Va povesteam chiar zilele trecute despre tricoul “Finding Nemo” si uite-asa am primit o noua comanda pentru un astfel de tricou, de data asta pe negru si in varianta de tricou unisex. Poate ar trebui sa imi fac si pentru mine unul, ca tare-i vesel :)

Zambiti, va rog! :)

Detalii aici.

Incep azi postarile in care va povestesc despre comenzile speciale pe care le-am lucrat pentru Craciun, chiar daca la aceasta prima postare trisez putin.

Tricoul de azi a fost pictat pentru Andrei pentru a fi daruit de Sf. Andrei, doar ca printr-un concurs de imprejurari tricoul a ajuns cadou de Craciun :) Raluca imi povestise cu mult timp inainte ca lui Andrei ii placusera foarte mult motocicletele pe care le pictasem eu pe tricouri, asa ca atunci cand s-a invit ocazia am zis sa ii facem o supriza.

Ea mi-a trimis o fotografie a unei motociclete pe jumatate intrata in noroi (care ii placea mult lui Andrei) din care eu n-am inteles prea multe datorita calitatii fotografiei. Am aflat de la ea ce motocicleta era (Honda XR400 :D), am cautat pe net poze mai clare, m-am lamurit si-am trecut la treaba :)

Ei, iata :)

Sa nu va luati dupa cum pica tricoul pe al meu sot (care mi-a servit drept model) pentru ca tricoul ii e cu ceva numere prea mare :D)

Mai multe detalii despre tricouri pictate gasiti aici.

Mi se pare interesant cum aproape toate comenzile de tricouri personalizate vin de la femei si sunt destinate barbatilor importanti din viata lor :)

Dar postarea asta este despre altceva :D

Nici nu s-a insurat bine ca domnul Florin Costea imi da ocazia din nou sa il includ intr-o postare si sa declar public ca imi este dator. Si am si actele doveditoare pentru asta. Dar sa o luam cu inceputul.

Proaspata lui sotie, Veronica, cea care mi-a facut marea bucurie de a-mi permite sa ii fac bijuteriile din ziua nuntii, mi-a mai dat un vot de incredere si m-a desemnat “fauritoarea” cadoului pentru aniversarea proaspatului si, bag eu seama, mult iubitului sot.

Am uneltit amandoua si am ajuns la concluzia ca cel mai bine i s-ar potrivi lui Florin un tricou pe care sa pictam o chitara – pentru ca el era mare chitarist in tinereti si stia sa cante fix o melodie (sau asa ne-a demonstrat noua) si anume My Girl – Nirvana. Asa ca am spus sa ii adaugam si cateva versuri semnificative. Marius, si el mare chitarist in tinereti – cu peformante la fel de rasunatoarea ca si Florin :D –  ne-a sfatuit si am adaugat detaliul final: pictarea acordurilor deasupra versurilor, acorduri care pentru mine arata ca niste litere fara sens, dar sa nu includem profanii in poveste :D

Iata rezultatul trudei noastre:

Dar povestea nu se termina aici :D Va spuneam la inceput ca Florin imi e dator si am si actele doveditoare. In tineretile noaste, despre care v-am povestit in primul articol, am facut un pact de care sarbatoritul nostru a uitat (mai mult sau mai putin intentionat) – normal, era bun de plata. Si eu as fi uitat :D Asa ca pe langa tricou Florin a primit o sticla de Cotnari si o copie a pactului nostru adolescentin care ii aminteste ca imi e dator, deoarece nu si-a luat calculatorul mentionat – si mult dorit – in timp util :D Iata documenul doveditor:

Ce urmeaza e strict pentru amuzament (si a fost adaugat la cadou :D) – in caietul in care notasem noi pactul am descoperit si un “plan de vara” facut de noi pe vremea in care invatam de zor pentru apropiatele examene. Enjoy :P

Lui Sorin i-a placut tricoul lui George cam de cand am dat primul preview pe twitter :) Si-a zis ca vrea si el. Am obtinut de la el un deadline lejer … adica mi-a spus ca nu se grabeste :D am intrebat daca vrea tricou sau bluza cu maneca lunga (ca doar a venit toamna), a zis bluza, iar cand am incheiat proiectele urgente am mers si am luat intai bluza si-apoi am trecut la treaba.

Intrebat de preferinta in ceea ce priveste modelul a spus Honda Transalp.

Din pacate pentru mine a venit foarte repede sa ia bluza – adica exact in seara in care am terminat-o – si nu am apucat sa fac decat o poza destul de nereusita a modelului pictat, fara bluza in intregime.

L-am rugat pe Sorin sa imi trimita o fotografie si mi-a trimis una la inaltime – el purtand bluza chiar pe o Honda Transalp :)

Dragilor,

Va declar ca aceasta postare este singurul exercitiu … nelenevicios al zilei :P

Ultimele 2 saptamani au fost nebunie curata pentru mine la capitolul incarcare de munca, a fost si weekendul cu targ si cu predarea unei comenzi speciale (pe care sper ca prin octombrie sa v-o pot dezvalui in toata splendoarea :D) si una dintre cele mai entuziasmate cliente din cate am vazut – aspect care m-a bucurat enorm pentru ca aveam sufletul cat un purice cand a venit sa o ia de la targ, iar de maine urmeaza sa incep o alta comanda nu la fel de creativa, dar foarte importanta pentru mine, care iar ma va goli de energie + bijuteriile unei mirese.

Prin urmare, dupa ce am stat aseara la povesti cu o prietena draga pana la 6.20 dimineata (si am pus blogul la cale intr-un fel in care nici nu banuiti – asa ca stati prin preajma :P), am hotarat ca azi nu se munceste. Adica eu nu muncesc. Pentru ca merit :D Numai ca uite nu ma pot abtine sa stau de tot cu mainile in san pentru ca am primit fotografia aferenta unei alte comenzi lucrate in cele 2 saptamani nebune despre care povesteam, comanda pe care am lucrat cu mult drag.

Sa va povestesc :)

Dee a fost practic prima mea colega de munca. Cand am venit in Bucuresti si m-am angajat noi am fost cele 2 junioare care au inceput jobul cam in acelasi timp asa ca … ne-am legat. Si tot Dee m-a dus prima oara in Vama alaturi de alte 3 prietene de-ale ei (imaginati-va 5 gagici punand un cort la 1 dimineata – priceless :P).

Ma rog, anii au trecut deja … cred ca s-au adunat vreo 5 (!), prietenia noastra a avut si urcusuri si coborasuri, dar iata-ne in 2010 cu Dee incercand sa faca un cadou deosebit pentru aniversarea primului an de casatorie, cadou care sa fie surpriza-supriza :) Asa ca se hotaraste sa faca doua tricouri pornind de la imaginea delfinilor care le-a inspirat si gravura de pe verighete. Se intampla inainte de plecarea noastra in Vama. Si planuim ce planuim pe mail, dar vine momentul in care Dee trebuie sa ajunga la mine sa imi aduca un tricou de-al lui Radu si sa isi aleaga unul pentru ea.

Cei care sunt intr-un cuplu apropiat stiu ca uneori e imposibil sa furi cateva ore fara celalalt, fara sa ii si spui ce-ai facut si fara sa dea cu virgula :D Asa ca mica ei aventura si lipsa a reusit sa ridice semne de intrebare si bosumflari partenerului, care totusi s-a linistit cand i-a cerut sa aiba incredere in ea pentru ca e o surpriza :) Si surpriza a venit abia dupa vreo luna jumate sub forma urmatoarelor tricouri:

Va prezint si cei 6 delifini. Sper ca a meritat asteptarea :P

Titlul asta mi-a iesit cand incercam sa fac 3 in 1 din ideea fiecarui tricou pe care vi-l voi arata astazi :)

De ce Jim Morrison? Pentru ca ma fascineaza poezia si albumul “An America Prayer”. Este visceral si dezbracat de conventii, iar poezia este, cel mai probabil, rezultatul unei coborari adanci in inconstient (da, sub influenta diverselor ierburi) din care s-a intors cu o simbolistica extraordinara pe care a aratat-o tuturor. Versurile poeziei sunt asemanatoare viselor profunde, incarcate de mesaje si simboluri personale. Si din acest motiv le gasesc hipnotice.

Asa ca … iata, “the lizard king” si versuri din “Black Polished Chrome”.

Al doilea tricou nu este decat mica mea obsesie pentru desenarea/pictarea ochilor. Cand inca faceam portrete mi se reprosa ca puneam prea mult accent pe ochi. Si era adevarat pentru ca ochii dadeau unui portret viata.

Ultimul tricou a aparut, destul de evident as zice, in Vama, cam in acelasi timp cu aceasta cutiuta :)

Le puteti verifica disponibilitate, marimea si preturile aici.

Eu sunt singura la parinti. N-am nici frati, nici surori, ci am fost doar eu cu mine pentru multi ani. Nu ca ai mei nu si-ar fi dorit mai multi copii. Daca s-ar fi putut, tata ar fi vrut o intreaga echipa de fotbal. Dar RH-ul negativ al mamei atat a permis atunci: un copil sanatos.

Asa ca n-am invatat sa imi impart tot timpul cu altii, jucariile as fi vrut sa le impart, dar n-am avut cu cine, nici sa ma cert frateste, nici sa ma impac, nici sa ma bat si nici macar sa chicotesc noaptea dupa ora de culcare. Si cand eram copil incercam cu disperare sa socializez cu ceilalti. Nu stiu exact ce faceam gresit, dar eram respinsa. Credeam ca ma resping pentru ca sunt urata si mai credeam ca sunt urata din cauza ca tata imi reteza parul scurt si cam ciuntit. Asa ca ramaneam tot eu cu mine in camera mea care mai tarziu a devenit camera albastra. Camera in care se intampla toata viata mea. Camera din care nu ieseam nici fortata, camera in care imi chemam putinii prieteni, in care desenam, citeam, scriam, camera in care mai tarziu mi-am chemat si iubirile si mi-am strigat toate durerile pana cand i-am crapat invizibil, dar apasat peretii. Camera care acum, desi inca albastra, zace goala si-au inceput sa ii dispara pana si obiectele de amintit amintirile – nu mai are birou, nici dulapior plin cu de toate, nici acelasi pat, nici acelasi covor plin de pete, nici aceleasi draperii, nici macar dezordinea continua care o innebunea pe mama. E doar o camera.

Dar nu stiu cum am ajuns aici. Vroiam sa va povestesc despre altceva. Despre altcineva. Despre fratele lui Marius. Despre frate’miu. El imi spune “sis”, eu nu-i pot spune “bro” pentru ca suna  rau, asa ca ii spun “frate’miu”. Mi-a devenit frate de cand ne-am cunoscut si mi-i drag de nu mai pot cu toate prostiile pe care este capabil sa le faca. Luni a plecat catre taramuri britanice asa cum o fac tot mai multi/prea multi tineri.

Si-am vrut sa aiba ceva de la sor’sa cu el acolo. Am luat tricoul, culorile si ideea si-am pornit duminica noapte dupa targ catre Brasov. Stiam ca pleaca luni noapte, iar el, afurisitul, imi spunea ca pleaca luni la 14.30. Asa ca zboara val-vartej in camera, calca tricoul si fuga la treaba. Am pictat cu emotie si convinsa ca n-o sa iasa mare lucru, dar deja stiti si voi cum ies lucrurile facute cu drag :)

Pana la urma a plecat pana la Cluj (de acolo avea avionul) cu un tren de seara. Cumva ziua a trecut fara sa ne ciocnim prea des. Nici la revedere nu mi-am luat cum se cuvine pentru ca exact inainte de a pleca trenul m-a intepat o viespe in abdomen  … pe sub rochie (cam care erau sansele sa se intample asta?) si-am zbughit-o dramatic, indurerata spre toaleta publica sa ma pot elibera de insecta cea afurisita.

Sper ca va purta tricoul cu drag si ca ne vom revedea curand.

Nu pare foarte sugestiv in directia asta, nu? Ei bine, a fost pictat pentru o doamna psiholog. Ce il face sa fie cu dedicatie? Copacul, desigur :)

Sunt convinsa ca multi dintre voi au auzit de “Testul Arborelui”. Este un test simplu – pentru cel care il sustine – tot ce trebuie sa faci este sa desenezi un pom :)

Interpretarea e alta poveste, intrucat manualul de interpretare este reprezentat de o cartulie chiar foarte serioasa – cel putin ca numar de pagini :P Totusi, dupa ce inveti manualul si principiile de baza, devine usoara si interpretarea. Profesorii universitatii pe care am absolvit-o eu nu l-au considerat suficient de interesant incat sa ne ofere macar un demo de interpretare, dar am noroc ca sunt eu curioasa din fire :) Oricum, intrati aici daca vreti sa aflati cate informatii interpretative de baza.

Am ales sa pictez un copac pe tricou pentru ca nu vroiam ca trimiterea la domeniul psihologiei sa fie ostentativa, mai ales ca se poate pica usor in kitsch. De asemenea am vrut sa pastrez un design feminin si care sa se potriveasca si unei persoane mature, altfel desenam o plansa Rorschach :D

Sper ca am primit o interpretare pozitiva, desi vad si mici probleme :P

Enjoy!

… sau/si cum a fost la targul I Love Handmade VI :)

Saptamana trecuta a fost foarte foarte plina, cu multe bucurii personale – adica multe lucrusoare in care am pus mult drag si care au bucurat multi oameni – dar si foarte obositoare.

Asa ca am inceput weekend-ul gata obosita si putin speriata de ploaie, dar vremea a fost cuminte pana seara aproape de final, starea de spirit buna prezenta si, de asemenea bucuria ca, cel putin o parte din noi, am devenit poate mai mult decat prieteni, cumva o mica familie care rade si se imbratiseaza mai mult sau mai putin metaforic cu mult drag si bucurie :)

Duminica insa … duminica a fost extraordinara! Duminica eu (si bunica :P) am mai adaugat un an la varsta. Iuhuuu :D Da, eu, bunica si americanii, sa pocneasca artificiile! :D Si ziua a fost atat de faina ca o gasesc acum aproape naucitoare. Totul, dar totul (care conteaza, bineinteles) a mers bine – ca si cum o mana blanda mi s-a pus pe umar si un zambet cald de nicaieri au vegheat ca eu sa ma bucur.

Da, dimineata a inceput ploios. De fapt … nu ploios, foarte ploios! Dar cand ai o prietena minunata care iti face un tort “handmade” (ce putea fi mai potrivit?) si il scoate din palarie exact cand ploaia toarna si toarna … si toarna :D , nu poti decat sa o imbratisezi, sa razi copios, sa te bucuri de viata, de vreme, de tot si sa alergi prin ploaie cu farfuriile cu tort pentru a imparti din zambetul tau (si din tort, evident) si celorlalti :)

Si-apoi, dupa ce norii se scutura bine … de fapt dupa ce norii se scutura de tot si iese soarele, iti pui tenesii la uscat cam in vazul lumii, te intalnesti accidental cu prieteni si stai la povesti, altii vin special sa te imbratiseze si sa iti daruiasca ceva, primesti flori, mesaje multe, bomboane, lucrusoare handmade minunate si pana si vanzarile merg bine de tot, se numeste ca esti inconjurat de energie pozitiva si o imparti tuturor asa ca ei vin spre tine :)

Apoi daca seara, cand ai epuizat energia si adrenalina zilei, cand credeai ca nu mai poti nimic, o imparti cu un sot minunat, o prietena si o sticla de vin pana cand simti ca aluneci de pe scaun direct in somn, se numeste ca ai avut cea mai frumoasa aniversare de vreodata.

Va multumesc!

Va las acum in compania catorva noutati de la targ. Unele si-au gasit deja stapan (si chiar au scapat nepozate – cum ar fi tricoul din care am pozat un detaliu mai sus), dar au ramas altele si in asteptare :)

Enjoy!

Prima tinere de mana, primii fluturi in stomac, primul sarut, prima noapte, prima iubire, prima zi de libertate, prima data la mare, primul job, prima relatie … prima masina?

Cred ca pentru cei mai multi dintre noi momentele de mai sus, in masura in care s-au intamplat (si lista ar putea fi lunga), sunt foarte usor de identificat in amintire. Pe unele le marcam, le sarbatorim, le atasam un zambet intern sau extern si le punem in cutiuta cu frumos.

Si, desi povestea am aflat-o abia in dimineata asta – dupa ce tricoul a ajuns la stapanul de drept, am inteles inca de cand Denisa mi-a descris ce isi doreste pentru prietenul ei ca e un tricou cu o semnificatie atasata: prima masina :)

Va asteptati la ceva serios? :P Ghiciti masina :D

PS: am vrut sa il imbrac pe Marius cu tricoul, ca doar e barbatesc, dar ii era atat de mare incat a parut mai potrivit sa il incarcam – putin in gluma – cu forme feminine :D