Zilele trecute mergeam pe aleea principala ce duce spre plaja cand observ un pusti de vreo 10-12 ani (cu parintii langa el, bineinteles) cum desface ambalajul unui pistol cu apa si il arunca pe jos. Fiind foarte aproape, exact cand ambalajul pica pe jos, la piciorul lui, ma aplec, il ridic si merg mai departe fara sa spun nimic. Din spate aud strigatele isterizate ale mamei: “de ce faci, draga, mizerie pe jos?” Sa mai spun ca o educatie adecvata ar fi rezolvat problema dinainte si n-ar fi fost nevoie ca eu sa adun gunoiul pustiului?

Tot zilele trecute mi-am amintit ca Raluca, una dintre fetele cu care ma intalnesc mai pe la toate targurile, recicleaza sticlute pe care le decoreaza foarte frumos cu servetel si acril. Poi … daca tot suntem in Vama si tot vrem s-o salvam, ce-ar fi sa reciclam?

Asa ca alaturi de o noua cutiuta lucrata cu lacul de crapare (pentru care da, am facut o noua pasine :D) si cu servetel, am decorat o sticluta in care a fost nectar si am transformata intr-o vaza foarte faina, as zice eu :D

Ce ziceti?

Iar de incheiere, cateva brose si-o bentita cu flori :)

Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).

Cand aveam 10 ani, ai mei s-au hotarat ca era momentul sa faca ceva pentru (ceea ce ei considerau) talentul meu la desen. Eram in Calarasi totusi – un oras mic in care … cred ca erau in total doi artisti (cu siguranta erau mai multi, de ei am aflat eu). Autoproclamati, bineinteles. De unul am aflat mai tarziu, cel la care am mers eu isi spunea Ilo.

Ilo avea in jur de 45 de ani, o familie relativ numeroasa, era vecinul matusii mele si la 40 de ani, din nevoie, isi amintise ca in adolescenta ii placea sa deseneze si parca avea si ceva talent. Nu studiase niciodata nimic legat de arta, dar intr-una dintre primele ore petrecute in atelierul lui mi-a soptit: “Andreea, pictorii n-or sa-si dezvaluie niciodata metodele si n-or sa isi explice secretele, meseria asta se fura”.

In virtutea acestei idei – probabil – “meditatiile la pictura” insemnau ca ma aseza pe un scaunel langa el in atelier (uneori el pleca la televizor si ma lasa singura), imi punea pensula in mana, culori, panza, un model de referinta la dispozitie si … atat. Uneori venea langa mine si, ca sa ma corecteze, imi lua pensula din mana si facea el in locul meu (abia acum ma gandesc ca facea asta pentru ca eu sa observ cum se face). Ii iesea bine, foarte bine. Uram asta – la final tabloul nu imi apartinea, nu il simteam al meu, nu era meritul meu si imi venea sa il dau de pereti cand ai mei ma laudau. Cred ca am mers la el timp de un an si jumatate, o data pe saptamana. In timpul asta mama si-a umplut peretii cu tablourile mele. Nu stiu de ce nu m-am mai dus la meditatii, dar stiu ca am renuntat la pictat pana in clasa a 9 a cand am inceput sa pictez singura un tablou a carui panza o intinsese tata pe o rama veche. L-am abandonat repede si l-am terminat in clasa a XI a. E singurul tablou de care sunt mandra :)

Si totusi, incet incet, metoda lui-nemetoda, m-a invatat cate ceva: cum se numesc culorile (imi placea cum suna sienna-arsa, ocru, albastru ceruleum – erau parca niste culori de baza vrajitorite, nu?), cum se amesteca, ce ulei folosesti, cum se intinde o panza, cum tragi la scara un desen mai complex (mai ales portretele) si … faptul ca meseria se fura.

Multa vreme a sunat cumva a hotie. A fura e o hotie, nu? Imi dau seama acum ca poate nu e chiar asa. Poate ca, pe undeva, este si o dovada de respect pentru cel care a studiat, a experimentat, a descoperit singur, s-a impiedicat, a gresit, a luat-o de la capat, si-a dezvoltat un stil propriu si, de asemenea, este o metoda mai sanatoasa. De cele mai multe ori lucrurile obtinute usor, indiferent de valoarea lor reala, isi pierd valoarea in ochii celui care obtine. O sa vezi un rezultat cu totul altfel cand vei fi nevoit sa muncesti pentru el.

M-am trezit cu Ilo in minte, m-am gandit sa scriu despre el, dar nu reuseam sa imi dau seama ce mi l-a adus in amintiri asa … deodata. Scriind a venit si raspunsul. Primesc des chiar, mail-uri in care mi se solicita ajutorul despre cum sta treaba cu handmade-ul (uneori chiar fara formule de politete). Raspund de fiecare data si chiar cu explicatii detaliate, dar de multe ori ma simt iritata. Exista, bineinteles, persoane care solicita informatii generale, cu bun simt si pe care le ajut cu placere, dar exista si acele persoane care solicita reteta completa: ce materiale folosesc, cum le folosesc, de unde le iau, cat costa, ce forme legale sunt necesare, cum se obtin, de unde stiu de targuri, cat costa inscrierea, ce trebuie sa faci pentru targuri si, mai ales, (si asta ma enerveaza cel mai tare), sa le trimit si lor un mail cand mai aflu de un targ.

Stiti care a fost singura informatie pe care am stiut-o eu despre handmade cand am inceput: ca materialul din care se fac multi dintre cerceii handmade se numeste fimo. De-aici inainte, din respect pentru cei care au muncit pentru a ajunge unde sunt (si pentru ca meseria se fura), mi-am cautat informatiile singura. Internetul e mare si iti da mai tot ce iti trebuie. Trebuie doar sa te intereseze.

Am aflat informatiile de baza, am facut comenzi online, am luat materiale inutile pe care le am si acum, am gresit, am experimentat, am luat-o de la capat si tot asa. Cand am inceput sa pictez pe margele de lut inceputul a fost atat: am vazut o poza cu margelele care stateau la uscat. Am inteles din poza cum se fac, apoi am dat-o in bara (nu aveti idee cate se crapa la inceput) pana am invatat cum si ce fel.

Nu spun ca nu m-ar fi bucurat putin ajutor, nu spun ca nu imi ofer ajutorul cu placere, dar … fetelor, rezultatele se mai obtin si prin munca.

Si, de incheiere: nu confundati furatul meseriei cu copiatul. Furatul meseriei se refera la tehnica, la metode. Modelele, rezultatul, creativitarea trebuie sa fie ale voastre oricum . Eu atat intreb: ce satisfactie ai mai avea daca ai fi apreciat pentru un model copiat integral?

Va las cu unul dintre tablourile de pe cand mergeam la Ilo …

Si cu cel inceput intr-a 9 a si terminat intr-a 11 a …

Acolo unde se aude muzica, acolo unde se nasc sunetele, acolo unde soaptele se inchid intr-o cutie si zambetele se susotesc si ele, acolo zboara fluturii si aripile lor fac muzica.

Pret: 35 lei

Atentie: cutia nu este pictata, ci decorata prin tehnica servetelului.

Ii puteti verifica disponibilitatea si dimensiunile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Povestea 1.

Daca sunteti mai noi pe blog inseamna ca nu-mi stiti nebunia cu tatuajele :D Cum as vrea totusi sa imi controlez dorinta si tendinta de a-mi face inca unul – pentru ca stiu ca dupa el va urma inca unul si tot asa – si de a incerca sa tatuez pe cineva pentru ca imi lipseste maiestria (curajul l-as gasi eu), m-am hotarat sa imi tatuez cerceii.

Sunt lucrati cu tehnica transferului de imagine si inceputul il fac absolut antagonic cu fluturi si dragoni tribali.

Povestea 2.

Numele sotului (deci si al meu :P) este Badragan. Exact asa cum il vedeti, fara diacritice – stiu ca toata lumea are tendinta de a le pune. Ei … colegii nemti ai sotului meu au ajuns de la Badragan la Bad Dragon :D Si daca e sa spun toata povestea – datorita parului lung grizonat de foarte devreme, alti colegi i-au spus Silver Tail. Asa ca exemplarul masculin langa care imi duc eu zilele s-ar numi  Bad Dragon Silver Tail :D Va asigur ca face cinste rasei sale, rasa care tind sa cred ca este foarte rara. Speranta nu este pierduta de tot totusi – mai exista cativa Bad Dragons prin tara, dar nu garantez pentru Silver Tail :D

De ce am spus povestea asta? Pentru ca una dintre perechile de cercei mentionate in prima poveste este tatuata cu un dragon care pare rau tare si care va ramane a mea, ca un soi de blazon de familie :P

Bineinteles ca nu m-ar deranja ca blazonul familiei sa fie facut cunoscut lumii de catre cat mai multe persoane, asa ca, daca aveti curajul sa-i purtati, trebuie doar sa-mi spuneti :)

Va las acum in compania celorlalti cercei tatuati :)

Enjoy!

Pret: 15 lei fiecare

Le puteti verifica disponibilitatea aici (pentru ce este in stoc)si aici (toate accesoriile).

Nu stiu de ce le-am spus asa … poate pentru ca imi plac foarte mult si mi se par de o eleganta aparte. Sa le luam pe rand …

Colierele … ei, va povesteam eu ca motivul pentru care am inceput sa fac flori din organza este pentru a le combina cu margelutele mele pictate. Si am creat doua coliere (preferatul meu este cel verde, care este si unicat) in care am alaturat o floare de organza, margelute modelate si pictate de mine si margele de sticla. Fac parte dintre acele lucrusoare pe care le creez si imi devin atat de dragi incat le-as pastra pentru mine, dar eu am prea rar ocazia de a purta ceva atat de special. Sper sa isi gaseasca o stapana care sa le aprecieze cel putin la fel de mult ca si mine.

Cutiutele … ei, cutiutele nu sunt pictate in intregime si sunt realizate folosind o tehnica pe care eu am subestimat-o putin – tehnica servetelului. Mi s-a parut facila si la indemana oricui (ceea ce chiar este adevarat), asa ca nu i-am dar foarte multa atentie. Cand intr-un final m-am hotarat sa ii dau o sansa am realizat ca este o tehnica migaloasa, care necesita atentie, ceva calcule si … destul de multa indemanare. Efectul final il da un pic de pictura cu degetele inmuiate in acril auriu. Le ador, recunosc, si multumesc Gerdei) de la Tinker pentru adezivul special si pentru prima lectie :)

Si pentru ca s-a intamplat cumva ca aceste creatii sa se potriveasca din punct de vedere coloristic si formeaza perechi minunate, m-am gandit sa va ofer o reducere de 10% pentru un set complet (colier, cercei si cutie).

Enjoy!

Le puteti verifica disponibilitatea si preturile aici (pentru ce este in stoc) si aici (toate accesoriile).

Ce credeti ca facea Andreea cu 2 zile inainte de Paste?

Aud? … “Vopsea oua?” Hmmm …nu. Ma rog, vospea si oua, iar Alina vopsea un tricou in vopseaua de oua, dar asta cu totul alta poveste :D

Andreea vopsea un maiou :D Taman ce imi refacusem stocul de maiouri negre simple pe care le port cu incapatanare pana le epuizez moral si fizic in fiecare vara cand Alina mi-a oferit cu marinimie acces la stocul ei de culori pentru textil, servetele decorative si adeziv special pentru tehnica servetelului pe textil.

“- Iupiiiiii!”, mi-am zis in gand, am ales cel mai frumos servetel al fetei si m-am pus pe treaba cu seriozitate :D

Seara nu m-am putut ocupa decat de aplicarea servetelului si a adezivului special pentru ca a trebuit sa se usuce pana a doua zi dimineata. Dupa uscare ma indoiesc ca cineva ar mai putea banui ca acolo este un servetel intrucat a capatat un aspect cauciucat foarte profi si fain.

A doua zi dimineata, cand inca toata casa dormea, m-am trecurat pisiceste in bucatarie (nu, nu sa gatesc :P), am bagat nasul in culorile pentru textil si am completat modelul de pe tricou.

Ta daaaa!

Intai il testez eu bine: trebuie calcat bine pentru a fixa totul si spalat manual, iar daca dupa 2-3 purtari/spalari totul e bine … cine stie ce mai facem :P