Sambata dimineta, cand ne-am dat cu greu jos din pat dupa numai 3 ore jumate de somn, ii spuneam lui Marius ca unul dintre lucrurile faine la targurile organizate de echipa I Love Handmade este ca stii ca totul o sa fie perfect pregatit cand ajungi la fata locului. Organizatorii sunt mereu acolo, locurile sunt delimitate si numerotate, esti intampinat cu zambete, stii ca peste zi vei primi o mica surpriza care indulceste, tine de foame sau hidrateaza, ca orice s-ar intampla ii poti gasi oricand si le poti solicita ajutorul, ca agentii de paza sunt mereu prin preajma sica undeva pe la jumatatea celei de-a doua zile vei fi chemat la apel pentru factura :D
Bineinteles ca si de data a fost la fel :) In plus, vremea a tinut cu noi – nu ne-a fost nici cald nici frig, iar norii s-au prezentat doar pe post de umbrela de soare pentru ca n-a picat mai nimic din ei. Atmosfera a fost absolut grozava, m-am reintalnit cu artizani de-ai casei, dar si cu altii noi, am ras din plin, am stat de povesti, am facut poze si cred ca am fost mai mereu cu zambetul pe buze.
De asemenea, cu toata timiditatea (n-ati fi crezut, nu?) de care sunt capabila uneori am reusit sa ma adun si sa si fac cunostinta cu vizitatoarele de care am prins mare drag (si despre care v-am povestit la finalul acestei postari) – sunt Flo (care pare la fel de timida ca mine si care imi aduce atat aminte – mai ales prin felul in care zambeste) – de George ca ma prapadesc de dor – asa ca ar face bine sa se intoarca mai repede in tara) si Daria :) N-am reusit sa imi fac suficient curaj incat sa le rog sa imi permita sa le fac si o poza, dar le-am facut una pe furis dupa ce au plecat (Flor, Daria, daca va deranjeaza scot poza – astept mail daca tot nu reusiti sa intrati pe site)
De final, declaram in cor ca Alexandra nu mai are voie sa vorbeasca. Ne-a bazait tot targul sa instalam ditamai cortul care sa ne protejeze de o ploaie care n-a mai venit sub pretextul ca “daca il strangem ploua”. Duminica seara, pe la 20.30 - adica inainte de finalul targului – isi da acordul sa strangem cortul ca “din norii aia nu mai curge nimic”. Ce s-a intamplat? Exact cand ultimele picioare ale cortului erau stranse, norii s-au bosumflat si s-au scuturat. Nu mult, vreo 3-5 min. cat sa ne puna pe fuga. Asa ca Alexandra nu mai are voie sa cobeasca. Am zis :D
A fost foarte fun, va las cu pozele si va astept cu drag la targul de saptamana viitoare.
