Dragilor,

O parte dintre voi – cei care ma cunosc si personal sau ma urmaresc pe Twitter/Facebook – stiu ca am dedicat ultimele 10 zile detoxifierii cu regimul Oshawa.

Mi-e greu sa explic foarte multe despre regimul Oshawa. Desi apare pe toate site-urile cu diete pentru slabit si, desi se slabeste pe timpul ei, Oshawa nu este un regim de slabire. De  altfel presupune un exercitiu de vointa semnificativ prin urmare si motivatia potrivita si cred ca va fi foarte greu de tinut doar pentru a scapa de niste kilograme.

Sa revenim: Oshawa este un regim ce deriva din alimentatia macrobiotica, creat de George Oshawa, tinut in special de cei ce practica yoga (nu, eu nu fac yoga) si are ca scop detoxifierea, purificarea si echilibrarea organica si energetica prin consumarea – cel putin in varianta tinuta de mine – doar de alimente cu energie yang.

Sursa foto

Eu am tinut o varianta foarte stricta (cam cea mai severa) care a presupus consumarea de:

• orez si grau integral fiert;
• grau copt;
• sare;
• 3-4l ceai de mineralizare si detoxifiere a organismului;
• apa;
• nu exista restrictii de cantitate;
• atat :D

Atentie: atat inseamna pe bune atat. Nu este permisa nici cafeaua, nici alte ceaiuri decat cele indicate, nici fumatul, nici guma de mestecat, nici medicamentele. Nimic altceva, s-a inteles, da? :D

De ce l-am tinut?

• eram obosita tot timpul indiferent de cat dormeam;
• e greu de explicat, dar imi simteam organismul blocat – nici sa respir bine nu mai puteam, aveam tot timpul probleme cu stomacul, acumulam orice, imi era greu sa iau decizii (deci aveam nevoie de un exercitiu de vointa care sa imi aminteasca exact cum sta treaba);
• daca mai aveam nevoie de confirmari: o sedinta de reflexoterapie mi-a confirmat blocarea si oboseala cam a tuturor organelor.

Cum a fost:

• in primele 2 zile am avut dureri de cap si o usoara ameteala timp de 2-3 ore care au trecut cu odihna. Durata acestor stari depinde de la o persoana la alta, se pot prelungi pana in ziua 5-6 si pot varia – sunt persoane care au avut eruptii pe piele (fiti fara grija, este doar organismul care se curata)
• din ziua a 3 a inceput partea faina: am inceput sa am energie. Fantastic de multa energie! Nu m-am mai simtit atat de treaza, de odihnita si de energica de cand nici nu imi mai amintesc. Dormeam bine noaptea, ma trezeam perfect odihnita si au fost zile in care imi venea sa topai prin casa. Intelegeti voi: o stare de bine minunata. Daca nu credeti in altfel de explicatii, credeti in faptul ca cea mai mare parte din energia zilnica ne este consumata de digestie (70-80% spun unii – ceea ce este fabulos). Prin consumarea unor alimente simple – se recomanda si mestecarea indelungata a alimentelor – elimini acest factor. Faceti voi socoteala si vedeti ce rezulta :)
• nu am retinut deloc apa;
• nu am avut totusi energie pentru a face efort sustinut – asa ca dupa prima incercare am renuntat la alergat (va voi povesti intr-o zi si despre aceasta pasiune a mea) si am mers doar pe banda de cateva ori);
• am slabit 3.8 kg – dar stiu ca o parte sunt apa eliminata si stocmac gol :) Din cate am inteles sunt persoane care slabesc 7-10 kg si persoane care chiar se ingrasa, asa ca repet: nu slabirea este scopul acestui regim;
• nu am avut pofte fantastice si pe masura ce au trecut zilele dispareau si mai si. Exista multe alimente ce dau dependenta – zaharul cafeaua, aditivii alimentari – daca ii scoateti din alimentatie veti observa ca dupa perioada de sevraj nu le veti mai simti lipsa. Asta nu inseamna ca toleram usor mirosurile de mancare fara sa mi se faca pofta, dar atata timp cat ma tineam departe de ele nu prea simteam nevoia de altceva;
• am mancat tot mai putin pe masura ce au trecut zilele;
• este posibil sa va fie mai frig decat de obicei, sa nu va mire;
• desi graul curat si orezul integral sunt destul de scumpe daca sunt luate din magazine bio, este o dieta foarte ieftina. Am consumat mai putin de 1kg de orez si 1.5 kg de grau, adica in 10 zile am cheltuit 26 lei pe mancare. Ceaiurile nu mai stiu cat au fost, dar nu foarte mult, sunt ceaiuri clasice, de plafar.

Astazi e prima zi de alimentatie normala si habar n-am ce sa mananc. Fata de dietele normale dupa care simt nevoia sa ma arunc in frigider nu simt nevoia de nimic anume. Minunat ca nu simt nevoia de dulce. Am baut jumatate dintr-o cafea si m-a luat ameteala asa ca am lasat-o deoparte deocamdata. Si cam asta este. Eu m-am simtit minunat dupa Oshawa si o recomand tuturor, dar inainte de a o incepe stabiliti foarte clar care va este motivatia. Daca aceasta este slabirea, eu zic sa cautati o dieta clasica sau sa invatati sa va alimentati sanatos si sa faceti sport.

Fac si sesiune de multumiri:

• ii multumesc lui Marius care m-a protejat foarte mult in aceasta perioada, desi nu i-am cerut-o: a luat multe mese in afara casei, nu a fumat cu mine in camera, nu a baut cafea, m-a sustinut moral si … mi-a tinut de cald cand lui ii era bine si eu cam tremuram sub plapuma :)
• multumesc si indrumatorului si sustinatorului din umbra al carui nume nu il dau pentru ca nu i-am cerut permisiunea :P
• multumesc prietenilor care, desi m-au considerat galinacee zilele astea, nu m-au considerat nebuna si nu mi-au zis sa ma las de prostii;
• le multumesc si celor care s-au uitat stramb la mine – intr-un fel mi-au intarit dorinta si convingerea ca ce fac e bine.

Gata :)

Sau despre cum invatam sa deosebim zeii de simpli muritori

Este un titlu exagerat, bineinteles, dar spune cate ceva despre cum a fost seara de vineri, 29 aprilie, la concertul Grimus & Rock Paper Scissors.

Cam cu 2 luni in urma, dupa un timp rusinos de lung, am terminat de citit si Grimus – cartea scrisa de incredibilul Salman Rushdie. Inveti acolo despre viata, moarte, mituri, legende, renasteri, pasari Phoenix (Grimus fiind o anagrama pentru Simurg care este … o varianta a pasarii Phoenix), inventarea zeilor si “what not” cum ar zice englezul. Este o carte complexa, cu siguranta mai greu de parcurs decat alte scrieri ale lui Rushdie (“Enchantress of Florence” si “Haroun and the Sea of Stories” sunt magnifice si curg ca un vin vechi si uleios – adicatelea cu o incantare a tuturor simturilor), dar care fascineaza fara nici un dubiu.

Prin urmare jos palaria pentru alegerea numelui trupei, baieti! Desi am inteles ca doar Vali a si citit cartea (v-o recomand tuturor) :) E mai putin important, multe lucruri bune se aleg instinctiv. Explicatiile vin mai tarziu.

Si dupa aceasta introducere pompoasa, sa ne intoarcem la cele mai pamantesti.

Nu stiu exact cine a considerat o idee buna ca Rock Paper Scissors (care pareau sa fie la primul concert si sper ca asa sa fie pentru ca le mai ofera o scuza) sa cante inainte de Grimus, dar le-a facut un deserviciu fantastic. Ei n-ar fi sunat complet rau si probabil ca daca doar i-as fi ascultat la radio sau in cu totul alt context mi s-ar fi parut ok. In orice caz pana nu il invata cineva pe solist sa faca ceva cu mana stanga in timp ce canta, eu zic sa se abtina de la live-uri. Eu eram stangace in copilarie, dar cum inainte de ’89 asta nu era un lucru de acceptat, am fost amenintata ca daca nu scriu cu dreapta imi leaga mana stanga la spate. Acum sunt ambidextra si nu-i rau deloc. Restul de probleme sunt mai degraba detalii si pot fi puse pe seama lipsei de experienta.

Dar … DAR! Din experienta mea de pana acum trupa care canta in deschiderea alteia este aleasa astfel incat sa semene ca nivel si stil cu cea care urmeaza. Cum sa explic … era vinerea dinainte de 1 Mai, Bucurestiul era deja gol, era inteles ca cei prezenti la concert vor fi daca nu fani, cel putin persoane care apreciaza Grimus si, intr-un procent semnificativ, persoane care i-au mai ascultat cantand live. Trebuie sa fii masochist sa fii atat de la inceput, sa adaugi si factorii mentionati anterior si sa canti inaintea lor. Pe bune.

Chiar n-as fi vrut sa fiu in locul lor cand au inceut sa cante ai nostri nemuritori pentru ca au umplut clubul de sunet si au fost magnifici asa cum sunt de fiecare data. Si se pare ca experienta concertelor numeroase din ultima vreme le face foarte bine, pentru ca sunt din ce in ce mai buni. Jos palaria, baieti si astept cu nerabdare lansarea noului album! Pana una alta poate totusi va mai indurati de un Fingerprints live, ca de 3 concerte (in Bucuresti cel putin) nu ne-ati mai rasfatat cu asa minunatie.

Daca vreti sa mai cititi despre cum e Grimus live, cititi aici.

Domnul Vulpe m-a pus iar pe ganduri cu 2 articole (le gasiti aici si aici) si cu povestile depanate in ultime vreme.

Am pus eu cap la cap ideile, am stat stramb si am incercat sa gandesc drept si am identificat o mica drama. Am cunoscut intr-o perioada multe, dar multe femei mature triste, deprimate, in permanenta cautare a unui partener care nu mai aparea. Zbuciumul si drama interioara erau de multe ori de-a dreptul sfasietoare. Si cum sa nu fie? Dincolo de toata nebunia cei mai multi isi doresc sa se regaseasca in cuplul originar. Acela in care se gaseste calmul, dulceata, protectia si eterninatea. Aceste femei se plang de barbatul-copil si le dau toata dreptatea din lume. Dar in revolta lor fata de imaturitatea speciei masculine din ziua de azi uita la randul lor sa fie femeia-joc (vedeti primul link de la Vulpe).

In felul asta se naste un mare cerc vicios de-a dreptul dramatic.

Barbatul (nu cel copil, ci ala de care vorbeste Vulpe in al doilea link), cautand jocul, vanatoarea (da, stiu, unul dintre cliseele contemporane) va fugari Lolite, tinere-adolescente care sunt in plin joc, care inca pastreaza eternul feminin in privire, care scapa ca ielele din imbratisari si pun mintea rationala a barbatului pe bigudiuri caraghioase facandu-i sa se joace ca niste copii si sa piarda controlul si ratiunea mult pazita. Drama barbatului va fi ca o Lolita nu va fi aproape niciodata de ajuns (exista, bineinteles, exceptii). Pe cat sunt de fermecatoare, pe atat sunt de copile, niste copile care se joaca de-a femeia. Si-atunci cand ratiunea sau realitatea lovesc puternic in moalele capului, barbatul va simti nevoia maturitatii emotionale a unei femei.

Femeia, fugind ca de necuratul de barbatul copil (care e foarte diferit de femeia-copil), dar cautand cu disperare cuplul, va tot intra in relatii inutile si se va adanci in depresie acuzand intre timp ca barbatii nu mai exista sau ca cei putini ramasi sunt fie ocupati, fie gay. Fixata pe ideea intemeierii unei familii  - pentru ca, nah, nu mai sunt tinere si ceasurile biologice ticaie ca disperatele – sau a unei relatii stabile uita un lucru esential: sa se joace :)

Vedeti drama?

Primit leapsa de la Vulpoi. Si trebuie sa recunosc ca m-a cam lasat …. agatata in amintiri. Si-am cautat, si-am cautat … si dupa ce am cautat, am mai cautat putin. Si n-am gasit nimic. Poate ca sunt stricata. Sau poate de-aia mi-a luat atata timp sa imi gasesc drumul sau poate ca Marian are dreptate: numai oamenii mari stiau sa spuna ce voiau sa fie. Noi copilarim pana la batranete si-atunci o sa vrem sa fim zburatori in lumea sufletelor :)

Mama spune ca la 2-3 ani ma gasea cu foarfecele in mana taind hartii mici mici de tot – suficient de mici incat devenea un test al nervilor sa le scoata din mocheta – si-i spuneam ca le fac fluturasi. Mai stau cu pensula si creionul in mana cam tot de pe-atunci – sa fi pus cine nu trebuia pe careva sa imi coloreze in cartile de colorat si sa nu respecte contururile, atunci sa vezi razboi -, dar nu-mi amintesc deloc formularea “cand voi fi mare eu vreau sa fiu … balerina/artista”. Tot pe atunci bunica imi repeta intr-una ca sunt frumoasa si desteapta foc si eu repetam dupa ea cu mandrie – spre deliciul audientei, bineinteles. Intre timp am mai crescut si m-am convins ca nici una dintre ele nu este adevarata :D Probabil ca din partea bunicii era ceea ce se numeste “wishful thinking”. Pentru ea a mers, tot asa ma vede :)

Am vagi amintiri si despre dorinta de a avea o rochie de balerina pe care pana la urma mi-a facut-o bunica, dar in poza in care o port imi lipseste cu desavarsire gratia pentru ca eram un baietoi de prima mana – tunsa scurt si cu musculatura pronuntata, prea dezvoltata de la alergat, catarat in pomi, sarit de pe acoperisuri, mers pe bicicleta, gimnastica si mai stiu eu ce alte nazbatii faceam – v-am povestit ca ne dadeam pe tobogan pe casa? Acoperisul avea inclinatia perfecta :D

Si va spun sincer ca pe mine ma fascineaza si-acum sa aud ca exista oameni care stiu ce vor si cea mai bulversanta intrebare este aia cu “unde te vezi peste 5-10 ani?” De unde sa stiu eu? Viata asta e asa de surprinzatoare ca as putea fi ORIUNDE si si-as putea face ORICE. N-am planuri, nu stiu cu exactitate ce vreau sa fac si mi se pare perfect asa.

Si-acum unde sa mearga mai departe … la Cats si la Leti :)

De cate ori am de scris cate o postare de genul acesta imi vine sa ma iau cu mainile de cap. Fac n planuri, de fiecare data abordez situatia din alt unghi, toate se intampla mental, iar cand trebuie sa scriu … e prapad pentru ca nu stiu cum si cu ce sa incep.

Pai, sa zicem ca pe calea asta ma achit si de leapsa de la Vulpoi care imi spune sa ii spun 5 lucruri importante din 2010 (vorba vine, ca nici el n-a respectat regula), doar ca in loc de 5 habar n-am cate vor iesi la final. Hai sa vedem :) In ordine aproape cronologica (pentru ca am luat blogul la scotocit pentru asta – iata o calitate minunata a blogurilor):

1. A existat un eveniment foarte personal si foarte important despre care nu va pot povesti, dar care m-a invatat ca deciziile abrupte si hotarate sunt uneori necesare si ca, in acelasi timp, acestea sunt veriga lipsa ce leaga o viata de alta si face drumul mai lin … chiar daca asta inseamna sa te arunci in gol uneori si sa mai lovesti si cateva stanci in cadere. E important sa cazi pisiceste in picioare si sa mergi drept mai departe.
2. Glory Box a implinit 2 ani la sfarsit decembrie. Anul asta micul meu proiect a prins aripi, a crescut, dar s-a si asezat si-a fost minunat.
3. Am castigat un prieten foarte drag care imi doresc sa fie prin preajma multi ani de-acum inainte.
4. Am acordat mult mai multe sanse picturii. Sau cel putin am capatat mult curaj. Asa s-au nascut tricourile pictate si cutiile care va plac atat de mult.
5. Am descoperit Matasari 17, loc pe care nu l-am vizitat pe cat de des mi-as fi dorit, dar ii doresc mult bine si crestere frumoasa.
6. La inceputul lui februarie am invatat o mana de oameni frumosi sa faca martisoare la #ArtTweetMeet.
7. Am participat pentru prima data la targul martisorului de Muzeul Taranului Roman, a fost o nebunie frumoasa, dar nu stiu totusi daca voi mai repeta experienta si anul acesta. Vom vedea :)
8. Au aparut cateva articole despre Glory Box (spre bucuria mea au fost destul de multe si unora le-am pierdut link-ul, dar gasiti cateva aici, aici si aici) si o aparitie (ce-i drept, mai undercover) in revista Marie Claire.
9. Am deschis o noua categorie “Despre handmade” pe blog in care veti gasi informatii ceva mai serioase despre ce inseamna handmade-ul (pentru mine cel putin) si cam cum se fac lucrusoarele pe care le gasiti aici.
10. Am facut si primul concurs pe site. A fost nostim, dar trebuie sa recunosc ca voi prefera sa dau in continuare cadouri clientilor fideli decat sa deschid astfel de concursuri. Adica poate vor mai fi concursuri, dar nu des :D
11. Ne-am catarat pe Piatra Craiului si a fost superb, extraordinar, nemaipomenit, minunat :D
12. Am stat o luna in Vama cu Glory Box cu tot :P A fost o experienta mai putin placuta decat ar fi putut sa fie (datorita organizatorilor evenimentului), dar trebuie sa recunosc ca spiritul nomad al Vamii mi se potriveste inca foarte foarte bine. A fost o luna cu picioarele goale, cu mare, nisip si timp rupt de realitate. Cam cum povesteam aici. Este ca daca daca iti doresti suficient de mult visele devin realitate?
13. Am facut bijuteriile unei mirese.
14. In colaborare cu Tinker am invatat alti oameni frumosi sa faca bijuterii folosind tehnica servetelului.
15. Am facut acadele uriase pentru Playboy Royal Candy Party.
16. Am descoperit Grimus.
17. Cateva lucrusoare Glory Box au participat la o licitatie Crucea Rosie.
18. Am facut pentru prima data cozonaci si au iesit minunati :)
19. Lista de comenzi speciale a crescut semnificativ si ma bucur mereu cand primesc feedback si aflu ca am adus bucurii in sufletul celor care le-au primit. Stati pe-aproape caci in zilele ce urmeaza voi posta cadourile personalizate lucrate pentru Craciun.

Hmm … cui dam mai departe, cui dam mai departe?  Leapsa merge la Alina, Mihaela (desi ea cam are un articol asemanator scris deja, dar sa se gandeasca bine bine daca ar fi sa aleaga top 5 :D) si Alexandra :)

Am doua lepse datorie din cate imi amintesc – adica mai recente si care imi plac suficient de mult incat sa ma tin de ele … pentru ca in mod normal nu imi place in mod deosebit ideea.

Am zis ca macar de una sa ma tin pe anul asta. De cealalta ma tin in ianuarie.

Azi respect dorinta Zmeului de iarba si incerc o leapsa cu comparatii :) Sa incepem.

1. Seara de sambata in care esti nevoit sa stai acasa pentru a lucra la un proiect urgent (facultate sau serviciu) – Nightwish – End of All Hope.
2. Ai avut o zi grea la servicu/facultate, prietena/nevasta te bate la cap sa ajungi mai repede acasa, masina e la reparat, ai stat 2 ore la cumparaturi din cauza cozilor si ai 5 plase in maini, ploua, umbrela n-ai si visezi doar la mancare si o bere buna (pt fete schimbati nevasta cu sotul si prietena cu prietenul) – Rammstein – Du Hast.
3. La televizor dai doar peste emisiuni cu pitzi care explica cum isi castiga ele existenta muncind mult si cinstit – ramanem la Rammstein – Das Model.
4. Un coleg a reusit sa te calce pe toti nervii care ramasesera intacti dupa o sedinta de 3 ore. Iti vine sa-i trimiti in vizita la neuroni o tastatura. Iti vine in minte melodia … Pink – So What in special cu partea: “Na na na na naaa I’m gonna’ start a fight!” :D
5. Pisica ta e in calduri si tocmai a sarit pe geam pentru ca a vazut un motan trecand pe langa bloc … Karma – Treaba aia :D
6. Ziua cand primesti bani (salariu sau bani de la parinti) – Blur – Song 2.
7. Esti in holul de asteptare la dentist - Dry Cell – Body Crumbles.
8. Nu ai net – Cultivating Qi.
9. Dupa 3 ore de vanat si cateva perne aruncate prin camera, dupa 2 ore de somn, un tantar incepe din nou sa bazaie – Diablo Swing Orchestra – A Tap Dancer’s Dilema.
10. Descoperi un gandac negru in casa…esti hotarat/a sa-l omori – Tito & Tarantula – Angry Cockroaches.
11. Tocmai ai terminat inca un quest greu in Starcraft 2 / WoW – Nightwish – Dark Chest of Wonders.
12. Sesiune de cumparaturi – The Pierces – Boring.
13. Plimbare perfecta seara, pe jos, cu bicicleta sau cu masina – Katie Melua – Nine Million Bycicles.
14. Dedicatie pentru cineva – Melih Kibar – Mesaj.
15. Melodia preferata a saptamanii – Hindi Zahra – Imik Simik.

Mai departe nu o dau pentru ca nu vreau sa las pe nimeni dator pe 2010, dar cui ii place s-o preia dupa pofta :)

Ce inseamna o familie? Multe inseamna. Pe masura ce trece timpul familia mea foarte restransa, adica eu si Marius, aduna mai multi ani impreuna descopar cat bine e in asta. Si din copilul nebun de-acum ceva timp, iata-ma dependenta de binele asta.

La inceputul saptamanii mi-am vizitat parintii si pe cuvant daca puteam nimeri mai rau. Era cu mult inainte de Craciun, nimic nu era pregatit in scopul asta si la plecare am aflat ca nici bunica n-o sa mai faca anul asta cozonaci pentru ca nu se simte bine. Ii comanda de la o patiserie. Bleacs. Citeam in online bucuriile celor care au ajuns acasa la mama si … numai bine nu imi era.

Si uite-asa iti dai seama ca te-ai facut destul de mare incat sa iti faci propriul Craciun. Iti dai seama ca bucuria unei sarbatori se naste langa omul pe pieptul caruia iti pui capul in fiecare seara si el te-adoarme sarutandu-ti fruntea.

Asa m-am hotarat sa fac ceva care sa creasca in familia noastra o mica traditie: cozonaci :)

Mama n-a facut niciodata pentru ca aveam doua bunici care faceau, iar ei ii era teama ca n-or sa iasa buni. Am apelat la internet, m-am decis asupra 3 retete pe care le-am combinat cum m-a traznit (am folosit-o pe aceasta in mare parte totusi), am framantat cu spor si cu drag pana mi-a curs sudoarea pe frunte – ca asa mi-a povestit soacra-mea anul trecut ca se framanta cozonacii ca sa iasa buni – si pe cuvant ca din cuptorul ala a iesit bucurie curata :)

Sarbatori fericite, dragilor! Va doresc mult mult bine si mult mult drag de sarbatori!

Asa cum spunea chiar ea aseara, cred ca Alina nu reuseste inca sa realizeze ce lucru extraordinar a facut. Ea si alti pasionati de gimnastica s-au pus pe treaba serios si au lucrat pe rupte in ultimele luni pentru ca in preajma sarbatorilor sa reuseasca sa lanseze prima revista de gimnastica din Romania!

Mie mi se pare o realizare extraordinara pentru care o felicit din suflet – pe ea si pe intreaga echipa :) Alte cuvinte sunt de prisos. Mai jos puteti rasfoi revista si va veti pierde intr-un numar enorm de articole scrise in mod evident cu mult drag si poate multi dintre voi se vor mira ca gimnastica romaneasca are atat de multe de spus.

Si pentru ca a fost asa cuminte primeste de la mine nota 10 si …

Babelor,

(pentru ca in cazul de fata numai o formulare a la Surorile Marx se potriveste)

Am imbatranit, dementia praecox sta larg scris pe fruntea mea in timp ce eu zambesc putin tamp, usor intrebator, dar cu satisfacite. Va explic.

Am avut o pubertate si o adolescenta intreaga si chiar ceva ani dupa la dispozitie sa incerc meseria asta de fan. Habar n-am avut cu ce se mananca si m-am tot intrebat ce inseamna asta. Cine sunt oamenii aia atat de pasionati de altii incat par nebuni si bat usor in penibil. Ei, acum, cand am imbatranit si se presupune ca intru la modul serios in varsta adulta, eu o iau invers. Mai trebuie sa imi lipesc si postere pe pereti, sa iau albumul cu mine la concerte si sa cer autografe si definitivez imaginea. Oricum am facut ceva mai rau de-atat :D

Cand va povesteam eu mai serios despre Grimus (si lasand deoparte autoironia, ca doar atat mi-a mai ramas in aceste faze avansate ale dementa), adica aici, va povesteam si ca am dezvoltat o pasiune pentru piesa “Fingerprints”. Si ce ma trazneste pe mine ieri in timp ce pictam de zor cutii? O vedeam. Brosa “Fingerprints”. Si am facut-o, dar intra la capitolul “pe ca le-am baut” pentru ca nu o mai am si dupa ce va povestesc de ce puteti sa faceti misto de mine la sange, sa va tavaliti pe jos, sa ma trageti de par, sa ma aratati cu degetul si eu promit sa suport tot cumintica (asta pentru ca imi voi pune camasa de forta la timp).

Pai, canta baietii, frumoooos, frumos de tot. Se termina concertul. Eu euforica. Aveam brosa in piept (intre noi fie vorba era cam greu sa uit – mirosul lacului proaspat de pe ea batea lejer parfumul meu si imi amintea constant ca e acolo). Baietii ramasi pe langa scena. Unii strangeau lucruri, altii vorbeau cu oamenii. Incercand limitele propriei nebunii ii soptesc lui Marius la ureche: “eu ma duc sa ii dau brosa”. Si atunci, in locul zambetului incurcat si ironic pe care il asteptam ca sa ma puna la locul meu, Marius zice: “Pai, fugi, ce mai stai?”

Asta a fost sabotaj.

A fost ultima picatura. A fost tot ce mi-a mai trebuit ca sa ma duc acolo. L-am prins 5 secunde pe Bogdan, i-am pus brosa in palma (dupa ce am scapat-o pe jos, doar trebuia sa sporesc penibilul situatiei, nu?), el o ia, ma pupa apasat pe-un obraz si pune brosa in piept. Bine ca ii intuneric in club. Cred ca eram rosie pana in varful ultimul fir de par de roackerita neregulamentara ce-mi sunt. Cred ca n-am chicotit. Cred ca am mai avut integritatea de a ma intoarce simplu pe calcaie si-a fugi inapoi la masa. Cred.

Oricum mi-a placut reactia. A lui Bogdan, bineinteles. De mine nu mai vorbesc. Ma simt ca o groupie and am damn proud of it :D

Brosa era rotunda, cu negru si maro zgariind suprafata si, bineinteles, cu amprente albe (da, am bagat degetele in acril alb si le-am pus pe brosa :D). Doar era pentru “Fingerprints”. Si era neterminata. N-am apucat sa o lacuiesc pe spate. Dar imi fac eu alta si va arat. Ca poza n-am apucat sa ii fac.

Gata, liber la ras si mistouri. Numai despre concert n-a fost postarea asta. Cum a fost? Pai, pe scurt, spectacular ;)

Atentie: postare lunga si personala :)

De fapt postarea asta este despre viata, despre trait liber si fara prejudecati, in cuvintele Fight Club de spre letting go, letting the chips fall where they may and hitting bottom when you need to. Gata, destula engleza :)

Aseara mi-am luat barbatul, adica roackerul pletos preferat, de mana si-am pornit cand se crapa de 22.00 spre Underworld unde ne chemase Vulpoiul sa asistam la nu stiu ce concert (“Red Magnetic” am aflat ca se numeau) si proiectie foto “Toamna mea” de Hurdubaia.

Am ajuns, am luat o bere, ne-am oprit pe terasa si-am uitat de ce-am ajuns acolo si ne-am pornit pe povesti serioase despre importanta crizelor personale si despre maturizarea pe fast-forward pe care ti-o aduc astfel de experiente limita (adica partea cu hitting bottom) – atunci cand reusesti sa te mai si ridici, bineinteles. Despre cum poti ajunge in baston fara sa stii mai nimic despre tine si despre viata pentru ca nu ti-ai permis sa cazi. Despre cum te ridici mai nou, mai curat si mai istet din asta. Despre a-ti permite sa te exprimi chiar daca risti sa pari putin nebun. Credem amandoi ca lectiile importante nu se invata din povetele parintilor si din carti, ci din experienta bruta.

Exact cand terminam noi prima bere vine Vulpoiul – al doilea roacker pletos in lista mea de favoriti. Ne mai ia o bere si ne duce inauntru unde era concertul. Sa imi dau cu parerea? Red Magnetic nu suna rau, suna chiar bine, dar separat. Solista are voce buna si o vad foarte bine pe stilul Anouk, baietii care se ocupa de instrumentatie suna si ei foarte bine, dar is mai hard & heavy, asa ca la final fiecare canta in legea lui si e ca si cum ar fi 2 formatii pe scena. Finalul concertului mi s-a parut putin ridicol – solista a intrebat daca stie cineva vreo melodie de-a lor. Stiau. Prietenii. Dar cine, pisici, sa stie vreo melodie cand chiar am facut eforturi sa gasesc informatii despre ei pe net si n-am gasit nici macar o amarata de pagina de myspace? Deci fie invata sa cante impreuna, fie isi gasesc alte formatii. Cum spuneam: buni, dar separat.

Se termina concertul, trebuia sa fie nu stiu ce petrecere, dar ne-am trezit cu clubul gol. Nu-i a buna, noi aveam chef de dans. Sa schimbam clubul atunci. Hai in El Primer Comandante – era gol. Nu-i nimic, stampila de intrare din El Primer merge si in El Grande. Ne punem in miscare. Pe drum le povestesc cum am inceput sa inteleg tot mai putin mirarea oamenilor cand aud ca sunt casatorita. Cand aveam 21-22 de ani intelegeam. Cine se mai casatoreste acum asa devreme? Dar totusi, am ajuns la 27. Baietii zic ca nu-mi arat varsta – ca nu vorbesc, nu ma imbrac si nu fac lucrurile conform mitului general asociat casatoriei. E bine.

Incep sa bazai ca imi e foame. Eram trezita de la 7 am si mancasem un sandvis jumate toata ziua + 2-3 mini eclere. La fix apare rotiseria non-stop de pe Dacia. Ne oprim, luam pulpe de pui, cartofi prajiti, sos si paine. Baiatul de vinde le pune pe toate intr-o punga, fara servetele si ne lasa cu ochii in bezna. Ce-i drept, nici noi n-am cerut nimic. Foame, foame, foame rau. Unde mancam? La lumina, bineinteles. Nici o banca in jur. Si iata-ne la coltul Dacia cu Viitorului, la lumina stalpului, stand pe vine si mancand cu spor in timp ce ne stricam de ras de asemenea intamplare. Dar am fost cuminti: am sters trotuarul cu painea pe care n-am mancat-o, am dus resturile la cos si ne-am lins degetele ca sa fim prezentabili in club.

Ultima etapa a serii: El Grande Comandate. Ca intotdeauna – plin de oameni cu prea putine fite (desi am zarit cateva) si dansand din toti rarunchii. Am dansat si noi. Eu cu pletosii mei. Gasca vesela. Stiti imaginea roackerului regulamentar: plete, serios, bea mult, asculta greutati si in singurele momente in care danseaza da din cap si face pogo. Noi avem plete – suntem toti trei cu parul pan’ la fund, bem dar nu prea mult si ne oprim intotdeauna la timp, ascultam ce ne gadila urechile placut si dansam pe rupte pana ne cad picioarele pe muzica de mai toate soiurile. Apoi plecam pe jos acasa. Ma rog, altii mai curajosi se urca chiar pe bicla si parcurg 18 km pana acasa.

Era 4 am cand am intrat in casa. Ziua fusese un maraton de 20 de ore pentru mine, am adormit fericita. Si uite-asa viata ii frumoasa :) Suntem roackeri neregulamentari, ne place sa invatam din greseli, ne apreciem crizele, libertatea si prietenii si dansam pana la 4 dimineata.

Mai sunteti pe-acolo? Facem clubul roackerilor neregulamentari?