Doua rame foto lucrate pentru a fi daruite de sarbatori.

Prima dedicata Barcelonei pe care am lucrat-o cum imi amintesc eu Barcelona: vesela, vie, de poveste. Modelul a fost teribil de migalos, dar m-a incantat ca la final culorile s-au imbinat bine si au creat un model luminos.

Detalii aici.

Cea de-a doua rama a fost daruita unei mame si fiicei ei si trebuia sa evoce calatoriile pe munte. Am beneficiat de ajutorul lui Marius care mi-a traforat bocanceii si rucsacelul, eu le-am pictat, apoi ne-am pus pe visat la vara ce vine si pe care sper s-o petrecem mai des pe munti.

Detalii aici.

Dragilor,

Ieri s-a intamplat un lucru minunat! Am devenit proprietarii unui teren in Poiana Sorealui,  Brasov :)

Planuiam, nu chiar de mult timp, ca la un moment dat sa ne luam un teren pe care, atunci cand vom putea, sa ne construim o casuta alba in stil brancovenesc. Ne doream ca locul sa fie cat mai aproape de Brasov, sa fie cat mai in liniste, langa padure si langa deal. Sa avem o curte mare in care sa ne construim ateliere de vara, Marius sa-si ia 2 caini (eu raman cu pisica :P) si in care sa ne ducem zilele in liniste.

Intamplarea a facut sa ne intalnim cu niste prieteni in Brasov si sa le povestim planurile noastre. Intamplarea a facut ca unul dintre ei sa lucreze in imobiliare, dar nu pe terenuri, dar bineinteles sa aiba un coleg care face asta. Si, desi ne-a spus  ca sansele sa gasim aproape de Brasov ce ne dorim sunt minime (mai ales ca nu disponeam de foarte multe resurse financiare) a dat povestea mai departe colegului.

Inainte de a merge in Brasov sa ingrijim de casa socrilor am primit un telefon de la el. Nici nu mi-am imaginat ca ne va arata un teren, ci ca vrea sa ne intalnim sa vorbim. Ne-am intalnit si ne-a dus intai inspre Noua – erau case obisnuite, n-am tresarit. Am iesit apoi din zona de case si am intrat in padure – am inceput sa am emotii. Padurea de munte toamna e superba. Am iesit apoi intr-un luminis care am aflat apoi ca se numeste Poiana Soarelui. Cand am coborat din masina si am tras aer in piept am simtit aer de munte ca dimineata cand iesi din cabana. Si ne-a dus pe ceea ce este acum terenul nostru :) Unul dintre ultimele terenuri disponibile, un teren nu intre case, ci marginit de rau si de padure. Am ramas de-a dreptul muta. Ne depasea toate asteptarile. Mi-am spus apoi in gand ca trebuie sa fie foarte scump, deci sigur nu ni-l permitem. Si-apoi am aflat pretul – peste ce ne permiteam, dar totusi foarte rezonabil.

Asa ca dupa calcule indelungate, framantari si negocieri cu proprietarii am ajuns la un acord, iar ieri am semnat actele :) Peste cativa ani aici va fi cazuta noastra! Aseara am facut planuri si desene de parca maine ar trebui sa ne apucam de treaba, nu peste ani :D Suntem entuziasmati si fericiti si speram sa le ducem la capat cat mai curand!

Iata-l!

Dragilor,

Va povesteam saptamana trecuta ca in weekend mergem sa ne plimbam putin pe munti. Lucru pe care l-am si facut :)

Ne-am gandit noi ca nici unul dintre noi nu este intr-o forma fizica fantastica, asa ca am ales un traseu scurt si … mai usor. Sau asa am crezut.

Varful cu oi din Piatra Mare :P

Ne-am trezit cand s-a crapat de 8 si ne-am miscat cat am putut noi de repede de-am ajuns in punctul de plecare – la Dambul Morii adica –  abia la 10. No, asta e acum, doar de-asta am ales traseu scurt. De-aici am luat-o la picior catinel – fata de cum am fi mers in alte dati poate – si asa de bine ne-am pornit ca exceptand o pauza de 5 minute in care am mancat amandoi cate un sandvis, nu ne-am mai oprit pana sus. Si ni s-a parut misto – iata, bai, ca putem – pentru ca traseul desi nu este foarte dificil are 2 calitati:

• urca tot timpul, dar tot timpul. Daca pe alte trasee, chiar si pe Jepi, chiar si in Piatra Craiului mai ai bucati de respiro in care mergi pe drept sau mai cobori aici traseul urca si urca si urcaaaaaaa timp de 2.30 – 3 ore. Noi nu ne-am miscat chiar repede, desi nu ne-am oprit si am facut 2.45 h.
• terenul necesita foarte multa atentie. La fel, daca pe alte trasee mai relaxezi atentia, pe traseul asta – cu exceptia unei bucati destul de mici de inceput – trebuie sa fii tot timpul atent pe unde calci. Fie ca sunt pietre, fie ca sunt radacini, fie ca este pamant alunecos, nu prea pui piciorul fara sa te si uiti pe unde.

Ajunsi la Piatra Mare pe platou ne-a intampinat varful cu oi :D Am ras noi de oi, ne-am bucurat ca am ajuns, eu am injurat putin antrenamentele mele sportive pentru faptul ca alergatul pe banda antreneaza binisor toti muschii mai putin cvadricepsii si deja simteam efortul in ei, am ales un loc mai indepartat de alti vizitatori ai platoului, ne-am intins paturica si-am trecut la masa si la relaxare. Si doar ce ne-am descaltat ca ne-a venit si un oaspete foarte pofticios care a mancat mai mult ca noi intr-un timp mult mai scurt si-ar fost si dornic (de fapt dornica) de rasfat:

Am petrecut pe platou 3 ore care sincer nu stiu cand si unde s-au dus. Le-am perceput ca pe cel mult o ora. Am stat pur si simplu si-am dormitat si ne-am bucurat de loc si ne-am curatat de ganduri, am stat cu ochii in firele de iarba, brazi si cer si nune-a mai trebuit nimic nimic.

Pe la 16.00 ne-am hotarat sa pornim inapoi, dar eu n-am mai vrut pe traseul de venire. Zic: vreau ceva mai lejer, mai de plimbare. Asa ca mergem pana la cabana unde era harta traseelor si Marius imi arata traseul familial care se presupunea a fi foarte lejer. Si cand sa spun eu bun, pe ala mergem vad ca fix pe langa ala familial trece inca unul care merge pe la Pestera de Gheata si Sirul Stancilor. Whoaaaah, zic, pe-aici mergem! Tre’ sa fie usor ca e pe langa familial si mai vedem si chestii. Gresit :D A avut calitatea de a fi foarte frumos, dar a avut aceleasi 2 alte calitati ca si cel de urcare: a coboraaaaaat si-a tot coboraaaat de nu s-a mai oprit pana la Dambul Morii (si mi-a omorat mie picioarele definitiv) si-a beneficiat de-un teren calcaros, umed si neted de-a trebuit sa stau cu ochii in paispe’ sa nu o iau la vale. Ultima poza dupa care m-am hotarat ca-s prea obosita sa tot scot aparatul foto din husa a fost a unei stanci nasoase :D

Albumul foto complet si cu ceva comentarii il gasiti aici.

O saptamana minunata va doresc!

Dragilor,

A venit timpul. E clar! Nu se mai poate si pace! A venit caldura in Bucuresti si cum de mare voi beneficia din plin in curand, de maine o zbughesc la munte.

Imi iau barbatul si vulpoiul si mergem sa ne incarcam bateriile batand lungile trasee din Piatra Craiului :) Teoretic ne intoarcem duminica seara, deci luni sunt inapoi pe baricade.

Weekend fain!

Va las sa va delectati cu o poza din concediul trecut in Bucegi :)

La drum!