Cred ca e doar o diversiune, doar un truc, doar o mare pacaleala si ca in curand vom reveni la temperaturi mai prietenoase. Pai, azi-noapte mi-a fost frig. Ce inseamna asta?! Cum spuneam: refuz!”

Ei, si cum ma revoltam si ma lamentam eu asa, deodata, apare! El, binecuvantat in toate culorile veseliei, ultimul fluture de vara. Nu l-am pus eu pe cutie, s-a asezat singur si-a ramas acolo sa bucure ochii oricui il va lua acasa. Daca doriti s-o vedeti mai indeaproape, va astept maine la targ :)

Rezultatul final a fost obtinut combinand pictura si tehnica servetelului. La final a primit si un strat de lac pentru protectie si rezistenta.

Ii puteti verifica disponibilitatea si pretul aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

L-am privit indelung, l-am probat si-am tot gandit cum sa il denumesc. Raspuns n-am avut pana cand a trebuit sa aleg titlul postarii si-atunci a venit natural: Rosu!

Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).

Setul este lucrat cu margele modelate si pictate manual, perle de sticla, margele de nisip si flori din organza si satin.

Setul si-a gasit ca stapana de Sf. Maria pe mamica unei fetite de 6 ani istete foc (insotita de tatal ei), care stia exact ce bijuterii, ce culoare, ce lungime, ce gen i s-ar potrivi mamei si care m-a amuzat teribil prin faptul ca a fost singura persoana care a inteles din prima ca acele cutiute patrate – la care tatal se uita intrebator – sunt pusculite cu rama foto :)

Sunt sigura ca mamicii i-a placut :)

Setul sau fiecare componenta in parte pot fi refacute la comanda. Ii puteti verifica pretul aici.

De ce Jim Morrison? Pentru ca ma fascineaza poezia si albumul “An America Prayer”. Este visceral si dezbracat de conventii, iar poezia este, cel mai probabil, rezultatul unei coborari adanci in inconstient (da, sub influenta diverselor ierburi) din care s-a intors cu o simbolistica extraordinara pe care a aratat-o tuturor. Versurile poeziei sunt asemanatoare viselor profunde, incarcate de mesaje si simboluri personale. Si din acest motiv le gasesc hipnotice.

Asa ca … iata, “the lizard king” si versuri din “Black Polished Chrome”.

Al doilea tricou nu este decat mica mea obsesie pentru desenarea/pictarea ochilor. Cand inca faceam portrete mi se reprosa ca puneam prea mult accent pe ochi. Si era adevarat pentru ca ochii dadeau unui portret viata.

Ultimul tricou a aparut, destul de evident as zice, in Vama, cam in acelasi timp cu aceasta cutiuta :)

Le puteti verifica disponibilitate, marimea si preturile aici.

Recunosc ca nu-s un fan al culorii roz, dar setul asta mi s-a lipit de … limba :D pardon, inima.

S-aveti pofta :P

Enjoy!

Colier – 35 lei; Cercei – 15 lei

Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).

Asa ca n-am invatat sa imi impart tot timpul cu altii, jucariile as fi vrut sa le impart, dar n-am avut cu cine, nici sa ma cert frateste, nici sa ma impac, nici sa ma bat si nici macar sa chicotesc noaptea dupa ora de culcare. Si cand eram copil incercam cu disperare sa socializez cu ceilalti. Nu stiu exact ce faceam gresit, dar eram respinsa. Credeam ca ma resping pentru ca sunt urata si mai credeam ca sunt urata din cauza ca tata imi reteza parul scurt si cam ciuntit. Asa ca ramaneam tot eu cu mine in camera mea care mai tarziu a devenit camera albastra. Camera in care se intampla toata viata mea. Camera din care nu ieseam nici fortata, camera in care imi chemam putinii prieteni, in care desenam, citeam, scriam, camera in care mai tarziu mi-am chemat si iubirile si mi-am strigat toate durerile pana cand i-am crapat invizibil, dar apasat peretii. Camera care acum, desi inca albastra, zace goala si-au inceput sa ii dispara pana si obiectele de amintit amintirile – nu mai are birou, nici dulapior plin cu de toate, nici acelasi pat, nici acelasi covor plin de pete, nici aceleasi draperii, nici macar dezordinea continua care o innebunea pe mama. E doar o camera.

Dar nu stiu cum am ajuns aici. Vroiam sa va povestesc despre altceva. Despre altcineva. Despre fratele lui Marius. Despre frate’miu. El imi spune “sis”, eu nu-i pot spune “bro” pentru ca suna  rau, asa ca ii spun “frate’miu”. Mi-a devenit frate de cand ne-am cunoscut si mi-i drag de nu mai pot cu toate prostiile pe care este capabil sa le faca. Luni a plecat catre taramuri britanice asa cum o fac tot mai multi/prea multi tineri.

Si-am vrut sa aiba ceva de la sor’sa cu el acolo. Am luat tricoul, culorile si ideea si-am pornit duminica noapte dupa targ catre Brasov. Stiam ca pleaca luni noapte, iar el, afurisitul, imi spunea ca pleaca luni la 14.30. Asa ca zboara val-vartej in camera, calca tricoul si fuga la treaba. Am pictat cu emotie si convinsa ca n-o sa iasa mare lucru, dar deja stiti si voi cum ies lucrurile facute cu drag :)

Pana la urma a plecat pana la Cluj (de acolo avea avionul) cu un tren de seara. Cumva ziua a trecut fara sa ne ciocnim prea des. Nici la revedere nu mi-am luat cum se cuvine pentru ca exact inainte de a pleca trenul m-a intepat o viespe in abdomen  … pe sub rochie (cam care erau sansele sa se intample asta?) si-am zbughit-o dramatic, indurerata spre toaleta publica sa ma pot elibera de insecta cea afurisita.

Sper ca va purta tricoul cu drag si ca ne vom revedea curand.

Despre targ, in general, am mai putine de spus. Indiferent de numarul de cumparatori, organizarea, prietenii si povestile fac din I Love Handmade un targ minunat. Iata si standul Glory Box:

Titlul postarii are legatura cu altceva. Cu un subiect foarte vehiculat in handmade. Copiatul.

Anul trecut, in cadrul unui targ, langa mine se aseaza un domn. Avea la vazare creatiile sotiei. Artist plastic. Creatiile sotiei erau rochii crosetate si accesorizate de dansa cu mai mult sau mai putin gust – nu e locul meu sa le evaluez calitatea -, cateva genti si cateva flori crosetate.

Domnul foarte vorbaret incepe sa ma descoasa despre cum, de unde, cu ce si toate detaliile posibile legate de ceea ce fac. Mai mult decat atat, la cateva zile dupa targ,incepe sa ma sune in mod repetat si sa imi ceara exact adresele site-urilor si magazinelor de unde imi iau lucrurile. Eu ii povestesc binevoitoare tot pentru ca, si il citez pe dansul: ce sa-i faci, tre’ sa ne descurcam sa mai vindem si noi, sa ne ajutam intre noi, ca daca nu ne ajutam noi, cine sa ne ajute?

Din acel moment activitatea doamnei artist plastic incepe sa se diversifice cu intreaga gama de produse pe care o am eu. Aveam eu rame, a facut rame, aveam cutii, a facut cutii, aveam margele, a facut margele. Iar cand am inceput sa pictez pe textil a inceput sa picteze si pe textil.

Incet incet incepeam sa devin tot mai nervoasa. Mai ales ca aspectul acesta fusese observat si de cateva colege de targ. Dar ce era sa ii spun omului? Produsele erau la indemana tuturor. Conform carei paranoia puteam afirma eu ca doamna ma copiaza? In plus nu imi copia si modelele, deci era dreptul ei sa faca ce vrea.

Dar iata ca a venit si targul de weekendul acesta. Domnul si doamna erau situati la cateva standuri de noi. Eu aveam la stand inclusiv tricoul cu fori de cires si, exat in fata, o sacosa (pe care nu am apucat sa v-o arat) cu modelul de pe tricou.

Vand sacosa, ma bucur si nu trece prea mult timp ca la standul domnilor apare o bluza proaspat pictata (afisata cu un ziar prin in interior pentru a-i permite bluzei sa se usuce) cu flori de cires. Acelas gen de crenguta. Aceleasi nuante la flori. Inclusiv culoarea bluzei era a sacosei vandute. M-am enervat. Tare. Mai ales ca Marius mi-a spus ca mai devreme domnul a trecut pe la stand si a facut poze.

Ce sa le fac? M-am enervat si am tacut. Marius a pozat bluza. Daciana a fost mai nebuna si s-a dus cu tricoul meu cu flori de cires la standul lor, a pus modelele unul langa altul si a zis ca e dragut modelul, dar e mai bine pictat tricoul meu :D (aspect care, lasand toata modestia deoparte, este adevarat). Doamna a ridicat din umeri si-atat.

Rau este ca nu cred ca acesti indivizi constientizeaza problema. Ei vor doar sa faca ceva, orice, ca sa vanda, ca sa mearga, “nu vezi ca nu merge, ne chinuim, ce sa facem” – citez iar din povestile domnului. Si intr-un fel … de ce as putea sa ii invinuiesc si de data asta? Doar nu sunt eu singura care picteaza flori de cires.

Cu toate astea problema mi se pare evidenta. Povesteam la targ prietenilor ca, de fapt, nici nu stiu daca sunt nervoasa totusi. Ca ceea ce simt e un sentiment negativ indefinit. Marius ii spune consternare.

Ma intreb, ca artist plastic, doamna n-are nici un fel de mandrie? De creativitate? De … ma rog. Nu conteaza.

Poate cel mai tare m-a uimit ca totul a fost facut pe fata. La targ. La trei standuri de mine. Mi-ar fi fost macar rusine.

PS: Am decis sa nu dau numele celor doi soti si nici sa nu public fotografia bluzei. Nu merita nici macar publicitate negativa.

Dar am sa las dracsorul sa va povesteasca :D

Trebuie sa recunosc ca acest breloc a fost comandat cu dedicatie pentru colegul nostru Razvan zis si GaroFITA FITA FITA aka Muttley. Conform pozei de mai jos, musiu Razvan este clar inspiratia celor de la Hanna-Barbera.

Asa ca a fost simplu sa ne gandim la Andreea si sa o convingem ca  GaroFITA merita un breloc cu Muttley. Este foarte adevarat ca in balanta a cantarit si faptul ca Cez isi dorea brelocul vechi al lui Razvan, un ursulet dragalas, care nu i se potrivea lui Muttley. Rezultatul? Excelent! Multumim, Andreea!!

Pai … rezultatul a fost asta:

Multumesc si eu pentru incredere si puteti conta pe mine oricand :)