Oamenii care nu-mi (mai) plac

Pesimistii si deprimatii. Am fost atatia ani pesimista si-am trecut prin atatea depresii in trecut incat nu le mai suport. Si stiti de ce? Pentru ca e o chestie de atitudine si de autoeducare. Cand imi vine un gand pesimist ii dau un sut in fund si il trimit la origini. Ma uit apoi pe geam si vad viata. E multa, e coplesitoare prin simpla existenta. Restul sunt detalii.

Manipulatorii. In general imi dau seama cand mi se intampla sa fiu manipulata. Alteori nu. Uneori las sa treaca si zambesc in timp ce “manipularea” se desfasoara, alteori ma simt tradata.

Arogantii. Aia care-s mai buni decat toti. De cele mai multe ori fara nici o baza. Cred ca e trasatura pe care o tolerez cel mai putin la oameni. Ma zgarie pe ureche, pe retina, pe gand.

Later edit: Negativistii. Aia de cauta nod in papura, probleme, defecte etc la orice. Ma scot din minti. Serios. Imi ridica tensiunea instant.

Rautaciosii. Ar putea sa iti spuna “felicitari” pentru un succes. Nu, ei gasesc un detaliu negativ sau o alternativa mai buna si ti-o arunca in ochi. Unii au pretentia ca iti sunt prieteni cand iti spun asta. Sa se abtina.

Disparutii. Aia de-ti sunt prieteni, ii sustii, ii iubesti, le oferi tot ce poti, cum poti si care dispar cand isi gasesc prieteni/parteneri noi.

Provocatorii de dureri. Atat.

“Prietenii”. Aia de iti sunt prieteni doar cand au nevoie de tine.

Victimele permanente. Toate relele li se intampla doar lor. Nu conteaza ca ei au provocat un accident. Poate tu nu realizezi cat de ghinionisti sunt si cat sufera ei din cauza asta. Vor sa fie batuti pe umar cu orice pret.

Dependentii de atentie. Ah, da, cei care daca simt ca atentia apuca o directie diferita decat cea concentrata pe propria persoana sunt in stare sa tipe, sa strige, sa inventeze doar ca sa iti aduca aminte ca ei sunt centrul atentiei. Imi vine sa ii pun la colt ca pe niste copii neascultatori. De obicei ii ignor si-i las sa se balaceasca in drama lipsei de atentie.

Complicatorii (probabil ca nu e un cuvant). Aia de transforma orice eveniment, oricat de banal intr-o experienta de proportii. Sunt si ei un soi de victime dependente de atentie.

 

De ce nu-mi plac? Pentru ca sunt peste tot in jur, pentru ca imi complica existenta, pentru ca sunt de cele mai multe ori inconstienti, pentru ca imi plac lucrurile simple. Simple si curate. Imi numar prietenii si imi ajung degetele de la o mana. Asta pentru ca am ajuns sa fug de categoriile de mai sus ca necuratul de tamaie. Pentru ca oamenii astia sunt enervari, dureri, drame pe cale sa se intample si sunt satula de astfel de experiente pana peste cap. Vreau in jurul meu oameni luminosi, oameni care vad viata si frumosul, oameni care rad si care iubesc. Oameni care traiesc.

In final habar n-am de ce am scris postarea asta. Asa mi-o venit. Voi cu ce tipologii ati mai completa?