Asa am patit cu acest set. Mihaela m-a rugat sa lucrez un set pentru o botezul unei fetite. O cutie si o rama foto pe care sa fie un pian intrucat mama fetitei a cantat la pian, dar a renuntat, iar acum viseaza sa isi ia un pian la care sa o invete sa cante pe micuta Natalia cand va mai creste. Minunata poveste, asa este?

Sa va povestesc cum decurge firul gandirii la mine. La asa poveste frumoasa se potriveste un dar care sa se patreze multi ani de-acum inainte si sa devina o amintire draga pe care atunci cand o privesti sa aduca un zambet pe buze pentru ca poarta in ea o poveste. Bun. Asta inseamna ca daca voi face o cutiuta care sa placa unei fetite de cativa anisori, aceasta isi va pierde valoarea/utilitatea imediat ce fetita va ajunge la pubertate/adolescenta si exact de-atunci sau poate chiar de mai tarziu fetita devenita domnisoara va avea capacitatea sa zambeasca nostalgic si cu drag privind-o si amintindu-si de mama. Atunci parca-i pacat sa o fac prea copilaroasa. Mihaela mi-a trimit fotografia de inspiratie pentru pian, dar spera ca eu sa o transform in ceva mai copilaros. Eu, in schimb, ma trezesc ca pictez asta …

Detalii aici si aici.

Mie imi place ce a iesit, dar cred ca ii e clar oricui ca exista o probabilitate destul de redusa ca acest model sa atraga atentie unei fetite. Mihaela m-a iertat si a luat setul gandindu-se ca il poate folosi mama care sa il dea mai departe fetitei cand va creste

Concluzii:

1. Imi pare rau ca n-am reusit sa fac ceva suficient de copilaresc si imi cer scuze pentru asta.
2. Daca doriti sa lucrez modele dedicate copiilor, va rog sa imi comunicati foarte foarte exact ce doriti (cum am primit de sarbatori comanda: cutii roz cu printese Disney), altfel exista riscul sa …. fac ce-am facut acum.

Am dorit sa pastrez ideea de balet, sa aduc cateva elemente care sa atraga un copil (m-am agatat de culoarea roz), dar am preferat sa fac cutia astfel incat mica noastra balerina sa o placa si sa o foloseasca si cand va deveni domnisoara in adevaratul sens al cuvantului. Am mai discutat cu Andrada (cea care a dorit sa faca acest dar frumos), am rugat-o sa imi trimita cateva imagini care ii plac si care o inspira si pe ea si, pornind de la una dintre imaginile trimise de ea, am ajuns la ce vedeti mai jos.

Nu stiu daca a placut micutei balerine, dar sper ca peste ani sa o aprecieze si sa o pastreze ca pe o amintire draga.

Detalii gasiti aici.

N-am mai facut de mult timp asta. Poate si pentru ca as fi adunat sertare sau poate chiar dulapuri de amintiri. Mi-i greu sa discern intre ele. Si totusi, din loc in loc, in cate-o cutiuta uitata, descopar cate-o frantura de amintire. Lucruri pe care le-as fi considerat uitate daca nu mi-ar rasari atat de clar in minte de cate ori le redescopar.

Simina si-a dorit o cutiuta pentru prietenul ei, o cutiuta in care sa-si adune amintirile despre ei. O cutie a timpului. O cutie care sa aminteasca de muzica, pian si dragoste.

Am ales clape vintage de pian, portative pe hartie de orez, inimioare discrete, un mesaj scurt si dragastos si antichizare cu patina de bronz.

Detalii:

• Cutie din lemn pictata, decorata prin decoupage cu hartie de orez si servetel, antichizata si lacuita manual.
• Dimensiuni:14 x 10 x 7 cm
• Pret: 40 lei
• Ii puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Am inca de la sfarsitul liceului un album al unei trupe ce poarta numele Kaly Jag. De-atunci, periodic, il reascult. A fost carat cu mine pe toate hdd-urile, pe toate pc-urile, pe toate player-ele. Am ascultat apoi Ternipe si ocazional ce am mai gasit.

Si da, balcanic e un mod mai frumos de a spune tiganesc, rrom. Nu-i nimic rau in asta. Atata timp cat vorbim de oameni mandri de etnia lor pe care o duc mai departe asa cum le vorbeste sangele. Iar mie imi plac popoarele ce isi duc traiul asa cum le vorbeste traditia. Doar de-aia creez bijuterii inspirate din traditia romaneasca si de-aia va povesteam ca in timp vreau sa descopar si traditiile altor neamuri.

Pana atunci va invit la Balkanik Festival (click pe link pentru detalii) :)

• Cand: 23-24 septembrie
• Unde: Gradina Uranus 144
• Targul handmade, cafeaua armeneasca si macarea balcanica le gasiti de la 14.00, iar concertele de la 18.00
• Biletul este 35 lei/zi sau 50 lei abonament 2 zile.

PS: astazi e ultima zi in care va puteti inscrie la giveaway :)

Prima cutie a pornit de la acest model adaugand printre altele detaliile cum ca domnita care o va primi iubeste muzica si lalele mov. Asa am ajuns aici:

Cea de-a doua cutiuta a pornit de la acest model, apoi am schimbat dimensiunea, forma si am pictat interior o masina de epoca – masinile de epoca facand parte din pasiunile domnitei care urma sa o primeasca. Iata rezultatul:

Detalii:

• Cutiile sunt din lemn, decorate prin decoupage si pictura
• Pret: 35 lei
•  Puteti sa le verificati disponibilitatea si dimensiunile  aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Comanda speciala. Dimensiune: 24 cm lungime x 17 cm latime x 9 cm inaltime

Aceasta cutie vorbeste de domnite carora timpul le-a dat un aer misterios … si-o pisica :)

Fluturele … ei, fluturele s-a nimerit si el prin preajma … cum se nimeresc fluturii tot timpul. Apar, se aseaza pe ce le place si nu se mai dau dusi. Acum s-a asezat pe capacul cutiei …

Cutie din lemn pictata manual; Pret 25 lei; Dimensiune 9 x 5 cm

Le puteti verifica disponibilitatea  aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Sa va explic. Eu nu ascult aproape niciodata Grimus altfel decat live decat cand ii prind din greseala la Guerrilla. Nu pot, mi se pare ca ii nedreptatesc, desi ar fi printre putinii artisti carora am sa le cumpar albumul doar pentru a-i sustine.

Photo via grimus.ro

I-am ascultat prima oara absolut din greseala. Fusesem invitati la “Petrecerea Artelor Contemporane” in Silver Church si in programul evenimentului erau trecuti si ei. Am dat un search inainte de a pleca de-acasa sa vedem ce canta baietii, suna bine, dar nu m-au impresionat.

Parerea mea s-a schimbat definitiv, irevocabil si am devenit fan declarat chiar in timpul acelui prim concert. Si trebuie sa intelegeti: eu reactionez destul de prost la muzica in prima auditie. Concertul ala am stat cu ochii mari cascati, urechile tremurande si, pe alocuri, chiar cu falca atarnand pana in piept ca in desene animate. Aveam in fata ochilor cel mai bun live pe care il vazusem si auzisem vreodata: un solist cu o voce din alta lume, de o profunzime greu de inteles, fara nici o scapare, complet transpus in muzica si in moment si o intrumentatie impecabila. Muse & U2 all in one, live, pe scena, in fata mea. Si cred ca ar face fata perfect unei scene si unui public la fel de numeros si extaziat. Sunt pur si simplu exceptionali.

Si nu am inteles nici atunci si nu inteleg nici acum ce se intampla. De unde diferenta asta? Cum poate sa sune atat de mult mai bine live? Nu am fost la multe concerte in general, dar am fost la cateva concerte mari. Am vazut Nightwish cu lacrimi in ochi, apoi Metallica, apoi Guano Apes si le-am considerat niste concerte extraordinare. Si au fost. Dar pe nici unul dintre ele nu le-am trait cu emotia pe care a creat-o Grimus.

Presupun ca asta inseamna banalul “sa transmiti”. La primul concert mi-am dat seama la un moment dat ca sunt intr-o stare similara cu cea pe care mi-o declanseaza exercitiile de respiratie – un soi de euforie, semi-constienta, in orice caz: out of this world (nu, nu sunt nebuna, va explic daca doriti :P). Si tinand cont de faptul ca nu prea ii ascult, in mod clar nu le stiu versurile. Asa ca la mine ajung doar emotiile. Nebunia. E un soi de primal scream therapy traita prin altul. Poate din cauza asta am facut si o fixatie pentru piesa “Fingerprints” care inca nu exista in varianta de album.

Sambata i-am vazut iar, in Laptarie. Incredibili. Din nou. Desi as spune ca scena mica din Laptarie nu li se potriveste. Bogdan are in mod evident nevoie sa isi traiasca muzica manifestandu-se si fizic, sa sara, sa ingenuncheze, sa strabata scena, sa danseze, sa traiasca fiecare secunda in cel mai natural si nebunesc mod cu putinta. Si cumva nu pare sa faca asta pentru show, ci pentru ca asa isi simte muzica. Si i se potrivesteste perfect.

Si mai imi place ca sunt constienti ca sunt buni. Mi se pare evident. Nu exista timiditate cand primesc aprecieri. Se bucura, le absorb pe toate si asta ii face sa dea mai mult cu si mai mult entuziasm, dar in mod clar stiu ca le merita. Si ma bucur de fiecare data cand intalnesc artisti constienti de propria valoare.

Pana la urmatorul concert va las cu o inregistrare  ”Fingerprints”  (vocea incredibila a lui Bodan isi face aparitia pe la minutul 3) si va spun ca ,atunci cand auziti de concert Grimus, sa donati sange pentru bilete daca e necesar (nu sunt asa de scumpe, o donatie va ajunge de doua bilete :D) si sa mergeti sa-i vedeti …

Iata ce a iesit :)

Din pacate (sau din fericire? :P) cutiuta nu mai poate fi refacuta, dar va astept oricand propunerile pentru cutiute personalizate.

Pret: 35 lei

Atentie: cutia nu este pictata, ci decorata prin tehnica servetelului.

Ii puteti verifica disponibilitatea si dimensiunile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

- Mergeti miercuri la Al Jawala?

- Al Ja-what?

- Cum, nu-i stiti?

- D-apoi nu.

- Or sa va placa, hai!

- Hai!

Si uite-asa aseara, pe le 23 si putin, ne trezim in Silver Church sa ascultam … nici noi nu stiam ce.

Si uite-acum vine motivatia titlului: pai era miercuri – miezul saptamanii adica(!) -, miezul noptii si clubul era plin pe trei sferturi cu oameni care topaiau, fredonau, dansau de parca a doua zi ii asteptau hamacele la soare, in nici un caz job-ul sau alta poveste serioasa. Si uite-asa m-am trezit si eu facand acelasi lucru de parca toata energia din lume explodase in mine si-am ajuns acasa tarziu si cu un zambet tamp si fericit pe fata. In orasul asta chiar poti face orice, numai sa vrei.

De Al Jawala ce sa va spun? Stiu prea putine. Am inteles ca ei la baza sunt o gasca de street performeri din Germania, care aseara sau in/de curand au implinit 10 ani de cand fac asta – si uite-asa i-a cantat tot Silver Church-ul “La multi ani” vulpoiului :) – care au cantat inclusiv pe strazile noastre, apoi la Stuffstock si vad ca se tot intorc. Iar daca mimau bucuria cu care cantau, o faceau foarte bine pentru ca au transmis foarte multa energie pozitiva.

Aseara au spus o poveste despre cantat pe strada in centrul vechi al Bucurestiului si despre copii care dansau pe muzica lor si asa/cumva (sper ca am inteles bine) s-a nascut piesa “Poznash” :) Provocarea serii (pornind de la mine, cum altfel?) a fost sa gasim un echivalent al cuvantului in engleza :D Sa va vad acus :P

Enjoy!