Si a fost anul I la UNARTE, sectia ceramica
Cum sa incep, de unde sa incep …
Amintirile mele clare despre derularea normala a timpului se opresc pe undeva pe anul trecut cand ma pregateam de admitere. Pana atunci lucrurile sunt destul de clare. Incepand cu admiterea cineva a apasat cu nerv butonul de fast-forward si a refuzat sa il mai si opreasca. Va spun sincer ca nu stiu unde si cum s-au dus ultimele 10-11 luni. Senzatia e de pocnit din degete si teleportat-magic direct la miezul lui iulie 2014. Si daca din ultima jumatate a lui 2013 imi mai sunt clare cateva lucruri, la 2014 s-a facut upgrade la abilitatea de fast-forward a timpului si-a trecut totul in cam cat dureaza un clipit.
Si asta se datoreaza strict faptului ca s-au intamplat multe lucruri in timpul asta. Stiu, suna a paradox. Nu e. S-au intamplat atat de multe lucruri incat n-am avut ragaz sa trag aer in piept ca sa le si constientizez. Am senzatia ca mai am nevoie de cateva luni doar ca sa asimilez experienta. Din pacate … nu cred ca voi putea face asta. Lista de comenzi e lunga si anxietatea mea exponentiala. Asa ca am sa va rog sa nu va speriati daca pe undeva prin august am sa pun o noua pauza de tras aer in piept si limpezit mintile.
Tot pentru ca lucrurile s-au derulat asa de repede n-am reusit sa prind ragaz sa vad expozitia de semestru intreaga. Aranjarea expozitiei a coincis cu examene serioase, asa ca atunci cand am gasit eu timp de vazut expozitia, am gasit usa atelierului incuiata si accesul la cheie interzis pentru ca se asteptau diversele comisii de evaluare a lucrarilor. Am plecat, iar cand m-am intors din nou colegii mei isi luasera deja o parte din lucrari acasa. Asa ca am ramas cu cateva poze cam slabe, facute pe furate si incomplete. Imi pare rau ca nu am o poza de ansamblu si nici poze cu lucrarile colegilor de la sectiile cu care impartim atelierul: sticla si metal.
O concluzie ar fi ca ma bucur ca anul trecut m-am hotarat imi incerc norocul la admitere. A fost un an plin, am invatat un milion de lucruri pe care nu ma asteptam sa le invat si am inteles pentru a nu stiu cata oara ca dintr-o experienta, in cazul nostru un sistem de invatamant, e important sa vrei sa iei ceva. Sa ceri, sa tragi cu dintii, sa impingi limitele, sa fii prezent, sa incerci macar. La final n-o sa fie perfect, nimic nu e, dar e important sa nu stai si sa astepti ca lucrurile sa se intample pur si simplu. Cam atat. Sa vina anul II.
