Ei, dragilor, a venit momentul sa scriu si pe blog despre ce a insemnat acea problema de hosting despre care va vorbeam in urma cu cateva zile.

Marti noaptea, in apropierea orei zero, verific traficul pe blog. Bun, frumos. Pe la 1-2 am, inainte sa plec de la calculator mai verific vizitele de dupa ora zero cand se reseteaza counter-ul. Imi place sa vad cati oameni de noapte sunt prin preajma. 13 vizite noi. Sa fi fost cu ghinion?

A doua zi, pe la 13-14.00 observ ca browser-ul se misca incet. Inchid si redeschid. Asta implica reincarcarea tuturor taburilor deschise. Ce observ? Glorybox.ro e jos. Imi sare inima, ma panichez putin, verific traficul – blocat la 13 vizite -, il caut pe Alin care ma ajuta cu asta, constatam ca noi n-am facut nimic care sa provoace asta, ramane sa apelam la furnizorul de hosting. Incearca direct Alin, cei de la Webfactor ii spun ca nu il pot ajuta direct pe el, ca nu este titularul contului si ca trebuie sa fac eu un ticket de asistenta. Fac ticket-ul. Asta se intampla pe la ora 16. La ora 16.40 incep sa schimb mesaje cu helpdesk-ul Webfactor. Imi da detalii tehnice si nu pricep o iota, Alin imi spune ce si cum (era de la ei), dar mi-e greu sa actionez ca intermediar. Reusesc sa ii pun in legatura directa. La 17.32 primesc un nou mail de la helpdesk: ticket inchis, site functional. Dau sa intru pe blog. Tot jos. Dau clear cache (inainte sa imi sugereze helpdesk-ul asta). Il rog si pe Alin verifice. Tot jos. Suna Alin si i se explica faptul ca, de fapt, ei au rezolvat problema, dar pana ca site-ul sa fie din nou activ poate dura pana la 24 h. Atunci de ce mi-ai scris ca site-ul e functional fara sa imi explici si mie asta? Zice ca pentru ca clientii nu sunt persoane tehnice si daca le explica creeaza mai multa confuzie. Si faptul ca imi spui ca site-ul functioneaza, dar e inca jos creeaza mai putina confuzie, nu? Ma rog, incheiem discutiile.

Pe la ora 23.00, dupa zeci de reincarcari ale paginii (spuneau ca dureaza de la cateva ore pana la 24 h, am sperat ca am noroc) si remarcat ca blogul e tot jos are loc pe Twitter o conversatie cu insusi domnul Horia Vasiliu, managerul Webfactor, care pe mine ma blocheaza definitiv. Aici am sa va rog sa cititi continuarea in articolul postat pe Facebook cand blogul era jos. Il gasiti aici. Cititi si primele 4 comentarii daca gasiti timp – exista acolo un schimb de mail-uri intre mine si acelasi domn Vasiliu -, si pe toate celelalte daca gasiti timp (domnul recidiveaza si intervine in discutie si acolo).

Sa clarificam ca poate acolo nu a fost destul de clar. Am aratat discutiile de pe mail si explicatiile primite acolo la 4 persoane care cunosc domeniul si concluzia ar fi ca responsabilitatea e la Webfactor. Ignoram asta. Sa zicem ca vina e la mine. Ca am facut o tampenie care in timp a avut repercursiuni. Lasand la o parte faptul ca sunt o persoana care isi cere scuze cand o da in bara, problema nu este asta. Absolut deloc. Conversatia cu helpdesk-ul Webfactor a fost in regula, hosting-ul a fost in regula pana acum. Este lipsit de importanta in situatie. Singurul aspect important aici este atitudinea domnului Vasiliu. Atat.

Mai mult sau mai putin intamplator, in ciuda faptului ca sunt, de fapt, o persoana retrasa, am avut pana acum numai joburi care m-au obligat sa interactionez foarte mult cu clientii. Am lucrat in recrutare IT in care a trebuit sa conduc mii de interviuri telefonice (sper ca nu credeti ca toti oamenii sunt prietenosi si binevoitori cand sunt contactati de o firma de recrutare) si cateva sute fata in fata (cu persoane tehnice, de cele mai multe ori fara abilitati de comunicare prea dezvoltate) si sa interactionez si cu clientii pentru care recrutam, am lucrat ca account manager in online si a trebuit pe de o parte sa interactionez cu clientii pentru care lucram proiecte, pe de alta cu echipa de proiect, iar acum, de 3 ani, pun pe picioare propriul drum si, buna parte din ceea ce fac, presupune interactiunea cu voi. Si niciodata, absolut niciodata, indiferent de situatie, nu mi-am permis sa fac ce a facut domnul Horia Vasiliu. E absurd si contraproductiv – atat pentru afacerea dansului, cat si pentru proprii lui nervi.

Si totusi, a doua zi dimineata, contul a fost reactivat. Nu stiu daca a fost pentru ca domnul Vasiliu s-a calmat si a realizat singur ca a exgerat, ca il poate paste OPC-ul pentru abuz (da, clauza din „Termeni si conditii” care ii permite sa suspende un cont de client in orice situatie este abuziva), ca s-a simtit iertator sau pentru ca l-a tras cineva de maneca si i-a spus sa isi revina ca iar a luat-o pe aratura, dar contul a fost reactivat si am primit un mail detaliat si suficient de politicos de la un angajat al dansului care imi explica ce s-a intamplat cu site-ul. In jumatate de ora mai vine un mail ironic de la domnul Vasiliu in care imi dadea si dansul o explicatie pentru ce s-a intamplat – cu totul alta decat cea data de angajatul dansului (next time get your stories in line, guys).

Dar site-ul era in sfarsit functional. As fi putut sa il injur in gand pe domnul manager si sa las lucrurile cum au picat.

Nu, dragilor. Genul asta de atitudini merita pedepsite oricat de mic ar fi impactul actiunilor pe care le poti face pentru ca si eu cred foarte mult in ce scrie Marius aici. M-am bucurat insa ca impactul nu a fost chiar atat de mic. Articolul de pe Facebook a beneficiat de mult mai multa atentie decat mi-as fi imaginat eu. A fost preluat direct acolo de destule persoane, s-au dat link-uri pe twitter (care au ajuns chiar la urechile Webfactor) si au venit multe comentarii. Articolul a ajuns lejer la cateva sute de persoane (ca sa nu ma hazardez si sa spun mai mult) si, mai mult decat atat, cand cineva va cauta pe internet informatii despre serviciile Webfactor, mai devreme sau mai tarziu, vor da peste acel articol sau peste acesta. Am schimbat si hosting-ul, bineinteles. Din pacate pentru domnul Vasiliu traim in epoca internetului (si ar trebui sa fie foarte constient de asta) in care actiunile unei persoane, oricat de mici, pot crea foarte multe reactii. Cam asta va povesteste si Ionut Staicu aici (se pare ca domnul Vasiliu este faimos pentru astfel de reactii ridicole).

In incheiere, ca de la antreprenor (mic de tot) la antreprenor, imi permit sa va dau un sfat, domnule Vasiliu: data viitoare cand mai gasiti pe twitter o muiere nemultumita de serviciile Webfactor si va vine sa stergeti cu ea pe jos pentru ca spune tampenii, amintiti-va ca aveti angajati mai pregatiti decat dvs. sa interactioneze cu clientii si abtineti-va. Absolut tot circul asta putea fi ocolit daca faceati asta.

Dragelor si dragilor,

Datorita unei probleme avute cu cei de la hosting (problema care inca mai exista partial, dar este in curs de remediere) am realizat ca nu am mai primit mail-urile trimise pe adresa de contact. Nu constientizam problema daca una dintre voi nu ma suna sa imi spuna ca mi-a trimis mail si i s-a intors cu eroare.

Prin urmare: daca mi-ati trimis un mail in ultimele 24-36 de ore la care n-am raspuns (nu imi sta deloc in fire asa ceva), va rog sa il mai trimiteti inca o data. Imi cer scuze pentru problema si promit sa ma revansez cu un raspuns foarte prompt.

Multumesc pentru intelegere! De maine vor reveni postarile noi :)

Detalii despre problemele avute gasiti aici.

Dragilor,

O lenesa si jumatate m-am facut. Eu imi promisesem ca va mai scriu si zilele ce-au trecut, imi planuisem articole, ma gandeam ca mai completez categoria Pastila de psihologie, eheeeee, dar ce nu planuisem. M-am regasit insa, dupa terminarea targurilor si a comenzilor, complet epuizata. Am avut cateva zile in care mai mult am dormitat, am fost in vizita la parinti la Calarasi, iar acum suntem iarasi la Bod ca-i zapada mai mare ca sa il asteptam pe Mosu’ Craciun.

Asa ca va urez tot ce-i bun si tot ce-i drag (zambete, imbratisari calde, familie, turta dulce, cozonaci, dragoste, energie, sanatate si tot ce va doriti), va astept la mine si la anul, va multumesc din sufletelul meu mic sau mare (cum l-oti vedea) pentru tot ce-ati facut pentru mine, va doresc sa alungati tot raul si toti raii din viata voastra (ca sunt multi, cam prosti si “vorbeste” mult si dureros) si sa va bucurati tare, tare de tot ce-i viata in jurul vostru (va promit ca-i multa, trebuie doar s-o vedeti)!

Va pup si va imbratisez cu drag!

Craciun fericit!

Va spuneam azi ca cine e cuminte si vine la targ primeste ceva bun. Cine nu m-a crezut sa treaca la colt 5 minute si-apoi sa vina sa ceara frumos sa-i dau bun :P

Am pregatit faina si mirodeniile …

Am framantat aluatul …

Am pozat pisica rasfatata …

Am taiat formele …

Ta daaaaaa!!!

V-am convins? Veniti? :P

Reteta, plecaciunile si toate premiile culinare merg la Stefania ca ne-a adus reteta si la Zana Eficientei ca si-a facut mila de muritorii pofticiosi si a postat o reteta realizabila de turta dulce :D

Am facut pozele si am scris textul  pentru cei de la Breslo care au dorit sa stie cum arata atelierul Glorybox. Le multumesc pentru invitatie si pentru supriza de a posta chiar azi interviul.

La asta se adauga o alta surpriza venita tot de la ei: castigarea premiului II in concursul dedicat lui Dali. Prin urmare mi-am inceput onomastica absolut minunat :)

Eu va postez aici pozele si textul integral pentru ca imi place mai mult cum suna asa, sub forma de interviu :P

Unde se afla atelierul?
Atelierul Glorybox se afla pentru moment in sufrageria unui apartament din Bucuresti. La inceput, acum aproape 3 ani, camera era nemobilata in mare parte, iar materialele le depozitam direct pe jos, in cate-un colt, in gramezi. Mai tarziu am proiectat mobila in jurul nevoii de spatiu de creatie si a celei de a avea locuri de depozitare a materialelor. Asa s-a nascut biroul de 2.3 m cu doua plansete supraetajate (avand si ele 1.2 m fiecare). Initial mi s-a parut enorm, apoi mi-am amintit ca sunt cu siguranta una dintre cele mai dezordonate persoane pe care le cunosc. Curand spatiul a devenit neincapator :)

 Ce te inspira, cand lucrezi?
Lucrez oricand, dar mai ales noaptea pentru ca atunci am cea mai multa energie si pot sa profit si de liniste. Ziua ma ocup mai degraba de partea non-creativa: raspund la mail-uri, fotografiez ce-am lucrat, prelucrez pozele, scriu pe blog, pun produse pe Breslo, duc colete si comenzi, alerg dupa materiale etc. Abia noaptea, dupa ora 21.00-22.00 si pana la 5.00 gasesc suficienta liniste si inspiratie pentru creatie. Iar inspiratia vine de oriunde. Chiar n-as putea da un raspuns exact. Uneori idei neclare imi treneaza in minte cu zilele sau cu saptamanile si vine un moment cand ma asez la birou si ce mi-am imaginat partial prinde viata si apar detalii la care nu m-as fi gandit niciodata. Alteori creez spontan. Nu trebuie decat sa iau obiectul de decorat si acesta se creeaza apoi singur. Si, alteori, bineinteles, caut inspiratia in imagini, fotografii, in natura, in emotii, peste tot.

Cum ai vrea sa arate atelierul de vis?
Acesta a capatat un pic de materialitate in momentul in care, cu foarte putin timp in urma, am achizitionat un teren la munte, teren marginit de padure, de un parau si de liniste. Vara si pe vreme buna visez sa lucrez afara, in aer liber, ascunsa eventual in pridvor cand ploua. Iarna voi avea la dispozitie o camera mare, bine incalzita si cu geamuri enorme, o camera cu rafturi multe, multe, presuri romanesti pe jos si-o lavita pentru odihna si visare.

Ce obiecte dragi tii pe aproape cand lucrezi ?
Mereu aproape imi tin sotul, pisica (da, stiu, nu-s obiecte :P), muzica si cafeaua :) Ei mi-s ce-i mai dragi si de tinut cel mai aproape chiar si cand lucrez. Chiar daca trec uneori ore fara sa vorbim, chiar daca nu ma ridic de la birou, sunt mereu cu mine si-mi tin de cald si de bucurie in suflet. Marius ma ajuta deseori cu partea mai rutiniera a creatiei, iar pisica verifica indeaproape produsul final, apoi, epuizata, se odihneste si ne supravegheaza :)

Sper ca v-a placut la mine in atelier si va astept oricand in vizita sa bem o cafea sau un ceai impreuna si sa povestim :)

Pesimistii si deprimatii. Am fost atatia ani pesimista si-am trecut prin atatea depresii in trecut incat nu le mai suport. Si stiti de ce? Pentru ca e o chestie de atitudine si de autoeducare. Cand imi vine un gand pesimist ii dau un sut in fund si il trimit la origini. Ma uit apoi pe geam si vad viata. E multa, e coplesitoare prin simpla existenta. Restul sunt detalii.

Manipulatorii. In general imi dau seama cand mi se intampla sa fiu manipulata. Alteori nu. Uneori las sa treaca si zambesc in timp ce “manipularea” se desfasoara, alteori ma simt tradata.

Arogantii. Aia care-s mai buni decat toti. De cele mai multe ori fara nici o baza. Cred ca e trasatura pe care o tolerez cel mai putin la oameni. Ma zgarie pe ureche, pe retina, pe gand.

Later edit: Negativistii. Aia de cauta nod in papura, probleme, defecte etc la orice. Ma scot din minti. Serios. Imi ridica tensiunea instant.

Rautaciosii. Ar putea sa iti spuna “felicitari” pentru un succes. Nu, ei gasesc un detaliu negativ sau o alternativa mai buna si ti-o arunca in ochi. Unii au pretentia ca iti sunt prieteni cand iti spun asta. Sa se abtina.

Disparutii. Aia de-ti sunt prieteni, ii sustii, ii iubesti, le oferi tot ce poti, cum poti si care dispar cand isi gasesc prieteni/parteneri noi.

Provocatorii de dureri. Atat.

“Prietenii”. Aia de iti sunt prieteni doar cand au nevoie de tine.

Victimele permanente. Toate relele li se intampla doar lor. Nu conteaza ca ei au provocat un accident. Poate tu nu realizezi cat de ghinionisti sunt si cat sufera ei din cauza asta. Vor sa fie batuti pe umar cu orice pret.

Dependentii de atentie. Ah, da, cei care daca simt ca atentia apuca o directie diferita decat cea concentrata pe propria persoana sunt in stare sa tipe, sa strige, sa inventeze doar ca sa iti aduca aminte ca ei sunt centrul atentiei. Imi vine sa ii pun la colt ca pe niste copii neascultatori. De obicei ii ignor si-i las sa se balaceasca in drama lipsei de atentie.

Complicatorii (probabil ca nu e un cuvant). Aia de transforma orice eveniment, oricat de banal intr-o experienta de proportii. Sunt si ei un soi de victime dependente de atentie.

De ce nu-mi plac? Pentru ca sunt peste tot in jur, pentru ca imi complica existenta, pentru ca sunt de cele mai multe ori inconstienti, pentru ca imi plac lucrurile simple. Simple si curate. Imi numar prietenii si imi ajung degetele de la o mana. Asta pentru ca am ajuns sa fug de categoriile de mai sus ca necuratul de tamaie. Pentru ca oamenii astia sunt enervari, dureri, drame pe cale sa se intample si sunt satula de astfel de experiente pana peste cap. Vreau in jurul meu oameni luminosi, oameni care vad viata si frumosul, oameni care rad si care iubesc. Oameni care traiesc.

In final habar n-am de ce am scris postarea asta. Asa mi-o venit. Voi cu ce tipologii ati mai completa?

Dragilor,

Ieri s-a intamplat un lucru minunat! Am devenit proprietarii unui teren in Poiana Sorealui,  Brasov :)

Planuiam, nu chiar de mult timp, ca la un moment dat sa ne luam un teren pe care, atunci cand vom putea, sa ne construim o casuta alba in stil brancovenesc. Ne doream ca locul sa fie cat mai aproape de Brasov, sa fie cat mai in liniste, langa padure si langa deal. Sa avem o curte mare in care sa ne construim ateliere de vara, Marius sa-si ia 2 caini (eu raman cu pisica :P) si in care sa ne ducem zilele in liniste.

Intamplarea a facut sa ne intalnim cu niste prieteni in Brasov si sa le povestim planurile noastre. Intamplarea a facut ca unul dintre ei sa lucreze in imobiliare, dar nu pe terenuri, dar bineinteles sa aiba un coleg care face asta. Si, desi ne-a spus  ca sansele sa gasim aproape de Brasov ce ne dorim sunt minime (mai ales ca nu disponeam de foarte multe resurse financiare) a dat povestea mai departe colegului.

Inainte de a merge in Brasov sa ingrijim de casa socrilor am primit un telefon de la el. Nici nu mi-am imaginat ca ne va arata un teren, ci ca vrea sa ne intalnim sa vorbim. Ne-am intalnit si ne-a dus intai inspre Noua – erau case obisnuite, n-am tresarit. Am iesit apoi din zona de case si am intrat in padure – am inceput sa am emotii. Padurea de munte toamna e superba. Am iesit apoi intr-un luminis care am aflat apoi ca se numeste Poiana Soarelui. Cand am coborat din masina si am tras aer in piept am simtit aer de munte ca dimineata cand iesi din cabana. Si ne-a dus pe ceea ce este acum terenul nostru :) Unul dintre ultimele terenuri disponibile, un teren nu intre case, ci marginit de rau si de padure. Am ramas de-a dreptul muta. Ne depasea toate asteptarile. Mi-am spus apoi in gand ca trebuie sa fie foarte scump, deci sigur nu ni-l permitem. Si-apoi am aflat pretul – peste ce ne permiteam, dar totusi foarte rezonabil.

Asa ca dupa calcule indelungate, framantari si negocieri cu proprietarii am ajuns la un acord, iar ieri am semnat actele :) Peste cativa ani aici va fi cazuta noastra! Aseara am facut planuri si desene de parca maine ar trebui sa ne apucam de treaba, nu peste ani :D Suntem entuziasmati si fericiti si speram sa le ducem la capat cat mai curand!

Iata-l!

Dragilor,

De sambata noaptea suntem la Bod (un sat de langa Brasov), ingrijim de casa socrilor mei in lipsa lor si ne bucuram din plin de viata la tara. N-am mai dormit de muuuuult timp atatea ore pe noapte si n-am mai consumat de si mai mult atatea alimente naturale. E un rasfat continuu :D

Am reusit chiar sa cedez dorintei de a lucra si pana azi mi-am luat o mica vacanta. A fost minunat! De azi insa, desi sederea noastra aici continua pana joi, ma reapuc de treaba. Am vrut doar sa impartasesc cu voi aceasta mica bucurie si cateva poze :)

Pisica si-a gasit loc de tors pe pervaz la soare, eu nu sunt departe de ea, Marius trebaluieste prin curte, avem si paza buna, iar din seara asta ni se alatura o prietena draga de a carei prezenta abia asteptam sa ne bucuram :)

Dragilor,

Inca imi revin dupa concertul Grimus de aseara care a fost absolut genial si mi-a amintit de ce nu ii ascult decat foarte foarte rar in varianta de studio (asta nu inseamna ca am plecat de la concert fara album :D). Baietii astia au maretie cand sunt pe scena si aseara au fost in mare forma. Normal, lansau un album, adica Egretta :D Noi am strigat/cantat cat ne-au tinut plamanii (aveti mila si nu ma sunati azi, nu pot articula foarte multe), am topait de ne dureau picioarele si spatele la final si-am iesit, bineinteles, de-a dreptul transfigurati de acolo. Ascultand si albumul de dimineata imi pastrez parerea ca s-a lucrat prea mult la el, ca au amestecat prea mult instrumentele cu vocea, ca … nu stiu. Ceva lipseste, e prea corect. Asta nu inseamna decat ca nu voi rata nici un concert :D

Poze foarte foarte tari de la concert gasiti aici.

Va rog, prin urmare, sa ma iertati daca alte povesti nu va spun azi. Va las totusi in compania a doua cutii de bijuterii pe care inca le puteti gasi in stoc :)

Detalii:

• Cutiile sunt din lemn si pictate integral manual.
• Pret: 35-50 lei
• Le puteti verifica disponibilitate si preturile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Ma tot gandeam de ce nu am ajuns totusi sa invat niciodata sa brodez. Si-atunci mi-am amintit ca sunt, intr-un fel, generatia ’89. Atunci am inceput scoala. Eram clasa I la revolutie. Imi aduc aminte seara de Craciun a acelui an. Ai mei stateau la masa din bucatarie in liniste si isi framantau mainile. Eu voiam sa vina mai repede Mos Gerila. N-am inteles nimic din ce s-a intamplat atunci.

Ei au inteles, bineinteles, destule chiar daca tata are o oarecare nostalgie a perioadei si poate, strict din punctul lui de vedere, are dreptate. Desi n-am dus-o foarte greu in comunism cred ca a existat in orasul meu – care niciodata n-a fost unul traditional – o razvratire impotriva a ce a fost inainte. Traditia a fost inainte. Nu gaseai altceva. Ti se baga pe gat cu forta. Oamenii nu mai voiau ii, nu mai voiau tesaturi sau broderii, nici muzica populara, nici linistea stramosilor, nici macar aceeasi mancare.

S-au aruncat in ce le-a adus libertatea cu capul inainte. Imi amintesc chiar ca intr-o vreme nu mai faceam nici macar piureul de cartofi clasic, ci cumparam nenorocitii aia de fulgi la plic si suc la dozator TEC. Ni se parea ca e mai bun, mai usor, mai modern probabil. Si cred ca asa au refuzat sa mai introduca si in scoala mea la orele de lucru manual brodatul sau altele asemenea. Cred ca asa a refuzat si mama sa ma invete, desi imi povestea la un moment dat ca fusese in timpul scolii in nu stiu ce grup de tesatoare/brodatoare de frunte. Chiar si acum o vad ca nu intelege de ce vreau sa invat ceva traditional. O amuza si cam atat. La fel cum s-a amuzat si cand am inceput sa fac bijuterii. Aud de la prietene de varsta mea sau mai tinere care vin din zone mai cu traditie ca la ei se invata totusi asta in scoli. La mine nu. Au refuzat tot. De parca traditia era parte din comunism. Nici macar la serbari nu ne mai imbracau in costume populare.

Joi m-am dus in magazinul Obor, m-am oprit la un stand cu tesaturi si le-am spus ca am nevoie de ajutor. Ca vreau sa invat sa brodez si nu stiu pe ce in afara de etamina. MI-au dat si etamina si alte panzeturi, mi-au zambit si-a fost bine. M-am dus apoi la mercerie si-am cerut fire pentru brodat si-un ac potrivit. Am primit si-acolo ajutor. Ma asteptam sa fiu privita ciudat, dar am intalnit zambete si bunavointa. Mi-a facut bine.

M-am gandit ca cel mai bine incep cu niste semnde de carte. Sa fie mai simplu. Am deschis cartea de la soacra mea despre cusaturi traditionale romanesti si-am inceput sa le testez. E greu sa inveti sa cosi urmarind texte greoaie. Tivul arata groaznic, nu stiu daca l-am facut bine, am innodat ata urat, nu stiu cum sa merg mai departe dupa ce mi se termine ata din ac fara sa arate urat. Tot gasesc eu pe cineva care sa ma invete.

Dar am facut primul semn de carte. Mi-a placut linistea data de repetitie, mi-a placut sa vad cum se construiesc modelele. E lucrat urat, simplu, dar l-am facut. Gata, am incepput :)