Nu stiu cati dintre voi stiu, dar eu mi-s calaraseanca. E drept, am plecat de multi ani de-acolo (s-au adunat vreo 8) si mi-a fost teama sa ma mai intorc. Recunosc ca n-am dat prea multe sanse orasului aluia si, uneori, m-am simtit prost gandindu-ma cu rautate la el. Adica … sa te intorci in Calarasi? Si la ce bun sa te ingropi acolo? Nu-i nimic de facut etc.

Si asta este mentalitatea majoritatii tinerilor de-acolo. Asteapta cu nerabdare sa termine liceul pentru a o zbughi la facultate si pentru a se rupe tot mai tare pe masura ce trec anii. Spuneam ca m-am simtit prost pentru ca … ce sanse are oraselul ala daca plecam cu totii de-acolo? Cu ce drept mai comentez cand eu, unul dintre tinerii care poate ai fi putut face ceva pentru el, am plecat mancand pamantul? Da, asta este parerea mea si in ceea ce ii priveste pe cei care pleaca din tara. Ai plecat, e ok, dar taci. Nu mai ai nici un drept in momentul in care ai renuntat la tara si la ce se poate face in ea.

Asa ca atunci cand am aflat cu ca doi prietenii (v-am mai vorbit despre ei aici si aici) au ales sa se intoarca … m-am intristat. Ce se intorc, ma, acolo? Se duc acolo sa iti rateze tineretea …

Dar iata ca ei au ales sa faca altceva.

Sa se implice.

Nu stiu cate dintre decizii le apartin, nu stiu cine e la conducere si nici nu ma intereseaza. Eu de Asociatia Crucea Rosie Calarasi de la  ei am auzit. Si am auzit cand Florin m-a cautat pentru a ma intreba daca nu vreau sa particip si eu la o actiune de-a lor (indirect, ce-i drept), la o licitatie adica. O licitatie organizata cu ocazia Zilei Internationale a Voluntariatului. Pai … cum sa nu?

La evenimentul din Calarasi au ajuns 2 seturi de bijuterii si accesorii. Unul ales de Florin, altul daruit de mine ca si contributie la licitatie. Mi-ar fi placut sa pot face mai mult, dar … ok, fara justificari. Iata cele doua seturi:

Recunosc … am stat cu inima stransa. Mi-a fost teama ca nu vor fi apreciate si prezenta lor acolo va fi un esec. N-am fost deloc asa si m-am bucurat din suflet pentru asta :)

Ceea ce incerc eu sa transmit, de fapt, este ca sunt mandra de ce s-a intamplat acolo. Si ma bucur de faptul ca, chiar daca nu sunt eu cea care face asta (si ca in felul asta bucuria mea e un pic ipocrita), sunt acolo oameni capabili dispusi sa faca ceva in orasul ala. Jos palaria, ma inclin, mult succes!

Gasiti detalii despre eveniment aici.

In micul atelier din Calarasi in care mama si bunica croiesc si cos cu drag lucrusoare vin din cand in cand comenzi pentru ocazii speciale.

Iata ca au avut de facut si o rochie de mireasa simpla si delicata ca pentru o mireasa care a inteles ca frumusetea nu sta in falduri umflate si complicate :)

Din pacate nu au beneficiat de un fotograf prea priceput, dar este prima fotografie cu una dintre rochiile de mireasa lucrate de ele (in afara de a mea, bineinteles :P) si m-am hotarat sa v-o arat si voua.

De fapt postarea de ieri trebuia sa includa si ce va prezint astazi, dar cumva m-am lasat prinsa in ganduri si am uitat planul initial. Abia dupa ce am postat mi-am amintit care imi era intentia. Ei, asta-i acum :)

Pe 19 mai e aniversarea mamei si am vrut sa ii daruiesc un colier albastru albastru precum ochii ei minunati. Mi-ar placea sa stiu ce piatra am folosit :)

Am pictat si doua modele noi pe fuste din bumbac cu putin elastan (fustele sunt in magazinul mamei de la Calarasi, marimea 46, dar pot fi trimise oriunde si/sau refacute pe alte masuri la comanda) …

Le puteti verifica disponibilitatea si preturile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate bijuteriile/hainele).

Iar de incheiere cateva fotografii cu si din gradina de la Calarasi. Asa e ca e minunata?