Lucruri frumoase
Am amânat aiurea de mult debutul deversării opiniilor mele pe aici, căruia Andreea îi spune cu o afecţiune pentru care îi mulţumesc „colaborare”. Asta fiindcă credeam că am, ca mulţi alţii cred, obsesia semnificativului exact când nu ar trebui: ideea aia că începutul e important. Până m-am înfuriat şi mi-am amintit că nu-i aşa, că dimpotrivă îmi stă în fire să încep lucrurile din topor şi că e o idioţenie să las să devină blocaj o obsesie pe care nici măcar n-o am în mod sincer. Vorba Adolescentului lui Dostoievski: „totuşi cred că cel mai înţelept e să începi un lucru, oricare ar fi el.” Aşa că azi scriem, oameni care veniţi aici pentru lucruri frumoase, despre exact asta: lucruri frumoase.
Nu des aud cuvântul “frumos” spus ca un criteriu. M-am dezobişnuit de el reprimându-l ca pe o înjurătură în faţa bunică-mii, pentru că în domeniul în care mă joc el nu e calificativ ci marca lipsei de opinie critică argumentată. Lipsă de cunoştinţe, incapacitate.
Normal deci că am avut o sincopă când l-am auzit la Andreea. Îmi spunea odată că nu a putut să onoreze o comandă pentru că ceea ce i se cerea să picteze nu era frumos. Nu avea rost să se convingă că e, pentru că nu era şi gata. (Aici îmi permit să spun la adăpostul subiectivităţii frumosului că mie mi-au plăcut ilustraţiile alea.) Sper că nu fac vreo gafă dezvăluind aici una din piesele de bază ale mecanismului din Andreea căruia îi datoraţi lucrurile pe care le admiraţi aici. (Aş numi acum o piesă esenţială, dar nu am destule cunoştinţe de mecanică încât să scot o metaforă corectă. Poate compensează Marius.) Dacă fac o asemenea gafă, să puneţi pisica pe mine, da Andreea?
Una din piese (insert essential mechanic part here) e dragostea de frumos, alta e dragostea de lucrul creat. Clişeizată, expresia asta cu “dragostea de frumos” a avut mult de suferit şi a şi făcut pe mulţi să sufere. Deh, asta se întâmplă cuvintelor. Dar e surprinzător când ai câteodată ocazia să-ţi aminteşti realitatea care le stă la bază. Să fie frumos. Pentru tine, în primul rând. Să-ţi faci din frumos un principiu acceptându-i subiectivitatea şi să te ţii de el mi se pare un curaj. Cu fluturi şi cu flori se pot construi deontologii. Asta e fascinant la hand made.
V-o prezint pe Stefania :)
Dragilor,
Incepand de astazi deschidem o noua categorie pe blog. Se va numi simplu: “Despre arta”.
Din pacate (din punctul meu de vedere) va fi o categorie care va fi innoita mai rar, dar este atat de pretioasa incat sunt sigura ca veti astepta cu sufletul la gura fiecare nou articol. Si pentru ca eu sunt de-a dreptul inculta cand este vorba despre istoria artei si artisti si plec ochii rusinata chiar si cand este vorba despre cele mai cunoscute opere, am invitat alaturi de noi o specialista in domeniu (n-ar recunoaste, dar garantez eu ca este :P).
Stefania a terminat liceul de arta, a studiat istoria artei in facultate, iar acum este implicata serios (infinit mai serios decat credeam eu ca se poate la noi in tara) intr-un master de istoria artei medievale. In restul timpului se joaca de-a ce fac absolventii geniali ai unor astfel de specializari, dar mai multe nu va spun :)
Deja in articolul ce urmeaza a deschis o mica portita catre intrebari despre ceea ce fac eu acum si cum ma joc de-a cel ce si-ar dori sa fie la un moment dat artist si cum, in acelasi timp, n-am nici o sansa sa fac asta. Tratez ceea ce fac prea ingenuu, prea cu bucurie, prea pe langa reguli si prea subiectiv pentru a ajunge vreodata intr-un astfel de loc.
Gasiti aici primul articol al Stefaniei.







