Tatuajul dupa vindecare.

Ei, a venit momentul :)

Am scris pe blogul vechi ce inseamna pentru mine tatuajul. Puteti citi aici.

Va promiteam atunci ca am sa scriu un post despre experienta in sine.

Sa te tatuezi este o experienta foarte intima – e ceva foarte egoist si, de ce nu, narcisic in asta.

Elemente de atmosfera: pregatirea, alegerea modelului, desenul de pe piele, drumul (oarecum initiatic pana in Cluj), felul in care arata salonul Bizzzart, muzica de acolo, discutiile cu Attila, oamenii care au venit in vizita, bazaitul aparatelor de tatuat, petele de cerneala care raman pe piele, capacelele cu culori, suportarea durerii, depasirea ametelilor (:D), bandajul de dupa, drumul spre casa, ingrijirea tatuajului si perioada de vindecare.

Ador rezultatul :)


Am preferat sa insir pur si simplu … elementele, pentru ca n-am cum sa descriu cum este. N-am cum sa spun (fara sa sune ciudat) ca daca n-ar durea ar parea de jucarie. Ca depasirea, suportarea durerii (care nu e totusi extraordinara), fac din tatuaj o experienta. Ca la final, cand a fost adaugat rosul de pe flori, datorita sensibilizarii pielii, am simtit ca turbez de durere, dar ca asta a adaugat un plus experientei in sine.

Imediat dupa ce l-am facut mi-a fost teama ca n-o sa ma pot opri. Ca o sa vreau altul si altul. Acum, la cateva saptamani dupa, il simt complet. Probabil ca daca mi-as mai face in timp altceva, ar fi elemente simbolice foarte marunte.

Si ca sa ma asigur ca afla tot mai multa lume ideea mea – poate pana la urma chiar o preia cineva – o sa o scriu si aici. Vorbim de un tatuaj mare, care se va intinde simetric pe omoplati si care va fi o plansa din testul Rorschach. Mi se pare absolut demential sa ai pe tine o plansa dintr-un test psihiatric, mai ales ca este acel test la care ti se arata imaginea si fiecare spune ce vede in functie de propia nebunie :D

Plansa asta ar arata chiar frumos: