We have assembled inside this ancient & insane theater
To propagate our lust for life & flee the swarming wisdom of the streets.

Am ajuns aseara pentru prima oara in Matasari 17 si-am plecat de-acolo tarziu, mai mult scuturata de o urma vaga de bun simt decat din proprie vointa. Eu as fi dormit pe una dintre saltelutele de pe jos (preferabil pe cea prin spatele careia trecea teava de apa calda :) ).

Am ajuns acolo, intr-o casa aproape goala, am fost primiti cu zambete si glume si muzica clasica si-am pasit intr-un soi de vis. M-am simtit intreaga seara intr-o transa, de parca intrasem intr-o lume initiatica in care nu exista reguli si conformisme, in care oamenii iti canta, dar asta e doar in imaginatia ta – de fapt se incanta pe ei insisi si-i buseste rasul cand gresesc notele – in care oamenii vorbesc, viseaza si creeaza, in care te intinzi pe o saltea, respiri, asculti muzica si iti simti energia adunandu-se si pulsandu-ti in palme.

Si exact in locul si in momentul ala uiti ca iti lipseste geniul artistic, ca esti un wannabe cu putina indemanare, uiti ca nu te-a invitat nimeni sa participi, uiti de conversatie sau de existenta lumii in general si faci ceva, cumva, orice sa intri in joc.

Am fost intr-o casa The Doors fara adjuvanti externi de plecat in spatii perceptive alternative, dar cu siguranta picata intr-o mirare ireala.

Aceasta a fost, de fapt, o leapsa de la stimabilul domn Vulpe prin a carui bunavointa am si ajuns ieri in acest loc in care se reinventeaza spirite si libertati. O dau mai departe oricui a mai fost in Matasari 17 si are de povestit.