2014
E 5.40 am. Tocmai am incheiat o noapte de povesti cu un om care imi e teribil de drag desi il vad cam o data la 2-3 ani. Sau tocmai de-aia. E unul dintre cei mai frumosi oameni pe care ii cunosc si, realizez acum, unul dintre cei mai vechi prieteni. Am un zambet enorm in suflet si mi-e bine.
Ieri ne-am intors din munti.
Suna de parca am face asta tot timpul :) Nu-i tocmai asa, desi ni-s tare dragi muntii. Pe 31 decembrie am fost aici, deasupra norilor:
[flickr id=”11744167253″ thumbnail=”medium” overlay=”true” size=”large” group=”” align=”none”]
Am stat pe varf ca pe o spinare de animal fantastic si n-a mai contat nimic.
Am cunoscuti alti oameni frumosi. Am simtit din nou conexiunea instanta pe care o simt tot mai rar. Conexiunea aia pe care uneori ti-e greu sa o marturisesti de teama ca celalalt sa nu dea un pas inapoi. E o indragostire de om. Il privesti atent, il vezi cu totul, exact cum e si vezi ca-i frumos dincolo de orice aparente si-i zambesti tamp.
Stau atat de mult timp intre oameni pe care nu mi-i mai pot apropia, iar cei deja apropiati imi sunt fizic atat de departe incat o astfel de intalnire devine incantare.
Eu ma indragostesc de oameni, de viata si de frumos cum altii se indragostesc de iubire. V-am mai povestit? Nu stiu. Ma fascineaza atat de mult fiinta umana incat imi e imposibil sa nu cad in cursa.
Ar fi trebuit sa scriu, ca de obicei, o postare care sa-mi traga linie sub 2013, sa imi amintesc ce-am obtinut bun in existenta si sa zambesc multumita la viata. Nu am rabdarea asta. Stiu ca 2013 a fost un an bun, minunat chiar. Pai … sa fie la fel si 2014.
La multi ani!
06/01/2014 @ 11:55 am
La multi ani, Andreea! :) Pana la urma am oprit pentru mine candela (suportul pentru lumanare) Se potrivea prea bine ;))
06/01/2014 @ 12:56 pm
La multi ani, Mirela! Ma bucur ca ti-a placut asa de mult candela, s-o folosesti cu drag! :)
06/01/2014 @ 2:48 pm
Inteleg perfect ce scrii despre indragostirea de oameni! Cel putin asta cred, ca inteleg, ca vorbim despre acelasi sentiment ca adevaratele conexiuni sunt rare si volatile si tocmai de aceea atat de dureros de pretioase…Nici eu nu ma resemnez sa stau majoritatea timpului printre oameni cu care nu simt conexiunea aia autentica, indescriptibila. Si mai tare ma apasa faptul ca uneori tocmai din cauza existentei conexiunii pierd oameni speciali din viata mea…pentru ca nu toti pot indura/intelege astfel de conexiune fara a incerca sa o traduca intr-o forma mai standardizata.
06/01/2014 @ 2:55 pm
Hmm … nu stiu daca sunt volatile. Daca ar fi asa, ar mai fi adevarate conexiuni?
Cred ca, intr-un fel, oricat de speciali ne-am simti/am fi, standardizarea ne-a devenit instinctiva. Simti o conexiune reala cu cineva si vrei sa o exprimi. Sau, cand e indreptata catre tine, sa o intelegi. Daca eu ma uit zambimnd cald si prosteste unui om pe care abia il cunosc, el ce intelege din asta? Sau daca cineva se uita la tine asa, tu ce intelegi, cu ce mijloace interpretezi mesajul?