Glory Box

Stiti emisiunea Guilty Pleasures de la Radio Guerrilla? Am si eu una, dar nu muzicala :P De doi ani deja, o data pe saptamana, Doamna Geta vine si imi face masaj :) Am putine alte vicii care implica cheltuieli – mi-am adus pana si sala acasa ca sa nu mai platesc abonamente lunare. As spune chiar ca sunt cam zgarcita, dar masajul va fi probabil ultimul rasfat la care voi renunta daca voi fi nevoita :)

Doamna Geta a stiut mereu ce a vrut de la viata si cum sa obtina – e un monument de incapatanare si vointa, iar cand vine vorba de mici secrete de sanatate si schimb de informatii despre viata spirituala si mediatie este exact ce trebuie. La asta se adauga si o mica portie de barfa saptamanala si aveti imaginea completa :)

Ea a fost prima care m-a intrebat daca as face un portret contra-cost in urma cu un an si jumatate pentru ca voia sa faca un asemenea cadou cuiva si de-aici a inceput usor usor intoarcerea mea catre arta. Asa ca ii datorez mult, dar n-o sa vrea niciodata nimic – le trece in lista ei de fapte bune.

Portretul si-l doreste de mult timp, dar abia saptamana trecuta s-a hotarat sa se lase pozata  inainte sa se tunda, desi eu as fi preferat-o ca in iarna cand s-a hotarat sa isi rada parul – i se potrivea perfect :)

Cosmin are 14 ani si imi e var primar. Adica tocmai si-a facut buletin – deja e mare, ce mai :D Incerc sa privesc in urma si parca pe atunci incep amintirile semnificative si incep sa imi dau seama ca desi eram cat se poate de copil incepusem sa copiez roluri de om mare. Era nostim :P

Sper ca peste ani sa il priveasca mandru ca i l-a facut vara’sa :P

Click si play, abia apoi citeste sau admira: Billy Idol – Sweet 16.

Andreea imi poarta numele. Ambele nume chiar. Andreea Elena pentru cei ce nu ma cunosc suficient de bine. Si are (inca) 16 ani.

M-a rugat sa ii fac un portret. I-am cerut o poza. Ma bucur de faptul ca creionul, prin lipsa culorilor, o arata asa cum este: o copila dulce, extraordinar de frumoasa si cu viata inainte. Ii doresc sa-si stearga machiajul, sa lase tocurile acasa si sa danseze prin viata in tenesi si cu zambetul pe buze.

Pe Raluca am cunoscut-o in vara la primul targ de handmade la care am participat si-apoi au mai urmat cateva altele. Reusisem sa ne facem o gasca, relativ restransa ce-i drept, de fete care se adunau in cerc, fiecare cu lucrul ei si iesea un soi de sezatoare nostima. Ea era fata care avea mereu acul in mana careia ii placeau portretele mele – pe atunci luam cu mine la targuri o … mostra de portret si mai primeam comenzi. Acum prefer sa primesc mai putine comenzi si sa le lucrez in timpul meu.

O vreme n-am mai stiut nimic de ea. Apoi m-a cautat intr-o zi sa fac un portret cu ea si sora ei.

Recunosc ca portretul mi-a pus cateva probleme pentru ca sora Ralucai, cea din dreapta, era machiata cu negru in jurul ochilor, prin urmare am cam fost fortata sa folosesc linii dure si sa iau din realismul portretului. Sper ca lor le-a placut.

Ei, iata :)

Ma gandesc ca trebuie sa fie foarte fain ca prietenii tai sa te vada ca pe un rege/regina si ceva imi spune (in special pozele in care baietii sunt – fara exceptie – cu zambete largi, prietenoase si molipsitoare pe fata) ca baietii o si merita.

Si ma mai gandesc ca e un cadou foarte nostim :)

Prietenii lui Andrei si Vlad au vrut sa ii portretizeze ca regi, cu mantie si coroana, cum ii sta bine un rege serios. Mi s-a povestit ca ei au fost foarte incantati :)

Mie, recunosc, mi-ar fi placut sa mai lucrez la detalii la fata, dar a trebuit sa reduc dimeniunile portretului propriu-zis pentru a incadra totul frumos in pagina.

Enjoy!

Pe Katala l-am cunoscut cand aveam vreo 17 ani si pierdeam nopti intregi pe mirc si mi-a fost multa vreme cel mai apropiat prieten. In timp l-am cunoscut si pe viu si tot cam pe-atunci i-am cunoscut si familia. Ma chema in Bucuresti cand se aduna lumea la cantari pe te miri unde si cel mai la indemana imi era sa dorm la el.

Acum nu vreau sa jignesc nici un bucurestean, ca doar de 3 ani jumate stau si eu pe-aici si am invatat sa iubesc orasul asta, dar familia lui n-avea nici o legatura cu familiile de bucuresteni pe care le cunoscusem pana atunci. Erau calzi, prietenosi si m-au primit la ei de parca taman adoptasera un copil. A existat o naturalete extraordinara in felul in care am devenit de-a casei, desi nu mergeam chiar atat de des.

Ce trebuie sa va mai povestesc este faptul ca familia lui Kata era formata din Kata :), mama, tata, Dede si … Kimi :) Kimi era o catelusa soricar (sper ca am nimerit bine), deja de ani buni in familie si care, din observatiile mele, nu era un animal de casa, ci un membru al familiei. Nu era extra rasfatata sau pusa la colt cum fac eu cu matza mea, ci tratata efectiv ca un membru al familiei. Si ea se purta ca atare. Mi se parea ca avea o seriozitatea si o demnitate grozava, iar cand am inceput sa vin pe-acolo cred ca a fost singura care m-a masurat din priviri si m-a intrebat ce tot caut pe-acolo :)

Acum au trecut anii si am aflat cu tristete ca anul acesta Kimi a plecat din familia Florescu, iar plecarea ei a durut tare, tare de tot. Nici nu avea cum sa fie altfel.

Dede m-a rugat sa o desenez. A fost ceva nou pentru mine, dar am desenat cu drag si cu multe amintiri faine in suflet.

Am primit comanda cam pe la jumatatea concediului, cu un deadline destul de scurt, dar realizabil :)

A fost interesant deoarece Catalin este pasionat de ceasuri si trebuia sa procedam cumva ca in portret sa apara si ceasul lui preferat.

Raluca, cea care ii daruia portretul a despus eforturi semnificative, am realizat eu, sa ii faca o fotografie cu mana cu ceas (nu cel care trebuia desenat) intr-o postura care sa imi permita incadrarea ei in portret, precum si fotografii separate cu ceasul preferat, asta fara ca al nostru subiect sa se prinda de poveste.

Eu am fost foarte multumita de rezultat, Raluca si ea :) si mi-a transmis ca si Catalin la fel (sau cel putin asa a parut).

Enjoy!

Andrei a vrut sa ii faca proaspetei si dragei sale sotii un cadou aniversar deosebit asa ca si-a pus increderea in mine pentru un portret de cuplu, un colier si cercelusi pe masura.

Ce pot sa va spun este ca m-a pus in dificultate. Pentru ca vroia sa fie cat mai mare. Adica nu A4 cum eram eu obisnuita. Am facut 50/70 cm … nu stiu exact cat inseamna in A-uri :D

Reactia lui Andrei (si din cate mi-a transmis mai tarziu si a doamnei sale) a fost mai mult decat pozitiva, asa ca am rasuflat usurata :)

Mai greu a fost sa ajunga la ei (adica in Anglia) pentru ca DHL sau altele asemenea ar fi luat si pielea de pe om, iar a trimite un colet in afara tarii pentru Posta Romana este un adevarat travaliu (am completat un formular foarte pretios in 6 copii si mi s-a transmis ca daca gresesc nu mai primesc altu’). Am stat cu inima stransa si la un moment dat chiar fara speranta, dar in final a ajuns cu bine.

De data asta am avut si inspiratia de a fotografia portretul in etapele creatiei (ca de scanat era mai creu la asa dimensiune).

In prima faza trasez contururile – aici e partea aia cu asezare in pagina, trasat linii de ghidare, facut masuratori, refacut masuratori si tot asa. Fotografia este foarte urata pentru ca am marit contrastul foarte mult.

Daca va asteptati sa urmeze faza 2 …. e mai greu. Eu lucrez relativ haotic si dupa chef, desi in mod normal desenez prima data ochii (my favorite part). Va las pe voi sa vedeti cum am continuat aici, iar la final gasiti si o poza cu colierul doamnei.