturor si cumintenia mea! Eram divin de clara, calma, senina, mica si la fel de cocheta cum imi parea doamna educatoare! Parca in clasa eram numai noi doua si restu.Si parca si ochii ei erau indreptati doar spre mine. Oricum eram singura in clasa cu numele Emiliana. In rest..trei Cristine, trei Madaline, trei Mihaele, doua Aline..eram fericita ca m-a putut identifica ca UNICA:)) ooo si povestea continua dar pruncii ma trag de mana!
23/09/2013 @ 7:32 pm
Prima zi de scoala
S-a intamplat acum un sfert de secol, intr-o alta era, catre sfarsitul regimului comunist (desi pe atunci romanii inca nu banuiau Revolutia, insa Revolta mustea adanc in suflete). Ehee… alte vremuri, altfel de constrangeri, altfel de bucurii – parca mai sincere!
Prima zi de scoala a venit cu emotii, cu intrebari si cu un soare bland, pe un cer fara nori. Mama m-a imbracat in uniforma albastra cu sortulet si cu ciorapeii albi, de bumbac, m-am incaltat, am luat ghiozdanul in care urma sa-mi pun cartile si caietele si am pornit impreuna catre scoala, cu inima batand sa-mi sara din piept de emotie si de fericire: in sfarsit urma sa fiu eleva in clasa intai! Crescusem. Nu mai eram “Soim al Patriei” (copil de gradinita), urma sa devin “Pionier” (insa de-abia in clasa a doua) – de-abia asteptam!
Curtea scolii era plina de parinti, bunici si, mai ales, de copii galagiosi, unii mai nestamparati, altii mai timizi, cu totii curiosi sa vada ce urmeaza. Formam careul. In fata, vreo trei catedre puse in rand si acoperite cu panza bleumarin intruchipeaza pupitrul de la care se vor adresa “tovarasii” din directiunea scolii. Nu stiu cum se face ca eu si mama nimerim chiar in randul din fata al careului, undeva in partea stanga a catedrelor; vedeam si auzeam totul foarte bine.
Se da startul festivitatii de inceput de an scolar. Vorbesc pe rand tovarasii de la pupitru, care mai emotionat, care mai sigur pe sine, cate o tovarasa cu vocea tremuranda si cu un zambet luminos; de parca ar fi prima lor zi de scoala. Oamenii din careu ii asculta si ii aplauda pe fiecare in parte. Cate o mamica sau bunica isi sterge cu batista tinuta de degete tremurande o lacrima ascunsa in coltul ochiului – emotii peste tot. Eu ascult cu urechile, cu ochii si cu inima, care inca nu a obosit, inca bate in ritm alert; mama ma tine strans de mana, care mi-a transpirat, si stau cuminte si ascult: totul e nou, totul e minunat si vreau sa stiu mai mult. Aflam care ne sunt clasele si tovarasele invatatoare – eu sunt la clasa intai C, litera care m-a “urmarit” pana in ultima clasa de liceu. Abia astept sa vad clasa, sa-mi cunosc colegii si, mai ales, pe tovarasa invatatoare.
Festivitatea a ajuns la sfarsit si trebuie sa ne indreptam catre clase, insa nu inainte de a suna traditionalul clopotel. Care clopotel era foarte real si era mai degraba o talancuta de metal greu, cu glas nervos si cristalin si care, tot traditional, trebuia sunat de vreo autoritate a scolii… insa au vazut in primul rand al careului, undeva in partea lor stanga, o fetita tunsa baieteste, inaltuta, rosie in obraji de emotie, imbracata in ceea ce trebuie ca era cea mai scrobita si calcata uniforma pe care o vazusera vreodata, cu niste pampoane enorme, albe ca neaua, apretate-bat si prinse de bentita regulamentara: EU.
Eu?! Oh, Doamne, de ce?! M-au luat frumos de manuta, m-au urcat mot pe o catedra si mi-au zis sa sun EU clopotelul de inceput de an. Eu?!! Din rosie in obraji ma facusem stacojie cu urechi cu tot, nu mai vedeam pe nimeni (acum soarele imi batea din fata, dar nu era el de vina) si nu mai auzeam decat bataile propriei inimi, care ameninta sa-mi ajunga in gat… insa zambeam cu gura pana la urechi – din cauza emotiilor! Cred ca a fost cel mai timid clopotel care a rasunat pana atunci in curtea acelei scoli.
Nu imi mai aduc aminte ce am facut dupa aceea, dar iata-ma pe holul scolii alaturi de alti copii (parintii sunt afara sau au plecat deja acasa sau la serviciu), imbulzindu-ne sa intram in clasa. M-a izbit mirosul de parchet dat cu motorina (?), miros care si acum imi starneste melancolii. Imi place. Clasa e curata, luminoasa, cu tabloul de rigoare al Tovarasului agatat deasupra tablei, iar pe banci ne asteapta Abecedarul. Ne asezam care pe unde putem. Nu mi-e teama ca sunt printre straini, stiu ca aici e locul meu, la scoala stiu sa ajung singura acasa – am cheia legata la gat cu un snur; mama e la serviciu, iar eu sunt fata mare de-acum, ma descurc si singura. Timiditatea mea “functioneaza” doar atunci cand trebuie sa fac ceva in fata cuiva sau cand interactionez cu cineva; in rest, stau cuminte in banca si studies linistita colegii, clasa, cartea de pe banca.
Invatatoarea, tovarasa Marchidan, e o femeie in varsta – suntem ultimul sau an – si imi pare o bunica severa, dar pe care mai apoi am indragit-o; stia cum sa ma faca sa trec peste timiditatea mea excesiva. Striga catalogul. Trebuie sa ma obisnuiesc sa raspund si la numele de Adina, primul nume de botez (dupa care voi fi cunoscuta in toti anii de scoala de acum incolo); asa e cand ai doua nume, iar cei de acasa te striga doar dupa diminutivul celui de-al doilea…
Ehee… si asa am inceput scoala. Eu stiam deja sa scriu, sa citesc si sa fac socoteli simple. M-a invatat mama: imi citea atat de multe povesti si poezii (Cosbuc, Creanga, Eminescu, Arghezi, Caragiale etc.) ca era imposibil sa nu invat, mai ales ca eu vroiam sa citesc si mai multe… He-he-he! Asa ca in clasa intai ma intrebam de ce mai trebuie sa fac si eu toate liniile si bastonasele. Insa imi placea sa am caietele scrise frumos si ordonat, asa ca le insiram pe randuri ca pe niste soldatei bine antrenati!
Tovarasa invatatoare Marchidan a iesit la pensie cand am terminat clasa intai. Au urmat alte doua, tinere si iubitoare de copii. Celei de-a doua am invatat sa-i spunem “doamna” invatatoare, dupa Revolutie, dar a trebuit sa plece pe la sfarsitul trimestrului al doilea al clasei a doua: urma sa aibe un bebe numai al ei. Cu cea de-a treia doamna invatatoare am devenit “Pionieri” (Ministerul Invatamantului) inca nu abolise ceremonia. Cu ocazia asta, clasa noastra a organizat o excursie cu autocarul pana la Bucuresti, iar noi am depus “juramantul” de Pionier in fata nu-mai-stiu-carui monument. Cel mai mult mi-a placut ca dupa aceea am vizitat putin din Bucuresti, inclusiv un mini parc de distractii… unde un tiganus mi-a furat cei sapte lei (monede de 1 si 3 lei) pe care ii mai aveam in buzunarul de la geaca – asta nu mi-a mai placut! Ha-ha. Seara, autocarul era plin de copii obositi, somnorosi cu cravate rosii, tivite cu tricolorul, la gat.
Imi pare rau ca nu-mi mai aduc aminte numele ultimei mele doamne invatatoare…O iubesc si acum si ii multumesc pentru tot! Cu ea am fost prin tabere pe la munte, am vizitat manastirile din Moldova, am fost in salina de la Slanic, am vizitat casa de la Humulesti a lui Nica a lui Stefan a Petrei (he-he) si am organizat serbari cu piese de teatru (printre care si “Ridichea uriasa”, unde am jucat rolul fetitei, desi cred ca eram mai potrivita sa fiu ridichea, atat eram de rosie! plus ca eram mai inalta decat toti!)… Si timida tot am ramas!
Ehee! Amintiri…
23/09/2013 @ 7:35 pm
Wow! Scuze, nu mi-am dat seama cat de mult am scris!
25/09/2013 @ 12:10 pm
Buna dimineata draga doamna invatatoare :)
Imi aduc aminte de prima zi de scoala si ma amuz copios :)))
Imbracate in uniforme albastre cu gulere crosetate de bunica, eu si verisoara mea, impreuna cu mamele noastre, ne duceau pentru prima data la scoala:)dar pentru ca scoala e la vreo 3 km de casa, mamele din dotare au hotarat sa mergem cu un autobuz… Buuuun pana aici a fost ok. Stand in statie si asteptand, eu , moi, je am observat ca autobuzul nostru era stramb (asa mi se parea mie :)) ) i-am spus verisoarei mele si normal ca ea mi-a dat dreptate:)) si sub nici o forma nu am vrut sa urcam in el =)):)) Tin minte si acum cum am plecat pe jos, noi in fata si mamele noastre in spate bodogorind la ce ne astepta cand vom ajunge acasa :))
Cam asta imi amintesc eu despre prima zi de scoala :)))
Cat despre premiu…nu am preferinte:)) tot ce faci e minunat :*
25/09/2013 @ 4:14 pm
Am decis sa scriu si eu povestea priemei zile de scoala. Intai de toate vreau sa precizez ca experienta mea m-a facut sa dau o atentie maxima oricarei schimbari din viata copiilor mei. Daca in aparenta vor fi increzatori si lipsiti de emotii sunt sigura ca au mereu nevoie de sprijin si de incurajari.
Acum foarte multi ani, in epoca dinainte alor mei li s-a dat un aprtament cu 3 camere in PN. Desi l-au primit in vara niste hoti isi facusera de cap smulgand instalatiile din inox. Asta a dus la o inundatie, umflarea parchetului ca un glob pamantesc si intarzierea mutarii noastre in casa noua.
Pe 14 septembrie seara noi ne mutam cu tot calabalacul, mama scotocea disperata in bagaje dupa uniforma, rechizite etc.
O amintire vivida, trista si infricosatoare e drumul de-a lungul Bulevardului Decebal catre scoala.
Si acum imi suna in urechi clantanitul dintilor si retraiesc sentimentul acela de teama.
Imi amintesc in amanunt cum arata trotuarul, cat de strans o tineam pe mama de mana.
Apoi careul imens, plin dar ordonat, eu urma sa fiu in
clasa B, la doamna Bucuresteanu, o doamna de fier care la varsta senecturii si-a pierdut mintile.
Nu am iubit niciodata scoala, am terminat cu brio tot ce mi-am propus dar am avut mereu sentimentul acela de nesiguranta si convingerea ca va trebui sa muncesc dublu fata de ceilalti pentru a avea rezulatate de top.
Castigatorii Giveaway-ului “Glorybox te trimite inapoi la scoala” | Glory Box
26/09/2013 @ 2:35 pm
[…] dragii mei, a venit momentul sa aflam cine a castigat giveaway-ul […]
26/09/2013 @ 2:56 pm
@Gelu – asa-i ca-i ciudat sa spui “acum 21 de ani”? Pe mine ma sperie putin …
@Cerise – incerc sa imi amintesc daca la noi a plans cineva, dar parca nu …
@Cadouri Fistichii imi amintesc ca la un moment dat am luat 9 pentru ca uitasem o virgula. Dap, ne invatau sa scriem pe-atunci :)
@Nico chiar te vad avand coleg de banca si nu colega, cumva ti se potriveste :)
@Mrs GreenFoot – trebuie sa fi fost o senzatia faina, aceea ca tu ti-ai ales invatatoarea :)
@Maria tii, eu n-am avut guler dantelat, dar stiu ca eram geloasa pe cele care aveau :D
@Mirela bunica mea isi nuanta parul asa :) imi dadea cumva senzatia ca e ceva magic la mijloc :) Ce nume frumos: Venera!
@Larisa whoaaah … maimutoi imbracati in persoanje din desene animate? Era dupa ’90, nu? :D
@Alina pe mine ai mei au refuzat sa ma invete ceva, desi voiam si furasem oricum cateva lucrusoare. Le era teama sa nu imi pierd atentia la ore stiind deja sa fac lucrurule respective. Oricum, foarte frumoasa povestea ta. Sper ca ti-ai pastrat bucuria pentru invatat :)
@Alexandra :)) poi si ce cauti in Italia?! :P
@Emiliana ce mi-a placut incheierea :) sa le spui si copiilor povestea :)
@Adya Dora – a suant cumva foarte familiar povestea ta :) Si ma bucur ca ai povestit atat de multe! Multumesc!
@Andreea Cercu vaaaai, cat am ras de autobuzul tau stramb! Am stat mult pe ganduri daca nu cumva merita el premiul I :D
@Elena … imi pare rau ca amintirea ta e asa neplacuta si apreciez ca ai impartit-o cu noi. Sa stii ca nici mie nu mi-a placut scoala, desi am avut mereu note aproape maxime. Poate n-am avut dascalii potriviti.