Sau despre cum invatam sa deosebim zeii de simpli muritori

Este un titlu exagerat, bineinteles, dar spune cate ceva despre cum a fost seara de vineri, 29 aprilie, la concertul Grimus & Rock Paper Scissors.

Cam cu 2 luni in urma, dupa un timp rusinos de lung, am terminat de citit si Grimus – cartea scrisa de incredibilul Salman Rushdie. Inveti acolo despre viata, moarte, mituri, legende, renasteri, pasari Phoenix (Grimus fiind o anagrama pentru Simurg care este … o varianta a pasarii Phoenix), inventarea zeilor si “what not” cum ar zice englezul. Este o carte complexa, cu siguranta mai greu de parcurs decat alte scrieri ale lui Rushdie (“Enchantress of Florence” si “Haroun and the Sea of Stories” sunt magnifice si curg ca un vin vechi si uleios – adicatelea cu o incantare a tuturor simturilor), dar care fascineaza fara nici un dubiu.

Prin urmare jos palaria pentru alegerea numelui trupei, baieti! Desi am inteles ca doar Vali a si citit cartea (v-o recomand tuturor) :) E mai putin important, multe lucruri bune se aleg instinctiv. Explicatiile vin mai tarziu.

Si dupa aceasta introducere pompoasa, sa ne intoarcem la cele mai pamantesti.

Nu stiu exact cine a considerat o idee buna ca Rock Paper Scissors (care pareau sa fie la primul concert si sper ca asa sa fie pentru ca le mai ofera o scuza) sa cante inainte de Grimus, dar le-a facut un deserviciu fantastic. Ei n-ar fi sunat complet rau si probabil ca daca doar i-as fi ascultat la radio sau in cu totul alt context mi s-ar fi parut ok. In orice caz pana nu il invata cineva pe solist sa faca ceva cu mana stanga in timp ce canta, eu zic sa se abtina de la live-uri. Eu eram stangace in copilarie, dar cum inainte de ’89 asta nu era un lucru de acceptat, am fost amenintata ca daca nu scriu cu dreapta imi leaga mana stanga la spate. Acum sunt ambidextra si nu-i rau deloc. Restul de probleme sunt mai degraba detalii si pot fi puse pe seama lipsei de experienta.

Dar … DAR! Din experienta mea de pana acum trupa care canta in deschiderea alteia este aleasa astfel incat sa semene ca nivel si stil cu cea care urmeaza. Cum sa explic … era vinerea dinainte de 1 Mai, Bucurestiul era deja gol, era inteles ca cei prezenti la concert vor fi daca nu fani, cel putin persoane care apreciaza Grimus si, intr-un procent semnificativ, persoane care i-au mai ascultat cantand live. Trebuie sa fii masochist sa fii atat de la inceput, sa adaugi si factorii mentionati anterior si sa canti inaintea lor. Pe bune.

Chiar n-as fi vrut sa fiu in locul lor cand au inceut sa cante ai nostri nemuritori pentru ca au umplut clubul de sunet si au fost magnifici asa cum sunt de fiecare data. Si se pare ca experienta concertelor numeroase din ultima vreme le face foarte bine, pentru ca sunt din ce in ce mai buni. Jos palaria, baieti si astept cu nerabdare lansarea noului album! Pana una alta poate totusi va mai indurati de un Fingerprints live, ca de 3 concerte (in Bucuresti cel putin) nu ne-ati mai rasfatat cu asa minunatie.

Daca vreti sa mai cititi despre cum e Grimus live, cititi aici.

Nici nu se racise bine articolui lui Adi Soare despre abilitatile pe care trebuie sa le aiba o femeie in bucatarie ca, in timp ce savuram minunata scriitura a domnului Salman Rushdie din “The Enchantress of Florence”, dau peste un paragraf care pe langa fermecarea de netagaduit, mi-a starnit rasul. Am sa il redau mai jos, asa cum l-am citit (imi cer scuze fata de cei ce nu se inteleg cu limba lui Shakespeare, dar sunt suficient de modesta incat sa nu ma apuc chiar eu de tradus).

Iata, deci, ce trebuie sa stie sa faca o femeie pentru a … multumi un barbat:

“For a woman to please a man,” the emperor said, “it is necessary that she be able to sing. She should know how to play musical instruments, and dance, and do all three things together when requested: singing, dancing and piping on a flute or fiddling a tune upon a string”. She should write well, be adept in the giving of tattoos, and be prepared to receive them in whatsoever place the man should desire. She should know how to speak the language of flowers when decorating beds or couches, or event when decorating the ground” [...]

[...] Silently, slowly, like mind-creatures in a dream, the concubines circled and swayed. They stirred the air around the emperor into a magic soup flavored with the spices of arousal. There was no hurry. The emperor ruled over everything. Time itself could be stretched and paused. There was all the time in the world.

” In the arts of staining, dyeing, coloring, and painting her teeth, her clothes, her nails, and her body a woman should be beyond compare,” the emperor said, his speech now sluggish with lust. Wine was brought in golden glass pitchers and he drank in large, unwise gulps. A pipe was brought forward and then there was opium smoke in his pupils. The concubines were closer now, circling inward, their bodies beginning to brush those of the emperor and his guest. In the emperor’s company, one was emperor for a day. His privileges became yours as well. ” A woman should know how to play music on glasses filled to different heights, with liquids of various sorts,” said the emperor, slurring his words. “She should be able to fix stained glass into a floor. She should know how to make, trim, and hang a picture; how to fashion a necklace, a rosary, a garland or a wreath; or how to store or gather water in an aqueduct or tank. She should know about scents. And about ornament for the ear. And she should be able to act, and to lay on theatrical shows, and she should be quick and sure in her hands and be able to cook and make lemonade or sherbet, and wear jewels, and bind a man’s turban. And she should, of course, know magic. A woman who knows these few things is almost the equal of any ignorant brute of a man.”

Simplu, nu?