Incepand de astazi deschidem o noua categorie pe blog. Se va numi simplu: “Despre arta”.

Din pacate (din punctul meu de vedere) va fi o categorie care va fi innoita mai rar, dar este atat de pretioasa incat sunt sigura ca veti astepta cu sufletul la gura fiecare nou articol. Si pentru ca eu sunt de-a dreptul inculta cand este vorba despre istoria artei si artisti si plec ochii rusinata chiar si cand este vorba despre cele mai cunoscute opere, am invitat alaturi de noi o specialista in domeniu (n-ar recunoaste, dar garantez eu ca este :P).

Stefania a terminat liceul de arta, a studiat istoria artei in facultate, iar acum este implicata serios (infinit mai serios decat credeam eu ca se poate la noi in tara) intr-un master de istoria artei medievale. In restul timpului se joaca de-a ce fac absolventii geniali ai unor astfel de specializari, dar mai multe nu va spun :)

Deja in articolul ce urmeaza a deschis o mica portita catre intrebari despre ceea ce fac eu acum si cum ma joc de-a cel ce si-ar dori sa fie la un moment dat artist si cum, in acelasi timp, n-am nici o sansa sa fac asta. Tratez ceea ce fac prea ingenuu, prea cu bucurie, prea pe langa reguli si prea subiectiv pentru a ajunge vreodata intr-un astfel de loc.

Gasiti aici primul articol al Stefaniei.

M-am gandit mult daca sa scriu articolul pentru a participa la concurs sau nu. Pe Andra si Razvan i-am indragit de cand i-am cunoscut si, pe masura ce a trecut timpul, si s-au adunat editii de targ despre care am scris cu bucurie de fiecare data, mi s-au lipit de suflet tare tare de tot. Si din cauza asta am tot revenit si pe site-ul lor cu diverse ocazii – am publicat cateva articole (aici, aici si aici) , am organizat un concurs, ei au scris un articol despre mine, apoi am facut extragerea pentru bibicleta KLM la ultimul targ.

Dar voi stiti gurile rele, nu? Mi s-a intamplat sa fiu intrebata pe un ton curios intr-un mod neplacut care-i treaba cu mine si cu ei pentru ca eram prea des pe-acolo, scriam prea frumos despre ei, etc. Inca nu stim cum se va alege castigatorul, dar daca, sa zicem, se va folosi Random.org si eu voi pica acolo castigatoare, ce vor spune gurile rele din nou?

Ei, dragilor, singurul motiv pentru care ma leg de ilovehandmade si de echipa din spatele lui este acela ca oamenii astia vorbesc despre normalitate, despre cum ar trebui sa fie facute lucrurile intotdeauna: cu corectitudine, cu drag, cu bun simt, cu grija, cu bucurie. Imi e greu sa scriu mai mult, imi e greu sa detaliez sau sa aleg din tot ce fac ei ce anume ii face sa fie atat de speciali, de frumosi si de faini. Ar trebui sa o vedeti pe Andra pe finalul targurilor, lipindu-se obosita cu spatele de-un perete, dar cu zambetul omului transpus de bucuria a ce a realizat.

Daca doriti mai mult, alegeti dintre aceste postari pe cele ce va povestesc despre targuri. Veti intelege totul mult mai bine :)

]]> http://www.glorybox.ro/2010/11/24/sa-vorbim-despre-i-love-handmade-sa-vorbim-despre-normalitate/feed/ 1 http://www.glorybox.ro/2010/11/13/noi-rockerii-neregulamentari/ http://www.glorybox.ro/2010/11/13/noi-rockerii-neregulamentari/#comments Sat, 13 Nov 2010 13:38:37 +0000 Glory Box http://www.glorybox.ro/?p=2200 Atentie: postare lunga si personala :)

De fapt postarea asta este despre viata, despre trait liber si fara prejudecati, in cuvintele Fight Club de spre letting go, letting the chips fall where they may and hitting bottom when you need to. Gata, destula engleza :)

Aseara mi-am luat barbatul, adica roackerul pletos preferat, de mana si-am pornit cand se crapa de 22.00 spre Underworld unde ne chemase Vulpoiul sa asistam la nu stiu ce concert (“Red Magnetic” am aflat ca se numeau) si proiectie foto “Toamna mea” de Hurdubaia.

Am ajuns, am luat o bere, ne-am oprit pe terasa si-am uitat de ce-am ajuns acolo si ne-am pornit pe povesti serioase despre importanta crizelor personale si despre maturizarea pe fast-forward pe care ti-o aduc astfel de experiente limita (adica partea cu hitting bottom) – atunci cand reusesti sa te mai si ridici, bineinteles. Despre cum poti ajunge in baston fara sa stii mai nimic despre tine si despre viata pentru ca nu ti-ai permis sa cazi. Despre cum te ridici mai nou, mai curat si mai istet din asta. Despre a-ti permite sa te exprimi chiar daca risti sa pari putin nebun. Credem amandoi ca lectiile importante nu se invata din povetele parintilor si din carti, ci din experienta bruta.

Exact cand terminam noi prima bere vine Vulpoiul – al doilea roacker pletos in lista mea de favoriti. Ne mai ia o bere si ne duce inauntru unde era concertul. Sa imi dau cu parerea? Red Magnetic nu suna rau, suna chiar bine, dar separat. Solista are voce buna si o vad foarte bine pe stilul Anouk, baietii care se ocupa de instrumentatie suna si ei foarte bine, dar is mai hard & heavy, asa ca la final fiecare canta in legea lui si e ca si cum ar fi 2 formatii pe scena. Finalul concertului mi s-a parut putin ridicol – solista a intrebat daca stie cineva vreo melodie de-a lor. Stiau. Prietenii. Dar cine, pisici, sa stie vreo melodie cand chiar am facut eforturi sa gasesc informatii despre ei pe net si n-am gasit nici macar o amarata de pagina de myspace? Deci fie invata sa cante impreuna, fie isi gasesc alte formatii. Cum spuneam: buni, dar separat.

Se termina concertul, trebuia sa fie nu stiu ce petrecere, dar ne-am trezit cu clubul gol. Nu-i a buna, noi aveam chef de dans. Sa schimbam clubul atunci. Hai in El Primer Comandante – era gol. Nu-i nimic, stampila de intrare din El Primer merge si in El Grande. Ne punem in miscare. Pe drum le povestesc cum am inceput sa inteleg tot mai putin mirarea oamenilor cand aud ca sunt casatorita. Cand aveam 21-22 de ani intelegeam. Cine se mai casatoreste acum asa devreme? Dar totusi, am ajuns la 27. Baietii zic ca nu-mi arat varsta – ca nu vorbesc, nu ma imbrac si nu fac lucrurile conform mitului general asociat casatoriei. E bine.

Incep sa bazai ca imi e foame. Eram trezita de la 7 am si mancasem un sandvis jumate toata ziua + 2-3 mini eclere. La fix apare rotiseria non-stop de pe Dacia. Ne oprim, luam pulpe de pui, cartofi prajiti, sos si paine. Baiatul de vinde le pune pe toate intr-o punga, fara servetele si ne lasa cu ochii in bezna. Ce-i drept, nici noi n-am cerut nimic. Foame, foame, foame rau. Unde mancam? La lumina, bineinteles. Nici o banca in jur. Si iata-ne la coltul Dacia cu Viitorului, la lumina stalpului, stand pe vine si mancand cu spor in timp ce ne stricam de ras de asemenea intamplare. Dar am fost cuminti: am sters trotuarul cu painea pe care n-am mancat-o, am dus resturile la cos si ne-am lins degetele ca sa fim prezentabili in club.

Ultima etapa a serii: El Grande Comandate. Ca intotdeauna – plin de oameni cu prea putine fite (desi am zarit cateva) si dansand din toti rarunchii. Am dansat si noi. Eu cu pletosii mei. Gasca vesela. Stiti imaginea roackerului regulamentar: plete, serios, bea mult, asculta greutati si in singurele momente in care danseaza da din cap si face pogo. Noi avem plete – suntem toti trei cu parul pan’ la fund, bem dar nu prea mult si ne oprim intotdeauna la timp, ascultam ce ne gadila urechile placut si dansam pe rupte pana ne cad picioarele pe muzica de mai toate soiurile. Apoi plecam pe jos acasa. Ma rog, altii mai curajosi se urca chiar pe bicla si parcurg 18 km pana acasa.

Era 4 am cand am intrat in casa. Ziua fusese un maraton de 20 de ore pentru mine, am adormit fericita. Si uite-asa viata ii frumoasa :) Suntem roackeri neregulamentari, ne place sa invatam din greseli, ne apreciem crizele, libertatea si prietenii si dansam pana la 4 dimineata.

Mai sunteti pe-acolo? Facem clubul roackerilor neregulamentari?

Dar iarna asta, desi cei 6 membri ai familiei sforaiau regulamentar deja, i-a trezit larma din padure. Au scos capul precauti si … ce sa vada?! Sarituri fantastice, bulgari nemaivazuti, pitiri dupa crengi, strigate de lupta, fente si alte figuri improbabile intre jupana veverita ce rontaia malefic la o ghinda si prefacutul iepure care parea mai inocent ca niciodata.

Si deodata, pufff! un bulgare intre ochi! Urs-cel-Mic a facut si el un bulgare, dar inca nu stie sa il foloseasca. Sora’sa, Ursulina, se uita la parinti ca poate-poate primeste aprobare de  joaca. Tata Urs si Mama Ursoaica au flancat-o pe Bunica – saraca nu vede bine si reactioneaza mai greu – pe cand Bunicul Ursoi le pazeste spatele pentru a evita atacuri neprevazute.

Iesim la joaca la prima ninsoare? :)

Pentru mai multe detalii, disponibilitate si pretul intrati  aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

PS: am facut si o cutie prin corespondenta :P

Incepand cu 20 noiembrie si pana la sfarsitul lui decembrie veti gasi in “Galeria Hora” din Brasov (Str. Postavarului, nr. 16, centru) bijuterii si accesorii Glory Box :)

Va scriu inca de pe acum pentru ca deja o parte din lucrusoare au fost “ridicate” de catre proprietarii galeriei (adica au fost luate pe sus in timpul targului “Dress to Impress” cand eu credeam ca ne intalnim doar sa discutam :P), asa ca am facut un album special pe Flickr unde voi adauga fotografiile a ce veti gasi acolo.

Prin urmare, daca sunteti din Brasov sau in trecere prin Brasov si v-ati intrebat cum arata ce fac eu pe viu sau va doriti ceva din ce gasiti in album, faceti o vizita galeriei. In curand vor ajunge acolo lucrusoare cu aer traditional si multe cutiute in haine de sarbatoare de iarna :)

Sa va explic. Eu nu ascult aproape niciodata Grimus altfel decat live decat cand ii prind din greseala la Guerrilla. Nu pot, mi se pare ca ii nedreptatesc, desi ar fi printre putinii artisti carora am sa le cumpar albumul doar pentru a-i sustine.

Photo via grimus.ro

I-am ascultat prima oara absolut din greseala. Fusesem invitati la “Petrecerea Artelor Contemporane” in Silver Church si in programul evenimentului erau trecuti si ei. Am dat un search inainte de a pleca de-acasa sa vedem ce canta baietii, suna bine, dar nu m-au impresionat.

Parerea mea s-a schimbat definitiv, irevocabil si am devenit fan declarat chiar in timpul acelui prim concert. Si trebuie sa intelegeti: eu reactionez destul de prost la muzica in prima auditie. Concertul ala am stat cu ochii mari cascati, urechile tremurande si, pe alocuri, chiar cu falca atarnand pana in piept ca in desene animate. Aveam in fata ochilor cel mai bun live pe care il vazusem si auzisem vreodata: un solist cu o voce din alta lume, de o profunzime greu de inteles, fara nici o scapare, complet transpus in muzica si in moment si o intrumentatie impecabila. Muse & U2 all in one, live, pe scena, in fata mea. Si cred ca ar face fata perfect unei scene si unui public la fel de numeros si extaziat. Sunt pur si simplu exceptionali.

Si nu am inteles nici atunci si nu inteleg nici acum ce se intampla. De unde diferenta asta? Cum poate sa sune atat de mult mai bine live? Nu am fost la multe concerte in general, dar am fost la cateva concerte mari. Am vazut Nightwish cu lacrimi in ochi, apoi Metallica, apoi Guano Apes si le-am considerat niste concerte extraordinare. Si au fost. Dar pe nici unul dintre ele nu le-am trait cu emotia pe care a creat-o Grimus.

Presupun ca asta inseamna banalul “sa transmiti”. La primul concert mi-am dat seama la un moment dat ca sunt intr-o stare similara cu cea pe care mi-o declanseaza exercitiile de respiratie – un soi de euforie, semi-constienta, in orice caz: out of this world (nu, nu sunt nebuna, va explic daca doriti :P). Si tinand cont de faptul ca nu prea ii ascult, in mod clar nu le stiu versurile. Asa ca la mine ajung doar emotiile. Nebunia. E un soi de primal scream therapy traita prin altul. Poate din cauza asta am facut si o fixatie pentru piesa “Fingerprints” care inca nu exista in varianta de album.

Sambata i-am vazut iar, in Laptarie. Incredibili. Din nou. Desi as spune ca scena mica din Laptarie nu li se potriveste. Bogdan are in mod evident nevoie sa isi traiasca muzica manifestandu-se si fizic, sa sara, sa ingenuncheze, sa strabata scena, sa danseze, sa traiasca fiecare secunda in cel mai natural si nebunesc mod cu putinta. Si cumva nu pare sa faca asta pentru show, ci pentru ca asa isi simte muzica. Si i se potrivesteste perfect.

Si mai imi place ca sunt constienti ca sunt buni. Mi se pare evident. Nu exista timiditate cand primesc aprecieri. Se bucura, le absorb pe toate si asta ii face sa dea mai mult cu si mai mult entuziasm, dar in mod clar stiu ca le merita. Si ma bucur de fiecare data cand intalnesc artisti constienti de propria valoare.

Pana la urmatorul concert va las cu o inregistrare  ”Fingerprints”  (vocea incredibila a lui Bodan isi face aparitia pe la minutul 3) si va spun ca ,atunci cand auziti de concert Grimus, sa donati sange pentru bilete daca e necesar (nu sunt asa de scumpe, o donatie va ajunge de doua bilete :D) si sa mergeti sa-i vedeti …

Stiu ca pentru multi dintre voi Craciunul este departe, departe. Pentru mine e mai aproape decat mi-as fi dorit sa realizez dintr-o data. Adica am tot zis ca am timp, ca sarbatorile sunt inca departe si-apoi mi-am amintit ritmul nebun de anul trecut din noiembrie-decembrie in care am lucrat enorm si pe nerasuflate.

Prin urmare anul asta ma apuc de treaba chiar inainte sa isi intre noiembrie serios in drepturi. Nu stiu inca ce inseamna asta exact. Nu stiu daca va afecta frecventa postarilor sau daca veti vedea mai multe lucrusoare cu specific de sarbatori. Clar lucru: veti vedea multe cutiute datorita unei mici colaborari cu niste oameni care mie deja mi-au devenit dragi (lor nu le-am spus inca :P, shhhhh :D). Tineti-mi pumnii sa ies intreaga la minte din perioada asta :)

Si incepem cu …

Este o cutiuta din lemn mica (9 cm latime, 5 cm inaltime), decorata la baza cu tehnica servetelului apoi pictata pe alocuri, pe care s-a incins o ditamai hora de Craciun si este pregatita sa tainuiasca un cadou pe care stiu eu ca il veti face cu mult drag :)

Ii puteti verifica disponibilitatea si pretul  aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

In timpul care a trecut am devenit incet, incet prietene si ea a adunat o micuta colectie de bijuterii lucrate de mine. Si pentru ca viata nu e mereu usoara, pentru ca Anca este deosebit de puternica si n-ar trebui sa va lasati influentati de fiinta mica si delicata care va priveste jucaus cu ochi mari si pentru ca nu-mi gasesc niciodata cuvintele in momentele in care poate este nevoie de ele, am imbratisat-o pana la durere si am creat pentru ea o cutiuta in care am pus caldura, zambete si pasiunea ei pentru muzica, o cutitua in care ea sa isi puna bijuteriile.

In pozele urmatoare Anca poarta stelute de la Craciunul trecut, buburuze de primavara la urechi si la mana si curcubee de vara. Si-un catel in brate. Dante :)

Ma multe poze cu voi purtand lucrusoarele mele gasiti aici.

Si incercand sa gasesc folder-ul in care imi salveaza mail-ul default documentele downloadate am mai gasit doua fotografii de care, spre rusinea mea, uitasem … Paula a primit in dar setul rosu cam iarna trecuta si se pare ca a fost foarte pe placul domnisorului cu zambet fermecator :)

Duminica asta Tinker si subsemnata va provoaca! La ce? La facut bijuterii, bineinteles :)

Dar sa vedem cum ne imbie chiar gazdele noastre:

Tinker lanseaza o noua provocare: duminica, 17 octombrie, intre orele 10:00-14:00, vom confectiona bijuterii!

Novice in aceasta arta, Tinker se bazeaza pe cunostintele si experienta Andreei Badragan, de la Glory Box, care va fi aici ca sa ne indrume si sa ne impartaseasca din experienta ei intr-ale margelitului. Bratari, margele sau placute de lemn nelacuite asteapta cuminti sa fie impodobite cu servetele si transformate in bijuterii. Pe langa servetele, adezivi si culori acrilice, vom pune la dispozitie toate accesoriile necesare, precum snururi, sisteme de prindere, sarma si tot ce e nevoie, pentru a ne asigura ca fiecare obiect realizat va fi o mica opera de arta, pe care o vei lua cu tine acasa.

Taxa de participare este de 50 de lei si acopera costul materialelor folosite.

Te rugam sa confirmi participarea, transmitand un mail la adresa: office@tinker.ro sau telefonand la numarul 0726.207.922.

Va asteptam :)