Dragilor,

Va povesteam saptamana trecuta ca in weekend mergem sa ne plimbam putin pe munti. Lucru pe care l-am si facut :)

Ne-am gandit noi ca nici unul dintre noi nu este intr-o forma fizica fantastica, asa ca am ales un traseu scurt si … mai usor. Sau asa am crezut.

Varful cu oi din Piatra Mare :P

Ne-am trezit cand s-a crapat de 8 si ne-am miscat cat am putut noi de repede de-am ajuns in punctul de plecare – la Dambul Morii adica –  abia la 10. No, asta e acum, doar de-asta am ales traseu scurt. De-aici am luat-o la picior catinel – fata de cum am fi mers in alte dati poate – si asa de bine ne-am pornit ca exceptand o pauza de 5 minute in care am mancat amandoi cate un sandvis, nu ne-am mai oprit pana sus. Si ni s-a parut misto – iata, bai, ca putem – pentru ca traseul desi nu este foarte dificil are 2 calitati:

• urca tot timpul, dar tot timpul. Daca pe alte trasee, chiar si pe Jepi, chiar si in Piatra Craiului mai ai bucati de respiro in care mergi pe drept sau mai cobori aici traseul urca si urca si urcaaaaaaa timp de 2.30 – 3 ore. Noi nu ne-am miscat chiar repede, desi nu ne-am oprit si am facut 2.45 h.
• terenul necesita foarte multa atentie. La fel, daca pe alte trasee mai relaxezi atentia, pe traseul asta – cu exceptia unei bucati destul de mici de inceput – trebuie sa fii tot timpul atent pe unde calci. Fie ca sunt pietre, fie ca sunt radacini, fie ca este pamant alunecos, nu prea pui piciorul fara sa te si uiti pe unde.

Ajunsi la Piatra Mare pe platou ne-a intampinat varful cu oi :D Am ras noi de oi, ne-am bucurat ca am ajuns, eu am injurat putin antrenamentele mele sportive pentru faptul ca alergatul pe banda antreneaza binisor toti muschii mai putin cvadricepsii si deja simteam efortul in ei, am ales un loc mai indepartat de alti vizitatori ai platoului, ne-am intins paturica si-am trecut la masa si la relaxare. Si doar ce ne-am descaltat ca ne-a venit si un oaspete foarte pofticios care a mancat mai mult ca noi intr-un timp mult mai scurt si-ar fost si dornic (de fapt dornica) de rasfat:

Am petrecut pe platou 3 ore care sincer nu stiu cand si unde s-au dus. Le-am perceput ca pe cel mult o ora. Am stat pur si simplu si-am dormitat si ne-am bucurat de loc si ne-am curatat de ganduri, am stat cu ochii in firele de iarba, brazi si cer si nune-a mai trebuit nimic nimic.

Pe la 16.00 ne-am hotarat sa pornim inapoi, dar eu n-am mai vrut pe traseul de venire. Zic: vreau ceva mai lejer, mai de plimbare. Asa ca mergem pana la cabana unde era harta traseelor si Marius imi arata traseul familial care se presupunea a fi foarte lejer. Si cand sa spun eu bun, pe ala mergem vad ca fix pe langa ala familial trece inca unul care merge pe la Pestera de Gheata si Sirul Stancilor. Whoaaaah, zic, pe-aici mergem! Tre’ sa fie usor ca e pe langa familial si mai vedem si chestii. Gresit :D A avut calitatea de a fi foarte frumos, dar a avut aceleasi 2 alte calitati ca si cel de urcare: a coboraaaaaat si-a tot coboraaaat de nu s-a mai oprit pana la Dambul Morii (si mi-a omorat mie picioarele definitiv) si-a beneficiat de-un teren calcaros, umed si neted de-a trebuit sa stau cu ochii in paispe’ sa nu o iau la vale. Ultima poza dupa care m-am hotarat ca-s prea obosita sa tot scot aparatul foto din husa a fost a unei stanci nasoase :D

Albumul foto complet si cu ceva comentarii il gasiti aici.

O saptamana minunata va doresc!

Va povesteam in postarea anterioara ca plecam pe munte in plimbare. Va jur ca n-am stiut in ce ne bagam cand am stabilit traseul si am multumit in repetate randuri propriei caposeli de a-mi pastra cat de cat intacta conditia fizica fie si in miezul Bucurestiului caci altfel nu stiu cum o scoteam la capat.

Cativa prieteni mi-au spus ca asteapta povesti, dar pe cuvant ca n-am cuvinte. Senzatia este mareata, dar va rog sa nu va incumetati sa faceti creasta sau, mai precis, traseul Curmatura – Turnuri – Vf. Ascutit – Vf. La Om daca:

• nu aveti o conditie fizica foarte buna;
• aveti rau de inaltime;
• nu puteti cara pe langa echipament 3-4l apa de persoana;
• moral beton :D

Si pe cat e de innebunitor de fain, pe atat mi se pare de periculos si, de cand m-am intors, ma intreb cum naiba de nu mi-a fost frica. Este traseu de creasta (uneori esti tu, bucata de stanca ce te sustine si atat), mult cocotz (ca mers pe carari nu e, ci prin multe locuri ceva foarte aproape de alpinism), lung (9 ore in total), fara apa (nici macar la refugiul Grind II – iar daca prinzi plin soare ca noi behai de sete) … ce mai, o nebunie :D

Dar las pozele sa vorbeasca :)

Am pornit pe cand altii inca mai lucrau …

Pornim spre Curmatura din Zarnesti …

La Curmatura …

Traseul de creasta lasat in urma (noi veneam din spate de tot) …

Cateva poze cu mine si Marius prin bunavointa lui Vulupe …

Gasiti albumul complet aici – dar eu am facut putine poze pentru ca imi era teama ca dau cu aparatul de stanca. Vulupe a fost mai curajos – gasiti aici pozele facute de el :) Multumim!

A trecut si perioada pe care am alocat-o relaxarii si ma asteapta un octombrie foarte foarte plin.

Sa va povestesc putin cum a fost.

Am inceput intai cu cateva zile de relaxare chiar in Bucuresti, zile in care, ce-i drept, am trisat putin si am mai lucrat.

Am continuat apoi cu cateva zile la Brasov la ai mei socri. Si aici am trisat putin cu lucrul, dar am adaugat relaxare in hamac, lectura si si! tras cu arcul (nu, mie nu mi-a facut nimeni poze, dar va arat doi arcasi zelosi):

Mi-am vizitat apoi parintii si da, si aici am trisat si am lucrat, dar am facut-o in atelierul de croitorie al mamei, alaturi de ea si bunica. Din pacate de data asta nu am avut inspiratia sa fac si poze.

Iar de final – si ceea ce a facut aceasta vacanta sa se incheie minunat – am fost 4 zile in Bucegi. Vremea a fost de partea noastra, am parcurs 45 de km de trasee montane pana in a treia zi la pranz, ne-am bucurat de o liniste absolut asurzitoare si de o singuratate aproape desavarsita, deoarece se pare ca sunt tot mai putin muntomani, ne-am incarcat bateriile la maxim (desi durerile de picioare si spate ne-ar contrazice) si ne-am intors si cu niste poze grozave ca sa demonstram contrariul celor care au uitat ce tara grozava avem si celor care cred ca Bucegii sunt plictisitori.

De maine … la treaba :)

Enjoy!

Pentru curiosi: am fost cazati la Cabana “Piatra Arsa”, 50 lei de persoana pe noapte (in afara sezonului) si unde se poate manca binisor, iar traseele au fost:

• Busteni – Jepii Mici – Caraiman – Piatra Arsa
• Piatra Arsa – Babele – Vf. Omul si inapoi la cabana
• Piatra Arsa – Pestera si inapoi la cabana
• Piatra Arsa – Jepii Mari – Busteni