Colierele acestea nu-s tocmai noi, ci le-am facut inainte de plecarea in Vama, cand eram atat de entuziasmata de plecare incat vedeam numai curcubee si flori peste tot :) Le-am adaugat si cercelusi navy, noduri si margelute de lemn si au fost gata :)
Enjoy!
Colier – 35 lei; Cercei – 15 lei
Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).
Eu sunt singura la parinti. N-am nici frati, nici surori, ci am fost doar eu cu mine pentru multi ani. Nu ca ai mei nu si-ar fi dorit mai multi copii. Daca s-ar fi putut, tata ar fi vrut o intreaga echipa de fotbal. Dar RH-ul negativ al mamei atat a permis atunci: un copil sanatos.
Asa ca n-am invatat sa imi impart tot timpul cu altii, jucariile as fi vrut sa le impart, dar n-am avut cu cine, nici sa ma cert frateste, nici sa ma impac, nici sa ma bat si nici macar sa chicotesc noaptea dupa ora de culcare. Si cand eram copil incercam cu disperare sa socializez cu ceilalti. Nu stiu exact ce faceam gresit, dar eram respinsa. Credeam ca ma resping pentru ca sunt urata si mai credeam ca sunt urata din cauza ca tata imi reteza parul scurt si cam ciuntit. Asa ca ramaneam tot eu cu mine in camera mea care mai tarziu a devenit camera albastra. Camera in care se intampla toata viata mea. Camera din care nu ieseam nici fortata, camera in care imi chemam putinii prieteni, in care desenam, citeam, scriam, camera in care mai tarziu mi-am chemat si iubirile si mi-am strigat toate durerile pana cand i-am crapat invizibil, dar apasat peretii. Camera care acum, desi inca albastra, zace goala si-au inceput sa ii dispara pana si obiectele de amintit amintirile – nu mai are birou, nici dulapior plin cu de toate, nici acelasi pat, nici acelasi covor plin de pete, nici aceleasi draperii, nici macar dezordinea continua care o innebunea pe mama. E doar o camera.
Dar nu stiu cum am ajuns aici. Vroiam sa va povestesc despre altceva. Despre altcineva. Despre fratele lui Marius. Despre frate’miu. El imi spune “sis”, eu nu-i pot spune “bro” pentru ca suna rau, asa ca ii spun “frate’miu”. Mi-a devenit frate de cand ne-am cunoscut si mi-i drag de nu mai pot cu toate prostiile pe care este capabil sa le faca. Luni a plecat catre taramuri britanice asa cum o fac tot mai multi/prea multi tineri.
Si-am vrut sa aiba ceva de la sor’sa cu el acolo. Am luat tricoul, culorile si ideea si-am pornit duminica noapte dupa targ catre Brasov. Stiam ca pleaca luni noapte, iar el, afurisitul, imi spunea ca pleaca luni la 14.30. Asa ca zboara val-vartej in camera, calca tricoul si fuga la treaba. Am pictat cu emotie si convinsa ca n-o sa iasa mare lucru, dar deja stiti si voi cum ies lucrurile facute cu drag :)
Pana la urma a plecat pana la Cluj (de acolo avea avionul) cu un tren de seara. Cumva ziua a trecut fara sa ne ciocnim prea des. Nici la revedere nu mi-am luat cum se cuvine pentru ca exact inainte de a pleca trenul m-a intepat o viespe in abdomen … pe sub rochie (cam care erau sansele sa se intample asta?) si-am zbughit-o dramatic, indurerata spre toaleta publica sa ma pot elibera de insecta cea afurisita.
Sper ca va purta tricoul cu drag si ca ne vom revedea curand.
A fost weekend, a fost targ.
Despre targ, in general, am mai putine de spus. Indiferent de numarul de cumparatori, organizarea, prietenii si povestile fac din I Love Handmade un targ minunat. Iata si standul Glory Box:
Titlul postarii are legatura cu altceva. Cu un subiect foarte vehiculat in handmade. Copiatul.
Anul trecut, in cadrul unui targ, langa mine se aseaza un domn. Avea la vazare creatiile sotiei. Artist plastic. Creatiile sotiei erau rochii crosetate si accesorizate de dansa cu mai mult sau mai putin gust – nu e locul meu sa le evaluez calitatea -, cateva genti si cateva flori crosetate.
Domnul foarte vorbaret incepe sa ma descoasa despre cum, de unde, cu ce si toate detaliile posibile legate de ceea ce fac. Mai mult decat atat, la cateva zile dupa targ,incepe sa ma sune in mod repetat si sa imi ceara exact adresele site-urilor si magazinelor de unde imi iau lucrurile. Eu ii povestesc binevoitoare tot pentru ca, si il citez pe dansul: ce sa-i faci, tre’ sa ne descurcam sa mai vindem si noi, sa ne ajutam intre noi, ca daca nu ne ajutam noi, cine sa ne ajute?
Din acel moment activitatea doamnei artist plastic incepe sa se diversifice cu intreaga gama de produse pe care o am eu. Aveam eu rame, a facut rame, aveam cutii, a facut cutii, aveam margele, a facut margele. Iar cand am inceput sa pictez pe textil a inceput sa picteze si pe textil.
Incet incet incepeam sa devin tot mai nervoasa. Mai ales ca aspectul acesta fusese observat si de cateva colege de targ. Dar ce era sa ii spun omului? Produsele erau la indemana tuturor. Conform carei paranoia puteam afirma eu ca doamna ma copiaza? In plus nu imi copia si modelele, deci era dreptul ei sa faca ce vrea.
Dar iata ca a venit si targul de weekendul acesta. Domnul si doamna erau situati la cateva standuri de noi. Eu aveam la stand inclusiv tricoul cu fori de cires si, exat in fata, o sacosa (pe care nu am apucat sa v-o arat) cu modelul de pe tricou.
Vand sacosa, ma bucur si nu trece prea mult timp ca la standul domnilor apare o bluza proaspat pictata (afisata cu un ziar prin in interior pentru a-i permite bluzei sa se usuce) cu flori de cires. Acelas gen de crenguta. Aceleasi nuante la flori. Inclusiv culoarea bluzei era a sacosei vandute. M-am enervat. Tare. Mai ales ca Marius mi-a spus ca mai devreme domnul a trecut pe la stand si a facut poze.
Ce sa le fac? M-am enervat si am tacut. Marius a pozat bluza. Daciana a fost mai nebuna si s-a dus cu tricoul meu cu flori de cires la standul lor, a pus modelele unul langa altul si a zis ca e dragut modelul, dar e mai bine pictat tricoul meu :D (aspect care, lasand toata modestia deoparte, este adevarat). Doamna a ridicat din umeri si-atat.
Rau este ca nu cred ca acesti indivizi constientizeaza problema. Ei vor doar sa faca ceva, orice, ca sa vanda, ca sa mearga, “nu vezi ca nu merge, ne chinuim, ce sa facem” – citez iar din povestile domnului. Si intr-un fel … de ce as putea sa ii invinuiesc si de data asta? Doar nu sunt eu singura care picteaza flori de cires.
Cu toate astea problema mi se pare evidenta. Povesteam la targ prietenilor ca, de fapt, nici nu stiu daca sunt nervoasa totusi. Ca ceea ce simt e un sentiment negativ indefinit. Marius ii spune consternare.
Ma intreb, ca artist plastic, doamna n-are nici un fel de mandrie? De creativitate? De … ma rog. Nu conteaza.
Poate cel mai tare m-a uimit ca totul a fost facut pe fata. La targ. La trei standuri de mine. Mi-ar fi fost macar rusine.
PS: Am decis sa nu dau numele celor doi soti si nici sa nu public fotografia bluzei. Nu merita nici macar publicitate negativa.
Mi s-a tot spus ca un anume coleg din echipa din care am facut parte la un moment dat, coleg pe care eu nu l-am cunoscut decat in treacat, cumva, nu stiu cum, dar ar semana cu Muttley :) Mi s-a mai spus, de asemenea, ca exista un complot, o gluma, o poanta … o surpriza de pus la cale in acest sens :P
Dar am sa las dracsorul sa va povesteasca :D
Trebuie sa recunosc ca acest breloc a fost comandat cu dedicatie pentru colegul nostru Razvan zis si GaroFITA FITA FITA aka Muttley. Conform pozei de mai jos, musiu Razvan este clar inspiratia celor de la Hanna-Barbera.
Asa ca a fost simplu sa ne gandim la Andreea si sa o convingem ca GaroFITA merita un breloc cu Muttley. Este foarte adevarat ca in balanta a cantarit si faptul ca Cez isi dorea brelocul vechi al lui Razvan, un ursulet dragalas, care nu i se potrivea lui Muttley. Rezultatul? Excelent! Multumim, Andreea!!
Pai … rezultatul a fost asta:
Multumesc si eu pentru incredere si puteti conta pe mine oricand :)
Ei, iata ca s-a incheiat si lungul si … scumpul tribut dat marii si sunt inapoi in Bucuresti, acasa!
Mi-a lipsit sa imi impart aproape zilnic povestile si creatiile cu voi, asa ca de azi sunt inapoi la treaba. Si cum altfel as putea sarbatori intoarcerea decat cu un targ organizat ca la carte de catre Andra si Razvan (de care ne-am amintiti cu drag deseori in luna ce-a trecut).
Prin urmare: weekend-ul acesta – 21/22 august – intre orere 10-21.00, va astept cu multe multe zambete (multe cat adunate si puse la pastrare timp de o luna) si multe multe accesorii noi si in cautare de stapani, la Muzeul Municipiului Bucuresti (vis-a-vis de Universitate si TNB), la cea de-a VIII-a editie a targului “I Love Handmade”
In zilele cu moral bun lucrez in camera. Asa se nasc lucrusoare noi care cel mai probabil vor ajunge inapoi in Bucuresti. Tot raul spre bine pana la urma – in primul weekend de la intoarcere va fi o noua editie a targului I Love Handmade si-o sa am cu ce sa va bucur ochii. Asta daca nu apare inca o romanca stabilita in Franta care sa imi bucure ziua cumparad 8 seturi :P
Later edit: Am uitat sa va povestesc faptul ca setul gri este creatie comuna a familiei Badragan :P mama a modelat lutul, eu am pictat margelutele, iar Marius s-a ocupat de partea de creatie si asamblare – primul lui colier :P
Enjoy!
Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).
Zilele trecute mergeam pe aleea principala ce duce spre plaja cand observ un pusti de vreo 10-12 ani (cu parintii langa el, bineinteles) cum desface ambalajul unui pistol cu apa si il arunca pe jos. Fiind foarte aproape, exact cand ambalajul pica pe jos, la piciorul lui, ma aplec, il ridic si merg mai departe fara sa spun nimic. Din spate aud strigatele isterizate ale mamei: “de ce faci, draga, mizerie pe jos?” Sa mai spun ca o educatie adecvata ar fi rezolvat problema dinainte si n-ar fi fost nevoie ca eu sa adun gunoiul pustiului?
Tot zilele trecute mi-am amintit ca Raluca, una dintre fetele cu care ma intalnesc mai pe la toate targurile, recicleaza sticlute pe care le decoreaza foarte frumos cu servetel si acril. Poi … daca tot suntem in Vama si tot vrem s-o salvam, ce-ar fi sa reciclam?
Asa ca alaturi de o noua cutiuta lucrata cu lacul de crapare (pentru care da, am facut o noua pasine :D) si cu servetel, am decorat o sticluta in care a fost nectar si am transformata intr-o vaza foarte faina, as zice eu :D
Ce ziceti?
Iar de incheiere, cateva brose si-o bentita cu flori :)
Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).
Marea m-a facut sa descopar turcoazele luate acum mult timp, chiar cand mi-am cumparat primele materiale pentru bijuterii. Imi amintesc ca au fost scumpe si n-am inteles foarte bine atunci de ce, apoi experienta m-a invatat ca turcoazele sunt usor de inlocuit cu howlit-ul care este o imitatie ceva mai ieftina si mai albastra … sau cam asa ceva :D
Ei, bine, le tineam intr-o cutituta parca neindraznind sa ma apropii de ele, de turcoazele adevarate … iata ca la malul marii le-a venit randul. Unde altundeva?
Iar de incheiere … se poarta navy, nu?
Le puteti verifica disponibilitatea si preturile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).
Mi se pare fascinant cum te transforma Vama, marea, nisipul … cum te rapesc si te fac a lor.
In primele zile ma deranja parul incalcit si plin de sare, imi simteam mereu pielea murdara, talpile ma cam ardeau de la fierbinteala nisispului, apa parca era mereu putin cam rece, iar scoicile ma zgariau. Acum toate au intrat intr-un firesc primar, nu sunt deloc deranjante ci sunt acolo de parca asa ar fi fost de cand e lumea. In plus, pielea capata nuante de pamant pe zi ce trece. E minunat.
Va las cu cateva coliere carora le-a crapat pielea de prea mult soare :)
Le puteti verifica disponibilitatea si preturile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).
Am fugit repede-repede de la casuta doar sa va las cateva noutati :)
Rochite, o ie de in, centuri/brauri late, sacose lucrate la mama apoi decorate de mine (pictate sau cu tehnica servetelului) si-o cutiuta … elfeasca :) Daca va face ceva cu ochiul, dati un semn si le pun deoparte sau dau o fuga pana in 2 Mai si le trimit (in Vama nu-i Oficiu Postal) - tot am facut eu jogging Vama – 2Mai si inapoi in dimineata asta :P .
Enjoy!
