Colierele acestea nu-s tocmai noi, ci le-am facut inainte de plecarea in Vama, cand eram atat de entuziasmata de plecare incat vedeam numai curcubee si flori peste tot :) Le-am adaugat si cercelusi navy, noduri si margelute de lemn si au fost gata :)

Enjoy!

Colier – 35 lei; Cercei – 15 lei

Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).

Eu sunt singura la parinti. N-am nici frati, nici surori, ci am fost doar eu cu mine pentru multi ani. Nu ca ai mei nu si-ar fi dorit mai multi copii. Daca s-ar fi putut, tata ar fi vrut o intreaga echipa de fotbal. Dar RH-ul negativ al mamei atat a permis atunci: un copil sanatos.

Asa ca n-am invatat sa imi impart tot timpul cu altii, jucariile as fi vrut sa le impart, dar n-am avut cu cine, nici sa ma cert frateste, nici sa ma impac, nici sa ma bat si nici macar sa chicotesc noaptea dupa ora de culcare. Si cand eram copil incercam cu disperare sa socializez cu ceilalti. Nu stiu exact ce faceam gresit, dar eram respinsa. Credeam ca ma resping pentru ca sunt urata si mai credeam ca sunt urata din cauza ca tata imi reteza parul scurt si cam ciuntit. Asa ca ramaneam tot eu cu mine in camera mea care mai tarziu a devenit camera albastra. Camera in care se intampla toata viata mea. Camera din care nu ieseam nici fortata, camera in care imi chemam putinii prieteni, in care desenam, citeam, scriam, camera in care mai tarziu mi-am chemat si iubirile si mi-am strigat toate durerile pana cand i-am crapat invizibil, dar apasat peretii. Camera care acum, desi inca albastra, zace goala si-au inceput sa ii dispara pana si obiectele de amintit amintirile – nu mai are birou, nici dulapior plin cu de toate, nici acelasi pat, nici acelasi covor plin de pete, nici aceleasi draperii, nici macar dezordinea continua care o innebunea pe mama. E doar o camera.

Dar nu stiu cum am ajuns aici. Vroiam sa va povestesc despre altceva. Despre altcineva. Despre fratele lui Marius. Despre frate’miu. El imi spune “sis”, eu nu-i pot spune “bro” pentru ca suna  rau, asa ca ii spun “frate’miu”. Mi-a devenit frate de cand ne-am cunoscut si mi-i drag de nu mai pot cu toate prostiile pe care este capabil sa le faca. Luni a plecat catre taramuri britanice asa cum o fac tot mai multi/prea multi tineri.

Si-am vrut sa aiba ceva de la sor’sa cu el acolo. Am luat tricoul, culorile si ideea si-am pornit duminica noapte dupa targ catre Brasov. Stiam ca pleaca luni noapte, iar el, afurisitul, imi spunea ca pleaca luni la 14.30. Asa ca zboara val-vartej in camera, calca tricoul si fuga la treaba. Am pictat cu emotie si convinsa ca n-o sa iasa mare lucru, dar deja stiti si voi cum ies lucrurile facute cu drag :)

Pana la urma a plecat pana la Cluj (de acolo avea avionul) cu un tren de seara. Cumva ziua a trecut fara sa ne ciocnim prea des. Nici la revedere nu mi-am luat cum se cuvine pentru ca exact inainte de a pleca trenul m-a intepat o viespe in abdomen  … pe sub rochie (cam care erau sansele sa se intample asta?) si-am zbughit-o dramatic, indurerata spre toaleta publica sa ma pot elibera de insecta cea afurisita.

Sper ca va purta tricoul cu drag si ca ne vom revedea curand.

Mi s-a tot spus ca un anume coleg din echipa din care am facut parte la un moment dat, coleg pe care eu nu l-am cunoscut decat in treacat, cumva, nu stiu cum, dar ar semana cu Muttley :) Mi s-a mai spus, de asemenea, ca exista un complot, o gluma, o poanta … o surpriza de pus la cale in acest sens :P

Dar am sa las dracsorul sa va povesteasca :D

Trebuie sa recunosc ca acest breloc a fost comandat cu dedicatie pentru colegul nostru Razvan zis si GaroFITA FITA FITA aka Muttley. Conform pozei de mai jos, musiu Razvan este clar inspiratia celor de la Hanna-Barbera.

Asa ca a fost simplu sa ne gandim la Andreea si sa o convingem ca  GaroFITA merita un breloc cu Muttley. Este foarte adevarat ca in balanta a cantarit si faptul ca Cez isi dorea brelocul vechi al lui Razvan, un ursulet dragalas, care nu i se potrivea lui Muttley. Rezultatul? Excelent! Multumim, Andreea!!

Pai … rezultatul a fost asta:

Multumesc si eu pentru incredere si puteti conta pe mine oricand :)

E o diferenta dulceaga in felul in care te dai marii atunci cand intalnirea cu ea e zilnica. Cand vii rar te arunci in mare cu pofta, cu nerabdare, cu graba, cu agitatie …

Acum ne imbratisam moale, catifelat, calm … Inot pana mai departe unde sunt aproape singura, ma rasucesc intai dand agale din maini si picioare, ma concentrez asupra senzatiei pe care o primeste pielea din partea marii … e un rasfat infinit. Apoi ma las sa plutesc cu fata in sus – nu e nevoie sa ma misc, marea m-a acceptat ca fiica a ei si ma tine la suprafata – si-mi arunc ochii in cer. Las valurile sa ma legene si ma pierd in nori. Ma trezesc deseori razand aproape in hohote de una singura, plutind in mare. E o fericire dulce, simpla, din lucruri ce par mici poate, dar care se adapa din infinituri: cerul si marea.

Puteti verifica disponibilitatea cutiutei aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).

In zilele cu moral bun lucrez in camera. Asa se nasc lucrusoare noi care cel mai probabil vor ajunge inapoi in Bucuresti. Tot raul spre bine pana la urma – in primul weekend de la intoarcere va fi o noua editie a targului I Love Handmade si-o sa am cu ce sa va bucur ochii. Asta daca nu apare inca o romanca stabilita in Franta care sa imi bucure ziua cumparad 8 seturi :P

Later edit: Am uitat sa va povestesc  faptul ca setul gri este creatie comuna a familiei Badragan :P mama a modelat lutul, eu am pictat margelutele, iar Marius s-a ocupat de partea de creatie si asamblare – primul lui colier :P

Enjoy!

Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).

Zilele trecute mergeam pe aleea principala ce duce spre plaja cand observ un pusti de vreo 10-12 ani (cu parintii langa el, bineinteles) cum desface ambalajul unui pistol cu apa si il arunca pe jos. Fiind foarte aproape, exact cand ambalajul pica pe jos, la piciorul lui, ma aplec, il ridic si merg mai departe fara sa spun nimic. Din spate aud strigatele isterizate ale mamei: “de ce faci, draga, mizerie pe jos?” Sa mai spun ca o educatie adecvata ar fi rezolvat problema dinainte si n-ar fi fost nevoie ca eu sa adun gunoiul pustiului?

Tot zilele trecute mi-am amintit ca Raluca, una dintre fetele cu care ma intalnesc mai pe la toate targurile, recicleaza sticlute pe care le decoreaza foarte frumos cu servetel si acril. Poi … daca tot suntem in Vama si tot vrem s-o salvam, ce-ar fi sa reciclam?

Asa ca alaturi de o noua cutiuta lucrata cu lacul de crapare (pentru care da, am facut o noua pasine :D) si cu servetel, am decorat o sticluta in care a fost nectar si am transformata intr-o vaza foarte faina, as zice eu :D

Ce ziceti?

Iar de incheiere, cateva brose si-o bentita cu flori :)

Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).

Pentru ca rochitele facute de mama s-au vandut foarte bine in Vama (imi pare rau ca nu am apucat sa le pozez si sa vi le arat pe toate) am sunat degraba la Calarasi si am pus-o pe mama, bunica si intreg atelierul din nou la treaba :)

De data asta le-am pozat imediat ce au ajuns ca sa vi le pot arata si voua pe toate.

Ca materiale sunt lucrate din bumbac, batist si vascoza, iar ca marimi sunt … oarecum universale potrivindu-se unor persoane care poarta intre 40-48. Este posibil sa fie nevoie de modificarea lungimii – scurtarea se poate realiza la comanda.

Enjoy!

Le puteti verifica disponibilitatea si preturile aici (pentru toate hainutele).

Marea m-a facut sa descopar turcoazele luate acum mult timp, chiar cand mi-am cumparat primele materiale pentru bijuterii. Imi amintesc ca au fost scumpe si n-am inteles foarte bine atunci de ce, apoi experienta m-a invatat ca turcoazele sunt usor de inlocuit cu howlit-ul care este o imitatie ceva mai ieftina si mai albastra … sau cam asa ceva :D

Ei, bine, le tineam intr-o cutituta parca neindraznind sa ma apropii de ele, de turcoazele adevarate … iata ca la malul marii le-a venit randul. Unde altundeva?

Iar de incheiere … se poarta navy, nu?

Le puteti verifica disponibilitatea si preturile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Mi se pare fascinant cum te transforma Vama, marea, nisipul … cum te rapesc si te fac a lor.

In primele zile ma deranja parul incalcit si plin de sare, imi simteam mereu pielea murdara, talpile ma cam ardeau de la fierbinteala nisispului, apa parca era mereu putin cam rece, iar scoicile ma zgariau. Acum toate au intrat intr-un firesc primar, nu sunt deloc deranjante ci sunt acolo de parca asa ar fi fost de cand e lumea. In plus, pielea capata nuante de pamant pe zi ce trece. E minunat.

Va las cu cateva coliere carora le-a crapat pielea de prea mult soare :)

Le puteti verifica disponibilitatea si preturile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Am fugit repede-repede de la casuta doar sa va las cateva noutati :)

Rochite, o ie de in, centuri/brauri late, sacose lucrate la mama apoi decorate de mine (pictate sau cu tehnica servetelului) si-o cutiuta … elfeasca :) Daca va face ceva cu ochiul, dati un semn si le pun deoparte sau dau o fuga pana in 2 Mai si le trimit (in Vama nu-i Oficiu Postal) - tot am facut eu jogging Vama – 2Mai si inapoi in dimineata asta :P .

Enjoy!