Azi avem nevoie si de soundtrack.  Click aici :)

Am inca de la sfarsitul liceului un album al unei trupe ce poarta numele Kaly Jag. De-atunci, periodic, il reascult. A fost carat cu mine pe toate hdd-urile, pe toate pc-urile, pe toate player-ele. Am ascultat apoi Ternipe si ocazional ce am mai gasit.

Si da, balcanic e un mod mai frumos de a spune tiganesc, rrom. Nu-i nimic rau in asta. Atata timp cat vorbim de oameni mandri de etnia lor pe care o duc mai departe asa cum le vorbeste sangele. Iar mie imi plac popoarele ce isi duc traiul asa cum le vorbeste traditia. Doar de-aia creez bijuterii inspirate din traditia romaneasca si de-aia va povesteam ca in timp vreau sa descopar si traditiile altor neamuri.

Pana atunci va invit la Balkanik Festival (click pe link pentru detalii) :)

• Cand: 23-24 septembrie
• Unde: Gradina Uranus 144
• Targul handmade, cafeaua armeneasca si macarea balcanica le gasiti de la 14.00, iar concertele de la 18.00
• Biletul este 35 lei/zi sau 50 lei abonament 2 zile.

PS: astazi e ultima zi in care va puteti inscrie la giveaway :)

Babelor,

(pentru ca in cazul de fata numai o formulare a la Surorile Marx se potriveste)

Am imbatranit, dementia praecox sta larg scris pe fruntea mea in timp ce eu zambesc putin tamp, usor intrebator, dar cu satisfacite. Va explic.

Am avut o pubertate si o adolescenta intreaga si chiar ceva ani dupa la dispozitie sa incerc meseria asta de fan. Habar n-am avut cu ce se mananca si m-am tot intrebat ce inseamna asta. Cine sunt oamenii aia atat de pasionati de altii incat par nebuni si bat usor in penibil. Ei, acum, cand am imbatranit si se presupune ca intru la modul serios in varsta adulta, eu o iau invers. Mai trebuie sa imi lipesc si postere pe pereti, sa iau albumul cu mine la concerte si sa cer autografe si definitivez imaginea. Oricum am facut ceva mai rau de-atat :D

Cand va povesteam eu mai serios despre Grimus (si lasand deoparte autoironia, ca doar atat mi-a mai ramas in aceste faze avansate ale dementa), adica aici, va povesteam si ca am dezvoltat o pasiune pentru piesa “Fingerprints”. Si ce ma trazneste pe mine ieri in timp ce pictam de zor cutii? O vedeam. Brosa “Fingerprints”. Si am facut-o, dar intra la capitolul “pe ca le-am baut” pentru ca nu o mai am si dupa ce va povestesc de ce puteti sa faceti misto de mine la sange, sa va tavaliti pe jos, sa ma trageti de par, sa ma aratati cu degetul si eu promit sa suport tot cumintica (asta pentru ca imi voi pune camasa de forta la timp).

Pai, canta baietii, frumoooos, frumos de tot. Se termina concertul. Eu euforica. Aveam brosa in piept (intre noi fie vorba era cam greu sa uit – mirosul lacului proaspat de pe ea batea lejer parfumul meu si imi amintea constant ca e acolo). Baietii ramasi pe langa scena. Unii strangeau lucruri, altii vorbeau cu oamenii. Incercand limitele propriei nebunii ii soptesc lui Marius la ureche: “eu ma duc sa ii dau brosa”. Si atunci, in locul zambetului incurcat si ironic pe care il asteptam ca sa ma puna la locul meu, Marius zice: “Pai, fugi, ce mai stai?”

Asta a fost sabotaj.

A fost ultima picatura. A fost tot ce mi-a mai trebuit ca sa ma duc acolo. L-am prins 5 secunde pe Bogdan, i-am pus brosa in palma (dupa ce am scapat-o pe jos, doar trebuia sa sporesc penibilul situatiei, nu?), el o ia, ma pupa apasat pe-un obraz si pune brosa in piept. Bine ca ii intuneric in club. Cred ca eram rosie pana in varful ultimul fir de par de roackerita neregulamentara ce-mi sunt. Cred ca n-am chicotit. Cred ca am mai avut integritatea de a ma intoarce simplu pe calcaie si-a fugi inapoi la masa. Cred.

Oricum mi-a placut reactia. A lui Bogdan, bineinteles. De mine nu mai vorbesc. Ma simt ca o groupie and am damn proud of it :D

Brosa era rotunda, cu negru si maro zgariind suprafata si, bineinteles, cu amprente albe (da, am bagat degetele in acril alb si le-am pus pe brosa :D). Doar era pentru “Fingerprints”. Si era neterminata. N-am apucat sa o lacuiesc pe spate. Dar imi fac eu alta si va arat. Ca poza n-am apucat sa ii fac.

Gata, liber la ras si mistouri. Numai despre concert n-a fost postarea asta. Cum a fost? Pai, pe scurt, spectacular ;)

Asa imi pare rau ca n-am scris postarea asta imediat dupa concert. Merita euforia aia.

Sa va explic. Eu nu ascult aproape niciodata Grimus altfel decat live decat cand ii prind din greseala la Guerrilla. Nu pot, mi se pare ca ii nedreptatesc, desi ar fi printre putinii artisti carora am sa le cumpar albumul doar pentru a-i sustine.

Photo via grimus.ro

I-am ascultat prima oara absolut din greseala. Fusesem invitati la “Petrecerea Artelor Contemporane” in Silver Church si in programul evenimentului erau trecuti si ei. Am dat un search inainte de a pleca de-acasa sa vedem ce canta baietii, suna bine, dar nu m-au impresionat.

Parerea mea s-a schimbat definitiv, irevocabil si am devenit fan declarat chiar in timpul acelui prim concert. Si trebuie sa intelegeti: eu reactionez destul de prost la muzica in prima auditie. Concertul ala am stat cu ochii mari cascati, urechile tremurande si, pe alocuri, chiar cu falca atarnand pana in piept ca in desene animate. Aveam in fata ochilor cel mai bun live pe care il vazusem si auzisem vreodata: un solist cu o voce din alta lume, de o profunzime greu de inteles, fara nici o scapare, complet transpus in muzica si in moment si o intrumentatie impecabila. Muse & U2 all in one, live, pe scena, in fata mea. Si cred ca ar face fata perfect unei scene si unui public la fel de numeros si extaziat. Sunt pur si simplu exceptionali.

Si nu am inteles nici atunci si nu inteleg nici acum ce se intampla. De unde diferenta asta? Cum poate sa sune atat de mult mai bine live? Nu am fost la multe concerte in general, dar am fost la cateva concerte mari. Am vazut Nightwish cu lacrimi in ochi, apoi Metallica, apoi Guano Apes si le-am considerat niste concerte extraordinare. Si au fost. Dar pe nici unul dintre ele nu le-am trait cu emotia pe care a creat-o Grimus.

Presupun ca asta inseamna banalul “sa transmiti”. La primul concert mi-am dat seama la un moment dat ca sunt intr-o stare similara cu cea pe care mi-o declanseaza exercitiile de respiratie – un soi de euforie, semi-constienta, in orice caz: out of this world (nu, nu sunt nebuna, va explic daca doriti :P). Si tinand cont de faptul ca nu prea ii ascult, in mod clar nu le stiu versurile. Asa ca la mine ajung doar emotiile. Nebunia. E un soi de primal scream therapy traita prin altul. Poate din cauza asta am facut si o fixatie pentru piesa “Fingerprints” care inca nu exista in varianta de album.

Sambata i-am vazut iar, in Laptarie. Incredibili. Din nou. Desi as spune ca scena mica din Laptarie nu li se potriveste. Bogdan are in mod evident nevoie sa isi traiasca muzica manifestandu-se si fizic, sa sara, sa ingenuncheze, sa strabata scena, sa danseze, sa traiasca fiecare secunda in cel mai natural si nebunesc mod cu putinta. Si cumva nu pare sa faca asta pentru show, ci pentru ca asa isi simte muzica. Si i se potrivesteste perfect.

Si mai imi place ca sunt constienti ca sunt buni. Mi se pare evident. Nu exista timiditate cand primesc aprecieri. Se bucura, le absorb pe toate si asta ii face sa dea mai mult cu si mai mult entuziasm, dar in mod clar stiu ca le merita. Si ma bucur de fiecare data cand intalnesc artisti constienti de propria valoare.

Pana la urmatorul concert va las cu o inregistrare  ”Fingerprints”  (vocea incredibila a lui Bodan isi face aparitia pe la minutul 3) si va spun ca ,atunci cand auziti de concert Grimus, sa donati sange pentru bilete daca e necesar (nu sunt asa de scumpe, o donatie va ajunge de doua bilete :D) si sa mergeti sa-i vedeti …

Vinerea ce-a trecut am fost la ceea ce,  intr-un mod neasteptat, s-a dovedit a fi cel mai frumos concert de folk din cate am ascultat pana acum.

De organizare s-a ocupat Marian (da, vulpoiul :P), impreuna cu e-folk, avandu-l ca invitat pe Eugen Avram.

Ce a iesit este de poveste :) Publicul a fost restrans, dar cei care s-au incumetat sa se inghesuie pe pernutele din Matasari 17, au fost oameni cu sufletul deschis, bucurosi (sau poate de-a dreptul fericiti) sa se lase incantati de muzica si de cele mai dulci versuri ce s-au scris in folk.

Bucuria mea personala a fost ca am ascultat live, pentru prima oara, cantat chiar de catre cel care a compus-o, piesa “Cantec pentru tine”, pe care mi-o canta la chitara acum deja multi ani, ori de cate ori il vizitam, un prieten foarte drag mie. Si, desi stiu ca nu-i frumos sa spun, asa cum mancarea cea mai buna e cea de la mama de acasa, tot mai mult imi place cum mi-o canta Katala :) Dar, shhhht, nu-i spuneti asta lui Eugen Avram :P

De poze s-a ocupat Mihaela Mrejeru si, prin bunavointa ei, le impart si cu voi. Cred ca lumina din ochii tuturor chiar valoreaza mai mult decat toate cuvintele pe care le-as putea insira eu aici.

Zice Vulpea luni sau marti:

- Mergeti miercuri la Al Jawala?

- Al Ja-what?

- Cum, nu-i stiti?

- D-apoi nu.

- Or sa va placa, hai!

- Hai!

Si uite-asa aseara, pe le 23 si putin, ne trezim in Silver Church sa ascultam … nici noi nu stiam ce.

Si uite-acum vine motivatia titlului: pai era miercuri – miezul saptamanii adica(!) -, miezul noptii si clubul era plin pe trei sferturi cu oameni care topaiau, fredonau, dansau de parca a doua zi ii asteptau hamacele la soare, in nici un caz job-ul sau alta poveste serioasa. Si uite-asa m-am trezit si eu facand acelasi lucru de parca toata energia din lume explodase in mine si-am ajuns acasa tarziu si cu un zambet tamp si fericit pe fata. In orasul asta chiar poti face orice, numai sa vrei.

De Al Jawala ce sa va spun? Stiu prea putine. Am inteles ca ei la baza sunt o gasca de street performeri din Germania, care aseara sau in/de curand au implinit 10 ani de cand fac asta – si uite-asa i-a cantat tot Silver Church-ul “La multi ani” vulpoiului :) – care au cantat inclusiv pe strazile noastre, apoi la Stuffstock si vad ca se tot intorc. Iar daca mimau bucuria cu care cantau, o faceau foarte bine pentru ca au transmis foarte multa energie pozitiva.

Aseara au spus o poveste despre cantat pe strada in centrul vechi al Bucurestiului si despre copii care dansau pe muzica lor si asa/cumva (sper ca am inteles bine) s-a nascut piesa “Poznash” :) Provocarea serii (pornind de la mine, cum altfel?) a fost sa gasim un echivalent al cuvantului in engleza :D Sa va vad acus :P

Enjoy!