Stim cu totii ca suntem intr-un fel sau altul prizonierii timpului. Viata fiecaruia in parte e prinsa intr-o clepsidra din care timpul se scurge incet incet si fiecare fir de nisip pastreaza amintirea lui aurie si pretioasa. Nici draga de Alexandra (adica Clepsidra cu daruri) nu este scutita. Si-a facut ea nume din clepsidra si se straduieste sa opreasca timpul demontand la nesfarsit ceasuri, dar nu pacaleste pe nimeni. Timpul trece peste noi toti.

Este frumos cand gasim oameni dragi cu care sa ne petrecem trecerea lui. Oamenii pe care sa-i strangem im brate cu drag si cu foc, oameni care sa ne ia supararile cand apar. Pentru ca Alexandra are aceasta calitate extraordinara: fura supararile si le face sa dispara. Nu am realizat asta pana intr-o dimineata cand, dupa o noapte cu doar 2 ore de somn si un mail de la o alta prietena care mi-a povestit ca nu mi-e prietena si alte multe rautati, o asteptam in frig incruntata si cu sufletul incarcat. Si-a aparut grabita si cu zambetul ei cald si … am uitat ca sunt suparata. Uite-asa, deodata si ca prin minune, am uitat, m-am incalzit si mi-a fost bine. I-am povestit ce ma doare, dar parca nu mai durea si eram bucuroasa ca o am acolo langa mine ca prietena draga ce-mi este. I-am povestit ca are aceasta calitate, dar nu i-am povestit mirarea care m-a cuprins cand am descoperit ce mult bine poate face un suflet bland.

Love you, honey! Sa o folosesti ani multi cu drag si sa-mi fii prietena pana cand om umbla in baston si-om barfi pe-o bancuta in fata portii  :)

Dragilor,

Iata ca a trecut deja aproape o saptamana de la intoarcerea din Barcelona si eu nu apucasem nici sa ma uit pe toate pozele, d-apoi sa le mai si prelucrez si sa vi le arat si voua. O sa fie ceva mai greu de povestit despre asemenea loc. Barcelona se traieste cu zambetul pe buze, batuta numai si numai la picior (pentru ca oriunde ai intoarce ochii descoperi ceva fantastic), strangandu-ti puternic de mana perechea si bucurandu-te de fiecare imagine.

Nu stiu cat sens are sa va povestesc pe zile ce am facut, mai ales ca la o medie facuta de Marius am mers zilnic cate 22-25 km pe jos. Adica in afara de drumul aeroport-Barcelona si inapoi ne-am mai urcat de 2 ori in metrou in 6 zile si jumatate :) Ce am retinut din Barcelona?

Gaudi, bineinteles

Nu stiu daca v-am povestit vreodata, dar stilul meu literar preferat este realismul magic – adica ador cand scriitori foarte priceputi (Salman Rushdie, Gabriel Garcia Marquez, Sylvie Germain) se folosesc de o realitate posibila si introduc in ea, ca si cum ar fi normal, intamplari, creaturi, realitati imposibile. Asa este Gaudi. A introdus in realitatea unui oras mai mult sau mai putin obisnuit elemente magice. Imi da senzatia ca te plimba prin vise (La Pedrera, Casa Batllo), povesti cu case din turta dulce (Parc Guell) si inceputuri de lume organice, simbolice (Sagrada Familia). Am trait intens intalnirea cu Gaudi si am avut lacrimi in ochi si-am fost furioasa cand am citit despre distrugerile din Sagrada in timpul razboiului civil. Nu voi intelge niciodata violenta de acest tip. Nu voi intelege cum putem fi atat de animalici uneori si cum de nu cadem cu totii in genunchi in fata frumusetii miraculoase lasand armele deoparte. Da, stiu, sunt o naiva.

Arhitectura

Gaudi nu este deloc tot ce inseamna Barcelona. Constructiile lui sunt marete, fantastice, dar putine, iar Barcelona este suficient de mare si plina de cladiri si catedrale incredibile la tot pasul. Nu trebuie sa faci absolut nimic special sa le intalnesti. Trebuie doar sa mergi pe jos si sa casti ochii si gura.  Am fotografiat atatea case, atatea biserici si catedrale, atatea piatete si statui, incat habar n-am pe care sa o aleg ca fiind reprezentativa.

Spectacolul de strada

Cred ca locuitorilor din Barcelona le este foarte clar de unde vin o buna parte din banii orasului, asa ca fac orice le trazneste sa ii ajute pe turisti sa isi lase continutul buzunarelor la ei. Senzatia a fost ca in orasul asta se cam pot face bani din orice. Suna urat ce-am spus, dar, de fapt, voiam sa spun ceva de bine. Am vazut atatia oameni talentati care fac lucruri minunate incat mi-e imposibil sa enumar tot: artisti care pictau cu degetele mini tablouri pe sticla in cateva minute, costume fabuloase, portrete in tehnici pe care nu le-am mai vazut, dans, cantat la instrumente improvizate, baloane uriase si multe multe altele.

Lumea e mica

O sa inchei povestindu-va inca o data cu viata poate fi fascinanta. Cum coincidentele se aduna in asemenea fel incat te lasa uimit. Asa se face ca absolut neplanuit, nebanuit si neintentionat ne-am intalnit in Barcelona in aceeasi zi cu doi prieteni. Prima oara cu Daciana – despre care stiam ca era, de fapt, in Portugalia :D, apoi cu George pe care nu l-am fi intalnit daca nu ne intalneam cu el si in Anglia, daca nu ii faceam cunostinta cu Maria, daca Maria nu l-ar fi ajutat sa iti recupereze actele mai repede de la statul englez, daca nu ne-am fi hotarat dupa ce dormisem 2 ore sa mai iesim la plimbare prin Barcelona si daca nu ne-am fi hotarat sa verificam daca un pub mai e deschis pentru ca era tarziu facand astfel un ocol de 50 metri, numai ca la intorcerea spre hotel, la 20 de metri de intrare, sa ne lovim de George. Daca pur si simplu ne-am fi intors direct la hotel, fara acel mic ocol … seara nu s-ar fi transformat in cea mai faina si nostima seara a concediului si cu siguranta Marius n-ar fi calarit pisica cea mare :D

Foarte pe scurt acesta a fost concediul nostru in care ne-am tocit talpile incaltarilor, ne-am veselit si ne-am bucurat de cat de mult frumos este in jur. Pozele multe le gasiti aici.

Ei, iata ca gasesc timp sa scriu putin si despre saptamana in Anglia. Imi cam pare rau ca n-am avut timp sa ma ocup mai mult de pozele facute, dar erau multe, timp deloc si … m-am multumit cu un resize simplu.

Anglia m-am impresionat placut, mai placut decat ma asteptam. Am aterizat vineri de-a dreptul tematoare pentru ca urma sa il insotesc pe Marius la condusul pe partea gresita a masinii :P, dar traficul britanic este asa de nemaipomenit de cuminte incat am scapat destul de usor de temeri. Prima oprire a fost in Leamington Spa (care este un orasel superb si linistit) unde mi-am cunoscut buburuza de nepotica, mi-am revazut fratiorul si-am cunoscut-o pe Ash, o indianca faina cu care am povestit aproape o noapte intreaga despre India. Ne-a povestit cu drag despre India ei, despre iubirea din sufletelor indienilor si dorul ei de-o existenta simpla care mi-a cam adus aminte cumva despre amintirile lui Creanga, despre o bunica spirituala si alba si despre multe multe altele care fac India sa fie in continuare o destinatie la care sa ravnesc de-a dreptul. Mi-ar placea, ce-i drept, s-o am pe Ash drept ghid sa ne duca in satele in care oamenii stralucesc inca de bucuria vietii.

A urmat ziua botezului, zi in care am invatat sa nu-mi mai fie frica de copii, sa o tin in brate, sa-i vorbesc si sa-mi fie drag si cred ca partial a fost si vina preotului care a botezat-o pe Diana. A fost pentru prima oara cand am inteles ce inseamna preot cu har, desi nu-s deloc o persoana religioasa. Dar zambetul cald, deschiderea si linistea pe care o emana a ajuns cumva si la noi si in toata agitatia botezului, in toata teama mea ca nu stiu ce sa fac cu creatura din brate, s-a facut liniste. Si-am putut sa zambesc, si-aproape ca m-am pus si pe plans, si-am invatat sa apreciez minunea din bratele mele, si-am invatat deodata sa-i vorbesc, sa-i cant si s-o mangai. Si-a fost bine. A fost o mica minune si sper din tot sufletul ca Diana sa fi primit din caldura mea si sa-i tina de cald si de bine si de zambete cat o viata.

Duminica am pornit spre Londra, am ajuns cu bine, am aflat ca daca nu esti londonez e aproape imposibil sa parchezi legal o masina si ca asta costa fantastic, dar pe seara ne-am intalnit cu George si Maria – cele mai importante motive pentru care am mers si la Londra, de fapt :P – si-a fost grozav. Nici nu mai stiu ce-am vorbit, cat am vorbit, cand a trecut timpul, cat cidru si cata bere am baut, dar am ajuns amandoi in camera de hotel c-un zambet tamp si luminat si plin de drag.

Datorita celor doi prieteni am reusit sa evitam pe timpul vizitei aglomerarile turistice si-am reusit sa ne bucuram nu de Londra turistica, ci de Londra care apreciaza culturala lasand intrarea la marile muzee libera si care le face atat de interactive incat te transforma intr-un copil care alearga dintr-un loc in altul doar ca sa mai apese un buton, sa miste o lupa, sa asculte o poveste sau sa se mai joace cine stie ce – pentru asta vedeti Science Museum si Natural History Museum. Ne-am plimbat apoi printre fluturi vii tot la Natural History Museum, ne-am tocit incaltarile prin Hyde Park, am baut bere din/cu miere in Jerusalem Pub – un pub mic de tot si fain care imbata clienti inca din 1720 – am mancat mancare coreeana nemaipomenita intr-un reusturant micut si cam anonim – dar cunoscut de George :P -, ne-am plimbat prin Kew Gardens cu Maria, am vizitat Soho-ul, ne-am minunat de preturile fantastic de mari ale produselor pentru arts&crafts si … nu mai stiu. Au fost 3 zile in care n-am stat deloc, 3 zile in care ne-au pulsat picioarele de-atata mers si in care ne-am bucurat de o lume foarte, dar foarte civilizata.

Vom mai merge in Londra, cu siguranta, pentru ca n-am apucat decat sa aruncam o privire, dar fain a mai fost ce-am vazut. Si cu toate astea nu m-as muta in Anglia. Poate doar la batranete si cu siguranta nu in Londra, ci intr-un oras cuminte ca primul amintit. Toata civilizatia asta a lor care vine, de fapt, din niste legi foarte bine puse la punct si foarte serios aplicate, e prea stricta. Eu una as vrea sa vad viata pulsand si explodand din oameni. Asa ca ramanem deocamdata in Bucurestiul nostru cam murdar, cu trafic infernal si oameni care ar merita o lectie sanatoasa de bun simt, dar cu siguranta mai viu :)

Albumul cu fotografii il gasiti aici.

Cuvinte sunt prea putine de spus :)

Vrabia motata – cum ii spun eu – sau ciocarlia – ce crede Marius ca este – ne viziteaza in fiecare dimineata. Uneori aduce cu ea si un prieten ceva mai infoiat si ciufulit.

Fluturele a aparut doar azi si mi-a adus multa lumina pe chip. De cand n-ati mai vazut asemenea fluturi? Pentru mine a fost ca o minune care m-a teleportat intr-un soi de realitate magica in care fluturii vin si se joaca minute in sir in fata ta. A fost minunat.