In seara asta povestim nimicuri :)

• Citesc IN SFARSIT si eu “Lord of the Rings – The Fellowship of the Ring” si este absolut adorabila, fantastica, nu-mi vine s-o las din mana. Nu stiu de ce mi-a luat atat de mult timp sa ajung la ea. Poate asteptam reader-ul si acum ca a venit … nu mai am nici o scuza :P Si da, e grozav instrumentul asta. Grozav! Trebuie sa recunosc ca Peter Jackson a facut o treaba minunata cu ecranizarea. Ceea ce se intampla rar.
• Mi-era simpatica Anne Hathaway, dar atat. De cand am vazut clipul asta aseara si am ras cu lacrimi am devenit fan. Adica domnitele se duc pe la emisiuni sa fie serioase si dragute si ea ce credeti ca face?

• Ieri am reusit intr-un final sa aduc iarasi la zi comenzile si mi-am permis sa umblu 2 ore pe strada si prin magazine si a fost minunat sa nu ma grabesc nicaieri. Cu ocazia asta mi-am luat si etamina, alte 2 feluri de panza pentru brodat, fire si ac special. V-am zis ca am primit cu imprumut de la a mea soacra o carte despre cusaturi traditionale romanesti? Nu? e perfecta!
• Azi am iesit la pranz cu Alina, am ajuns mai devreme asa ca am stat pe o banca in parc ascultand soundtrack-ul “The Fountain” si citind si m-am simtit minunat asa la aer, citind, linistita. Povestile cu Alinuta au completat ziua care sa imi permita sa concluzionez: ahaaaa, deci asa este sa ai timp liber! Incep sa inteleg de ce le place oamenilor :P

De maine inapoi la treaba. Azi doar am dat comenzi, trimis colete, scris pe blog si raspuns la mail-uri. In rest a fost doar relaxare. Minunat!

Dragilor,

Va povesteam saptamana trecuta ca in weekend mergem sa ne plimbam putin pe munti. Lucru pe care l-am si facut :)

Ne-am gandit noi ca nici unul dintre noi nu este intr-o forma fizica fantastica, asa ca am ales un traseu scurt si … mai usor. Sau asa am crezut.

Varful cu oi din Piatra Mare :P

Ne-am trezit cand s-a crapat de 8 si ne-am miscat cat am putut noi de repede de-am ajuns in punctul de plecare – la Dambul Morii adica –  abia la 10. No, asta e acum, doar de-asta am ales traseu scurt. De-aici am luat-o la picior catinel – fata de cum am fi mers in alte dati poate – si asa de bine ne-am pornit ca exceptand o pauza de 5 minute in care am mancat amandoi cate un sandvis, nu ne-am mai oprit pana sus. Si ni s-a parut misto – iata, bai, ca putem – pentru ca traseul desi nu este foarte dificil are 2 calitati:

• urca tot timpul, dar tot timpul. Daca pe alte trasee, chiar si pe Jepi, chiar si in Piatra Craiului mai ai bucati de respiro in care mergi pe drept sau mai cobori aici traseul urca si urca si urcaaaaaaa timp de 2.30 – 3 ore. Noi nu ne-am miscat chiar repede, desi nu ne-am oprit si am facut 2.45 h.
• terenul necesita foarte multa atentie. La fel, daca pe alte trasee mai relaxezi atentia, pe traseul asta – cu exceptia unei bucati destul de mici de inceput – trebuie sa fii tot timpul atent pe unde calci. Fie ca sunt pietre, fie ca sunt radacini, fie ca este pamant alunecos, nu prea pui piciorul fara sa te si uiti pe unde.

Ajunsi la Piatra Mare pe platou ne-a intampinat varful cu oi :D Am ras noi de oi, ne-am bucurat ca am ajuns, eu am injurat putin antrenamentele mele sportive pentru faptul ca alergatul pe banda antreneaza binisor toti muschii mai putin cvadricepsii si deja simteam efortul in ei, am ales un loc mai indepartat de alti vizitatori ai platoului, ne-am intins paturica si-am trecut la masa si la relaxare. Si doar ce ne-am descaltat ca ne-a venit si un oaspete foarte pofticios care a mancat mai mult ca noi intr-un timp mult mai scurt si-ar fost si dornic (de fapt dornica) de rasfat:

Am petrecut pe platou 3 ore care sincer nu stiu cand si unde s-au dus. Le-am perceput ca pe cel mult o ora. Am stat pur si simplu si-am dormitat si ne-am bucurat de loc si ne-am curatat de ganduri, am stat cu ochii in firele de iarba, brazi si cer si nune-a mai trebuit nimic nimic.

Pe la 16.00 ne-am hotarat sa pornim inapoi, dar eu n-am mai vrut pe traseul de venire. Zic: vreau ceva mai lejer, mai de plimbare. Asa ca mergem pana la cabana unde era harta traseelor si Marius imi arata traseul familial care se presupunea a fi foarte lejer. Si cand sa spun eu bun, pe ala mergem vad ca fix pe langa ala familial trece inca unul care merge pe la Pestera de Gheata si Sirul Stancilor. Whoaaaah, zic, pe-aici mergem! Tre’ sa fie usor ca e pe langa familial si mai vedem si chestii. Gresit :D A avut calitatea de a fi foarte frumos, dar a avut aceleasi 2 alte calitati ca si cel de urcare: a coboraaaaaat si-a tot coboraaaat de nu s-a mai oprit pana la Dambul Morii (si mi-a omorat mie picioarele definitiv) si-a beneficiat de-un teren calcaros, umed si neted de-a trebuit sa stau cu ochii in paispe’ sa nu o iau la vale. Ultima poza dupa care m-am hotarat ca-s prea obosita sa tot scot aparatul foto din husa a fost a unei stanci nasoase :D

Albumul foto complet si cu ceva comentarii il gasiti aici.

O saptamana minunata va doresc!

Despre detoxifierea cu regimul Oshawa v-am povestit aici. Gasiti acolo toate informatiile necesare despre ce este, cum se tine si de ce.

M-am hotarat inca de la inceputul lunii iulie ca de pe 1 august (cand Marius urma sa inceapa un proiect deci nu il chinuiam si pe el cu regimul meu) sa mai tin inca 10 zile. Lucru pe care l-am si facut :)

Ce-as mai avea de adaugat fata de prima tura:

• Daca amanati prea mult inceputul pentru ca apar tot felul de evenimente riscati sa nu-l mai incepeti deloc. Este un regim restrictiv, asa este, dar daca tineti eventual o forma mai usoara – in care se fac si painici si covrigei din faina integrala – l-ati putea tine fara probleme. Si merita.
• Fata de prima oara n-am mai avut dureri de cap decat intr-o singura noapte si cred ca e vina mea ca le-am avut pentru ca m-am epuizat. Spun imediat de ce. Lipsa lor ar cam insemna ca organismul nu mai era asa de intoxicat. Ceea ce e bine.
• Pentru ca m-am simtit bine inca de la inceput din a treia zi am inceput sa fac sport. Adica sa alerg pe banda – nu foarte mult, 5 km/antrenament. Mi s-a parut ca sunt in stare, ca pot, ca sunt in regula si am facut asta 3 zile la rand. Din cauza asta, in loc sa simt efectele benefice ale regimului ca data trecuta, m-am trezit ca sunt obosita tot timpul, am avut si o durere de cap urata, ca mi-e foame tot timpul si ca imi simt muschii epuizati. M-am oprit si dupa 2 zile am inceput sa imi revin. Asa ca nu faceti ca mine, ci acceptati ca este normal ca al vostrul corp sa nu fie la fel de in forma si stati cuminti pana treceti de cele 10 zile.
• De data asta nu m-am mai chinuit sa tin ceaiul in termosuri, ci l-am baut si rece si e foarte ok. Sunt de foarte mare ajutor o cana electrica pentru fiert apa si pliculete de hartie pentru ceai. Scapati de pazitul apei care nu mai fierbe odata si de chinul strecuratului care nu e tocmai de colo la cantitati asa de mari.
• cand incepi regimul simtindu-te bine e mai greu sa te motivezi. Prima oara totul a mers ca pe banda, fara probleme. De data asta stiam ca sunt ok, deci nu il mai tineam pentru ca stiam ca nu-s in cea mai buna stare, ci invers. E mult mai greu. Dar e un exercitiu de vointa bun.
• Am slabit 3.9 kg
• De data asta voi avea grija si la revenirea la alimentatia normala. Data trecuta am mancat de a doua zi cam normal si stomacul meu a fost foarte suparat. Asta inseamna ca azi pe langa cereale voi manca in plus doar legume si fructe, maine voi introduce si cateva lactate si abia din a treia zi voi incepe sa mananc relativ normal.

Asta este. Il recomand in continuare oricui doreste sa isi ajute putin organismul sa scape de toxine si vrea sa isi testeze vointa. Succes!

Exista de ceva vreme un soi de necesitate in mine. Nu stiu daca e noua. Stiu ca in ultimele luni striga tot mai tare. E un soi de cautare de radacini si de intoarcere la traditie. La traiul simplu si exact cum spunea un cantec pe care il canta un prieten drag parca intr-alta viata.

Ma gadesc la bunici si mame dand mai departe traditii, la stat pe scaunele joase si simple cioplite in lemn si la povesti curgand ca arta ce iese din mainile lor. Ma gandesc ca bunica din partea tatalui n-a apucat sa ma invete sa fac cele mai gustoase dulceturi, cel mai bun pandispan, cel mai aromat ceai de plante si cea mai gustoasa fasole scazuta de post. Ma gandesc ca bunica din partea mamei este din ce mai trista si mai deprimata si probabil a uitat zilele cand, asa cum am aflat de curand, a lucrat cu Zina Dumitrescu si Catalin Botezatu. Si ca n-a lasat-o tata sa ma invete cu mainile ei minunate cum sa trag la masina si sa croiesc tipare.

Ma gandesc ca mama n-a mai avut instinctul de a ma invata ce stia si ea sa faca si sa brodeze pentru ca a fost printre cei care au crezut ca datul mestesugului mai departe apartine altei epoci. De fapt, nici ea nu a folosit niciodata ce invatase in copilarie si in adolescenta.

Si iata-ma pe mine intorcandu-ma spre pamant. Cu toata dorinta lor de a studia si a intra in alta lume, intr-una in care banii se castiga mai usor si mai repede, iata-ma uitandu-mi studiile pe care totusi le-am facut si locul de munca in care banii se castigau mai usor si incercand sa regasesc incet incet drumul inapoi.

Si e un drum complet nou. N-am brodat niciodata, de exemplu, si nu stiu nimic nici despre alte mestesuguri. Nu stiu ce ace se folosesc, ce fire, ce tehnici exista, care este diferenta intre crosetat si tricotat, cum sa folosesc andrelele, de cate tipuri sunt, cum se tese la razboi, cum se face o ie, nimic despre ceramica romaneasca arsa, despre culorile folosite pentru decorat, despre modelele ce se regasesc pe ceramica sau pe haine. Nici sa cos bine nu stiu. Si ma intreb de unde sa o apuc.

Ma gandeam sa incerc sa caut un artizan adevarat ca sa ma invete, dar mi s-a facut rusine cand mi-am dat seama ca mai toata lumea din jurul meu stie cate ceva despre tot ce-am povestit. Macar de la scoala de la “lucru manual”. Noi am sarit peste orele astea. Asa ca nu stiu nimic.

Gandurile astea s-au acutizat de cand am avut ocazia sa petrec cateva zile cu mama si cu soacra mea. Si nu-mi iese din cap cate am ratat. Unele din cauza vremurilor in schimbare, altele pur si simplu din … nesansa.

Mi-ar placea sa invat sa cos si sa brodez ii.

Gata, dragilor, am revenit :)

Ieri seara ne-am intors intr-un Bucuresti fierbinte, dintr-o Vama goala (in cea mai mare a zilelor) si cu vreme perfecta, dar cu apa rece. No, acum mi-ar fi placut sa va scriu cat e de frumoasa Vama, dar de data asta a fost mai greu sa pastram ochelarii cu filtru “frumos-Vama-acasa” la ochi. Dar detaliile astea nu vreau sa le povestesc – raul si uratul zgarie sufletul si-are el destule cicatrici ca sa le mai adaugam altele atat de superficiale. Asa ca acum la intoarcere am sters frumos cu buretele raul si-am rescaldat ochii in amintirile si lumina rasaritului si in culoarea accentuata a pielii.

De maine inapoi la treaba pana weekendul viitor cand va astept la targ :)

Pana atunci va las cu cele cateva fotografii facute in Vama.

Dragilor,

Dupa ce l-am imbracat in hainute noi inca de ieri, dragul meu blog s-a hotarat ca e rusinos fata de propria stapana si merge din oricare alta parte mai putin de la mine de la calculator. Asa ca acum va scriu conectata remote la un calculator extern (pe care chiar n-ar trebui sa il folosesc in asemenea fel). Dar sa revenim la lucruri mai importante:

La 2 ani si putin de cand am lansat Glorybox.ro reusesc in sfarsit sa ii ofer hainute noi si personalizate!

Ii multumesc din suflet Alinei de la Crazydesigns care m-a suportat cu stoicism – eu, sincer, nu m-as fi suportat si as fi cedat nervos dupa a 3 a varianta -, dar Alina s-a dovedit exceptional de rabdatoare si am reusit impreuna sa cream ceva frumos. Nu puteau lipsi, bineinteles, florile de cires dintr-un design personalizat :)

A intervenit apoi in peisaj Alin, alt exemplu de calm si vointa, care a pus cap la cap ce a am lucrat noi, si-a adus si el aportul si iata rezultatul :)

Eu sunt incantata de el si sper sa va placa si voua asa ca astept cu interes si mare drag parerile voastre. Vor mai urma si alte schimbari (asa ca, draga Alin, stai pe-aproape), dar de acelea ma voi ocupa incet-incet dupa cum imi va permite timpul.

Acum cateva saptamani am castigat un pachet NutriCare de la Medsana pe blogul Stefan Murgeanu.

Am stat destul de mult pe ganduri daca sa scriu despre experienta in sine sau nu. Stiti voi povestea cu calul de dar care nu se cauta la dinti. Dar tinand cont de faptul ca dupa analizele initiale si vizita la “nutritionist” am deja trecute pe niste retete refacerea unor analize peste o luna si o noua vizita la cabinet  - pe care le voi plati -, am zis ca totusi sunt in drept.

As vrea sa subliniez de la inceput ca nu scriu cu intentia de a face rau sau de a comenta rautacios. Scriu cu dezamagire si cu dorinta ca pe viitor cei care se implica in astfel de campanii sa inteleaga ca daca vrei sa faci un lucru bun, ai face bine sa-l faci pana la capat.

Sincera sa fiu m-am inscris in concurs de curiozitate. Analizele mi le facusem cu doar cateva luni inainte si stiam ca sunt bune, iar metabolismul cam lent m-a facut ca de-a lungul timpului sa citesc suficiente informatii despre nutritie incat sa stiu ce am de facut cu sanatatea, corpul si dieta mea. Faptul ca nu pun mereu in practica este cu totul altceva :) Eram insa foarte curioasa ce inseamna o vizita la nutritionist. Si am aflat :(

Intalnirea cu serviciile Medsana a inceput foarte frumos. Mi-a placut initiativa de a grupa analizele necesare pentru o astfel de evaluare intr-un singur pachet, mi-a placut ca au ales sa il promoveze online, mi-a placut si promptitudinea raspunsurilor, faptul ca m-au sunat cu o zi inainte de programare sa ma intrebe daca ramane valabila programarea, rapiditatea cu care analizele au fost gata, doamna draguta care mi-a luat sange, zambetele de la receptie. Ce pot spune? Initial am fost chiar entuziasmata si le dau nota 10 pentru toate aceste servicii.

Dar … Dar! A venit ziua intalnirii cu doamna specialist in diabet zaharat, pardon, nutritionist. Sincer intalnirea mi s-a parut dezastruoasa. Probabil ca genul asta de intalnire este ok pentru persoane care n-au tinut in viata lor o dieta sau interesul lor pentru sanatatea fizica este zero si care nu stiu nimic despre psihologia umana.

Din momentul in care am intrat in cabinet, fara sa se uite la mine (da, fixa cu privirea fereastra) doamna doctor a inceput sa imi vorbeasca despre dieta si despre ce trebuie sa mananc si ce nu. Dupa ce a turuit cateva minute ca pentru o persoana care habar n-are de nici unele si-a adus aminte ca totusi mai e cineva in cabinet, mi-a cerut analizele si m-a cototat pe un cantar (care spre incantarea mea arata cu 2 kg mai putin decat cel de-acasa pe care l-am mai banuit de rea vointa :P). Dar pe cantar ma pot urca si acasa. Speram la o evaluare mai profunda cu aparate pe care eu nu mi le permit in propria casa. Aparate care sa imi evalueze procentul de musculatura/masa osoasa/apa. Apoi ar fi fost nimerita o masurare – in astfel de situatii se masoara circumferinta gatului, umerilor, pieptului, taliei, soldurilor, pulpelor, genunghilor, gambelor, se masoara stratul de grasime. Deja cer prea mult, stiu. Depasim momentul.

Ma intreaba vag la ce greutate vreu sa ajung, apoi ce inaltime am. A mormait ceva si a scos o foaie printata dintr-un dosar. Aceea era dieta mea! Aceeasi pe care in mod evident o dadea tuturor. Nu m-a intrebat de ce vreau sa slabesc numarul ala de kilograme. Stiti, un minim de evaluare psihologica nu strica – poate ca voiam sa le slabesc pentru ca ma bate barbatul altfel, poate ca numai asa credeam ca pot obtine un job, poate cine stie ce alta nebunie care ar fi trebuit luata in considerare. Nu m-a intrebat ce ma motiveaza, cum am slabit alta data, exact de ce m-am ingrasat (apucasem totusi printre picaturi sa ii spun ca am mai tinut diete si nu, nu disociate cum era dansa sigura ca am tinut). Am reusit sa ii comunic ca lucrez de acasa moment din care a fost convinsa ca am la dispozitie tot timpul din lume. Nu m-a intrebat cat lucrez, la ce ore ma culc, cat dorm, iar de programul zilnic de masa de care m-a intrebat s-a plictisit dupa masa de pranz. Nu m-a intrebat daca fumez, daca imi plac dulciurile, daca beau alcool, daca iau anticonceptionale, daca am in familie persoane ce sufera de anumite boli (la asta am ajuns la final la sugestia mea), daca am putea jongla cu anumite alimente la care nu vreau sa renunt, daca am suferit de bulimie, anorexie etc.

De sport tot eu am adus aminte. Adica i-am zis ca fac sport. A zis bine si a trecut mai departe. Nu a intrebat ce sport - i-am spus tot eu, neintrebata, ca am banda de alergare acasa – detaliu pe care mai tarziu l-a uitat si mi-a vorbit de momentele cand ies la alergat (da, ies pe balcon, multumesc) asa cum a uitat si cate kg vreau sa slabesc -, cat timp fac sport, cat de des etc. Cred ca din punctul dansei de vedere puteam sa stau in cap sau sa joc sah, tot aia era.

De asemenea nu am discutat despre aportul de lichide – adica apa, un medic ar trebui sa sublinieze ca lichide inseamna, de fapt, apa – si mi-a comunicat ca ar trebui sa slabesc 2-4 kg pe saptamana. Cat?!?!!? Serios? Este enorm, este prea mult, este nesanatos. Slabirea sanatoasa se face cam la 0.5 – 1 kg pe saptamana. Mai mult de atat e pierdere de apa (care se poate acumula oricand inapoi) si masa musculara. Iar masa musculara nu vreti sa o pierdeti. Proteina din masa musculara este prima care se consuma pe timpul dietelor restrictive. Si cel mai bun motiv pentru care nu vreti sa pierdeti muschi este faptul ca prin simpla lui existenta un kg de muschi consuma de 3-4 ori mai multa energie decat un kg de grasime. Mai simplu spus: daca aveti mai multi muschi, puteti manca mai mult fara sa va ingrasati. Dar trebuie sa ii intretineti. De asemenea: 1 kg de muschi este muuuult mai compact. Asa ca puteti sa nu pierdeti nici un kg dar sa aratati muuuult mai bine daca veti inlocui kg de grasime cu kg de masa musculara. Vi le spun eu ca doamna nutritionist nu a pomenit despre asa ceva.

Ii multumesc totusi ca mi-a tras un semnal de alarma privind lipsa de calciu. Mie procentele sub limita admisa mi se pareau mici, iar dansa mi-a comunicat ca este o deficienta importanta. Moment in care pe foaia cu dieta printata mi-a adaugat un plus de 50gr. la consumul zilnic de branzeturi si 250 ml. la cel de lapte si iaurt, apoi mi-a scris pe o reteta (asa am observat ca este specialist in diabet si nu nutritionist) sa iau calciu efervescent. De altfel, pentru a repeta calcemia trebuie sa si revin peste o luna.

In concluzie: am plecat de-acolo dezamagita. Ok, eu m-am dus de curiozitate. Am grija destul de bine de sanatatea mea si stiu destule despre alimentatie sanatoasa si sport. Dar o persoana care nu stie prea multe va intra pe usa cabinetului bou si va iesi vaca, dar cu o lista de alimente trecute pe o lista in mana. Si atat. Dezamagirea mea priveste Medsana – este o clinica privata moderna, perfect capabila sa duca alte servicii la capat cu brio. Inteleg poate si motivatia pachetului NutriCare si mi se pare o idee buna. Dar nu inteleg de ce nu au angajat o persoana cu adevarat specializata si interesata de nutritie. Probabil ca pentru un medic specializat in diabet consultatiile de nutritie sunt o joaca. Au nevoie de o persoana care sa acorde atentie pacientului, sa il asculte, sa il evalueze corect si sa il educe.

Dragilor,

Iata ca a trecut deja aproape o saptamana de la intoarcerea din Barcelona si eu nu apucasem nici sa ma uit pe toate pozele, d-apoi sa le mai si prelucrez si sa vi le arat si voua. O sa fie ceva mai greu de povestit despre asemenea loc. Barcelona se traieste cu zambetul pe buze, batuta numai si numai la picior (pentru ca oriunde ai intoarce ochii descoperi ceva fantastic), strangandu-ti puternic de mana perechea si bucurandu-te de fiecare imagine.

Nu stiu cat sens are sa va povestesc pe zile ce am facut, mai ales ca la o medie facuta de Marius am mers zilnic cate 22-25 km pe jos. Adica in afara de drumul aeroport-Barcelona si inapoi ne-am mai urcat de 2 ori in metrou in 6 zile si jumatate :) Ce am retinut din Barcelona?

Gaudi, bineinteles

Nu stiu daca v-am povestit vreodata, dar stilul meu literar preferat este realismul magic – adica ador cand scriitori foarte priceputi (Salman Rushdie, Gabriel Garcia Marquez, Sylvie Germain) se folosesc de o realitate posibila si introduc in ea, ca si cum ar fi normal, intamplari, creaturi, realitati imposibile. Asa este Gaudi. A introdus in realitatea unui oras mai mult sau mai putin obisnuit elemente magice. Imi da senzatia ca te plimba prin vise (La Pedrera, Casa Batllo), povesti cu case din turta dulce (Parc Guell) si inceputuri de lume organice, simbolice (Sagrada Familia). Am trait intens intalnirea cu Gaudi si am avut lacrimi in ochi si-am fost furioasa cand am citit despre distrugerile din Sagrada in timpul razboiului civil. Nu voi intelge niciodata violenta de acest tip. Nu voi intelege cum putem fi atat de animalici uneori si cum de nu cadem cu totii in genunchi in fata frumusetii miraculoase lasand armele deoparte. Da, stiu, sunt o naiva.

Arhitectura

Gaudi nu este deloc tot ce inseamna Barcelona. Constructiile lui sunt marete, fantastice, dar putine, iar Barcelona este suficient de mare si plina de cladiri si catedrale incredibile la tot pasul. Nu trebuie sa faci absolut nimic special sa le intalnesti. Trebuie doar sa mergi pe jos si sa casti ochii si gura.  Am fotografiat atatea case, atatea biserici si catedrale, atatea piatete si statui, incat habar n-am pe care sa o aleg ca fiind reprezentativa.

Spectacolul de strada

Cred ca locuitorilor din Barcelona le este foarte clar de unde vin o buna parte din banii orasului, asa ca fac orice le trazneste sa ii ajute pe turisti sa isi lase continutul buzunarelor la ei. Senzatia a fost ca in orasul asta se cam pot face bani din orice. Suna urat ce-am spus, dar, de fapt, voiam sa spun ceva de bine. Am vazut atatia oameni talentati care fac lucruri minunate incat mi-e imposibil sa enumar tot: artisti care pictau cu degetele mini tablouri pe sticla in cateva minute, costume fabuloase, portrete in tehnici pe care nu le-am mai vazut, dans, cantat la instrumente improvizate, baloane uriase si multe multe altele.

Lumea e mica

O sa inchei povestindu-va inca o data cu viata poate fi fascinanta. Cum coincidentele se aduna in asemenea fel incat te lasa uimit. Asa se face ca absolut neplanuit, nebanuit si neintentionat ne-am intalnit in Barcelona in aceeasi zi cu doi prieteni. Prima oara cu Daciana – despre care stiam ca era, de fapt, in Portugalia :D, apoi cu George pe care nu l-am fi intalnit daca nu ne intalneam cu el si in Anglia, daca nu ii faceam cunostinta cu Maria, daca Maria nu l-ar fi ajutat sa iti recupereze actele mai repede de la statul englez, daca nu ne-am fi hotarat dupa ce dormisem 2 ore sa mai iesim la plimbare prin Barcelona si daca nu ne-am fi hotarat sa verificam daca un pub mai e deschis pentru ca era tarziu facand astfel un ocol de 50 metri, numai ca la intorcerea spre hotel, la 20 de metri de intrare, sa ne lovim de George. Daca pur si simplu ne-am fi intors direct la hotel, fara acel mic ocol … seara nu s-ar fi transformat in cea mai faina si nostima seara a concediului si cu siguranta Marius n-ar fi calarit pisica cea mare :D

Foarte pe scurt acesta a fost concediul nostru in care ne-am tocit talpile incaltarilor, ne-am veselit si ne-am bucurat de cat de mult frumos este in jur. Pozele multe le gasiti aici.

Ei, iata ca gasesc timp sa scriu putin si despre saptamana in Anglia. Imi cam pare rau ca n-am avut timp sa ma ocup mai mult de pozele facute, dar erau multe, timp deloc si … m-am multumit cu un resize simplu.

Anglia m-am impresionat placut, mai placut decat ma asteptam. Am aterizat vineri de-a dreptul tematoare pentru ca urma sa il insotesc pe Marius la condusul pe partea gresita a masinii :P, dar traficul britanic este asa de nemaipomenit de cuminte incat am scapat destul de usor de temeri. Prima oprire a fost in Leamington Spa (care este un orasel superb si linistit) unde mi-am cunoscut buburuza de nepotica, mi-am revazut fratiorul si-am cunoscut-o pe Ash, o indianca faina cu care am povestit aproape o noapte intreaga despre India. Ne-a povestit cu drag despre India ei, despre iubirea din sufletelor indienilor si dorul ei de-o existenta simpla care mi-a cam adus aminte cumva despre amintirile lui Creanga, despre o bunica spirituala si alba si despre multe multe altele care fac India sa fie in continuare o destinatie la care sa ravnesc de-a dreptul. Mi-ar placea, ce-i drept, s-o am pe Ash drept ghid sa ne duca in satele in care oamenii stralucesc inca de bucuria vietii.

A urmat ziua botezului, zi in care am invatat sa nu-mi mai fie frica de copii, sa o tin in brate, sa-i vorbesc si sa-mi fie drag si cred ca partial a fost si vina preotului care a botezat-o pe Diana. A fost pentru prima oara cand am inteles ce inseamna preot cu har, desi nu-s deloc o persoana religioasa. Dar zambetul cald, deschiderea si linistea pe care o emana a ajuns cumva si la noi si in toata agitatia botezului, in toata teama mea ca nu stiu ce sa fac cu creatura din brate, s-a facut liniste. Si-am putut sa zambesc, si-aproape ca m-am pus si pe plans, si-am invatat sa apreciez minunea din bratele mele, si-am invatat deodata sa-i vorbesc, sa-i cant si s-o mangai. Si-a fost bine. A fost o mica minune si sper din tot sufletul ca Diana sa fi primit din caldura mea si sa-i tina de cald si de bine si de zambete cat o viata.

Duminica am pornit spre Londra, am ajuns cu bine, am aflat ca daca nu esti londonez e aproape imposibil sa parchezi legal o masina si ca asta costa fantastic, dar pe seara ne-am intalnit cu George si Maria – cele mai importante motive pentru care am mers si la Londra, de fapt :P – si-a fost grozav. Nici nu mai stiu ce-am vorbit, cat am vorbit, cand a trecut timpul, cat cidru si cata bere am baut, dar am ajuns amandoi in camera de hotel c-un zambet tamp si luminat si plin de drag.

Datorita celor doi prieteni am reusit sa evitam pe timpul vizitei aglomerarile turistice si-am reusit sa ne bucuram nu de Londra turistica, ci de Londra care apreciaza culturala lasand intrarea la marile muzee libera si care le face atat de interactive incat te transforma intr-un copil care alearga dintr-un loc in altul doar ca sa mai apese un buton, sa miste o lupa, sa asculte o poveste sau sa se mai joace cine stie ce – pentru asta vedeti Science Museum si Natural History Museum. Ne-am plimbat apoi printre fluturi vii tot la Natural History Museum, ne-am tocit incaltarile prin Hyde Park, am baut bere din/cu miere in Jerusalem Pub – un pub mic de tot si fain care imbata clienti inca din 1720 – am mancat mancare coreeana nemaipomenita intr-un reusturant micut si cam anonim – dar cunoscut de George :P -, ne-am plimbat prin Kew Gardens cu Maria, am vizitat Soho-ul, ne-am minunat de preturile fantastic de mari ale produselor pentru arts&crafts si … nu mai stiu. Au fost 3 zile in care n-am stat deloc, 3 zile in care ne-au pulsat picioarele de-atata mers si in care ne-am bucurat de o lume foarte, dar foarte civilizata.

Vom mai merge in Londra, cu siguranta, pentru ca n-am apucat decat sa aruncam o privire, dar fain a mai fost ce-am vazut. Si cu toate astea nu m-as muta in Anglia. Poate doar la batranete si cu siguranta nu in Londra, ci intr-un oras cuminte ca primul amintit. Toata civilizatia asta a lor care vine, de fapt, din niste legi foarte bine puse la punct si foarte serios aplicate, e prea stricta. Eu una as vrea sa vad viata pulsand si explodand din oameni. Asa ca ramanem deocamdata in Bucurestiul nostru cam murdar, cu trafic infernal si oameni care ar merita o lectie sanatoasa de bun simt, dar cu siguranta mai viu :)

Albumul cu fotografii il gasiti aici.

Gata, dragilor, am plecat catre – speram noi – cat mai putin ploioasa Anglie!

Ne revedem cu drag si spor de pe 19 mai :)

Va imbratisez si va urez un weekend si 0 saptamana minunata!