Glory Box

In prima seara cand am fost pe Matasari 17 am desenat ascultand muzica lor. E ceva mai putin decat o schita. Este ea, femeia care danseaza. Femeia care se pierde in sunet.

Ei, nu va fi chiar de martisor, ci sambata, 6 februarie, ora 12.30, impreuna cu Alina, Home Matasari, PasiCatreViata si … cu mine :)

Va voi invata sa va jucati frumos cu fimo, sa faceti cane-uri pe care sa le transformati in martisoare. Le vom coace, le vom lacui, asambla si pune snurulete pentru ca la final sa fie numai bune de daruit.

Cam asa ceva adica …

Tot ce vom dori de la voi va fi o donatie de 10-15 lei pentru o persoana care in curand va avea nevoie de un transplant. Imi cer scuze ca nu cunosc detaliile, dar va va povesti cu siguranta Alina curand.

Daca esti twitterist, inscrierile se fac aici, daca nu scrie-mi pe adresa de la contact :)

PS: daca doreste cineva sa ne sponsorizeze cu materiale/banuti de materiale, promitem ca le dam si lor martisoare :)

Da click aici, play si asculta in timp ce citesti incet.

We have assembled inside this ancient & insane theater
To propagate our lust for life & flee the swarming wisdom of the streets.

Am ajuns aseara pentru prima oara in Matasari 17 si-am plecat de-acolo tarziu, mai mult scuturata de o urma vaga de bun simt decat din proprie vointa. Eu as fi dormit pe una dintre saltelutele de pe jos (preferabil pe cea prin spatele careia trecea teava de apa calda :) ).

Am ajuns acolo, intr-o casa aproape goala, am fost primiti cu zambete si glume si muzica clasica si-am pasit intr-un soi de vis. M-am simtit intreaga seara intr-o transa, de parca intrasem intr-o lume initiatica in care nu exista reguli si conformisme, in care oamenii iti canta, dar asta e doar in imaginatia ta – de fapt se incanta pe ei insisi si-i buseste rasul cand gresesc notele – in care oamenii vorbesc, viseaza si creeaza, in care te intinzi pe o saltea, respiri, asculti muzica si iti simti energia adunandu-se si pulsandu-ti in palme.

Si exact in locul si in momentul ala uiti ca iti lipseste geniul artistic, ca esti un wannabe cu putina indemanare, uiti ca nu te-a invitat nimeni sa participi, uiti de conversatie sau de existenta lumii in general si faci ceva, cumva, orice sa intri in joc.

Am fost intr-o casa The Doors fara adjuvanti externi de plecat in spatii perceptive alternative, dar cu siguranta picata intr-o mirare ireala.

Aceasta a fost, de fapt, o leapsa de la stimabilul domn Vulpe prin a carui bunavointa am si ajuns ieri in acest loc in care se reinventeaza spirite si libertati. O dau mai departe oricui a mai fost in Matasari 17 si are de povestit.

Cateva dintre tatuajele cu henna din seara asta. Pacat ca au ramas foarte pale cand s-a curatat stratul de hena.

Enjoy!

Si-o bratara lucrata la targ care si-a gasit deja stapan. Poze mai detaliate cand o refac :)

Azi m-am trezit cu o stare de weekend pe care nu imi mai amintesc de cand n-am avut-o. O stare de leneveala placuta, de rasucit in asternuturi calde, de picoteala dupa ce alarma a incetat sa sune si o pisica ce toarce zgomotos in timp ce se cuibareste moale unde gaseste o deschizatura in plapuma.

Cand m-am ridicat intr-un final din pat, as fi tras plapuma dupa mine si, infasurata in ea, as fi privit pe geam cum ninge. Da, ar fi mers si o cafea calda. Mi-am pus in loc halatul de casa moale, papucii pufosi si am pornit spre geam cu pisica impleticindu-se in jurul meu. Parca-i frumos, dar parca m-am dezobisnuit de zile reci atat de lungi.

Am facut apoi un dus fierbinte si-am lasat apa sa curga mult pe ceafa si pe omoplati, sa-mi amorteasca durerea cu care ma aleg mai mereu de la prea multe ore de lucru.

Va scriu acum infasurata in pijamalele mele plusate pe care le am de prea multi ani si pe care Marius vrea sa le arunc (sic! nu-i acasa), si-ascult Paolo Nutini – Growing Up Beside You, de ale carui live sessions sunt indragostita de cateva zile. Si-am o stare dulceaga dulceaga pe care am s-o prelungesc cu un ceai de rooibos cu vanilie.

De la 17.00 va astept la Jaya Winter Fest.

Va povesteam cu putin timp in urma, cand scriam despre cum a fost la #ArtTweetMeet, ca platouasul decorativ pictat de mine s-a bucurat de succes si chiar a fost comandat.

Ei, am mai primit o comanda de 2 platouase si am considerat ca este momentul sa fac totusi unul nou. Forma rotunda a platourilor ma impingea sa pictez ceva ce stiam ca se numeste mandala, dar despre care nu stiam prea multe. Traiasca Wikipedia :)

Mi-a placut mult povestea de acolo, am mai cautat informatii, am ajuns cumva la chakre, la culorile lor, la faptul ca se fac mandale pentru sanatate, echilibru, iubire etc. si-am inceput sa pictez.

Am vrut o mandala pentru echilibru, asa ca porneste de la Yin si Yang, de la albastru pentru comunicare si creativitate si verde pentru iubire. Sunt apoi unite, dar si separate de galben pentru vointa. Iar la final, cand lucrurile pareau incomplete, am renuntat la pensula, am luat portocaliu pe degete si i-am adaugat o spirala, pentru pasiune, dorinta si placere, care sa se reverse in toate.

As vrea sa pot transmite cum am trait atunci cand am pictat mandala. Cata nevoie am avut sa o fac si cum am perceput-o, intr-adevar, ca pe o experienta spirituala.

Imi e greu sa o instrainez acum. Poate sa incerc sa fac alta asemanatoare. Dar pe asta cred ca am sa o pastrez.

Un prieten mi-a spus in dimineata asta ca el nu se pricepe la pictura, dar ca mandala asta l-a atras cumva. Am sa aleg sa cred ca asta inseamna ca reuseste sa transmita simbolistica din ea.

A dat vulpoiul leapsa. No, acum ce sa fac? Deja a dat de doua ori pe twitter ca nu tre’ sa uit de ea – presimt ca asa o sa o tina pana cand o scriu. Here goes …

Se pare ca trebuie sa povestesc despre 3 lucruri pe care ar fi bine sa le stii despre mine inainte de a ma scoate la cafea.

Hmm … greu, nu m-am gandit niciodata la asta.

1. Primul are 2 sub-puncte:

a. Daca esti femeie: retine, te rog, ca sunt incapabila sa discut despre moda, genti, pantofi, farduri, vedete si despre orice altceva de gen. Nu numai ca ma imbrac cu chestii care n-au nici o legatura cu moda, dar geanta mea e barbateasca si la nevoie acompaniata de rucsac, detin o singura pereche de pantofi cu toc pe care evit sa ii port mai des de o data pe an, am un singur fard (da, e negru, nu, nu imi invinetesc ochii cand il folosesc) si efectiv nu ma intereseaza ce fac vedetele.

b. Daca esti barbat: consider ca intre un barbat si o femeie poate exista doar prietenie, deci nu interpreta gresit comportamentul meu. Sunt o fire deschisa, vorbareata cand am cu cine, rad mult cand am de ce si poate, de fapt, chiar eu te-am invitat la cafea pentru ca din cauza unora dintre elementele enumerate mai sus imi este greu sa ma inteleg cu femeile (asta nu inseamna ca nu am prietene, inseamna ca sunt putine).

2. Imi plac oamenii care vorbesc mult, care se descopera, dar nu ma opri in mijlocul unei fraze, mai ales ca sa imi povestesti cum fata de ce povestesc eu, tu sau un prieten de-al tau ati facut ceva de 5 ori mai misto. Daca se intampla o data, de doua ori e ok, daca e un obicei am sa ma enervez. Am sa ma simt ca intr-o competitie in care eu pierd pentru ca nu imi place sa caut comparatii. Si urasc competitia. Pe de alta parte, nu ma lasa sa vorbesc singura. Vreau conversatie, nu un monolog.

3. Nu ma duce intr-un loc prea cu pretentii chiar daca ma anunti dinainte. Daca nu ma anunti iti garantez ca nu o sa fiu imbracata potrivit locului, iar daca ma anunti am sa ma imbrac frumos, dar am sa ma simt impaiata, nepotrivita in situatie si stresata tot timpul. Prefer locuri linistite si relaxate in care sa ma simt cumva ca acasa.

Leapsa merge mai departe (ca cica asa se face) la Gelu (chiar daca nu am vazut lepse la el pe blog, dar e o leapsa in care are ocazia sa scrie despre el, asa ca poate o accepta :P), Roxana (ca sa ne amuze si sa ne incante) si la Sorin (ca nu a mai scris de o vesnicie pe blog, muahahahaaaa). Acum sa vedem daca scrie macar unul dintre ei :D

Tocmai m-am intors de la Posta. Am fost sa duc un colet cu o comanda. Ma urnisem cu greu, recunosc, dar promisesem ca il trimit astazi si mai bine ma taram pana acolo decat sa imi incalc promisiunea.

Ajung in sediul oficiului postal si mai sa pic din picioare. Mai bine de jumate din tejgheaua destinata clientilor era acoperita cu teancuri de colete. Eu am aproximat 30, desi e posibil sa fi fost mai multe. M-am albit, am remarcat ca in intreg sediul eram doar eu si cele doua persoane (o femeie si un barbat) care urmau sa trimita acele colete si zic sa ma asigur, poate e o greseala. O intreb pe tipa daca urmeaza sa trimita toate acele colete, ea confirma. Si indraznesc (nu vreti sa vedeti cat de timida pot fi uneori) sa o intreb daca ar deranja-o foarte mult daca as trimite eu coletul inainte. Ea incepe sa se balbaie si nu prea inteleg ce spune. Atunci se intoarce el, un tip inalt, elegant, tuns si barbierit corect si spune arogant ca nu, n-o sa dureze mai mult de 20-30 de minute la ei, sa astept.

Lasand deoparte faptul ca ar fi durat mai mult de atat (deoarece este lipsit de importanta in context), eu ma intreb incotro ne indreptam? Aveau o tejghea plina de colete, nu mai era nimeni in afara de mine acolo, ce i-ar fi costat sa ma lase sa il trimit? Putina bunavointa.

Imi e destul de greu sa explic cum m-am simtit. Situatia este absolut banala, dar a fost ca si cum m-ar fi pocnit cineva in moalele capului. Poate tocmai datorita banalitatii.

M-am blocat, n-am putut nici sa protestez si nici sa fac altceva. Probabil ca in mod normal m-as fi intors pe calcaie si-as fi plecat, dar promisesem ca trimit coletul si am eu un fix din copilarie ca daca promit ceva d-apoi e lege.

Si sunt inca atat de blocata ca nici sa analizez coerent situatia nu pot.

Pana la urma tot un strop de bunavointa m-a scapat. Functionara de la posta nu ma vazuse, cand a ridicat ochii si m-a vazut s-a speriat. Apucase sa introduca datele respectivilor in programul lor antic si nu mai putea sa iasa (sau cel putin nu stia cum), altfel ar fi luat coletul meu inainte fara a cere permisiunea posesorilor celor 30. Solutia a venit de la colega ei care deja ma cunostea: mi-a spus sa las coletul, actele si cat stiu eu ca dau de obicei si sa ma intorc dupa chitanta cand am timp, ca trimit ele. Am facut cum a spus si-am plecat rasufland usurata. Ma duc maine sa verific daca s-a trimis si e totul in regula.

Sincer, ma simt derutata si abia astept in seara asta vizita unui prieten drag, care sa imi aminteasca prin simplu fapt ca va zambi cald ca mai sunt totusi oameni printre noi.

Tot incerc sa scriu articolul asta de cand a fost intalnirea. Adica de pe 19-20 decembrie. Dar … au venit sarbatorile, lenea, odihna … si s-a facut ianuarie.

Cand am ajuns acolo, sincer, nu stiam ce se va intampla – stiam ca e o intalnire a twitter-istilor si ca e cu ceva legat de arta (doh!). Ce a urmat a fost de-a dreptul minunat. Ne-am adunat cam 30 de persoane si impreuna cu gazdele noastre (multumim, Alina!) timp de 2 zile am pictat suporturi de lumanarele, apoi rame foto, ceramica, am facut origami, am pictat tricouri si la final ne-am jucat cu lut si pasta modelatore pentru bijuterii.

Dincolo de aceste detalii a fost grozav sa vezi atatea persoane, din domenii atat de diferite, lasandu-se furate de jocul de-a arta. Am vazut la inceput persoane incantate de ce urmau sa faca, am vazut persoane timide, dar am vazut si cateva figuri mature si reticente la ce urma. La final, in a doua zi, m-am tras deoparte doar pentru a-i privi si am simtit cum ma umplu de bucurie. Participau toti, cu concentrare, cu drag, cu suflete deschise, cu relaxare, cu totul la ceea ce faceau. A fost probabil una dintre cele mai emotionante imagini ale anului.

Cat despre mine … dupa o luna plina de munca in care practic zi dupa zi a facut o buna parte din lucrurile care se intamplau acolo, m-am surprins bucurandu-ma ca un copil de ce faceam. Am simtit cat sunt de norocoasa daca in conditiile date pot radia de fericire facandu-mi practic … “job-ul”.

Rama pictata a fost daruita amintire, pentru suportul de lumanare n-am lumanare :D, decorul origami a fost uitat acolo, tricoul e neterminat, iar la bijuterii mi-am bagat nasul sa ajut cum am putut. Ce va pot arata totusi este farfurioara, care a ajuns decor pe masuta din sufragerie si pentru care am primit deja cateva oferte si chiar o comanda, dar pe aceasta o voi pastra eu cu mult drag.

Mai jos si alte poze, pe care le-am selectat de aici. In prima poza m-am ridicat in picioare sa va dovedesc ca am fost acolo, iar in a doua sunt chiar manutele mele pictand decoratiunea orgami :)

Abia astept urmatoarea intalnire!

Mda, a venit momentul ala. Ala in care te uiti inapoi la anul ce-a trecut. N-as putea spune ca imi sta in fire sa fac asta. De obicei la mine privitul in urma se face involuntar si pe bucati.

Si scotoceam pe blogul vechi postarile de final de an si m-am impiedicat de asta. Ca sa vezi, cine-ar fi crezut …

Si voiam sa scriu un articol lung in care sa povestesc mai tot ce am facut in 2009, sa va povesteesc cat a fost de neasteptat si de nebunesc, cum mi s-a intors toata lumea pe dos intr-un mod total neasteptat, cum … cum …

Dar ce mai e de spus cand, citind articolul de mai sus, mi-am dat seama ca sunt in locul de care imi era dor in decembrie anul trecut.

De fapt, Andreea, Glory Box a facut un an de bijuterit. Si e fericita.

Prima pereche de cercei …

Si un colier facut azi pentru o prietena creata si draga …